– Părinte, cum ar trebui să mă simt eu când prietenul meu mă înșeală? – Ești naivă! Caută unul care nu te înșeală! – Da, dar știți că eu totuși îl iubesc! – Important...

Fasole cu ciolan afumat este un fel de mancare ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este poate cel mai cunoscut si cel mai indragit fel de mancare la noi in tara si se consuma oricand.

Pe pământ sunt 2 lucruri omniprezente hidrogenul și prostii. Comenteaza mai jos.

Titlul evenimentului de pe Facebook suna asa: “Hop de Pov #4, asa ca iar facem prostii”. Cum sa nu dai join la un astfel de event? Deci e joi, 21…

Parintele Calistrat Chifan: O altă expresie a aceleiași prostii: Părinte, de când ne-am citit cununia în Biserică ne merge mai rău. Desigur, cât ați stat în curvie, dracului i-a convenit…

14 caracteristici 14 caracteristici te vor determina să testezi și apoi să alegi o distribuție Linux în acest an. Lipsa costurilor Descărcarea, testarea, instalarea, utilizarea, actualizările sau upgrade-ul de la o versiune la alta a unei distribuții Linux sunt lipsite de costuri financiare, ascunse sau directe. De ce să dai bani pe prostii când poți […]

Rădăcinoasele sunt sănătoase. Este bine să le mâncăm, des şi felurit. Printre ele, sfecla roşie se anunţă ca fiind puternic detoxifiant şi mare purtătoare de fier, drept pentru care se luptă bine cu orişice boală ar îndrăzni să ne dea târcoale. Noi, având pământ bogat în roade şi având de unde alege ce pune pe masă, nu am acordat vreun statut special sfeclei. Alte popoare, cu ceva mai mult frig în grădină, cum sunt ucrainienii au făcut-o vedetă în borşul lor naţional. Vestul, o are şi el în toate supermarket-urile. Noi o băgăm mai des la murături şi o mai facem ici-colo, salată cu hrean. La câte prostii ne-au vândut imperialiştii, în ultimi 24 de ani, ca fiind mâncare, ar fi bine să mai întoarcem spatele eprubetei din supermarket şi să ne întoarcem mai des la grădina muicii să căutăm un cotor de varză, un usturoi verde sau o sfeclă. Sfecla roşie este bună făcută salată cu iaurt şi castraveciori, dar şi pusă puţin la o ciorbă cu afumătură. Este delicioasă şi nu are cum să nu vă cadă cu tronc, făcută dulceaţă. Azi am încropit o salata de sfecla rosie cu ou, cu un sos de muştar, şi am constatat ca merge foarte bine combinaţia ou-sfeclă acrişoară.

Salutare! Bilanțul literar din iunie vine foarte târziu. Mă gândeam să îl combin cu cel din iulie, dar m-am răzgândit. Am citit destul de multe cărți ce mi-au plăcut, dar nu am apucat să vă spun despre ele, așa că urmează să rezolv această inconveniență :) Voi începe cu o carte pe care am îndrăgit-o din clipa în care am pus ochii pe ea - Habarnam în Orașul de Piatră de Igor Nosov. Protagonistul, Habarnam, e un personaj din copilăria mea și cred că am citit de n ori toate cărțile cu și despre el și mă bucur să văd că fiul autorului continuă tradiția și scrie despre pe unde mai umblă Habarnam și ce prostii mai face :) Toate pânzele sus! de Radu Tudoran e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Deși mi-a luat ceva mai mult să o parcurg, am adorat fiecare capitol, fiecare situație, fiecare personaj. Cred că e un volum pe care ar trebui să-l citească toată lumea, măcar o dată în viață. Sau, dacă nu vreți să-l citiți, există un serial pe care nu l-am văzut, dar lumea zice că e fidel cărții și că e foarte bun. Odiseea, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, e un graphic novel reușit. Mi-a plăcut mult de tot să mă reîntâlnesc cu personajele din copilărie și să retrăiesc povestea. Am terminat volumul doi din seria Frăția corbilor, Hoții din vis de Maggie Stiefvater. Foarte bizară seria, nu cred că am mai citit ceva similar. Acțiunea se axează pe un personaj care, cumva, reușește să facă rost de obiecte în vis și să le aducă în preajma sa atunci când se trezește, iar asta duce la tot felul de încurcături și situații greu de descifrat. Voi continua seria, dar simt că după fiecare volum am nevoie de o pauză.  Mi s-a făcut dor de un romance drăguț, așa că am citit trei volume din seria Briar U de Elle Kennedy - The Chase, The Risk și The Play. Toate volumele au acțiunea amplasată în mediul universitar, unde tinerii încearcă să se regăsească. Personajele principale, în general, sunt atleți - hocheiști, mai exact, iar fiecare volum se axează pe o relație amoroasă. Volumul meu preferat este The Play, urmat de The Risk, dar toate trei sunt perfecte pentru clipele când vrei să te pierzi într-o poveste nepretențioasă. Kinderland de Liliana Corobca e genul de carte ce te face să-ți retrăiești copilăria prin intermediul a trei copii dintr-un sat din fundul Moldovei, copii lăsați de izbeliște de părinții plecați peste hotare pentru „bani lungi”. Volumul te face să te întrebi care e rostul sacrificiilor de acest fel și dacă merită să acționezi așa cum au făcut-o adulții din această carte. Iliada, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, recunosc, nu mi-a plăcut la fel de mult ca Odiseea - este vorba despre poveste în sine, nu execuția ei. Ilustrațiile autorului sunt la fel de bune ca-n celălalt volum și oferă o variantă mult mai ușor de urmărit a evenimentelor din carte unui public care preferă romanele grafice în detrimentul cărților clasice. Amândoi mor la sfârșit de Adam Silvera e un volum care surprinde nu prin povestea sa, ci prin modul de execuție. Într-un univers în care omul este anunțat când moare și are la dispoziție 24 de ore pentru a trăi așa cum și-a dorit, doi tineri descoperă care sunt visele lor. Mi-a plăcut mult și vă recomand să lecturați cartea. În iunie am avut și două cărți pe care le-am abandonat. Este vorba despre The Monster și Memoriile unei fete cuminți. Deși toate cărțile semnate de L.J. Shen citite până acum mi-au plăcut, The Monster m-a plictisit teribil de la primele capitole, așa că am abandonat lectura fără nicio remușcare. Nu mă interesa ce zic personajele, nu am reușit să creez o conexiune cu protagonista, iar acest aspect m-a întristat. Memoriile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir era în biblioteca mea de vreo doi ani, dar, odată ce am început să o citesc, mi-am dat seama că nu mă atrage lectura și că poate nu e cea mai potrivită perioadă pentru mine să citesc memorialistică, așa că am abandonat cartea. Acestea au fost lecturile lunii iunie și abia aștept să vă împărtășesc impresiile mele despre cărțile lunii iulie!

Salutare și bine v-am găsit în noul an! Să avem parte de ce lecturi ne dorim și să descoperim titluri care să ne plimbe prin cele mai frumoase tărâmuri și stări! În ianuarie am ascultat multe cărți audio și a fost o plăcere să mă reconectez cu limba rusă, fie și doar prin intermediul acesta. Primul volum terminat în ianuarie a fost Airman`s Odyssey de Antoine de Saint-Exupery, care cuprinde mai multe povestiri legate de experiența sa de pilot. Îmi pare tare rău de felul în care a sfârșit autorul, pentru că, mai mult ca sigur, am fi avut parte de mai multe texte scrise atât de frumos, plin de melancolie și optimism în natura umană. Vă foarte recomand să citiți ceva semnat de acest autor, este deosebit. Roșu și negru de Stendhal este primul roman clasic din acest an și a fost o deosebită plăcere să-l lecturez. Un roman unde temele principale sunt carierismul, dragostea, ipocrizia și restaurația franceză, Roșu și negru a fost o lectură captivantă și plină de introspecții și reprezentări ai societății vremii.  Roman psihologic, volumul semnat de Stendhal m-a impresionat atât prin temele abordate și poveste, cât și prin limbaj. Autorul, folosind vocea unui narator omniprezent, deschide în fața cititorului cele mai tainice gânduri ale personajelor, monologurile din clipele de cumpănă, dar și trăirile lor cele mai intime. The Last Guardian de Jeff Grub se numără printre cărțile mele preferate din universul WoW din câte am citit până acum. Unul dintre cei mai puternici oameni de pe Azeroth, Medievh, un mag temut, reprezintă o infinită sursă de cunoaștere pentru cei din jur, iar acest fapt atrage tot felul de oameni. Kadhar, un tânăr iscusit și cu foarte mult potențial, devine ucenicul magului și între ei se stabilește o relație profesională frumoasă, totul până când tânărul ucenic observă tot felul de mici detalii legate de maestrul său care-l pun pe gânduri.  O bună parte din acțiunea cărții este inclusă în filmul Warcraft, pe care vă recomand să-l vedeți dacă sunteți fani. The Last Guardian a fost o lectură plină de acțiune, dinamism, urmărind maturizarea lui Khadgar și transformarea acestuia, sub îndrumarea maestrului său, Medich. Mi-a plăcut povestea și execuția sa. Golful francezului de Daphne du Maurier este un roman dinamic, plin de viață, portretizând societatea englezească din secolul al XVII-lea. Dona, aparent un personaj fad - o aristocrată ce-și petrece viața prin saloanele regești, bârfind și ducând o existență plictisitoare, se adeverește a fi o femeie plină de inițiativă și de curaj. Aceste aspecte ies la iveală odată ce femeia pleacă din cercul său social și se dedă libertății la care visează, iar atunci când întâlnește un pirat care se adeverește a fi un om foarte cult și interesant, femeia își pierde capul. Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă treptat, însă te țin cu sufletul la gură lipit de poveste. Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski este primul roman din ciclul Witcher, primele două volume fiind colecții de povestiri și abia în această carte urmărim un fir narativ continuu, făcând cunoștință cu personajele. Cu Geralt din Rivia, care se pricopsește cu o copilă, Ciri, care îi este predestinată, o copilă pe care trebuie să o învețe tot ce știe, dar să o și apere. Acțiunea în acest volum nu mai este la fel de ușoară și inocentă ca-n primele două volume, întunericul începând să se strecoare în poveste de-a binelea. Lucrurile devin mai serioase, iar greutățile prin care trec personajele mai palpabile. Ciri, un personaj important în acest volum, e foarte copilăroasă și pe alocuri chiar enervantă, dar bine construită și abia aștept să aflu ce se mai întâmplă cu ea și cu ceilalți protagoniști. Mi-a plăcut Sângele elfilor și voi continua seria în viitorul apropiat. Am citit una dintre cele mai minunate cărți fantasy cu elemente de mitologie și folclor slavic, frumusețea asta se numește Șoimul și corbul (traducere mot a mot) de Ulyana Cherkasova, primul volum din trilogia Pământurile de Aur. Este una dintre cărțile pe care le urmăream pe bookstagramul rusesc de mult timp și să vă spun sincer, e genul de carte de care nu mă puteam dezlipi. Acțiunea are loc undeva în perioada medievală, când în lumea din roman tot ce înseamnă credință veche este alungat și distrus, vrăjitoarele - vidmele - sunt arse de către Vânători, iar spiritele naturii, pe care oamenii i-au iubit atât de mult timp și cărora li s-au închinat, încep să fie marginalizați, preoții aducând și forțând poporul într-o nouă credință, pedepsind politeismul și ridicând în slăvi monoteismul. Șoimul și corbul urmărește mai multe personaje - o fiică de morar, care este o vrăjitoare și s-a născut în Codrul Măreț, căruia i-a fost promisă. Darina, deși nu își dorește soarta, ajunge să-și trezească puterea și de aici viața ei se schimbă radical. Miloș, un tânăr vrăjitor/koldun, fură un artefact periculos ce aruncă un blestem asupra sa, iar pentru a-l dezlega, tânărul, împreună cu sluga sa, Yeji, trebuie să ajungă în Codrul Măreț. Vyachko, fiul din flori al marelui cneaz, trebuie să prindă un koldun ce ajunge în Codrul Măreț și să-l aducă acasă, pentru a-i câștiga încrederea tatălui său. Șoimul și corbul este un roman complex, cu personaje ce au drumuri grele și întortocheate în fața lor, drumuri ce ajung să se întâlnească în cele mai neașteptate moduri. În prima carte din trilogie, Ulyana Cherkasova ne face cunoștință cu niște personaje superbe prin realismul și vulnerabilitatea de care dau dovadă, iar lumea pe care o creează autoarea este una vastă, plină de secrete. Mi-a plăcut mult modul în care autoarea reușește să creeze diferite popoare, fiecare cu religiile și politicile sale, personaje de care să te atașezi sau care să te facă să îți dai ochii peste cap, la ce prostii fac. Aștept cu nerăbdare următorul volum și mi-aș dori tare mult ca această trilogie să se traducă și la noi.  Naratorul, un tânăr dintr-o familie nobilă, este pus pe șotii și datorită comportamentului său, devine oaia neagră a familiei. Familia ar fi bucuroasă să-l alunge, dar o anumită clauză dintr-o moștenire îi oprește pe părinții lui să se dezică de fiu. Tânărul, perfect conștient de situația sa, nu neagă toate cuvintele grele aduse la adresa comportamentului său, ci îmbrățișează viața pe care și-a ales-o cu zâmbetul pe buze.  În A Rogue`s Life de Wilkie Collins, întâlnim un protagonist tare simpatic - pe de o parte,  prin sinceritatea de care dă dovadă când își povestește peripețiile - deseori aflate la limita decenței și a legii - care e dezarmantă, iar pe de altă parte, prin modul în care reușește să iasă din tot felul de situații neplăcute e plin de vervă și originalitate. Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff e o carte cu o tematică și cu un format ce sunt în afara zonei mele de confort, dar, având în vedere că am tot cochetat cu ideea de a citi seria, am decis să încep cu începutul. Illuminae urmărește viața a doi adolescenți, ce se trezesc în plină invazie pe planeta lor. Deși reușesc să scape, o navă inamică îi urmărește prin spațiu, nava lor de război, Alexander, e parțial dezafectată, iar în una din navele de cercetare se întâmplă ceva cu oamenii. AIDAN, sistemul de inteligență artificială de pe Alexander, ia niște decizii pe care oamenii nu le înțeleg, dar cert este că salvarea lor e foarte departe și în aceste împrejurări, Kady și Ezra, protagoniștii, aflați în două nave diferite, trebuie să supraviețuiască. Cartea asta a reușit să mă facă să simt ceva. Frică. Furie. Neputință. Tristețe nemărginită. Și să mă transpună în miezul acțiunii, prin intermediul stilului epistolar în care e scrisă. M-am atașat mult de personajele principale, autorii i-au conturat bine, fiecare a avut vocea proprie, plină de inflexiuni ce le-a oferit unicitate. Pentru mine, Illuminae ar fi fost o carte de 5 stele, dar finalul parcă a diminuat din imensitatea de sentimente ce mă bântuiau pe parcursul lecturii. Încă mă gândesc dacă voi continua seria, având în vedere că tot settingul e, cum am menționat mai sus, în afara zonei mele de confort. Kingdom of the Cursed de Kerri Maniscalco este primul volum abandonat pe anul acesta. Dacă primul volum din trilogie, Kingdom of the Wicked, mi-a plăcut mult și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu protagoniștii, nu am reușit să trec de capitolul trei. Nu am găsit nimic din ce m-a fascinat în primul volum în Kingdom of the Cursed - nici atmosferă, nici mister, nici îngrijorare, nimic. Doar o protagonistă căreia mintea îi stă la un singur lucru - sau demon și... cam atât. Trei capitole, pe care le-am citit târâș, mi-au demonstrat faptul că nu voi găsi în această poveste frumusețea din primul volum. Poate că e de vină faptul că, de la Young Adult, autoarea a decis să „transfere” povestea în genul New Adult, poate pentru că Emilia, protagonista, e nesuferită și cam bătută-n cap în Kingdom of the Cursed, cert este că nu voi continua seria. Volumul de față, pe cât de așteptat a fost, pe atât de dezamăgitor s-a adeverit a fi. Un călugăr este trimis în India pentru a aduce în China scrierile sacre de la însuși Buddha. În marea sa călătorie, călugărului îi trimit zeii patru ucenici care să-l apere și să se căiască pentru fărădelegerile din viața lor. Regele maimuțelor, un porc mistreț, un tigru și un dragon formează suita călugărului, învățând pe parcursul călătoriei ce este smerenia, bunătatea, camaraderia. Monkey. Journey to the West de Wu Cheng En este o carte foarte frumoasă, chiar dacă o parte din acțiune pare repetitivă. Dacă vă place Dragon Ball Z și tot ce înseamnă media unde accentul se pune pe călătorie - bătălie cu inamici puternici - găsirea unor prieteni de nădejde pe parcurs - povețe și îndemnuri să fii mai bun, cartea aceasta, un adevărat clasic, este pentru voi.   Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea. Casa veseliei de Edith Wharton se axează pe povestea domnișoarei Bart și pe modul în care fata înoată în lumea în care s-a născut, plină de culoare și de strălucire, fără a avea resursele necesare pentru a se ridica la același nivel cu oamenii influenți ce o înconjoară.  Gemina de Amie Kaufman și Jay Kristoff urmărește povestea Hannei, fiica comandantului de pe platforma spațială Heimdall și a lui Nik, un tânăr dintr-o grupare criminală. Se apropie Terra Day și cei de pe Heimdall habar nu au despre ce s-a întâmplat pe Kerenza. Când majoritatea oamenilor pleacă de pe platformă pentru a sărbători ziua Terrei, o grupare se infiltrează pe Heimdall cu scopul de a distruge locul și de a șterge orice urmă a evenimentului de pe Kerenza. În mijlocul unor oameni pregătiți pentru a ucide, Hannah și Nik trebuie să-i salveze pe cei pe care-i iubesc. Gemina a fost un volum antrenant, plin de răsturnări de situație și cu personaje pe care le îndrăgești din start. Mi-a plăcut mult de Hannah, mi-a plăcut și de Nik, dar și de Ella, verișoara hacker a lui Nik. Abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe. În Obsidio de Amie Kaufman și Jay Kristoff, povestea principală se încheie. Pe Kerenza IV, spre care se îndreaptă supraviețuitorii de pe Hypatia, Alexander și Heimdall, încă există oameni ce luptă împotriva BeiTech, dar resursele și timpul nu sunt de partea lor. BeiTech mai au un pic și reconstruiesc nava Magellan, care să-i ducă departe de genocidul pe care l-au creat, iar cei din rezistență trebuie să găsească o cale pentru a-i împiedica.  Mi-a plăcut să reîntâlnesc personajele din celelalte două cărți și să mai stau un pic în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff. Personajul meu preferat din serie rămâne a fi AIDAN, o inteligență artificială, care dă dovadă de niște lucruri bine reprezentate și introduse în narațiune, legate de relația om-tehnologie. Deși nu mi-a păsat în mod special de Rhys și Asha, mi-a foarte plăcut cum autorii au încheiat povestea principală.Vă recomand să citiți seria The Illuminae Files dacă vreți multă acțiune și povești unde viața umană este fragilă și mereu amenințată. Romanul lui Irwin Shaw, Om bogat, om sărac, introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața a trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen.  Un personaj foarte enervant a fost mama, Mary, care, din punctul meu de vedere, a fost sursa tuturor relelor pentru copii, inoculându-le de mici idei care i-au marcat și deseori i-au oprit din a-și urma visul în anii tinereții. Un personaj trecut cu vederea mi s-a părut tatăl familiei, Axel, un om calitățile căruia nu au fost apreciate de niciunul dintre cei trei copii, deși Axel este genul de tată care face orice pentru familia sa și suportă, în tăcere, toate greutățile vieții. Mi-au plăcut povestirile semnate de Vassily Shukshin - fiecare are potențialul de a deveni un roman, autorul formând conflictul de la bun început, conturând personajele atât cât să ne dăm seama ce rol ocupă în povestire și introducând tot felul de elemente ce îndeamnă cititorul să rămână ancorat în acțiune. În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare. Autoarea scrie într-un fel atractiv, reușind să contureze lumea în care are loc acțiunea suficient de mult cât să-ți imaginezi locurile sau oamenii, fără însă a pune totul în fața cititorului. Modul în care decurge acțiunea îndeamnă cititorul să chibzuiască mai mult asupra ce zic personajele sau ce fac și să fie atent la toate detaliile din jur. Am încheiat luna cu Marea, Marea de Iris Murdoch și încă procesez tot ce s-a întâmplat. A fost o lectură neobișnuită pentru mine, cu foartă multă introspecție, un protagonist despre care nu știu ce să zic - nu mi-am dat seama dacă e nebun, infatuat sau pur și simplu un actor. Revin cu impresii pe canal cât de curând. Acestea au fost lecturile lunii ianuarie. Voi ce ați mai citit?