Salutare, cititorule! Noiembrie, această lună plină de ploi și de gri, acoperită de ceață și născătoare de brumă, a fost una interesantă, din punct de vedere al lecturilor. Proiectul Barnabus de frații Fan a fost un volum destinat cititorilor mici, dar pe care l-am apreciat mult. Se citește într-o zi, ilustrațiile sunt pur și simplu fermecătoare, iar povestea - acceptarea sinelui și dorința de a trăi, împăcat și „defect” într-o lume „normală” - mi-a ajuns la suflet. The Takeover de T. L. Swan este al doilea volum dintr-o serie, dar poate fi citită individual. E un romance drăguț, care urmărește o văduvă cu trei copii, care încearcă să țină pe linia de plutire afacerea pe care a început-o soțul defunct. Totuși, lucrurile nu merg foarte bine și o companie mai mare îi propune să le vândă afacerea. Cel care îi face propunerea este un bărbat irezistibil - chipeș, dar crud, un adevărat rechin în afaceri, un om care nu acceptă un refuz. Fiind un romance, e evident ce se întâmplă mai departe, mi-a plăcut să urmăresc povestea, dialogurile au fost amuzante, iar ideea de văduvă cu copii (adolescenți) și relația acestei femei cu un bărbat nou, după soțul ei, e mai rar întâlnită în acest gen de literatură. M-am distrat citind cartea și mi-a plăcut de felul în care autoarea ancorează personajele sale în realitatea de zi cu zi. The Poetry of Pablo Neruda este un volum ce cuprinde toată opera poetului. Mi-au plăcut poeziile dedicate iubirii, singurătății, dar, poate pentru că nu cunosc contextul, cele patriotice nu m-au impresionat. Am decis să abandonez voumul după 10% pentru că simțeam că nu am nici răbdare, nici tragere de inimă să continui. Lui David, un pasionat de artă, i se propune să scrie un articol despre marele pictor Henry Breasley. Henry, un bărbat aflat în etate, cu un trecut scandalos, se mută în Franța și trăiește departe de societatea engleză, iar atunci când ajunge la reședința pictorului, David descoperă că bătrânul nu este singur. Alături de el, în castel se află și două studente la arte, Diane și Anne, iar relația lor cu Henry este una cât se poate de bizară. Prins într-o lume aparte, apreciind mult de tot arta lui Henry, dar disprețuind bărbatul din fața sa, David se trezește vrăjit de atmosfera castelului, dar și de tânăra Diane. Turnul de abanos este o nuvelă scrisă într-un stil foarte frumos, liric, autorul punând accent pe mici detalii ce întregesc atât portretele personajelor, cât și mediul în care are loc acțiunea. Dialogurile sunt minunat construite, exteriorizând viziunile cele mai intime ale personajelor, conturându-le pe acestea în cel mai fermecător mod. David, deși încearcă să fie cât de profesionist posibil, se lasă tras de Henry în discuții mult prea personale, cei doi bărbați discutănd amănunțit curentele artistice ale vremii, viziunea lui Henry despre arta actuală, despre pictorii noi și cei deja consacrați, iar David încearcă să cumuleze toate aceste dialoguri într-un articol care să fie cât mai obiectiv. Personajele feminine sunt tipice lui Fowles - misterioase, la început, iar atunci când protagonistul ajunge să le cunoască și chiar să le îndrăgească, acestea scot la iveală și mai multe mistere. Anne și Diane sunt cât se poate de diferite una de cealaltă, însă se completează și relația lor este la fel de interesant de urmărit precum relația lui David cu Henry. Turnul de abanos este o nuvelă despre artă, societate și nemurire, văzute prin ochii unor oameni care au de-a face cu toate cele trei concepte. Mi-a plăcut mult să regăsesc scriitura lui Fowles și vă recomand nuvela dacă vă pasionează subiectul artei și a picturii în literatură. Zaraza de Andrei Ruse este un volum ce urmărește viața lui Cristian Vasile din copilăria tristă și săracă a aceestuia, până la faima ascensiunii, anii zbuciumați ai tinereții și schimbarea regimului odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial. Autorul reușește să onfere voci originale personajelor sale, că e vorba de Cristian Vasile, Ionel Fernic sau Ion Pribeagu. Ionel Fernic și Ion Pribeagu sunt un duo cu un limbaj foarte ludic, mi-a plăcut mult să le urmăresc ciondănelile și momentele de criză existențială sau de inspirație aproape divină. Dacă trăiesc de Terri Blackstock încheie trilogia Dacă fug, care mi-a plăcut mult - un thriller plin de suspans, de momente de cumpănă, de situații triste, o serie cu personaje admirabile, care au fost dezvoltate foarte pe gustul meu. The Casanova de T. L. Swan - un volum ce se axează pe pe povestea lui Elliot, un bărbat pasionat de artă, care cumpără în neștire tablourile unei pictorițe misterioase, pe care nu reușește să o găsească. În schimb, într-o zi o observă pe Kate, angajata pe care nu o suportă, într-o ipostază care-l intrigă. Fiind un volum romance, e clar încotro se îndreaptă lucrurile și au avut loc câteva răsturnări de situație, dar s-a pus accentul și pe câteva dileme de ordin etic. Chiar dacă The Takeover mi-a plăcut mai mult, recomand și acest volum dacă vreți să citiți un romance drăguț. Clovnul de Iulian Ciocan este o carte ușor de parcurs, despre viața din Chișinăul de azi și lupta omului de rând pentru prosperitate. Volumul II din Faust de Goethe era de câțiva ani buni pe lista mea de lectură și în sfârșit am ajuns la el. Mi-a plăcut mult construcția versului, povestea, personajele și reprezentarea firii umane într-o lumină nu tocmai agreabilă, dar absolut savuroasă. E genul de carte ce te face să te întorci la clasici, pentru că farmecul textelor vechi este unul inconfundabil și nu poate fi imitat. Cât de aproape sunt ploile reci e genul de carte pentru care e dificil să faci o recenzie. Pe de o parte, e plin de evenimente banale - viața unei bătrâne care stă în pat toată ziua și-și amintește despre tinerețile sale, o dimineață la muncă a unei vânzătoare de la un chioșc sătesc, o zi de vară petrecută la țară de către un adolescent de la oraș. Pe de altă parte, romanul lui Bogdan Coșa respiră melancolie, tristețe, dor și neputință la fiecare pas. Un roman-frescă a vieții românești de la sat, dar și a generației care pleacă de la sat la oraș, în căutarea unei vieți mai bune. E o carte tare depresivă, dar cu o curgere a narațiunii care te vrăjește și te face să rămâi ancorat în realitatea dintr-un sat din munți, uitat de civilizație și de speranță. În 1968, o crimă odioasă are loc în munții în care s-au ascuns, cândva, cei mai aprigi partizani. Nu există nicio pistă, iar din Brașov este delegat sublocotenentul Ovidiu Dumbravă pentru a se ocupa de caz. Tânărul, plin de avânt și dând dovadă de o perspicacitate mult apreciată de către Securitate, decide să studieze dosarele demult clasate, căutând în cazul Andrei Rogozanu - partizanul pe care autoritățile nu au reușit niciodată să-l prindă - o posibilă pistă în dubla omucidere. Fiul dușmanului de Cătălin Dumitrescu este un roman alert și care te ademenește în acțiunea sa și l-am citit aproape într-o suflare. Mister, politică, personaje bine ancorate într-o realitate pe care am cunoscut-o doar prin intermediul povestirilor și a literaturii, o poveste care implică foarte multe destine și destăinuie nenumărate secrete... ce să spun, mi-a plăcut foarte mult acest roman. A avut toate ingredientele care să mă captiveze, să mă facă curioasă, să mă țină implicată emoțional în acțiune. Cred că ultima dată când am fost atât de încântată de un roman românesc polițist a fost pe vremea când am citit La miezul nopții va cădea o stea de Theodor Constantin - o carte de care-mi pare foarte rău că nu este mult mai cunoscută publicului autohton. Casa de sare și amărăciuni este un roman sumbru, plin de mistere, de momente de cumpănă, relatând povestea unei fete pe care nu o ascultă nimeni atunci când aceasta observă că lucruri necurate se întâmplă în jur. Annaleigh, deși nu este o protagonistă tocmai sigură pe ea și cu spirit de inițiativă, e construită într-un mod realist, mi-au plăcut momentele ei de indecizii și felul în care încearcă să-și protejeze surorile. Erin A. Craig reușește să creeze o poveste întunecată, cu o multitudine de mistere ce pândesc următoarea victimă, mituri și legende despre zeitățile din lumea lui Annaleigh, momente de tensiune foarte bine dozate. Mi-a plăcut să citesc cartea și să încerc să descopăr ce s-a întâmplat, de fapt, cu surorile lui Annaleigh, dar și ce forțe se implică în viața surorilor, care sunt motivele acestora. Moștenirea de Adrienne Young urmărește aventurile lui Fable și introduce cititorul în secretele lumii pe care în primul volum o vedem de la bordul navei Marigold. În Moștenirea, Fable se trezește pe un teren deloc cunoscut - Bastian, orașul în care domnește puterea și faima, prinsă în jocul lui Holland, dornică să scape, dar atrasă de secretele ce i se dezvăluie, secretele despre părinții ei, dar și despre oamenii pe care-i iubește. Autoarea creează o acțiune alertă, cu multe întorsături de situație, iar cititorul are ocazia să afle mai multe despre viața de pe mare și despre cea de pe uscat, despre rolul pietrelor prețioase, despre comerț și despre influența anumitor oameni asupra regulilor lumii. Prea mulți zei pentru un deșert, roman semnat de Doina Roman, a stat aproape un an în biblioteca mea. Atunci când am ajuns la el - și voiam foarte mult să-l lecturez, pentru că am auzit numai lucruri bune despre acesta - m-a dezamăgit. Stilul narațiunii nu s-a pliat deloc pe gusturile mele și nu am reușit să fiu atentă la poveste. Păcat. Am abandonat lectura. A Short History of Nearly Everything de Bill Bryson - tradusă la noi ca Despre toate, pe scurt - a fost una dintre cele mai bune cărți de non-ficțiune citite anul ăsta. E o carte perfectă pentru cei care vor să afle despre lumea din jur, începând cu descoperirea metalelor prețioase, dezbaterile privind originea omului sau conflictele care au apărut între tot felul de oameni de știință de-a lungul anilor, până la construcția unei celule și ideile pe care le promovau învățații din alte secole. Volumul este scris într-o formă accesibilă publicului general și recunosc că am fost foarte încântată să urmăresc firul narativ țesut cu atâta măiestrie de către autor. Cartea nu este deloc greoaie, deși dezbate subiecte nu tocmai simple, aș recomanda-o oricui. Greierele și furnica, Corbul și vulpea, Cocoșul și vulpoiul, Iepurele și broasca-țestoasă, Lupul prefăcut păstor - repovestite de Alexandre Jardin și ilustrate de Fred Multier sunt niște cărțulii tare simpatice. Autorul repovestește fabulele lui La Fontaine într-un mod atractiv pentru copii, iar ilustrațiile și surprizele de la fiecare pagină (mini joculețe pentru copii, gen găsește trei diferențe sau ce animal lipsește) fac din aceste cărți un cadou perfect pentru micul cititor. Un alt volum abandonat luna aceasta a fost The Legacy de Elle Kennedy - o serie de povestiri despre ce se întâmplă în viața personajelor din seria Off Campus la câțiva ani după încheierea acțiunii. Mi-aș fi dorit să regăsesc aceleași personaje pline de idei, de frici, de cuvinte usturătoare sau jucăușe, dar, în schimb, m-am împiedicat de niște personaje care doar purtau numele, nu și trăsăturile de caracter pe care le-am întâlnit în seria Off Campus. Cam pe la un 25% din lectură, după momente de cumpănă, am decis să nu mai încerc să găsesc în poveștile pline de dramatism (deseori exaagerat) personajele pe care le-am îndrăgit atât de mult. Nu a fost pentru mine această „reuniune” a protagoniștilor din Off Campus. Foxcraft. Magul de Inbali Iserles este un volum alert, unde Isla e forțată să se maturizeze și unde aflăm despre neamul lupilor - cum e organizată haita lor, ce zei venerează, cum privesc ei energiile universului și cum se supun acestora. Inbali Iserles face o treabă minunată reintroducând cititorul în acțiune. Deși a trecut destul timp de când am citit cel de-al doilea volum, mi-a fost ușor să mă întorc în lumea din Foxcraft și să reîntâlnesc personajele deja îndrăgite. Vă recomand cu cea mai mare căldură întreaga serie - începe cu Foxcraft. Vulpile malefice, continuă cu Foxcraft. Bătrânii și se termină cu acest volum. Am încheiat luna cu Casa din Marea Azurie de TJ Klune, o carte superbă, de cinci stele, despre cum viziunea omului se poate schimba odată ce acesta iese din bula sa. Voi vorbi mai multe în recenzia ce urmează să apară pe canalul meu de YouTube. Am avut o ultimă lună de toamnă productivă, cu suficiente lecturi frumoase, câteva abandonate și cu multe planuri și idei pentru decembrie. Ce lectură v-a plăcut cel mai mult în noiembrie?

Salutare și bine v-am găsit în noul an! Să avem parte de ce lecturi ne dorim și să descoperim titluri care să ne plimbe prin cele mai frumoase tărâmuri și stări! În ianuarie am ascultat multe cărți audio și a fost o plăcere să mă reconectez cu limba rusă, fie și doar prin intermediul acesta. Primul volum terminat în ianuarie a fost Airman`s Odyssey de Antoine de Saint-Exupery, care cuprinde mai multe povestiri legate de experiența sa de pilot. Îmi pare tare rău de felul în care a sfârșit autorul, pentru că, mai mult ca sigur, am fi avut parte de mai multe texte scrise atât de frumos, plin de melancolie și optimism în natura umană. Vă foarte recomand să citiți ceva semnat de acest autor, este deosebit. Roșu și negru de Stendhal este primul roman clasic din acest an și a fost o deosebită plăcere să-l lecturez. Un roman unde temele principale sunt carierismul, dragostea, ipocrizia și restaurația franceză, Roșu și negru a fost o lectură captivantă și plină de introspecții și reprezentări ai societății vremii. Roman psihologic, volumul semnat de Stendhal m-a impresionat atât prin temele abordate și poveste, cât și prin limbaj. Autorul, folosind vocea unui narator omniprezent, deschide în fața cititorului cele mai tainice gânduri ale personajelor, monologurile din clipele de cumpănă, dar și trăirile lor cele mai intime. The Last Guardian de Jeff Grub se numără printre cărțile mele preferate din universul WoW din câte am citit până acum. Unul dintre cei mai puternici oameni de pe Azeroth, Medievh, un mag temut, reprezintă o infinită sursă de cunoaștere pentru cei din jur, iar acest fapt atrage tot felul de oameni. Kadhar, un tânăr iscusit și cu foarte mult potențial, devine ucenicul magului și între ei se stabilește o relație profesională frumoasă, totul până când tânărul ucenic observă tot felul de mici detalii legate de maestrul său care-l pun pe gânduri. O bună parte din acțiunea cărții este inclusă în filmul Warcraft, pe care vă recomand să-l vedeți dacă sunteți fani. The Last Guardian a fost o lectură plină de acțiune, dinamism, urmărind maturizarea lui Khadgar și transformarea acestuia, sub îndrumarea maestrului său, Medich. Mi-a plăcut povestea și execuția sa. Golful francezului de Daphne du Maurier este un roman dinamic, plin de viață, portretizând societatea englezească din secolul al XVII-lea. Dona, aparent un personaj fad - o aristocrată ce-și petrece viața prin saloanele regești, bârfind și ducând o existență plictisitoare, se adeverește a fi o femeie plină de inițiativă și de curaj. Aceste aspecte ies la iveală odată ce femeia pleacă din cercul său social și se dedă libertății la care visează, iar atunci când întâlnește un pirat care se adeverește a fi un om foarte cult și interesant, femeia își pierde capul. Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă treptat, însă te țin cu sufletul la gură lipit de poveste. Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski este primul roman din ciclul Witcher, primele două volume fiind colecții de povestiri și abia în această carte urmărim un fir narativ continuu, făcând cunoștință cu personajele. Cu Geralt din Rivia, care se pricopsește cu o copilă, Ciri, care îi este predestinată, o copilă pe care trebuie să o învețe tot ce știe, dar să o și apere. Acțiunea în acest volum nu mai este la fel de ușoară și inocentă ca-n primele două volume, întunericul începând să se strecoare în poveste de-a binelea. Lucrurile devin mai serioase, iar greutățile prin care trec personajele mai palpabile. Ciri, un personaj important în acest volum, e foarte copilăroasă și pe alocuri chiar enervantă, dar bine construită și abia aștept să aflu ce se mai întâmplă cu ea și cu ceilalți protagoniști. Mi-a plăcut Sângele elfilor și voi continua seria în viitorul apropiat. Am citit una dintre cele mai minunate cărți fantasy cu elemente de mitologie și folclor slavic, frumusețea asta se numește Șoimul și corbul (traducere mot a mot) de Ulyana Cherkasova, primul volum din trilogia Pământurile de Aur. Este una dintre cărțile pe care le urmăream pe bookstagramul rusesc de mult timp și să vă spun sincer, e genul de carte de care nu mă puteam dezlipi. Acțiunea are loc undeva în perioada medievală, când în lumea din roman tot ce înseamnă credință veche este alungat și distrus, vrăjitoarele - vidmele - sunt arse de către Vânători, iar spiritele naturii, pe care oamenii i-au iubit atât de mult timp și cărora li s-au închinat, încep să fie marginalizați, preoții aducând și forțând poporul într-o nouă credință, pedepsind politeismul și ridicând în slăvi monoteismul. Șoimul și corbul urmărește mai multe personaje - o fiică de morar, care este o vrăjitoare și s-a născut în Codrul Măreț, căruia i-a fost promisă. Darina, deși nu își dorește soarta, ajunge să-și trezească puterea și de aici viața ei se schimbă radical. Miloș, un tânăr vrăjitor/koldun, fură un artefact periculos ce aruncă un blestem asupra sa, iar pentru a-l dezlega, tânărul, împreună cu sluga sa, Yeji, trebuie să ajungă în Codrul Măreț. Vyachko, fiul din flori al marelui cneaz, trebuie să prindă un koldun ce ajunge în Codrul Măreț și să-l aducă acasă, pentru a-i câștiga încrederea tatălui său. Șoimul și corbul este un roman complex, cu personaje ce au drumuri grele și întortocheate în fața lor, drumuri ce ajung să se întâlnească în cele mai neașteptate moduri. În prima carte din trilogie, Ulyana Cherkasova ne face cunoștință cu niște personaje superbe prin realismul și vulnerabilitatea de care dau dovadă, iar lumea pe care o creează autoarea este una vastă, plină de secrete. Mi-a plăcut mult modul în care autoarea reușește să creeze diferite popoare, fiecare cu religiile și politicile sale, personaje de care să te atașezi sau care să te facă să îți dai ochii peste cap, la ce prostii fac. Aștept cu nerăbdare următorul volum și mi-aș dori tare mult ca această trilogie să se traducă și la noi. Naratorul, un tânăr dintr-o familie nobilă, este pus pe șotii și datorită comportamentului său, devine oaia neagră a familiei. Familia ar fi bucuroasă să-l alunge, dar o anumită clauză dintr-o moștenire îi oprește pe părinții lui să se dezică de fiu. Tânărul, perfect conștient de situația sa, nu neagă toate cuvintele grele aduse la adresa comportamentului său, ci îmbrățișează viața pe care și-a ales-o cu zâmbetul pe buze. În A Rogue`s Life de Wilkie Collins, întâlnim un protagonist tare simpatic - pe de o parte, prin sinceritatea de care dă dovadă când își povestește peripețiile - deseori aflate la limita decenței și a legii - care e dezarmantă, iar pe de altă parte, prin modul în care reușește să iasă din tot felul de situații neplăcute e plin de vervă și originalitate. Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff e o carte cu o tematică și cu un format ce sunt în afara zonei mele de confort, dar, având în vedere că am tot cochetat cu ideea de a citi seria, am decis să încep cu începutul. Illuminae urmărește viața a doi adolescenți, ce se trezesc în plină invazie pe planeta lor. Deși reușesc să scape, o navă inamică îi urmărește prin spațiu, nava lor de război, Alexander, e parțial dezafectată, iar în una din navele de cercetare se întâmplă ceva cu oamenii. AIDAN, sistemul de inteligență artificială de pe Alexander, ia niște decizii pe care oamenii nu le înțeleg, dar cert este că salvarea lor e foarte departe și în aceste împrejurări, Kady și Ezra, protagoniștii, aflați în două nave diferite, trebuie să supraviețuiască. Cartea asta a reușit să mă facă să simt ceva. Frică. Furie. Neputință. Tristețe nemărginită. Și să mă transpună în miezul acțiunii, prin intermediul stilului epistolar în care e scrisă. M-am atașat mult de personajele principale, autorii i-au conturat bine, fiecare a avut vocea proprie, plină de inflexiuni ce le-a oferit unicitate. Pentru mine, Illuminae ar fi fost o carte de 5 stele, dar finalul parcă a diminuat din imensitatea de sentimente ce mă bântuiau pe parcursul lecturii. Încă mă gândesc dacă voi continua seria, având în vedere că tot settingul e, cum am menționat mai sus, în afara zonei mele de confort. Kingdom of the Cursed de Kerri Maniscalco este primul volum abandonat pe anul acesta. Dacă primul volum din trilogie, Kingdom of the Wicked, mi-a plăcut mult și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu protagoniștii, nu am reușit să trec de capitolul trei. Nu am găsit nimic din ce m-a fascinat în primul volum în Kingdom of the Cursed - nici atmosferă, nici mister, nici îngrijorare, nimic. Doar o protagonistă căreia mintea îi stă la un singur lucru - sau demon și... cam atât. Trei capitole, pe care le-am citit târâș, mi-au demonstrat faptul că nu voi găsi în această poveste frumusețea din primul volum. Poate că e de vină faptul că, de la Young Adult, autoarea a decis să „transfere” povestea în genul New Adult, poate pentru că Emilia, protagonista, e nesuferită și cam bătută-n cap în Kingdom of the Cursed, cert este că nu voi continua seria. Volumul de față, pe cât de așteptat a fost, pe atât de dezamăgitor s-a adeverit a fi. Un călugăr este trimis în India pentru a aduce în China scrierile sacre de la însuși Buddha. În marea sa călătorie, călugărului îi trimit zeii patru ucenici care să-l apere și să se căiască pentru fărădelegerile din viața lor. Regele maimuțelor, un porc mistreț, un tigru și un dragon formează suita călugărului, învățând pe parcursul călătoriei ce este smerenia, bunătatea, camaraderia. Monkey. Journey to the West de Wu Cheng En este o carte foarte frumoasă, chiar dacă o parte din acțiune pare repetitivă. Dacă vă place Dragon Ball Z și tot ce înseamnă media unde accentul se pune pe călătorie - bătălie cu inamici puternici - găsirea unor prieteni de nădejde pe parcurs - povețe și îndemnuri să fii mai bun, cartea aceasta, un adevărat clasic, este pentru voi. Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea. Casa veseliei de Edith Wharton se axează pe povestea domnișoarei Bart și pe modul în care fata înoată în lumea în care s-a născut, plină de culoare și de strălucire, fără a avea resursele necesare pentru a se ridica la același nivel cu oamenii influenți ce o înconjoară. Gemina de Amie Kaufman și Jay Kristoff urmărește povestea Hannei, fiica comandantului de pe platforma spațială Heimdall și a lui Nik, un tânăr dintr-o grupare criminală. Se apropie Terra Day și cei de pe Heimdall habar nu au despre ce s-a întâmplat pe Kerenza. Când majoritatea oamenilor pleacă de pe platformă pentru a sărbători ziua Terrei, o grupare se infiltrează pe Heimdall cu scopul de a distruge locul și de a șterge orice urmă a evenimentului de pe Kerenza. În mijlocul unor oameni pregătiți pentru a ucide, Hannah și Nik trebuie să-i salveze pe cei pe care-i iubesc. Gemina a fost un volum antrenant, plin de răsturnări de situație și cu personaje pe care le îndrăgești din start. Mi-a plăcut mult de Hannah, mi-a plăcut și de Nik, dar și de Ella, verișoara hacker a lui Nik. Abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe. În Obsidio de Amie Kaufman și Jay Kristoff, povestea principală se încheie. Pe Kerenza IV, spre care se îndreaptă supraviețuitorii de pe Hypatia, Alexander și Heimdall, încă există oameni ce luptă împotriva BeiTech, dar resursele și timpul nu sunt de partea lor. BeiTech mai au un pic și reconstruiesc nava Magellan, care să-i ducă departe de genocidul pe care l-au creat, iar cei din rezistență trebuie să găsească o cale pentru a-i împiedica. Mi-a plăcut să reîntâlnesc personajele din celelalte două cărți și să mai stau un pic în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff. Personajul meu preferat din serie rămâne a fi AIDAN, o inteligență artificială, care dă dovadă de niște lucruri bine reprezentate și introduse în narațiune, legate de relația om-tehnologie. Deși nu mi-a păsat în mod special de Rhys și Asha, mi-a foarte plăcut cum autorii au încheiat povestea principală.Vă recomand să citiți seria The Illuminae Files dacă vreți multă acțiune și povești unde viața umană este fragilă și mereu amenințată. Romanul lui Irwin Shaw, Om bogat, om sărac, introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața a trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen. Un personaj foarte enervant a fost mama, Mary, care, din punctul meu de vedere, a fost sursa tuturor relelor pentru copii, inoculându-le de mici idei care i-au marcat și deseori i-au oprit din a-și urma visul în anii tinereții. Un personaj trecut cu vederea mi s-a părut tatăl familiei, Axel, un om calitățile căruia nu au fost apreciate de niciunul dintre cei trei copii, deși Axel este genul de tată care face orice pentru familia sa și suportă, în tăcere, toate greutățile vieții. Mi-au plăcut povestirile semnate de Vassily Shukshin - fiecare are potențialul de a deveni un roman, autorul formând conflictul de la bun început, conturând personajele atât cât să ne dăm seama ce rol ocupă în povestire și introducând tot felul de elemente ce îndeamnă cititorul să rămână ancorat în acțiune. În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare. Autoarea scrie într-un fel atractiv, reușind să contureze lumea în care are loc acțiunea suficient de mult cât să-ți imaginezi locurile sau oamenii, fără însă a pune totul în fața cititorului. Modul în care decurge acțiunea îndeamnă cititorul să chibzuiască mai mult asupra ce zic personajele sau ce fac și să fie atent la toate detaliile din jur. Am încheiat luna cu Marea, Marea de Iris Murdoch și încă procesez tot ce s-a întâmplat. A fost o lectură neobișnuită pentru mine, cu foartă multă introspecție, un protagonist despre care nu știu ce să zic - nu mi-am dat seama dacă e nebun, infatuat sau pur și simplu un actor. Revin cu impresii pe canal cât de curând. Acestea au fost lecturile lunii ianuarie. Voi ce ați mai citit?

crenshaw, katherine applegate, elenasbookshelf,

Salutare! Februarie a fost luna în care am continuat lecturile începute în ianuarie, dornică să termin mai întâi lecturile din prima lună din an. Prima carte finisată în februarie a fost Cel mai îndepărtat țărm de Ursula K. Le Guin, al treilea volum din seria Terramare și care mi-a plăcut cel mai mult. Urmărește atât povestea lui Ged, personajul care este liantul celor trei volume, cât și a prințului Arren, care parcurge cu brio călătoria eroului. Acțiunea are loc în lumea din ce în ce mai vastă pe care o construiește autoarea și mi-a plăcut să o descopăr. Cartea mi-a făcut poftă să văd animația de la Studio Ghibli care se bazează pe universul din Terramare. Citesc non ficțiune foarte rar, dar aveam The Genius of Birds de Jennifer Ackerman pe listă de mult timp. Cartea e scrisă într-un mod accesibil, limbajul nu e pretențios, iar informațiile sunt prezentate cititorului într-o formă plăcută. Sunt citate numeroase studii legate de inteligența păsărilor, și nu doar a papagalilor sau ciorilor, am aflat foarte multe lucruri interesante despre păsările ce împânzesc orașele, cum ar fi vrăbiile, sau păsările ce locuiesc în inima junglei. Recomand volumul dacă vă pasionează păsările și vreți să aflați mai multe despre abilitățile lor cognitive. Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate. The Witch and the Tsar de Olesya Salnikova Gilmore avea o premisă foarte interesantă - personajul din folclorul rusesc, Baba Yaga, pleacă din pădure pentru a merge la Moscova din 1500, pentru că un mare rău se abate asupra poporului. Din păcate, autoarea s-a rezumat la a-i oferi protagonistei doar numele de Baba Yaga, nu și trăsăturile specifice acestui personaj, astfel încât Yaga e doar o altă fetiță (are sute de ani dar arată de 30) naivă, care habar nu are pe ce lume trăiește și gafează în cele mai simple (chiar jenante) împrejurări. Voiam o carte unde este explorat folclorul rusesc, dar nu am găsit din acesta decât numele/denumirile. Dagon și alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft a ajuns în atenția mea într-un moment în care voiam să citesc ficțiune, dar nu aveam chef să mă apuc de un roman. Foarte fain scrise povestirile, fiecare având potențial de a se transforma într-un roman stufos. Mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ceea ce rar mi se întâmplă când citesc un volum de proză scurtă. Acum îmi este clar de ce autorul este considerat un etalon pentru literatura horror - fără să fie scârbos sau să folosească cuvinte pompoase, H.P. Lovecraft te face să vrei să fugi din calea personajelor pe care le aduce la viață. Numărul fiarei de Sergiu Someșan a fost o surpriză foarte plăcută - am citit povestirile scurte aproape într-o zi. Sunt originale, amuzante, fiecare având potențial de a deveni o carte separată - clar mai citesc alte volume semnate de autor - sunt curioasă acum de romanele semnate de Someșan. Venomous: How Earth`s Deadliest Creatures Mastered Biochemistry de Christie Wilcox a fost o non ficțiune informativă și interesantă pe partea de știință, biologie, studiul otrăvurilor, dar vocea narativă nu mi s-a părut amuzantă, cum se dorea. De altfel, autoarea povestește niște întâmplări din viața ei care mă fac să mă întreb dacă ea, ca persoană, are spirit de auto conservare. Au fost explicate niște concepte legate de biologie și chimie pe care eu le cunosc pentru că am studiat materiile astea la facultate, dar pentru cineva care nu are legătură cu domeniul, explicațiile mi s-au părut ușor ambigue și complicate de dragul de a fi complicate. Mi-a plăcut tare mult Echo North și am vrut să citesc și companion novel pentru aceasta, Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer. Au fost aspecte ce mi-au plăcut și momente care m-au scos din atmosferă, au fost și unele detalii care s-au repetat în ambele cărți, iar protagonista din acest volum nu are tocmai genul de personalitate care să-mi placă, însă autoarea creionează lumea în care are loc acțiunea foarte fain. Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce ați mai citit?

agape fh, busola catre nova scotia, clepsidra cormoranului

Salutare! Februarie a fost o lună surprinzător de productivă, având în vedere că e cea mai scurtă lună din an. Am citit multe ebookuri, majoritatea din genul romance - nu a fost o alegere intenționată, dar uite că s-a potrivit :) Am terminat de citit Gitanjali de Rabindranath Tagore, un volum început în ianuarie, plin de lirism, sentiment, virute, visare. Îmi place tare mult să descopăr cărți vechi, cu mesaje puternice și care mă transportă în lumi pe care nu mi-a fost dat să le cunosc. Wintersong de S. Jae-Jones e un fantasy despre cum Regele Goblinilor își caută o soție, răpind fete tinere pentru a le duce în lumea lui de sub pământ. Protagonista, Liesl, pentru că este sora mai mare, decide să o salveze pe Kathe, răpită de rege, dar prețul pe care urmează să-l plătească e mult prea mare. Mi-a plăcut foarte mult premisa, iar prima jumătate a cărții a zburat pe neobservate, dar de la jumătate încolo, acțiunea s-a împotmolit, lucrurile au devenit neclare. Am spus mai multe (atenție, spoilere) pe GR. Wait for You de J. Lynn (pseudonimul autoarei Jennifer A. Armentrout) e un romance unde acțiunea se axează pe Avery, care începe facultatea și decide să își ia viața de la capăt. Marcată de un eveniment traumatizant din trecut, lui Avery îi este greu să se apropie de oameni, mai ales de sexul opus, însă atunci când în peisaj apare Cameron, fata se trezește într-o mare încurcătură. Deși nu e o capodoperă, Wait for You este o carte ce creionează foarte bine o traumă și modul în care aceasta modelează un spirit. Avery este foarte bine realizată, iar Cameron, deși pe alocuri pare mult prea Făt-Frumos, este genul de persoană pe care ai vrea să o ai aproape în calitate de prieten. Am citit și un volum de poezie contemporană, Șterge conversația de Ronin Terente. M-am regăsit în anumite poezii, am trecut prin mai multe stări, am redescoperit orașul copilăriei mele. Volumul, deși este plin de realități crude, mi-a trezit nostalgia după niște vremuri irecuperabile. Mai multe am spus pe GR. Un an plin de povești de Angela McAllister este un volum perfect pentru toți cititorii, cuprinzând povești din mai multe țări, fiecare ilustrând o pildă, reprezentând originea unei sărbători sau nașterea unui personaj mitologic. Anul mutilat de Cristina Eșianu a fost o lectură dură, care ilustrează percepția unei imigrante românce atunci când se întoarce în țară după șapte ani de absență. Redescoperă țara sa natală și oamenii din jur, care cândva însemnau ceva pentru ea. E o lectură sumbră, dar autoarea găsește cuvintele potrivite pentru a te atrage în a citi mai departe. Kurt de Teodor Bordeianu este un volum de povestiri scurte, din realitatea de zi cu zi, ilustrând greutățile prin care trece omul obișnuit. Autorul reușește să creeze personaje de care-ți pasă, în câteva paragrafe sau momente din viața lor. The Revenge Pact de Ilsa Madden-Mills a fost volumul care a propulsat tot ce înseamnă light romance pe lista mea de lecturi în februarie. Urmărește viața a doi tineri ce sunt la facultate, Anastasia și Tate. Cei doi au un anturaj comun, dar ceva între ei nu se leagă, o repulsie reciprocă, până în momentul în care ceva urât are loc în viața Anastasiei. The Revenge Pact nu e o carte plină de lecții de viață sau de sensuri ascunse, e o lectură ușoară și optimistă. Și, pentru că mi-a plăcut stilul autoarei, am ales să citesc și o altă serie semnată de ea. Primul volum, Not My Romeo, începe cu un blind date, când o bibliotecară dintr-un orășel minuscul se așează la masa unui străin, dar nu la masa corectă. Bărbatul care-i ține companie este un individ arhi-cunoscut, dar pe care protagonista nu-l recunoaște. Intrigat de acest aspect, el decide să se implice în jocul început de femeia care a greșit masa. Not My Romeo este un romance drăguț, cu o protagonistă cu picioarele pe pâmănt și cu un protagonist pe măsura ei. Not My Match de Ilsa Madden-Mills urmărește viața amoroasă a surorii protagonistei din volumul anterior și a bărbatului care nu ar trebui să intre în vizorul ei, însă dragostea e oarbă și deseori lipsită de rațiune. Autoarea știe să creeze personaje alături de care să pășești în narațiune și cu siguranță voi mai citi cărți semnate de ea când mi se face dor de un romance mai optimist. Ultimul volum citit în februarie este Kingdom of the Wicked de Kerri Maniscalco, un fantasy unde acțiunea are loc în Italia secolului al XVIII-lea (?), unde vrăjitoarele sunt nevoite să se ascundă de ochii lumii, riscând altfel să fie masacrate. Emilia și Vittoria sunt vrăjitoare gemene și reușesc să ducă o viață liniștită, până în momentul în care Vittoria este asasinată și Emilia, în căutarea răspunsurilor, invocă un demon - și nu un simplu demon, ci unul dintre cei mai puternici. Mi-a plăcut volumul, autoarea știe să creeze atmosfera și să descrie tot ce înseamnă mâncare, iar personajele pe care le inventează sunt ușor de îndrăgit. Wrath, pe care Emilia îl convocă, e un personaj care cred că e foarte bine reprezentat, având în vedere că nu este o ființă umană. Emilia are și minusurile ei, dar, per total, volumul a fost interesant și voi continua seria și sper să se traducă și la noi. * Probabil că rubrica aceasta va deveni o rubrică permanentă, dar am și niște cărți abandonate în februarie - patru la număr. Însemnări dintr-un bordel turcesc de Philip OCeallaigh - e un volum de povestiri, dar nu am reușit să trec de prima. Stilul de scriere nu se pliază deloc pe gusturile mele, așa că nu am insistat. Nunta: Rochia de mireasă de Rachel Hauck a fost un volum pe care am vrut, mult de tot, să-l iubesc, dar nu a fost să fie. Protagonista este o tânără ce deține un salon de rochii de mireasă și cumpără la o licitație un cufăr încuiat, despre care nu știe nimic. Deși nu am avut mari așteptări de la carte, mă gândeam că în paginile sale voi găsi o protagonistă pe care să o îndrăgesc, dar la un moment dat apare în narațiune un pasaj care m-a scos complet din atmosferă și nu am mai putut continua. Azgad de Andra E. Dragomir e un volum de fantasy autohton pe care am vrut mult de tot să-l citesc, dar după câteva capitole mi-am dat seama că nu e pe placul meu. Nu am reușit să mă conectez nici la acțiune, nici să creez o legătură cu personajele. Un alt volum de fantasy abandonat în februarie este Vraja oaselor sub clar de lună de Kathryn Purdie. Aceeași poveste ca și cu Azgad: după câteva capitole, nu am reușit să mă conectez la narațiune, persoanjele nu mi-au captat atenția, lucrurile se întâmplă și stagnează în același timp. Acestea au fost lecturile mele pentru februarie. Voi ce ați mai citit?

V-am vorbit într-un articol anterior despre cele mai bune lecturi ale anului 2019, dar nu am vrut să renunț nici la a vă povesti despre ce cărți mi-au displăcut în anul ce a trecut. Fără prea multe introduceri, să purcedem la a bârfi cărți :) Micul prieten de Donna Tartt: o poveste exagerat de lungă, care s-a îndreptat spre nicăieri. Am tot așteptat să se întâmple ceva, dar la finalul cărții, impresia pe care mi-a lăsat-o a fost că pur și simplu mi-am pierdut timpul. Una dintre acele lecturi care m-a făcut să mă ambiționez să nu mai duc până la sfârșit romanele care mă frustrează. Ceva în apă de Catherine Steadman: nu sunt eu mare fană și cunoscătoare a genului Thriller, dar cartea aceasta a fost foarte slabă, cu o poveste promițătoare, dar mult prea multă descriere acolo unde nu era cazul și cu o protagonistă mai mult decât antipatică. Fecioarele despletite de Hortensia Papadat-Bengescu: a fost a doua încercare a o citi pe Hortensia, a doua carte semnată de autoare care nu mi-a plăcut. Nu pot pune degetul pe ceva anume și să zic: exact asta nu mi-a plăcut, pentru că; dar nu am reușit să creez vreo conexiune cu măcar un personaj, nu mi-a păsat de ce se întâmplă și cu cine. Circul nopții de Erin Morgenstern: cartea asta mi-ar fi plăcut mult mai mult (cred) dacă nu aș fi avut niște așteptări colosale. În schimb, povestea mi s-a părut foarte lentă, i-a lipsit ceva ce să mă facă atentă sută la sută la ce spun personajele, cum se mișcă și ce simt. Există elementul de magie undeva printre pagini, dar mi-a fost greu să-l urmăresc, să-l văd afectând viața personajelor de-a binelea. O viață măruntă de Hanya Yanagihara: o carte despre cruzime, despre durere și despre incapacitatea acceptării propriei persoane. Totul în cartea asta a fost exagerat: și cantitatea plus nivelul de suferință de care a avut parte protagonistul, și relațiile dintre personaje, și efectul pe care a vrut să-l aibă scriitura asupra cititorului. Nu-mi plac cărțile ce vor să forțeze cititorul să simtă ceva și care sunt dure sau crude doar de dragul de a șoca, nu pentru că asta ar fi ceva firesc în dezvoltarea personajului. Mincinoșii de E. Lockhart: Genul de YA unde protagonista nu te învață nimic bun. Genul de YA pe care ar fi trebuit să-l arunc cât colo înainte de a ajunge la jumătatea cărții. Cel mai mult m-a bulversat marea descoperire de pe la finalul cărții, marea dramă, în centrul căreia este protagonista: execuția acțiunii, pe tot parcursul cărții, a fost slabă de tot. Puterea de Naomi Alderman: o carte comparată foarte mult cu Povestea Slujitoarei. Nu am fost niciodată fana premisei din romanul lui Margaret Atwood, așa că nu am avut așteptări de la carte. Premisa în sine a avut mult potențial, dar cartea mi s-a părut fragmentată, cu personaje care intră în contact unul cu celălalt din comoditate, nu pentru că ar avea vreun sens relaționarea dintre ele. Micuțele doamne de Louisa May Alcott: cred că a fost genul de carte pe care am citit-o mult prea târziu. Dacă eram mai mică, probabil că mi-ar fi plăcut mai mult de personaje, m-aș fi regăsit mai ușor în una dintre surori. Nu e o carte prost scrisă sau cu o poveste fără sens, dar eu pur și simplu nu am reușit să creez vre-o legătură cu personajele. Mâna stângă a întunericului de Ursula L. Le Guin: genul de carte care începe promițător (lumea construită de autoare este una interesantă, fantastică), dar care pe la jumătate îți dă de înțeles că nu se va întâmpla mare chestie, că finalul nu va fi unul epic sau, cel puțin, nu unul așa cum te aștepți. Cu toate acestea, am de gând să mai citesc și alte cărți semnate de autoare. Așa arată lista mea cu lecturi dezamăgitoare în 2019. Ce titluri aveți pe lista voastră? Ce cărți nu v-au plăcut deloc sau v-au dezamăgit?

Salutare, cititorule! Noiembrie, această lună plină de ploi și de gri, acoperită de ceață și născătoare de brumă, a fost una interesantă, din punct de vedere al lecturilor. Proiectul Barnabus de frații Fan a fost un volum destinat cititorilor mici, dar pe care l-am apreciat mult. Se citește într-o zi, ilustrațiile sunt pur și simplu fermecătoare, iar povestea - acceptarea sinelui și dorința de a trăi, împăcat și „defect” într-o lume „normală” - mi-a ajuns la suflet. The Takeover de T. L. Swan este al doilea volum dintr-o serie, dar poate fi citită individual. E un romance drăguț, care urmărește o văduvă cu trei copii, care încearcă să țină pe linia de plutire afacerea pe care a început-o soțul defunct. Totuși, lucrurile nu merg foarte bine și o companie mai mare îi propune să le vândă afacerea. Cel care îi face propunerea este un bărbat irezistibil - chipeș, dar crud, un adevărat rechin în afaceri, un om care nu acceptă un refuz. Fiind un romance, e evident ce se întâmplă mai departe, mi-a plăcut să urmăresc povestea, dialogurile au fost amuzante, iar ideea de văduvă cu copii (adolescenți) și relația acestei femei cu un bărbat nou, după soțul ei, e mai rar întâlnită în acest gen de literatură. M-am distrat citind cartea și mi-a plăcut de felul în care autoarea ancorează personajele sale în realitatea de zi cu zi. The Poetry of Pablo Neruda este un volum ce cuprinde toată opera poetului. Mi-au plăcut poeziile dedicate iubirii, singurătății, dar, poate pentru că nu cunosc contextul, cele patriotice nu m-au impresionat. Am decis să abandonez voumul după 10% pentru că simțeam că nu am nici răbdare, nici tragere de inimă să continui. Lui David, un pasionat de artă, i se propune să scrie un articol despre marele pictor Henry Breasley. Henry, un bărbat aflat în etate, cu un trecut scandalos, se mută în Franța și trăiește departe de societatea engleză, iar atunci când ajunge la reședința pictorului, David descoperă că bătrânul nu este singur. Alături de el, în castel se află și două studente la arte, Diane și Anne, iar relația lor cu Henry este una cât se poate de bizară. Prins într-o lume aparte, apreciind mult de tot arta lui Henry, dar disprețuind bărbatul din fața sa, David se trezește vrăjit de atmosfera castelului, dar și de tânăra Diane. Turnul de abanos este o nuvelă scrisă într-un stil foarte frumos, liric, autorul punând accent pe mici detalii ce întregesc atât portretele personajelor, cât și mediul în care are loc acțiunea. Dialogurile sunt minunat construite, exteriorizând viziunile cele mai intime ale personajelor, conturându-le pe acestea în cel mai fermecător mod. David, deși încearcă să fie cât de profesionist posibil, se lasă tras de Henry în discuții mult prea personale, cei doi bărbați discutănd amănunțit curentele artistice ale vremii, viziunea lui Henry despre arta actuală, despre pictorii noi și cei deja consacrați, iar David încearcă să cumuleze toate aceste dialoguri într-un articol care să fie cât mai obiectiv. Personajele feminine sunt tipice lui Fowles - misterioase, la început, iar atunci când protagonistul ajunge să le cunoască și chiar să le îndrăgească, acestea scot la iveală și mai multe mistere. Anne și Diane sunt cât se poate de diferite una de cealaltă, însă se completează și relația lor este la fel de interesant de urmărit precum relația lui David cu Henry. Turnul de abanos este o nuvelă despre artă, societate și nemurire, văzute prin ochii unor oameni care au de-a face cu toate cele trei concepte. Mi-a plăcut mult să regăsesc scriitura lui Fowles și vă recomand nuvela dacă vă pasionează subiectul artei și a picturii în literatură. Zaraza de Andrei Ruse este un volum ce urmărește viața lui Cristian Vasile din copilăria tristă și săracă a aceestuia, până la faima ascensiunii, anii zbuciumați ai tinereții și schimbarea regimului odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial. Autorul reușește să onfere voci originale personajelor sale, că e vorba de Cristian Vasile, Ionel Fernic sau Ion Pribeagu. Ionel Fernic și Ion Pribeagu sunt un duo cu un limbaj foarte ludic, mi-a plăcut mult să le urmăresc ciondănelile și momentele de criză existențială sau de inspirație aproape divină. Dacă trăiesc de Terri Blackstock încheie trilogia Dacă fug, care mi-a plăcut mult - un thriller plin de suspans, de momente de cumpănă, de situații triste, o serie cu personaje admirabile, care au fost dezvoltate foarte pe gustul meu. The Casanova de T. L. Swan - un volum ce se axează pe pe povestea lui Elliot, un bărbat pasionat de artă, care cumpără în neștire tablourile unei pictorițe misterioase, pe care nu reușește să o găsească. În schimb, într-o zi o observă pe Kate, angajata pe care nu o suportă, într-o ipostază care-l intrigă. Fiind un volum romance, e clar încotro se îndreaptă lucrurile și au avut loc câteva răsturnări de situație, dar s-a pus accentul și pe câteva dileme de ordin etic. Chiar dacă The Takeover mi-a plăcut mai mult, recomand și acest volum dacă vreți să citiți un romance drăguț. Clovnul de Iulian Ciocan este o carte ușor de parcurs, despre viața din Chișinăul de azi și lupta omului de rând pentru prosperitate. Volumul II din Faust de Goethe era de câțiva ani buni pe lista mea de lectură și în sfârșit am ajuns la el. Mi-a plăcut mult construcția versului, povestea, personajele și reprezentarea firii umane într-o lumină nu tocmai agreabilă, dar absolut savuroasă. E genul de carte ce te face să te întorci la clasici, pentru că farmecul textelor vechi este unul inconfundabil și nu poate fi imitat. Cât de aproape sunt ploile reci e genul de carte pentru care e dificil să faci o recenzie. Pe de o parte, e plin de evenimente banale - viața unei bătrâne care stă în pat toată ziua și-și amintește despre tinerețile sale, o dimineață la muncă a unei vânzătoare de la un chioșc sătesc, o zi de vară petrecută la țară de către un adolescent de la oraș. Pe de altă parte, romanul lui Bogdan Coșa respiră melancolie, tristețe, dor și neputință la fiecare pas. Un roman-frescă a vieții românești de la sat, dar și a generației care pleacă de la sat la oraș, în căutarea unei vieți mai bune. E o carte tare depresivă, dar cu o curgere a narațiunii care te vrăjește și te face să rămâi ancorat în realitatea dintr-un sat din munți, uitat de civilizație și de speranță. În 1968, o crimă odioasă are loc în munții în care s-au ascuns, cândva, cei mai aprigi partizani. Nu există nicio pistă, iar din Brașov este delegat sublocotenentul Ovidiu Dumbravă pentru a se ocupa de caz. Tânărul, plin de avânt și dând dovadă de o perspicacitate mult apreciată de către Securitate, decide să studieze dosarele demult clasate, căutând în cazul Andrei Rogozanu - partizanul pe care autoritățile nu au reușit niciodată să-l prindă - o posibilă pistă în dubla omucidere. Fiul dușmanului de Cătălin Dumitrescu este un roman alert și care te ademenește în acțiunea sa și l-am citit aproape într-o suflare. Mister, politică, personaje bine ancorate într-o realitate pe care am cunoscut-o doar prin intermediul povestirilor și a literaturii, o poveste care implică foarte multe destine și destăinuie nenumărate secrete... ce să spun, mi-a plăcut foarte mult acest roman. A avut toate ingredientele care să mă captiveze, să mă facă curioasă, să mă țină implicată emoțional în acțiune. Cred că ultima dată când am fost atât de încântată de un roman românesc polițist a fost pe vremea când am citit La miezul nopții va cădea o stea de Theodor Constantin - o carte de care-mi pare foarte rău că nu este mult mai cunoscută publicului autohton. Casa de sare și amărăciuni este un roman sumbru, plin de mistere, de momente de cumpănă, relatând povestea unei fete pe care nu o ascultă nimeni atunci când aceasta observă că lucruri necurate se întâmplă în jur. Annaleigh, deși nu este o protagonistă tocmai sigură pe ea și cu spirit de inițiativă, e construită într-un mod realist, mi-au plăcut momentele ei de indecizii și felul în care încearcă să-și protejeze surorile. Erin A. Craig reușește să creeze o poveste întunecată, cu o multitudine de mistere ce pândesc următoarea victimă, mituri și legende despre zeitățile din lumea lui Annaleigh, momente de tensiune foarte bine dozate. Mi-a plăcut să citesc cartea și să încerc să descopăr ce s-a întâmplat, de fapt, cu surorile lui Annaleigh, dar și ce forțe se implică în viața surorilor, care sunt motivele acestora. Moștenirea de Adrienne Young urmărește aventurile lui Fable și introduce cititorul în secretele lumii pe care în primul volum o vedem de la bordul navei Marigold. În Moștenirea, Fable se trezește pe un teren deloc cunoscut - Bastian, orașul în care domnește puterea și faima, prinsă în jocul lui Holland, dornică să scape, dar atrasă de secretele ce i se dezvăluie, secretele despre părinții ei, dar și despre oamenii pe care-i iubește. Autoarea creează o acțiune alertă, cu multe întorsături de situație, iar cititorul are ocazia să afle mai multe despre viața de pe mare și despre cea de pe uscat, despre rolul pietrelor prețioase, despre comerț și despre influența anumitor oameni asupra regulilor lumii. Prea mulți zei pentru un deșert, roman semnat de Doina Roman, a stat aproape un an în biblioteca mea. Atunci când am ajuns la el - și voiam foarte mult să-l lecturez, pentru că am auzit numai lucruri bune despre acesta - m-a dezamăgit. Stilul narațiunii nu s-a pliat deloc pe gusturile mele și nu am reușit să fiu atentă la poveste. Păcat. Am abandonat lectura. A Short History of Nearly Everything de Bill Bryson - tradusă la noi ca Despre toate, pe scurt - a fost una dintre cele mai bune cărți de non-ficțiune citite anul ăsta. E o carte perfectă pentru cei care vor să afle despre lumea din jur, începând cu descoperirea metalelor prețioase, dezbaterile privind originea omului sau conflictele care au apărut între tot felul de oameni de știință de-a lungul anilor, până la construcția unei celule și ideile pe care le promovau învățații din alte secole. Volumul este scris într-o formă accesibilă publicului general și recunosc că am fost foarte încântată să urmăresc firul narativ țesut cu atâta măiestrie de către autor. Cartea nu este deloc greoaie, deși dezbate subiecte nu tocmai simple, aș recomanda-o oricui. Greierele și furnica, Corbul și vulpea, Cocoșul și vulpoiul, Iepurele și broasca-țestoasă, Lupul prefăcut păstor - repovestite de Alexandre Jardin și ilustrate de Fred Multier sunt niște cărțulii tare simpatice. Autorul repovestește fabulele lui La Fontaine într-un mod atractiv pentru copii, iar ilustrațiile și surprizele de la fiecare pagină (mini joculețe pentru copii, gen găsește trei diferențe sau ce animal lipsește) fac din aceste cărți un cadou perfect pentru micul cititor. Un alt volum abandonat luna aceasta a fost The Legacy de Elle Kennedy - o serie de povestiri despre ce se întâmplă în viața personajelor din seria Off Campus la câțiva ani după încheierea acțiunii. Mi-aș fi dorit să regăsesc aceleași personaje pline de idei, de frici, de cuvinte usturătoare sau jucăușe, dar, în schimb, m-am împiedicat de niște personaje care doar purtau numele, nu și trăsăturile de caracter pe care le-am întâlnit în seria Off Campus. Cam pe la un 25% din lectură, după momente de cumpănă, am decis să nu mai încerc să găsesc în poveștile pline de dramatism (deseori exaagerat) personajele pe care le-am îndrăgit atât de mult. Nu a fost pentru mine această „reuniune” a protagoniștilor din Off Campus. Foxcraft. Magul de Inbali Iserles este un volum alert, unde Isla e forțată să se maturizeze și unde aflăm despre neamul lupilor - cum e organizată haita lor, ce zei venerează, cum privesc ei energiile universului și cum se supun acestora. Inbali Iserles face o treabă minunată reintroducând cititorul în acțiune. Deși a trecut destul timp de când am citit cel de-al doilea volum, mi-a fost ușor să mă întorc în lumea din Foxcraft și să reîntâlnesc personajele deja îndrăgite. Vă recomand cu cea mai mare căldură întreaga serie - începe cu Foxcraft. Vulpile malefice, continuă cu Foxcraft. Bătrânii și se termină cu acest volum. Am încheiat luna cu Casa din Marea Azurie de TJ Klune, o carte superbă, de cinci stele, despre cum viziunea omului se poate schimba odată ce acesta iese din bula sa. Voi vorbi mai multe în recenzia ce urmează să apară pe canalul meu de YouTube. Am avut o ultimă lună de toamnă productivă, cu suficiente lecturi frumoase, câteva abandonate și cu multe planuri și idei pentru decembrie. Ce lectură v-a plăcut cel mai mult în noiembrie?

Salutare! Iunie a început cu două titluri de non ficțiune, care au oferit două experiențe diametral opuse. Mama și copilul de Elizabeth Fenwick e de ceva timp pe lista mea - mi-am dorit să am așa ceva în casă, pentru că e genul de carte pe care e bine să o parcurgi dacă te pasionează subiectul acesta - familia, medicina, formarea vieții la mamifere. Este bine scrisă, informativă - nu complexă, astfel încât cei care au crescut cu copii mici în familie sau au mai mult de un copil știu cam tot ce scrie în volum - dar e un ghid ușor de parcurs și mai ales, care oferă posibilitatea să găsești repede informația necesară legată de sarcină, îngrijirea bebelușului sau a copilului până în trei ani. Secretul veacurilor de Robert Collier - prima carte abandonată din iunie. E scrisă în 1926 și nici pe vremea aceea sunt sigură că nu era destinată omului de rând. Este clar că e un volum scris de un om ce face parte din acea categorie a populației care a avut resurse pentru a începe în viață - și vorbește foarte nonșalant despre ideea că oricine poate obține orice, doar să-și pună mintea la contribuție și să nu fie leneș. E clar că autorul habar nu are cum trăiește omul de rând - că jobul de genul 9-17 e totuși obositor, iar timpul rămas din zi trebuie petrecut odihnindu-te, socializând cu familia, somn, mâncare, nu muncit încă un job pentru a deveni „de succes”. Am citit doar 24 de pagini, dar mi-a fost suficient cât să înțeleg că e o carte din aia motivațională care e scrisă de un nene care habar nu are ce e aia să muncești pe salariu minim pe economie și să nu fii sigur că-ți ajung banii pentru toată luna (o groază de oameni sunt în situația asta). M-a deranjat și aerul de superioritate pe care îl afișează atunci când vorbește despre știință și despre lucrurile demonstrate științific, transmițând în mai multe rânduri că dacă vrei să crezi în ce zic oamenii de știință, nu ai decât, dar de fapt o entitate superioară e cea care a făcut viața să existe pe pământ. Am citit primul volum din trilogia War of the Ancients de Richard A. Knaak, The Well of Eternity. Mi-a plăcut foarte mult - explorează niște evenimente importante și acaparatoare ce au format lumea prezentă din universul WoW, punând accent și pe evoluția a numeroase personaje. Cu siguranță e o carte (și o serie) potrivită pentru cei pasionați de universul WoW și voi continua seria. Am citit primul volum din seria Shades of Magic de V. E. Schwab, A Darker Shade of Magic. Acum câțiva ani, a fost o serie foarte populară pe booktubeul străin, mai puțin la noi. Adevărul este că nu aveam de gând să citesc acest volum, mai ales după experiența cu Addie LaRue de aceeași autoare, dar a fost aleasă cartea lunii într-un club de lectură și așa am ajuns să-i mai ofer lui Schwab încă o șansă. Ce mi-a plăcut în poveste: lumea creată, intriga, jocurile politice, construcția magiei. Ce nu mi-a plăcut: construcția personajelor. Efectiv, nu mi-a păsat de nici unul, de emoțiile sau trăirile lor. Cred că e felul în care le creionează autoarea, care e strict nepotrivit mie. Nu voi continua seria. Popas la orizont de Erich Maria Remarque nu este un roman în care autorul să abordeze tema pentru care a devenit celebru - și anume, războiul. Aici, este vorba despre niște tineri pasionați de viteză, care-și petrec zilele pe pistă, încercând să ajungă la viteza maximă, rivalizând atât în ceea ce privește mașinile pe care le conduc, cât și femeile frumoase ce le ies în cale. Este un roman ce intră în miezul sufletului generației pierdute, a tinerilor care, după ce trăiesc ororile Primului Război Mondial, vor să se bucure de prezent și să trăiască momentul. Saint de Adrienne Young nu m-a convins de la început, dar pe parcurs m-am atașat de personaje. Ironic, de toate, mai puțin de Saint. În continuare nu știu ce ar trebui să fie - un sfânt, un nebun, un om obsedat de dreptate? În schimb, mi-a plăcut mult de Clove și de Nash, dar, mai ales, de Isolde - a fost o plăcere să o „cunosc” pe mama lui Fable așa cum a fost, nu din amintirile altora. Deși cartea a fost scrisă, mai mult ca sigur, ca un fan service, e o poveste bună, neforțată, despre lumea navigatorilor, a comerțului cu nestemate și a dorinței oamenilor de a ajunge undeva și, mai ales, de a aparține. 9 povești cu mustăţi despre niște hamsteri cu adevărat adevărați de Voicu Bojan este o cărțulie simpatică ce cuprinde o serie de povestiri despre hamsterii familiei. Cu nume simpatice și cu niște personalități pe măsură, mustăcioșii care au fost prietenii copiilor Bojan învață să scrie, evadează mai ceva ca în Shawshank Redemption, sunt specialiști în mâncăruri sănătoase sau devin cei mai buni prieteni cu bunicii sau vecinii. Cartea mi-a amintit de hamsterii pe care i-am avut în facultate, Pudding și Charlotte, două fetițe afurisite, dar tare dragi mie. Nu e nicio clipă fără o pisică de David Grossman este o poveste simpatică despre o pisică galbenă cu ochi albaștri, care a apărut în visul tuturor copiilor de la grădiniță și apoi și-a făcut apariția în viața lor. O carte drăgălașă rău, mai ales datorită ilustrațiilor, pentru micul cititor. Elantris de Brandon Sanderson a fost prima mea întâlnire cu autorul și mi-a plăcut mult: construcția personajelor, politica și religia din universul creat, structura orașului Elantris, dar și felul în care este percepută magia. Am apreciat că există un personaj feminin puternic, nu doar pentru că e frumoasă, ci pentru că dă dovadă de inteligență și logică. The Hope of Elantris de Brandon Sanderson e o povestire scurtă, iar acțiunea are loc în paralel cu un eveniment important din volumul Elantris. Accentul se pune pe un Seon și pe acțiunile acestuia și mi-a plăcut să-l reîntâlnesc în această povestire. Volumul 2 din seria Kepler62, Numărătoarea inversă, de Pasi Pitkanen, Bjorn Sortland și Timo Parvela a fost o surpriză plăcută pentru mine. Primul volum nu mi-a plăcut deloc - mi s-a părut scris stângaci, lucrurile se întâmplă din pod și nu m-am conectat deloc cu personajele. Volumul 2 introduce un personaj nou, pe Marie, fiica unui bogătaș, o copilă singuratică și cu o pasiune nesănătoasă pentru arme. Deși povestea ei se leagă cu povestea lui Ari și Joni, personajele din primul volum, mi s-a părut mult mai interesantă și mai bine scrisă și acum chiar sunt curioasă cu ce se continuă această serie. Povești despre speranță de Mihai Mănescu e un volum foarte trist, dar totodată bine închegat pentru micul cititor. Prin intermediul celor câteva povestioare scurte, autorul prezintă realitatea copiilor ce suferă de boli incurabile, felul în care aceștia sunt văzuți de cei din jur, dar și modul în care copiii încearcă să vadă viața dincolo de efemeritatea sa. Mi-a plăcut foarte mult povestea ariciului Virgil, care e foarte bolnav și-și pierde țepii, dar un suflet bun îl acceptă așa cum e, fără a ține cont de aparențe. Cum am devenit vărjitor. Din carnetul unui explorator de Alexandru N. Stermin a fost genul de carte pe care am parcurs-o cu sufletul la gură. Deși multe din informațiile prezentate despre floră și faună îmi erau deja cunoscute (eu fiind medic veterinar), m-am simțit din nou copil, descoperind lumea din jurul meu. Autorul are un stil foarte plăcut de a prezenta lucrurile pentru micul cititor, iar seria de curiozități, cum ar fi istoria unor anumite plante galbene din Transilvania și cum acestea pot „prezice” trecutul, dar și mica lecție despre de ce unele animale au ochii în față și altele în lateral, îndeamnă cititorul să sape mai adânc și să se informeze cât mai mult. Foarte frumos, informativ și acaparator volumul, cu siguranță o carte pe care trebuie să o aibă orice copil ce descoperă fascinanta lume a florei și a faunei. Ultimii dinozauri. Piticii și uriașii din Insula Hațeg de Cristian Ciobanu este acel gen de carte ce te surprinde prin cât de succint poate prezenta niște informații și cât de frumos se îmbină textul cu ilustrațiile. Adevărul este că habar nu aveam despre Insula Hațeg - ce a existat acum foarte mult timp pe locul României actuale - despre faptul că am avut dinozaurii „noștri” și o bună parte dintre aceștia erau endemici. Insula Hațeg e un fel de Galapagos despre care nu se știe prea multe - de altfel, acesta este volumul care mi-a adus la cunoștință despre existența unui astfel de loc, fie și cu mii de ani în trecut. Cu siguranță voi vizita geoparcul Hațeg și recomand cu cea mai mare căldură volumul atât cititorilor mici, cât și adulților. E pur și simplu uimitor. Volumului Imposibil de Sarah Lotz i-am dat DNF pag. 170. M-a plictisit acțiunea, deși se întâmplă lucruri. Nu m-am lămurit cu direcția în care se îndreaptă povestea. Nu îmi pasă în mod special de protagoniști și nici nu pot spune că m-au atras cu ceva până acum. Limbajul pe alocuri e vulgar și nu din cauza înjurăturilor. Per total, mi se pare că se trage mult mâța de coadă și povestea e lungită din considerente care nu o fac sub nicio formă alertă. Pământul făgăduinței de Erich Maria Remarque m-a surprins prin lejeritatea scriiturii. De data aceasta, povestea se desfășoară pe pământ american, unde cititorul urmărește un imigrant de origine germană, persecutat în țara sa pentru faptul că este evreu. Ajuns în state, acesta, datorită unor cunoștințe pe care le reîntâlnește aici, încearcă să-și construiască o viață în acest loc străin, dar inima, mereu trădătoare, îl îndeamnă să privească spre Europa, să spere că războiul va lua sfârșit și că se va putea întoarce acasă. Remarque introduce tot felul de personaje și oferă complexitate lumii imigranților și e mare păcat că aceasta, fiind una dintre ultimile cărți ale autorului, este neterminată. Radio Popov și copiii uitați de Anja Portin este o carte ce m-a făcut să trec prin o multitudine de stări. De la supărare și chiar furie, la înduioșare și speranță. Povestea se axează asupra unui băiat care este efectiv uitat de tatăl său, care pleacă în delegații lungi, lipsește cu săptămânile, timp în care băiatul nu are nici mâncare, nici bani, nici curent sau un adult responsabil care să aibă grijă de el. Totul se schimbă când o femeie misterioasă îi oferă un ziar, iar de aici, băiatul descoperă că nu este singurul copil uitat și că poate face ceva în privința asta. Daniel Martin de John Fowles e genul de carte unde lălăiala cu povestea are un rost - e vorba de un grup de prieteni care au terminat la Oxford (acțiunea având loc prin anii 60-70) Se pune accent pe Daniel Martin, care a devenit scenarist și pe relația acestuia atât cu fosta soție, cât și cu sora acesteia, dar și cu cel mai bun prieten al său. E plăcut să reîntâlnești lentoarea aia specifică unor clasici, când se întamplă trei chestii importante, dar între ele alte o mie mai puțin, dar care subliniază foarte bine atmosfera și conturează personajele. Acestea au fost lecturile primei luni din vară. Voi ce ați mai citit?

Salutare! Octombrie a fost o lună caldă, în care am citit mai mult decât credeam că voi face. În prima jumătate nu am avut deloc chef de citit, dar am recuperat, oarecum, pe parcurs. De altfel, am observat și o schimbare în tabieturile mele - nu am mai putut citi mai multe cărți simultan, cum obișnuiesc de ani buni. Dar poate că schimbarea e ceva de ce aveam nevoie - e un farmec aparte în a te dedica sută la sută unei singure povești. Zborul albinelor de Sofia Segovia este, indubitabil, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta. M-am reîntâlnit cu realismul magic, m-am îndrăgostit din nou de acest element literar, am savurat fiecare propoziție. Povestea în totalitate m-a marcat, intrigat, întristat, dar m-a și făcut să simt că în lumea asta există o multitudine de istorii și vieți despre care habar nu am, ce curg după un alt timp, într-un alt ritm, creionând o realitate aparte. Somn ușor, vise plăcute! este un volum semnat și ilustrat de către Kristina Andres, despre prietenia între un iepure și un vulpoi, care nu pot să adoarmă dacă nu-și spun reciproc noapte bună. O serie de istorisiri simpatice, numai bune de citit celor mici înainte de culcare. Regatul pernelor încâlcite este o povestioară tare aiurită - în cel mai bun sens al cuvântului - semnată de Bogdan Tiberiu Dumitrescu și ilustrată de Adela Maria Calistru. Creionează o poveste nu tocmai obișnuită despre o prințesă - care trebuie să salveze regatul, dar se adeverește a fi o prințesă cum nu te aștepți. Tare simpatică a fost povestea, iar ilustrațiile au subliniat aiureala istorisirii. Marea, dimineața de Margarent Mazzantini este un volum scurt, dar emoționant. Relatează povestea a două destine - cel al mamei și al copilului, care fug de război, plecând din deșert în căutarea mării - și cel al adultului care se află pe celălalt mal, observând valurile de imigranți. Este o carte despre ce înseamnă să fii om, despre visurile pe care le ai în cele mai negre clipe, despre repetitivitatea istoriei. Once Upon a Broken Heart de Stephanie Garber este un volum pe care am vrut să-l citesc de foarte mult timp, dar așteptam să fie terminată duologia (jokes on me, autoarea s-a gândit să o facă trilogie, lucru ce am aflat când am terminat cartea, asta e). După evenimentele din Caraval, cititorul o urmărește de data asta pe Evangeline, o fată ce crede în iubire și în finaluri fericite, însă viața îi aduce o surpriză neplăcută. Setată pe a-și readuce iubirea vieții sale în viața ei, Evangeline încheie un pact cu Prințul Inimilor, Jacks, însă pactul are un preț mult prea mare, iar fata se trezește într-o aventură pe care nu și-a dorit-o. Ultimul gambit încheie seria Jocurile Moștenirii, semnată de Jennifer Lynn Barnes și eram tare curioasă să aflu cu ce se termină povestea. Autoarea a anunțat că urmează să continue aventura fraților Hawthorne - practic, din trilogie seria asta se transformă cel puțin în tetralogie, dar eu nu voi continua lectura. Consider că povestea lui Avery a avut un final bun și restul mi se pare o scriitură forțată, doar pentru că seria e populară și publicul cere mai mult (în special #TeamGrayson). Iernile sufletului de Katherine May este o carte domoală, care te invită la introspecție. Autoarea se îmbolnăvește și astfel este nevoită să-și oprească viața, să facă un pas în spate, să își revizuiască visele, aspirațiile și așteptările de la viață. Forțată să coboare din roata în care a alergat ani la rândul, autoarea începe să se obișnuiască cu noua ei realitate, împărtășind experiențele despre aceasta. Mi-a plăcut mult scriitura, unele etape din existența autoarei, felul în care luptă într-un mod deloc agresiv cu adevărurile crunte. Totuși, au fost și suficiente pasaje unde autoarea se exteriorizează și sunt aspecte în personalitatea ei care o creionează în culori sumbre, iar eu nu am rezonat cu ideile și concepțiile pe care le promovează în ceea ce privește maternitatea și viața de familie, în general. 12 luni magice de Katerina Kulik, volum ilustrat de Natalia Șerstiuk, este o poveste despre câțiva prieteni, care trăiesc în pădure și se bucură de tot ceea ce are de oferit fiecare lună din an. Scriitura e simpatică, iar modul în care autoarea îndeamnă cititorul să vadă frumosul în viața de zi cu zi este înduioșător. Tare mi-a plăcut de protagonistul din Incredibilul Sylvester, scris și ilustrat de Dana Kaveli - un șoricel care vrea să fie acceptat de către societate și care-și găsește pasiunea în cântatul la vioară. E genul de carte ce te face să crezi că binele încă există și că se ascunde în cele mai banale lucruri. The Ballad of Never After de Stephanie Garber este continuarea poveștii din Once Upon a Broken Heart. Odată ce Evangeline descoperă minciuna lui Jacks, e decisă să se îndepărteze de acesta, dar un pericol nou planează asupra ei și atunci fata trebuie să aleagă între două rele. Mi-a plăcut mult povestea, ritmul acesteia, dinamica, dar și construcția și evoluția personajelor. Abia aștept să apară și continuarea - probabil că va fi cea mai râvnită carte a lui 2023. Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate, din păcate. Prima a fost Fiica zeiței lunii de Sue Lynn Tan - o repovestire a unei legende chinezești, despre zeița lunii. Deși premisa a sunat foarte bine, scriitura a lăsat de dorit: protagonista e progresistă, feministă și mult prea modernă pentru contextul în care are loc acțiunea, e fadă și lipsită de judecată, iar lipsa ei de motivație de a lupta pentru ce a zis că are de gând să lupte m-a făcut să abandonez povestea. Icebreaker de Hannah Grace trebuia să fie un cute sports romance despre un jucător profesionist de hochei și o patinatoare. Din păcate, limba română nu are un cuvânt echivalent cu englezescul cringe pentru a descrie calitatea dialogurilor și personalitățile protagoniștilor, care au fost sub orice critică - scriitură slabă, personaje care se comportă de parcă ar avea cu vreo 15 ani mai puțin, glorificarea unui comportament iresponsabil și infantil. Nu a fost pentru mine. Acestea sunt lecturile din octombrie și sunt curioasă ce ați mai citit, ce v-a încântat, ce v-a întristat, ce ați abandonat?

Romanele clasice mi-au trezit dragostea pentru citit și, chiar dacă în prezent nu citesc la fel de mult ca odinioară, e o adevărată sărbătoare când mă întorc la clasici. Mi-a luat ceva timp să intru în atmosfera cărții - primele 100 de pagini m-au plictisit și am fost foarte aproape de a abandona cartea. Însă, pornind de la un eveniment, cartea capătă contur, peripețiile protagonistului devin interesante și mă bucur că nu am renunțat la Papillon a lui Henri Charrière. Ce cărți v-au făcut să îndrăgiți lectura? Ce autor v-a ghidat în lumea literaturii?

Bee Branch, o adolescentă inteligentă și plină de viață este foarte atașată de mama ei, Bernadette Fox, un arhitect genial, dar care nu a mai făcut nimic de mult timp. Elgin Branch, capul familiei, muncește la un proiect serios la Microsoft. Totul se schimbă în clipa în care Bee termină anul școlar cu note mari, iar dorința ei este de a pleca împreună cu familia într-o excursie în Antarctica și astfel încep pregătirile. După câteva evenimente și răsturnări de situație, Bernadette dispare, iar Bee decide să descopere unde este mama ei prin intermediul tuturor mailurilor, scrisorilor și scrisoricilor schimbate între mai multe personaje. Where'd You Go, Bernadette? este o carte ce m-a amuzat foarte mult. Limbajul simplu, dar care descrie fiecare personaj participant la acțiune, evenimentele ce se petrec simultan în mai multe locuri, dar și personalitatea lui Bernadette, toate aceste elemente fac din romanul Mariei Semple o comedie savuroasă. Mi-a plăcut mult faptul că două treimi din carte sunt reprezentate de corespondența dintre Elgin și adminul său, Soo-Lin, dintre Soo-Lin și prietena ei, Audrey Griffin, vecina familiei Branch și care nu o suportă pe Bernadette și Bernadette însăși, o agorafobă ce preferă să rezolve absolut toate problemele din viața ei prin intermediul unui asistent virtual, Manjula. Cea care citește scrisorile și care narează acțiunea este Bee, iar cititorul astfel află povestea din spatele dispariției lui Bernadette și toate motivele care au dus la acest eveniment. Personajele sunt bine conturate prin intermediul spuselor și a acțiunilor lor, elementul de comic este prezent pe tot parcursul narării, iar de Bernadette nu ai cum să nu te îndrăgostești - de femeia aiurită, plină de ciudățenii, dar îmbrăcată la patru ace și foarte mândră de copila sa. Finalul cărții este unul bine pregătit încă de la bun început, deși narațiunea capătă un alt ritm în ultimele capitole, ceea ce-i conferă romanului un farmec aparte. Acțiunea se desfășoară mult mai rapid, iar cititorul urmărește totul prin ochii lui Bee, astfel având posibilitatea de a o cunoaște mai bine. Where'd You Go, Bernadette? e o carte amuzantă, cu personaje simpatice și probleme simple, dar care sunt rezolvate în cele mai bizare moduri. Dacă vreți o lectură ușoară, antrenantă și care să vă facă să zâmbiți, romanul Mariei Semple este o variantă ce trebuie luată în considerație. PS: Dacă vă tentează cartea, o găsiți la editura Litera - Unde ai dispărut, Bernadette? în traducerea Mihaelei Buruiană. Lectură plăcută! :)

Salutare și bine v-am găsit sau regăsit la bilanțul literar pentru februarie! A fost o lună bună, cu volume care mi-au plăcut, cu romane abandonate, dar per total, sunt mulțumită de lecturile din ultima lună de iarnă. Am continuat seria Witcher de Andrzej Sapkowski, iar volumul patru, Vremea disprețului, a fost foarte pe placul meu. Alert, continuă povestea din romanul precedent și oferă ocazia cititorului să descopere mai în detaliu politica lumii și felul în care existența lui Ciri reprezintă un pericol pentru unii și o victorie pentru alții. Mi-a plăcut în special ultima parte, unde acțiunea e cât se poate de intensă. Abia aștept să continui seria. O femeie ce abia a născut este rugată, un pic prea insistent, de către soțul ei, un doctor, să se liniștească și să nu întreprindă nimic în această perioadă de convalescență. Cuplul se mută într-o casă izolată, iar dormitorul în care este trimisă femeia are un tapet galben, hidos și scorojit, pe care ea este nevoită să-l privească încontinuu, pentru că soțul ei îi spune că nu trebuie să facă nimic, să nu se obosească. Femeia, care nu are acces la prieteni, nu poate să iasă la o plimbare și nici nu poate fi lângă copilul ei, este lăsată cu zilele, în singurătate, în acel dormitor, iar tapetul galben începe să o fascineze și chiar să o bântuie. Povestirea semnată de Charlotte Perkings Gilman, The Yellow Wallpaper, este scurtă, dar e plină de trăire. Deși e scrisă acum două secole, temele abordate sunt la fel de relevante - singurătatea, depresia post-partum, izolarea, lipsa de înțelegere din partea familiei, patronajul partenerului, care consideră că știe ce e mai bine pentru jumătatea sa. Tapetul galben se termină destul de abstract, dar povestea rămâne cu tine câteva zile bune, datorită modului în care vezi cum se schimbă femeia prin intermediul jurnalului său. Volumul Dragă Theo este, practic, colecția de scrisori trimise de către Vincent van Gogh fratelui său, Theo, iar prin acestea, cititorul are ocazia să descopere omul din spatele operelor. Vincent este un artist și un om cu o viziune aparte, așa că uneori l-am văzut ca pe un bărbat infantil, care nu știe pe ce lume trăiește, mereu cerând bani fratelui său, fără a da dovadă de vreo remușcare, deși își cere scuze necontenit. Alteori, Vincent este foarte cinic și cu picioarele pe pământ, realizând că succesul e departe și că are de muncit nespus de mult. Dragă Theo m-a făcut să apreciez felul în care Theo, perspectiva căruia nu o cunoaștem, dă dovadă de o iubire nemărginită și de o încredere aproape oarbă în fratele său. Dacă nu ar fi fost Theo, care l-a susținut - și deseori întreținut - financiar pe Vincent, e foarte posibil ca lumea să nu fi cunoscut opera pictorului. Ce mi-a plăcut foarte mult în acest volum a fost felul în care Vincent vorbește despre culorile din jurul lui, atunci când își descrie viața sau proiectele începute și faptul că e complet conștient că are de muncit foarte mult pentru a obține rezultatul dorit. Vincent muncește încontinuu și nu are perioade în care se oprește din pictat din propria inițiativă, susține alți pictori din puținul său (cum ar fi Paul Gauguin, de exemplu) și este mereu în căutarea binelui într-o lume care-l respinge încontinuu. Mi-a plăcut povestea din Electric Idol - Afrodita, geloasă pe Psyche, îl trimite pe propriul fiu, Eros, să o omoare pe tânără. Dar Eros nu poate face asta, pentru că Psyche este singura care l-a ajutat într-o situație în care oricine altcineva ar fi trecut pe lângă, așa că decide să o salveze prin a se căsători cu ea. Ideea de căsătorie falsă îmi place mult în cărțile romance, iar Katee Robert a făcut o treabă minunată în acest volum. Totul se întâmplă un pic prea repede, dar este o carte scurtă și un romance contra timp, așa că e de înțeles. Apariția Persefonei și a lui Hades, protagoniștii din volumul anterior, mi-a plăcut, mi-a fost dor de cei doi. Scenele intime în acest volum sunt mult mai potolite decât în Neon Gods și s-au potrivit de minune personalităților celor doi protagoniști. Prima carte abandonată pe februarie este Fluturele alb de Nicu Nicolaescu, ce urmărește povestea a doi frați ce cresc într-o casă izolată în taigaua rusească. Mama e demult moartă, iar tatăl este un bețiv notoriu și o vreme nu-i lasă pe copii să meargă la școală, iar cei doi trebuie să se descurce cum pot. Motivul pentru care am abandonat cartea, înainte să ajung măcar la 20%, a fost exact acest paragraf - naratorul fiind un copil de 11 ani, aceste gânduri mi s-au părut total nelalocul lor în poveste și m-au scos complet din atmosferă. Scriitura nu e tocmai pe placul meu, iar lipsa de veridicitate e unul dintre acele puncte ce mă face să abandonez o carte ce ar trebui să fie realistă. Soni de Andrei Ruse are o premisă interesantă - o tânără ce află din senin că are cancer în stadiul terminal. Decisă să nu mai piardă timpul, Soni începe să trăiască cu adevărat. Nu am putut trece de un anumit pasaj, pentru că era atât de ridicol, încât mi-a tăiat orice poftă de a mai citi. Nu-mi plac cărțile unde sunt introduse scene sau elemente șocante doar de dragul de a șoca. Atâta timp cât nu aduc nimic atmosferei sau dezvoltării personajului, pentru mine sunt doar niște unelte de manipulare și nu rezonez cu așa ceva. Am zis că nu mai citesc până la sfârșit cărți care nu-mi plac, dar cartea asta efectiv m-a păcălit. În Vis febril de Samanta Schweblin, o mamă cu o fiică ajung într-un sat și cunosc o femeie care afirmă că fiul ei nu mai este fiul ei, iar de aici încep să se întâmple tot felul de lucruri bizare. Scriitura este foarte frumoasă, titlul nu e doar sugestiv, titlul spune povestea, pentru că tot ce se întâmplă e un vis febril, dar ce nu mi-a plăcut a fost direcția în care s-a îndreptat, pentru că finalul a fost cât se poate de ermetic și departe de a dezvălui misterul. E genul de carte pe care o termini de citit și te întrebi „ce naiba a fost asta?”. Ivanhoe de Sir Walter Scott a avut un potențial uriaș pentru mine - cavaleri, perioada medievală, o iubire arzătoare... dar nu a fost să fie. Au fost porțiuni în poveste unde se întâmpla ceva și eram complet atentă la evenimente, dar aceste porțiuni au fost mai mult intercalate într-un decor monoton, cu descrieri la care simțeam că-mi zboară gândul în altă parte. Crângul de alun de Melissa Albert e genul de carte unde totul se întâmplă foarte repede, uneori te simți copleșit de multitudinea de evenimente și de felul în care autoarea descrie mirosurile, vocile sau copacii, totuși, stilul este unul care te vrăjește și te face să pășești alături de personaje spre pierirea - sau salvarea - acestora. Mi-a plăcut mult de Finch, cum a fost construit, iar până la jumătatea cărții mi-a displăcut destul de mult Alice, dar autoarea a făcut o treabă superbă cu ce se întâmplă după un anumit moment, toate misterele sunt gândite și natural țesute în poveste. Finalul este unul relativ închis - adică poate fi sută la sută închis pentru cineva care nu știe că volumul acesta are o continuare :) O femeie îşi face un plan de Maye Musk a fost o lectură uşoară, nepretențioasă. Autoarea îşi descrie viața (interesantă, de altfel) cu o notă de optimism şi cu acea viziune asupra vieții pe care o capeți o dată cu anii (autoarea avea 71 de ani când a publicat cartea). Totuşi, nu e o carte motivațională menită să facă femeia de rând să-şi schimbe radical viața şi nu toate informațiile oferite s-ar preta pentru majoritatea populației. Fried Green Tomatoes at the Whistle Stop Cafe de Fannie Flagg a fost o surpriză pentru mine, pentru că nu știam la ce să mă aștept când am început-o și când am terminat-o am rămas cu o amintire plăcută. Nu pot găsi ceva de ce să mă iau în romanul lui Fannie Flagg - are o poveste amuzantă și alertă, are personaje simpatice și bine conturate, alternarea dintre cele două - sau chiar trei - timpuri a fost impecabilă. Tare mi-aș dori să fie tradusă și în română - e o poveste minunată despre familie, prietenie, camaraderie, încredere în sine și în cei din jur, acceptare, toleranță și iubire pentru aproape. Metamorfoze sau măgarul de aur de Apuleius este un volum pe care-l avea mama mea în bibliotecă și de fiecare dată mă întrebam despre ce este, însă am ajuns să-l citesc abia la maturitate. Relatează povestea lui Lucius, un călător dintr-o familie nobilă, care nu și-a putut înfrâna curiozitatea. Din cauza acesteia, Lucius ajunge să fie transformat în măgar și trece prin tot felul de peripeții, însă niciodată nu se învață minte, iar curiozitatea sa mereu îl bagă în bucluc. Măgarul de aur este o tragi-comedie, arătându-ne că oamenii nu s-au schimbat deloc pe parcursul mileniilor. Accentul se pune atât de construcția societății, luptele dintre puteri, cât și pe felul în care zeitățile intervin în viața muritorilor, în toate aceste evenimente fiind implicat un măgar mult prea băgăcios, dar cu un excelent spirit de observație. Jocurile moștenirii de Jennifer Lynn Barnes este un roman plin de suspans și de secrete, iar autoarea le țese foarte bine și abia aștept să citesc continuarea. M-a lovit un ușor reading slump și din acestea ies de obicei cu ajutorul cărților romance sau a poveștilor pentru copii. Am ales Dear Ava de Ilsa Madden-Mills pentru că am mai citit cărți scrise de ea și mi-au plăcut. Volumul de față relatează povestea Avei, o fată ce a fost asaltată într-o vară de cineva din liceu și nu-și poate aminti detaliile acelei nopți. Întoarsă după o pauză la școală, Ava e decisă să descopere cine a fost cel care a violat-o și să-l pedepsească. Fiecare băiat din liceu este un suspect pentru ea și o neliniștește o scrisoare anonimă, în care cineva îi spune că o iubește. Între căutarea violatorului și a admiratorului anonim, Ava trebuie să treacă de ultimul an de liceu. Ilsa Madden-Mills scrie atractiv și mi-a plăcut cum a abordat subiectul și felul în care a construit protagoniștii. Ava e o fată ce a trecut prin multe, cu o familie disfuncțională și cu o traumă în spate, însă decide să-și trăiască viața fără frică și am admirat curajul ei. I Dare You, I Hate You și I Promise You sunt trei volume din tetralogia Waylon University, semnată de Ilsa Madden-Mills desre viața unor tineri la facultate. Cele trei volume urmăresc personaje diferite, însă care se cunosc între ele. Principalul punct comun este legenda că prima persoană pe care o vei săruta la focul de tabără organizat de universitate când ești boboc te va urmări toată viața. În I Dare You, Delaney este o studentă ce și-a promis că nu va mai avea de-a face cu sportivii, mai ales jucătorii de fotbal american, după ce a pățit cu iubitul ei Alex, care a înșelat-o. Totuși, Maverick Mornoe, unul dintre cei mai apreciați băieți din echipa de fotbal pune ochii pe ea, amintindu-i de sărutul lor din primul an de facultate. În I Hate You, Charisma are un set de reguli: nu iese cu băieții populari și nu îi sărută. După ce Blaze, unul dintre cei mai cunoscuși fustangii din facultate, o respinge în public, Charisma se dezice de tot ce înseamnă relații. Totuși, Blaze are motivele sale și cu greu reușește să se țină departe de Char... Acest volum mi-a plăcut mai puțin decât primul, pentru că personajul lui Blaze nu e tocmai pe gustul meu. Totuși, relația ce se construiește între el și Charisma mi-a plăcut, pentru că cei doi chiar vorbesc între ei și își rezolvă problemele față-n față. I Promise You a fost volumul meu preferat din serie. Dillon este căpitan de echipă și nu o poate scoate din minte pe fata pe care a sărutat-o în primul an de facultate. Dar aceasta s-a întors pe călcâie și a fugit, iar el a căutat-o în zadar. Serena trece printr-o perioadă grea, când trebuie să reușească să se descurce cu facultatea, cu jobul ei, cu întreținerea familiei și cu uitarea omului care a dezamăgit-o cumplit. Dillon și Serena se întâlnesc într-un moment crucial în viața lor și, deși Dillon ajunge să o recunoască, Serena nu spune nimic. I Promise You este un volum ceva mai matur, și ca tematică, și ca personaje. Mi-a plăcut de felul în care Serena și Dillon își rezolvă problemele personale și cum se comportă matur unul cu celălalt, inclusiv atunci când se tachinează sau încearcă să se respingă reciproc. Personajele secundare din acest volum sunt și ele bine construite, iar felul în care se încheie povestea este unul cât se poate de realist și de optimist. Alys și fiara de Peternelle van Arsdale este o carte despre care m-am gândit mult ce să scriu. Urmărește viața lui Alys, care a întâlnit Mâncătoarele de Suflete atunci când acestea i-au distrus satul natal. I-au omorât pe adulți, iar pe copii i-au lăsat în pace, aceștia fiind găsiți de niște călători și duși în Defaid, un alt sat. În Defaid domnesc reguli stricte - Marele Preot este cel ce propăvăduiește despre Bunul Păstor, iar cuvântul lui este lege. Pentru a se apăra de Mâncătoarele de Suflete, oamenii din Defaid construiesc un Gard, obligând copiii veniți din satul distrus, inclusiv pe Alys, să vegheze noaptea și să apere satul. Alys, deși s-a întâlnit cu acele creaturi, a mai întâlnit una - Fiara, cea mai temută dintre toate. Romanul semnat de Peternelle van Arsdale este unul care pare să bată pasul pe loc. Mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă povestea, însă narațiunea în sine e fadă, lipsită de evenimente. Deși permanent se întâmplă ceva, Alys e o fire observatoare, care nu face absolut nimic, doar se uită și tace. Niciodată nu ia inițiativa și niciodată nu spune, măcar în gând, care îi sunt adevăratele intenții sau păreri. Foarte bine construită a fost societatea Defaidului, dar și tot ce ține de ceilalți oameni din împrejurimi, puterea fricii și a cuvântului, însă finalul a fost foarte dezamăgitor. Nu mi-a plăcut de Alys și aș fi preferat să văd mai mult din perspectiva Fiarei sau a Mâncătoarelor de Suflete. Curiozități grecești: Povești stranii și fapte surprinzătoare din leagănul civilizației occidentale de J.C. McKeown a fost un volum informativ și amuzant despre tot ce ține de Grecia antică. Cei de la Editura All fac o treabă minunată cu această serie (am citit Curiozități bizantine acum ceva timp), oferind cititorilor niște volume interesante, captivante, cu texte scurte, care oferă tot felul de informații și curiozități de genul „știați că?”. Mă gândesc să caut și celelalte volume din colecție. Loveboat, Taipei de Abigail Hing Wen e un volum ce mi-a plăcut tare mult. Ever Wong este fiica unor imigranți chinezi și simte că se sufocă. Ea își dorește să danseze, însă părinții au decis demult că fata va urma facultatea de medicină, Ever blestemându-și zilele. În ultima vară de înainte de facultate, părinții o trimit în Taipei, într-o tabără pentru copiii imigranților chinezi, pentru ca aceștia să facă cunoștință cu cultura chineză și să învețe instoria acesteia. Ajunsă într-un loc nou, Ever descoperă că Loveboat, cum ii zic tinerii taberei, este de fapt un loc mult mai lejer decât se aștepta și, dorindu-și să se bucure de libertate înainte de a-și dedica viața carierei, Ever ăși întocmește o listă cu lucrurile pe care părinții ei îi interzic, fiind ferm decisă să le încalce pe toate. Relațiile amoroase sunt acea porțiune din carte care nu mi-a plăcut. Pe lângă faptul că apare un pătrat amoros, se întâmplă unele lucruri care nu sunt deloc corecte, ba chiar imorale, însă sunt privite de către personaje drept ceva normal și chiar dezirabil. Mi-a plăcut mult de Ever în ceea ce privește căutarea sinelui și a pasiunii sale pentru dans, dorința de a-și face prieteni și felul în care îi tratează pe cei din jur, însă la capitolul relații romantice, Ever face niște lucruri deloc corecte față de partener. Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce cărți faine ați mai citit?

Bine ai venit, toamnă! În septembrie am citit ce am simțit că vreau să citesc - fără liste, fără categorii, fără orice altceva decât ce mi-a spus inima. Am terminat de citit volumul Valuri de Arina Delcea - o poveste despre două destine, două familii, dificultățile din viața de zi cu zi și nu în ultimul rând, despre vise. Umbrele care ne despart de Tricia Levenseller a fost un fantasy drăguț, m-am apucat de el pentru că e un stand alone și nu aveam chef să mă înham la o serie. Mi-a plăcut, dar nu mi s-a părut a fi o poveste ieșită din comun și au fost câteva elemente care m-au făcut să-mi dau ochii peste cap. Curiozități bizantine de Anthony Kalldelis e un alt volum pe care-l aveam început de foarte mult timp. Titlul vorbește de la sine - e o carte cu tot felul de curiozități legate de Imperiul Bizantin - cum erau tratate animalele, ce credeau bizantinii despre diavol, ce ritualuri erau la modă sau ce mai citeau nobilii acelor vremuri. Un volum informativ și care m-a ajutat să ies dintr-un reading slump ce mă păștea. 8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu e un alt volum pe care mi l-am dorit de când a apărut și pe care l-am luat de la un târg de carte. Melancolic, cu ilustrații simpatice, mi-a amintit de anii copilăriei. Am terminat și WoW Chronicle Volume 3 - o sinteză bună a lore-ului WoW, deși știam în mare toată povestea, mi-a plăcut să o mai ascult încă odată. Am rămas tot în sfera WoW și am citit The Grimoire of the Shadowlands de Steve Danuser și Sean Copeland - am vânat cartea asta de luni bune și mă bucur că a devenit disponibilă la noi. Relatează povestea Azeroth-ului și a creaturilor care vin de acolo prin ochii Brokerilor, a unor creaturi ce au parcurs universul văzut și nevăzut în lung și-n lat. E o carte plină de ilustrații și cu siguranță mă voi mai întoarce la ea, să o răsfoiesc. Al cincilea fluture de Uroș Petrovici e un volum drăguț, cu elemente de horror, despre un copil orfan care-și înfruntă singur destinul. Am iubit această premisă atunci când eram mică și mi-a plăcut să descopăr o carte unde aceasta primează. Casa spiritelor de Isabel Allende e un roman frescă, o saga a unei familii ce cuprinde peste trei generații. Cu siguranță voi vorbi despre volum pe canal în viitorul apropiat. Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery a fost o re-citire, după zece ani, a cărții mele preferate din toate timpurile. Încă-și mai păstrează titlul. Dacă mă găsesc de Terri Blackstock este al doilea volum din seria Dacă fug și mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu personajele, deși pasajele despre zeitate, divinitate și „Dumnezeu are un plan pentru tine” mă scoteau periodic din atmosferă. Acestea sunt lecturile lui septembrie și abia aștept să văd ce cărți minunate voi lectura în octombrie. Să aveți o toamnă de aur, plină de povești pe placul vostru!

Salutare în noul an și la cât mai multe lecturi faine! Ianuarie a început binișor - m-am axat mai mult pe a termina cărțile începute anul trecut (în decembrie), dornică să mă lămuresc dacă am făcut o pauză de la citit pentru că intram în reading slump sau pentru că titlurile respective nu mă atrăgeau. Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluției noastre de Michael Bright, cu ilustrații de Hannah Bailey și în traducerea lui Matei-Măceșaru-Szorenyi este un volum absolut superb despre istoria omului - evoluția acestuia, locurile unde s-au găsit urme ale oamenilor primitivi și a predecesorilor acestora, cât și paragrafe informative despre antropologie. Mi-a plăcut enorm acest volum, i l-am citit lui Bebuț și dacă momentan e absorbit doar de imagini, sunt sigură că în următorii ani va aprecia și informațiile relatate. The Echo of Old Books de Barbara Davis e o ficțiune istorică ce a început destul de lent, dar cam după 1/3 povestea și-a luat avânt. Ashlyn este o tânără ce se ocupă cu restaurarea cărților vechi și în posesia ei ajung două volume nesemnate, care abordează aceeași poveste, dar din două puncte diferite, iar cei doi autori necunoscuți se învinuiesc reciproc de anumite lucruri. Dornică să afle cine sunt autorii și cât de veridică este povestea, Ashlyn începe să sape în trecut. Foarte frumoasă, lirică, emoționantă și tristă narațiunea, atât cea dintre paginile volumelor misterioase, cât și cea a lui Ashlyn. Scriitura este accesibilă și înflorată pe alocuri, mi-a făcut plăcere să lecturez povestea așternută de autoare. După volumul precedent am vrut să citesc ceva lejer, un romance, alegând Reign de Cassandra Robbins, dar experiența a fost un fiasco și am abandonat lectura. Povestea urmărește o protagonistă ce-și prinde iubitul cu cea mai bună prietenă în pat (în casa ei). Fiind solista unei trupe rock, protagonista decide să îmbrățișeze o carieră solo, iar pentru asta are nevoie de un mentor, și astfel intră în scenă protagonistul - un geniu al muzicii, masculul alfa, cuceritorul tuturor inimilor și a altor părți din corpul femeilor. De obicei nu mă deranjează exagerările astea, dar m-am oprit din lectură în clipa în care protagonistul intră peste protagonistă și o forțează să întrețină relații intime pentru a o „învăța minte să-l respecte” și ”inspira să creeze muzică de calitate”, evident ei brusc îi place să fie abuzată și i se pare normal ce se întâmplă. În mod normal nu citesc dark romance, dar volumul nu era prezentat drept fiind asta, așa că mi-am luat țeapă strict din descriere. Cum nu sunt adepta unor astfel de personaje și nu-mi place să citesc despre relații toxice, am abandonat cartea. Aveam Amintiri din casa morților de F. M. Dostoievski pe TBR din 2013 (de altfel, e cea mai veche carte de pe TBR pe Goodreads) și mă bucur că am ajuns să o citesc, fie și datorită unui maraton de lectură, unde una dintre cerințe era să citești cartea pe care o ai de cel mai mult timp în lista de TBR. Romanul este un pic diferit față de la ce mă așteptam să citesc - este un jurnal al unui fost deținut din Siberia, viața în temniță și dificultatea traiului atât cauzată de clima deloc prietenoasă, cât și de contingentul de oameni alături de care protagonistul își petrece zece ani - ucigași cu sânge rece, hoți, tâlhari, escroci, criminali. Volumul este puternic autobiografic, iar vocea narativă încearcă să transmită cât mai veridic și detașat trăirile din inima Siberiei, să ofere portrete cât mai detaliate a oamenilor alături de care se află protagonistul, să transmită, sub forma unui reportaj complex, atmosfera vieții de deținut. Este un volum pe care să-l savurezi în doze mici pe timp de iarnă, cu un ceai cald alături. Secretul din pădure de Kate Alice Marshall - absolut fascinantă şi dinamică povestea asta! Nu sunt mare cititoare de thrillere, aproape că nu am ghicit cine e the bad guy, am presupus care e adevărata identitate a unui personaj, dar per total a fost plină de răsturnări de situații şi protagonista a avut o evoluție credibilă. Clar mai citesc și alte cărți scrise de autoare, o recomand. Două furnici și un elefant de Augustin Cupșa, ilustrată de Andreea Dobreci, urmărește șase călătorii în care se aventurează cele trei personaje. Protagoniștii mi s-au părut plictisitori, pe alocuri vocea narativă încerca să fie amuzantă, dar parcă forțat. Ultima carte terminată în ianuarie este Ruthless Vows de Rebecca Ross, volum ce încheie duologia Scrisori fermecate. Mi-a plăcut nespus de mult - primul volum, Rivali divini, a fost una dintre cele mai bune cărți citite în 2023 și abia așteptam să ajung la deznodământul poveștii. Voi vorbi mai multe într-o recenzie pe canal, dar până atunci tot ce pot spune este că am urmărit cu sufletul la gură evenimentele și foarte multe lucruri au fost realiste și exemplar executate. Acestea au fost cărțile din ianuarie. Voi ce ați mai citit?

A mai trecut o lună, s-a terminat toamna, a venit perioada în care suntem în căutarea cadourilor, a magiei sărbătorilor de iarnă și a planurilor pentru anul nou care bate la ușă. Decembrie urmează să fie o lună aglomerată, dar până atunci, aș vrea să vă spun ce am reușit să citesc în noiembrie și care sunt impresiile mele. Voi începe în ordinea în care am citit cărțile, dar pot să mă laud că am reușit să termin câteva care erau de ceva timp pe noptiera mea. O zi mai lungă decât veacul de Cinghiz Aitmatov - o poveste care mi-a plăcut mai puțin decât alte cărți semnate de acest autor. Explorează două lumi, cea a nomazilor și a tradițiilor lor și a unei societăți imaginare, care-și duce existența undeva în viitorul îndepărtat. Ciudată combinație și care nu m-a impresionat. Kitchen de Banana Yoshimoto - o carte ce nu s-a tradus la noi, dar pe care voiam să o citesc de foarte mult timp. Un pic ciudățică, înfățișând un grup de oameni ce formează o familie nu chiar obișnuită. Ceva i-a lipsit acestei cărți, pentru că a fost o lectură ușoară, dar nu și memorabilă. Prin intermediul volumului Carrie l-am descoperit pe Stephen King. Atunci când aud despre un scriitor foarte lăudat, mi-e oarecum frică să încep să-l citesc, din dorința de a nu rămâne dezamăgită. De aceea, am ales să citesc una dintre cele mai apreciate cărți ale scriitorului, să văd dacă e pe placul meu. Și pentru că a fost noiembrie, o lună în care genurile horror și thriller au mers ca pe roate, Carrie s-a adeverit a fi o alegere inspirată. Impresiile mele le aflați din filmulețul de mai sus :) Toate numele de Jose Saramago a fost genul acela de carte statică, unde nu se întâmplă nimic, dar se dă impresia că, de fapt, se decide soarta lumii. Poate nu a fost timpul potrivit pentru ea, dar m-a plictisit enorm viața unui bărbat care lucrează într-o arhivă a numelor și decide să cerceteze trecutul unei femei misterioase. Nici stilul lui Jose Saramago nu m-a imporesionat atât de mult încât să vreau să-l recitesc cât de curând. Puterea de Naomi Alderman e un alt volum pe care-l aveam în bibliotecă și l-am citit în cadrul #CitescCeAm. A stat mult timp neatins și am zis că i-a venit timpul. Este o distopie care prezintă o lume unde femeile dețin Puterea și societatea este modelată după regulile femeilor. Pe lângă faptul că e comparată mereu cu Povestea slujitoarei și eu nu sunt deloc fana volumului semnat de Atwood, Puterea a fost o carte mult prea fragmentată, cu mult prea multe povești băgate în aceeași oală cu personaje variate, dar a căror esență nu a fost destul dezvoltată. Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr a fost una dintre cele mai bune cărți citite în noiembrie. Explorează viața a două personaje - o fetiță oarbă din Franța și un băiat orfan din Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Anthony Doerr are un stil de a scrie plin de metafore și figuri de stil, am văzut că volumul de față e deseori comparat cu Hoțul de cărți, pentru că au teme comune și anumite fire narative care seamănă. Cu toate acestea, mie mi-a plăcut mai mult Toată lumina pe care nu o putem vedea; personajele mi-au fost mai aproape decât acelea din volumul lui Zusak. Abia anul acesta m-am apucat de thrillere și s-a nimerit să dau peste un volum nepretențios, cu un mister bine dezvoltat, cu o protagonistă ce are multe neajunsuri, dar anume acestea te fac să o placi. Cu siguranță voi mai citi cărți semnate de Guillaume Musso, poate chiar în viitorul apropiat. Dacă vreți un thriller mai vesel, Central Park e un volum potrivit. Manuscript Screening Boy and Manuscript Submitting Girl de Mizuki Nomura - o poveste adolescentină despre o fată care vrea să scrie light novels și un băiat care în timpul liber se ocupă cu recenzarea manuscriselor. Un volum fără pretenții, cu un fir narativ previzibil, destul de multe clișee, dar care e tocmai potrivit când sunteți în căutarea unei lecturi relaxante. Micuțele doamne de Louisa May Alcott cred că a fost cea mai lungită lectură a anului. Am început volumul în august, dar abia spre sfârșitul lui noiembrie am reușit să-l termin. Pe de o parte, povestea era când plictisitoare, când interesantă. Pe de altă parte, stilul în care este scrisă solicita mai multă atenție decât aveam chef să-i ofer. Drept urmare, nu pot să spun că a fost cea mai bună carte despre maturizarea fetelor pe care am citit-o, dar cred că de vină este și vârsta: am citit-o prea târziu. Am încheiat luna, în schimb, cu o altă carte despre maturizarea și formarea femeilor tinere - Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert. E un volum care mi-a plăcut mult datorită personajelor inedite, a poveștii alerte, a protagonistei care, ajunsă la onorabila vârstă de 90 de ani, povestește fără filtru despre cum și-a petrecut ea tinerețea în New Yorkul anilor 40. Cu siguranță nu este o lectură pentru copii sau citori ofensați de scene picante, dar dacă aceste aspecte nu vă deranjează, eu zic să faceți rost de volum. Acestea sunt cărțile citite în ultima lună de toamnă din acest an. Ale voastre care au fost?

Bună să vă fie ziua! A trecut și a doua lună de toamnă, iar o dată cu ea, încă o perioadă de citit nu tocmai prolifică, dar care a cuprins și câteva titluri cu adevărat frumoase. Am reușit să termin două cărți pe care le lungeam de mult timp, Citind Lolita în Teheran și Quo Vadis. Cartea de non ficțiune semnată de Azar Nafisi a avut pasaje interesante, dar a fost nelipsită și de capitole care mă făceau să adorm instant. Cartea urmărește memoriile autoarei de pe vremea când era profesor universitar în Teheranul anilor 80, literatura pe care o preda, în condițiile socio-politice ale vremii. Volumul oferă o imagine despre oameni și valori, despre greutăți și război, despre persecutarea femeilor și lipsa de transparență în ceea ce privește evenimentele majore din țară. Mi-a plăcut volumul, dar cred că unele capitole ar fi putut înlăturate fără a perturba cursivitatea cărții. Jucătoarea de Go de Shan Sa s-a adeverit a fi o carte ce mi-a plăcut suprinzător de mult. Nu mă așteptam la nimic expecțional și totuși, autoarea a reușit să mă introducă în acțiune și în mintea personajelor. Romanul urmărește conflictul dintre Japonia și China, mai exact, războiul din Manciuria din 1931. Cititorul are acces la două perspective - cea a unei adolescente chineze, fascinate de jocul de Go și cea a unui tânăr soldat japonez, aflat în misiunea de a demasca teroriștii din zonă. Shan Sa intercalează evenimentele din viața fiecărui personaj astfel încât prezintă, în linii mari, atmosfera vremii și viziunea oamenilor asupra situației în care se află. Mincinoșii de E. Lockhart e un volum YA despre care am auzit multe; la un moment dat, era prezent pe toate rețelele de socializare, dar eu am ajuns să-l citesc abia acum. Este vorba despre o adolescentă care în urma unui accident, nu își amintește prea multe lucruri legate de evenimentele dintr-o vară ce vizează grupul ei de prieteni și familia. Subiectul avea potențial, dar narațiunea lălăită, protagonista antipatică și marea revelație, făcută foarte sec, au distrus orice urmă de lectură fascinantă în ochii mei. Am scris pe Goodreads mai multe despre nemulțumirile mele. Un alt volum pe care am reușit să-l termin după luni de tărăgănat a fost Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz. Cu această ocazie, mi-am dat seama că a cam trecut perioada în care puteam citi clasici cu viteza luminii; nu mai am timp și nici răbdare pentru astfel de cărți, așa că mi-am propus să nu încerc să citesc clasici lunar. Revenind la volum, acesta tratează subiectul apariției creștinismului în Roma antică, lupta dintre religii, dar și sentimentele umane, care apar fără a putea fi controlate. Personajele au fost interesante, acțiunea - pe alocuri intensă, pe alocuri statică, dar per total, cartea semnată de autor oferă multe subiecte de discuție sau idei care te pun pe gânduri. Păpădiile de Yasunari Kawabata este ultimul roman semnat de autor, înainte ca acesta să moară sau să se sinucidă, după anumite speculații, fiind influențat de moartea unui bun prieten de-al său, scriitorul Yukio Mishima. Deși e un roman care nu are un final, mi-a plăcut foarte mult cum a fost scris, personajele și trăirile intense ale acestora. Cartea este un dialog continuu între un bărbat, Hisano, și mama iubitei sale. Cei doi o duc pe tânăra femeie la un spital de boli mintale, pentru că ea suferă de o boală ciudată - cecitate față de corpul uman. Pe parcursul cărții, mama și iubitul discută despre sufletul uman și influența fetei asupra celor doi se resimte din plin. Ultimul roman pe care l-am citit luna aceasta a fost Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman. Este prima mea întâlnire cu acest autor și mi-a plăcut foarte mult cartea. Explorează împletirea dintre realitate și magie prin ochii un copil, care în niște împrejurări ciudate, eliberează o forță care amenință să distrugă nu doar familia lui, ci și întreaga lume. Urmează să fac o recenzie pe canalul meu de YouTube, așa că nu voi spune mai multe :) Acestea au fost cărțile pe care le-am citit în octombrie. Nu sunt multe, dar am avut parte de volume care m-au fascinat și m-au făcut să mă reîndrăgostesc de anumite genuri literare. Voi ce ați mai citit?

Salutare și bine v-am regăsit în ultima lună a acestei toamne! Sper că schimbarea orei nu v-a afectat prea mult și că vă bucurați de lecturi interesante. În octombrie am citit destul de variat și per total, sunt mulțumită de ce cărți au ajuns să-mi bucure atenția. Voi începe în ordine cronologică, prima carte terminată în octombrie fiind La paradisul femeilor de Emile Zola. Un roman clasic pe care mă bucur că l-am descoperit mai bine mai târziu decât niciodată. Relatează povestea unei tinere din provincie care vine la Paris să-și caute un rost în viață, ajungând să fie vânzătoare în scandalosul magazin La paradisul femeilor. Impresiile mele despre carte le găsiți mai sus. Seduce Me at Sunrise de Lisa Kleypas urmărește povestea amoroasă a uneia dintre surorile Hathaways. De data aceasta, este vorba despre sora fragilă, pe care toți o consideră mult prea slabă și o femeie ce nu are cum să își trăiască viața așa cum pot ceilalți. Ei bine, fata demonstrează altceva... Tempt Me at Twilight este cartea surorii mijlocii din familia Hathaway, care-și dorește un mariaj liniștit, alături de un om potolit, care nu iese în evidență. Dar soarta îi pregătește alt fel de uniune. Din nou, Lisa Kleypas atrage cititorul prin intermediul unor personaje plăcute, ușor clișeice, dar pe care le urmărești cu interes. Married By Morning este povestea de dragoste a singurului bărbat din familia Hathaway și e una dintre cărțile ce mi-a plăcut mai mult decât restul, datorită felului în care personajul principal este construit pe parcursul celorlalte romane, ca să-l descoperi în totalitate în acest volum. Nici aleasa inimii lui nu este mai puțin atrăgătoare, ca personaj, nu neapărat ca aspect fizic. Love in the Afternoon este volumul ce încheie povestea celor din clanul Hathaway, axându-se pe relația amoroasă a mezinei. Acest roman e ceva mai serios, aducând în discuție PTSD-ul și modul în care acesta (ar fi fost) este perceput în societatea victoriană. Regele Ugu de Adam Stower este o carte pentru copii tare simpatică, tratând subiecte precum prietenia și aventura, foarte frumos exemplificate. Personajele sunt drăguțe, atmosfera una de poveste și te transpune în totalitate în acea stare de spirit pe care o aveai când erai mic și te aventurai în cine știe ce peripeție alături de prietenii tăi. Tot în octombrie am terminat de citit o non ficțiune, Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste semnată de Dr. Sue Johnson. Mai multe detalii legate de această lectură găsiți în articolul dedicat volumului. Cititorul de Bernhard Schlink este un volum ce face parte din categoria cărților pe care, oarecum, regret că nu le-am descoperit mai devreme. În același timp, mă gândesc că poate la o altă vârstă aș fi văzut diferit atât povestea, cât și motivațiile personajelor. Vechiul oraș imperial de Yasunari Kawabata a fost un roman scurt, dar cald, unde accentul a fost pus mai mult pe oraș în sine: tradiții, modul în care curge timpul peste acest loc, istoria într-o permanentă mișcare, impactul evenimentelor din secolul trecut asupra populației locale. Pasageri. Antologia de proză scurtă a Școlii de vară Gheorghe Crăciun este un volum pe care l-am primit de la prietenii de la editura Paralela 45. Unele dintre povestiri mi-au plăcut, pe altele nu am reușit să le descifrez, dar mi-a plăcut aerul de exercițiu care planează asupra fiecărui fragment lecturat. Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk a fost o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură. Foarte atmosferică, plină de mister, perfectă pentru serile reci de toamnă. Și, ca să închei acest bilanț întârziat pe o notă optimistă, am abandonat un roman în octombrie. Regatul sufletelor de Rena Barron este un volum pe care l-am câștigat la un concurs semnat de Cărți cu Colți (organizează des concursuri tare faine pe contul ei de Instagram, vă recomand să o urmăriți) și m-am bucurat, pentru că aveam cartea pusă pe lista de To-Read pe Goodreads. Vreo 70 de pagini lecturate și am luat decizia să nu mă mai torturez. Povestea nu m-a prins deloc, deși premisa era promițătoare. Mult prea multe lucruri se întâmplau și nu se întâmplau - povestea nu se mișca dintr-un punct mort, dar tot ce înseamnă construcția lumii, felurile de magie, clanurile, viața de la palat, toate mi-au făcut impresia că au fost prezentate cititorului mult prea devreme, mult prea repede, acaparând tot acel spațiu destinat dezvoltării protagonistei. Nu regret că am abandonat o lectură ce nu mă încânta, regret faptul că am avut alte așteptări. Acestea fiind spuse, cum a fost luna voastră în materie de lecturi? Ce cărți au rămas cu voi, zile întregi după ce le-ați terminat, ce cărți ați abandonat, ce lecturi ați mai descoperit?

Salutare! Luna aceasta a fost plină de evenimente în viața mea personală, așa că nu am avut prea mult timp pentru citit, și totuși, am reușit să lecturez câteva cărți ce m-au încântat. Legendborn de Tracy Deonn am citit-o în cadrul unui club de carte, pentru că altfel nu aș fi ajuns la ea. Urmărește viața lui Bree, o fată de culoare ce și-a pierdut mama și câteva luni după asta ajunge la o școală care se adeverește a fi mai mult decât o instituție de învățământ. Bree descoperă că magia există, că legenda lui Arthur și a cavalerilor mesei rotunde este mai mult decât o poveste din trecut, iar în interiorul fetei se ascunde o putere despre care Bree habar nu avea. Mi-a plăcut cum e scrisă cartea - personajele, dar mai ales felul în care gândește protagonista și cum face față faptului că e singura fată de culoare din școală. Nu mi-a plăcut triunghiul (?) amoros, dar asta e o chichiță de-a mea - aș prefera să nu dau de acest trope în cărți. Volumul face parte dintr-o duologie și cu siguranță voi citi cândva și volumul doi. A Favor for a Favor de Helena Hunting e genul de carte pe care o citești când ești între lecturi serioase, fiind un sports romance. Nu e deloc o poveste pretențioasă - o tânără este trădată de iubitul ei, ajunge să locuiască în apartamentului fratelui său, care e jucător profesional de hochei, iar vecinul ei se adeverește a fi coechipierul fratelui său și totodată cel mai mare rival al acestuia. Povestea e una simplă, cu multe lacune logice, dar personajele au fost bine construite și mi-a plăcut evoluția relației lor. Copiii vulpii de Kevin Sands a fost o aventură pe cinste - cinci copii proscriși, tâlhari, renegați și escroci sunt angajați de un Mare Țesător să fure un artefact. Desigur, artefactul este ceva mai mult decât o piatră nestemată, iar gașca condusă de Cal, protagonistul, trebuie să afle care este adevărul. Mi-a plăcut mult cum e scrisă cartea și cu siguranță voi citi continuarea. Cartea asta a făcut ravagii pe Instagramul românesc atunci când a fost tradusă și m-am lăsat și eu purtată de val. A patra aripă de Rebecca Yarros este un fantasy cu puternice accente de romance, de obicei tind să nu aleg astfel de lecturi, dar autoarea a făcut o treabă minunată îmbinând elementele de magie, politică și romance. Totuși, nu mi-au plăcut acele aproximativ 10 pagini (din aproape 700) unde s-a pus accent pe scene explicite de sex. Cred că m-aș fi putut lipsi de ele și relația care se construiește între protagoniști nu ar fi pălit sub nici o formă. De-a puia-gaia de Vlad Mușatescu e un volum care m-a cucerit prin comicul și umorul de care dă dovadă vocea narativă, dar am abandonat lectura - acțiunea bătea pasul pe loc și mi-am pierdut interesul, deși am tras de mine să ajung la 20% din poveste. Sâmbăta când vine Sambo de Paul Maar a fost o lectură rapidă, nepretențioasă - traducerea e la înălțime, limbajul m-a amuzat copios, dar povestea în sine nu m-a dat pe spate. Sambo este o creatură ce apare în viața unui om șters și începe să facă numai prostii, care mie personal nu mi s-au părut drăgălașe sau glumițe nevinovate. Personajul meu preferat rămâne a fi domnul Boubătrân :)) Acestea sunt cărțile pe care le-am citit în iulie. Luna voastră cum a fost?

Salutare! Februarie a fost luna în care am continuat lecturile începute în ianuarie, dornică să termin mai întâi lecturile din prima lună din an. Prima carte finisată în februarie a fost Cel mai îndepărtat țărm de Ursula K. Le Guin, al treilea volum din seria Terramare și care mi-a plăcut cel mai mult. Urmărește atât povestea lui Ged, personajul care este liantul celor trei volume, cât și a prințului Arren, care parcurge cu brio călătoria eroului. Acțiunea are loc în lumea din ce în ce mai vastă pe care o construiește autoarea și mi-a plăcut să o descopăr. Cartea mi-a făcut poftă să văd animația de la Studio Ghibli care se bazează pe universul din Terramare. Citesc non ficțiune foarte rar, dar aveam The Genius of Birds de Jennifer Ackerman pe listă de mult timp. Cartea e scrisă într-un mod accesibil, limbajul nu e pretențios, iar informațiile sunt prezentate cititorului într-o formă plăcută. Sunt citate numeroase studii legate de inteligența păsărilor, și nu doar a papagalilor sau ciorilor, am aflat foarte multe lucruri interesante despre păsările ce împânzesc orașele, cum ar fi vrăbiile, sau păsările ce locuiesc în inima junglei. Recomand volumul dacă vă pasionează păsările și vreți să aflați mai multe despre abilitățile lor cognitive. Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate. The Witch and the Tsar de Olesya Salnikova Gilmore avea o premisă foarte interesantă - personajul din folclorul rusesc, Baba Yaga, pleacă din pădure pentru a merge la Moscova din 1500, pentru că un mare rău se abate asupra poporului. Din păcate, autoarea s-a rezumat la a-i oferi protagonistei doar numele de Baba Yaga, nu și trăsăturile specifice acestui personaj, astfel încât Yaga e doar o altă fetiță (are sute de ani dar arată de 30) naivă, care habar nu are pe ce lume trăiește și gafează în cele mai simple (chiar jenante) împrejurări. Voiam o carte unde este explorat folclorul rusesc, dar nu am găsit din acesta decât numele/denumirile. Dagon și alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft a ajuns în atenția mea într-un moment în care voiam să citesc ficțiune, dar nu aveam chef să mă apuc de un roman. Foarte fain scrise povestirile, fiecare având potențial de a se transforma într-un roman stufos. Mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ceea ce rar mi se întâmplă când citesc un volum de proză scurtă. Acum îmi este clar de ce autorul este considerat un etalon pentru literatura horror - fără să fie scârbos sau să folosească cuvinte pompoase, H.P. Lovecraft te face să vrei să fugi din calea personajelor pe care le aduce la viață. Numărul fiarei de Sergiu Someșan a fost o surpriză foarte plăcută - am citit povestirile scurte aproape într-o zi. Sunt originale, amuzante, fiecare având potențial de a deveni o carte separată - clar mai citesc alte volume semnate de autor - sunt curioasă acum de romanele semnate de Someșan. Venomous: How Earth`s Deadliest Creatures Mastered Biochemistry de Christie Wilcox a fost o non ficțiune informativă și interesantă pe partea de știință, biologie, studiul otrăvurilor, dar vocea narativă nu mi s-a părut amuzantă, cum se dorea. De altfel, autoarea povestește niște întâmplări din viața ei care mă fac să mă întreb dacă ea, ca persoană, are spirit de auto conservare. Au fost explicate niște concepte legate de biologie și chimie pe care eu le cunosc pentru că am studiat materiile astea la facultate, dar pentru cineva care nu are legătură cu domeniul, explicațiile mi s-au părut ușor ambigue și complicate de dragul de a fi complicate. Mi-a plăcut tare mult Echo North și am vrut să citesc și companion novel pentru aceasta, Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer. Au fost aspecte ce mi-au plăcut și momente care m-au scos din atmosferă, au fost și unele detalii care s-au repetat în ambele cărți, iar protagonista din acest volum nu are tocmai genul de personalitate care să-mi placă, însă autoarea creionează lumea în care are loc acțiunea foarte fain. Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce ați mai citit?

Charlotte Doyle are 13 ani și trebuie să ajungă din Anglia în America. Vorbim despre anul 1832, când micile domnițe din clasa de mijloc și de sus trebuie să urmeze un set clar definit de reguli. Tatăl lui Charlotte nu poate veni personal după ea, așa că îi pune la dispoziție fetei un loc în corabia ce aparține afacerii sale, asigurându-se că împreună cu fiica lui, la bord vor urca încă trei familii de vază. Lucrurile însă se complică înainte de plecarea corabiei: Charlotte se trezește singura pasageră care urmează să plece pe mare; despre căpitanul vasului, singurul om de rangul ei, civilizat, educat și nobil, se aud tot felul de povești sinistre. Mateloții sunt o adunătură de criminali neciopliți iar adolescenta de 13 ani trebuie să reușească, cumva, să supraviețuiască alături de ei până la destinație. Și totuși, bucătarul de pe vas, un bătrân de culoare care o întâmpină cu brațele deschise, îi oferă câteva indicii și sfaturi pentru a supraviețui, iar legatura care se formează între cei doi este mai strânsă decât s-ar fi așteptat fata. The True Confessions of Charlotte Doyle de AVI este o carte scurtă, reprezentând viața acelui secol pe mare, regulile de pe un vas, structura societății și maturizarea unei fete sau mai bine zis, transformarea acesteia. Narațiunea are loc sub formă de jurnal, cititorul urmărind-o pe Charlotte, felul cum gândește și deciziile pe care le ia, dar și impactul pe care-l are asupra ei căpitanul și războiul dintre acesta și marinarii săi. Charlottle Doyle suferă o transformare radicală, care pare a fi un pic cam bruscă și grăbită, dar eu nu am văzut-o astfel. Fata reușește să creeze legătura cu cei din jur, să iasă din zona de comfort și să descopere cine sunt adevărații ei prieteni. Dintr-o snoabă devinte o copilă a mării, dintr-o creatură sensibilă devine o aventurieră, iar fata pe care o cunoaștem la început nu este aceeași persoană care coboară de pe corabie în America. Finalul este previzibil, dar acest lucru nu m-a împiedicat din a mă bucura de lectură și de evoluția personajului. Cel mai mult însă mi-a plăcut faptul că am avut ocazia să aflu anumite detalii legate de o corabie, ierarhia de pe aceasta și felul în care se acționează în momentele de criză pe mare. The True Confessions of Charlotte Doyle este o carte despre transformare și maturizare, despre contraste și despre puterea omului de a-și depăși propriile limite. Protagonista este un personaj puternic, fără a fi invincibil, iar acest lucru a făcut lectura credibilă. Recomand cartea celora care iubisc să citească despre aventuri și care sunt pasionați de normele sociale ale secolului XIX.

Salutare! O altă lună și-a luat zborul, un alt bilanț literar și-a făcut apariția. Spre surprinderea mea, am citit destul de multe cărți luna aceasta, ce-i drept, o bună parte fiind Young Adult. E un gen pe care l-am evitat o bună perioadă de timp, din simplul fapt că aveam impresia că absolut toate cărțile sunt despre niște drame inexistente, cu personaje ideale, iubiri ca din filme. Desigur, o bună parte din YA este așa, dar se mai găsesc și cărți care tratează subiecte serioase, iar protagoniștii sunt departe de a fi atotputernici și indistructibili. Dar vă spun mai multe odată ce vă prezint cărțile pe care le-am citit în martie. Despre romanul lui Yukio Mishima, Sete de iubire, v-am vorbit pe canal. Romanul urmărește transformarea pe care o suferă o femeie proaspăt devenită văduvă atunci când se mută cu familia soțului decedat și-l cunoaște pe Saburo, grădinarul. Acest roman mi-a trezit pofta de a-l citi pe Mishima, un autor pe care l-am descoperit în liceu și a cărui scriitură mi-a lăsat o impresie foarte bună. Am citit și un volum de povestiri scurte, care mi-au plăcut. În ianuarie am citit Death in Midsummer, restul povestirilor în martie, dar rămân la ideea că romanele lui îmi plac mai mult decât proza scurtă. Ceva a lipsit, construcția personajelor sau a poveștilor, dar atmosfera specifică scriiturii lui Mishima a fost prezentă pe tot parcursul volumului. Tarling, un detectiv proaspăt întors din Hong Kong trebuie să descifreze cine l-a omorât pe Thornthon Lyne, un personaj care i se adresează detectivului, cu câteva zile înainte de a muri, cu rugămintea de a îl ajuta să se răzbune pe Odette Ryder, o tânără ce l-a refuzat. Desigur, femeia devine principalul suspect, însă Tarling este convins că domnișoara Ryder e inocentă. Misterul narcisei galbene de Edgar Wallace a fost un roman polițist drăguț, în sensul că a avut o poveste tipică pentru acest gen, personaje pe care nu le cunoști în întregime, dar destul cât să înțelegi motivele lor. Din inima Africii de Karen Blixen este un volum pe care mi-am propus să-l citesc pentru că-l tot ocheam de ceva timp. Este o autobiografie a autoarei, unde aceasta relatează despre viața sa în Africa în calitate de proprietară a unei plantații din Kenya la începutul secolului XX. Prin intermediul acestui volum, am avut ocazia să văd atmosfera acelui loc a lumii, oamenii săi, tradițiile și regulile, dar și perspectiva omului alb pe tărâmul african. Paradisul pierdut de John Milton e un alt volum pe care-l aveam pe lista mea nesfărșită de to-read încă din liceu. Fratele meu a citit această carte și țin minte că tot sublinia lucruri în ea, așa că după ani și ani de amânat, am decis să citesc și eu acest volum. Mi-a plăcut foarte mult povestea: perspectiva Satanei în ceea ce privește căderea sa, apariția lui Adam și Eva și dorința de a-i corupe. Deși cartea e scrisă în 1667, limbajul e destul de accesibil, personajele bine conturate și pe alocuri se vede clar părerea societății din acea perioadă cu privire la credință, rolul femeii și a bărbatului, dar și unele evenimente, introduse iscusit în discursul Satanei sau a altor personaje. Romanul lui Jamie Ford, Hotel on the Corner of Bitter and Sweet, relatează povestea lui Henry și a lui Keiko, doi copii care-și clădesc prietenia în anii 40 ai secolului trecut. Henry provine din părinți chinezi, iar Keiko - japonezi, însă ambii s-au născut în America, fiind astfel martorii urmărilor celui De-al Doilea Război Mondial asupra populației din Seattle și efectul acestuia asupra mentalității albilor din oraș. Așa cum sugerează și titlul, cartea a fost una bitter-sweet, iar recenzia mea completă o găsiți mai sus. De Prințul nemilos de Holly Black m-am ferit ceva timp, pentru că aveam impresia că nu e genul de poveste care m-ar captiva, dar nu am avut dreptate. Este vorba despre viața lui Jude, o adolescentă care în copilărie a fost martora morții părinților săi și împreună cu Taryn, sora geamănă și Vivienne, sora mai mare, a fost luată de către ucigașul părinților și dusă pe tărâmul zânelor, unde muritorii sunt tratați într-un mod anume. Ce impresii mi-a creat volumul aflați din filmulețul care urmează să apară, dar vă pot spune că abia aștept să citesc continuarea! Am terminat de citit acest volum cu un titlu kilometric, scris de unul dintre profesorii mei de la facultate. Am dat examen din materia respectivă, dar nu am terminat de citit cartea. Am citit în întregime cam toate cărțile pe care le-am avut în materia universitară pe parcursul anilor și nu voiam să schimb acest lucru pe ultima sută de metri. Nu a fost o lectură captivantă, dar informativă. Cartea aceasta am primit-o de la Storia Books și am citit-o abia acum, pentru că în cercul meu de prieteni, eu sunt cea care împrumută cărți și prietenele mele m-au întrebat dacă am ceva interesant și ușor de urmărit în colecție. Toate fetele care au citit Spune-mi dacă zâmbești de Eric Lindstrom din cercul meu au zis că le-a plăcut cartea, așa că nu am mai tras pisica de coadă și am citit-o și eu. Vă spun mai multe despre ce impresii mi-a creat în filmulețul de pe canal. Depression & Other Magic Tricks de Sabrina Benaim este prima carte pe anul acesta căreia i-am oferit o singură stea. Ori nu înțeleg eu poezia modernă, ori ceea ce am citit nu se poate numi poezie, dar am pierdut timpul degeaba parcurgând pagini pline de nimicuri, platitudini și ocazional o idee bună, dar deloc exploatată. Mi-e dor să citesc un volum de poezii care să mă facă să simt ceva, să văd lumea în alte culori, să fie ceva cu adevărat diferit. Aveți vreo recomandare? Nono de Renata Carageani a fost un cărțișor pe care l-am primit de la Editura All, pe această cale vreau să le mulțumesc încă o dată pentru acest volum minunat. Deși la primele paragrafe ai zice că e o poveste pentru copii, volumul cuprinde foarte multe idei și situații din viața adulților, văzute prin ochii unei jucării. Inițial i-am dat 3 stele din 5, însă după câteva zile de gândit la final, la firul narativ și la tot ce se întâmplă dincolo de „ochii” unei jucării, am crescut ratingul. Mi-a plăcut mult de tot cartea, aflați mai multe detalii pe canal. Micul prieten de Donna Tartt este o carte care m-a frustrat foarte mult. În prolog, cititorul află despre o familie tradiționalistă din Alexandria, un oraș sudist din America, unde în niște împrejurări necunoscute, băiatul familiei, Robin, este găsit spânzurat într-un copac din curte. Un lucru ciudat este că moartea acestuia rămâne un mister: toată familia era prin preajmă, dar nimeni nu a văzut nimic. Zece ani mai târziu, una dintre surorile sale, Hariett, decide să afle cine este ucigașul, iar acest lucru declanșează o serie de evenimente, arătând cititorului lumea în care trăiește fata, oamenii din oraș și poveștile acestora. Premisa era promițătoare, dar după jumătatea cărții, acțiunea a început să mă deranjeze: mi-am dat seama că premisa a fost una eronată, iar autoarea nu are de gând să facă ceea ce a promis prologul. Sunt prezentate mult prea multe povești diferite care nu au niciun impact asupra căutării ucigașului, evenimente care par a fi acolo doar de dragul de a fi. Singurul motiv de ce nu am abandonat cartea este pentru că e bine scrisă, într-un fel care te îndeamnă să vrei să afli ce se întâmplă mai departe. Finalul mi s-a părut abrupt și deloc satisfăcător, m-am simțit înșelată. Șoseaua Jellicoe de Melina Marchetta e un alt volum pe care l-am primit de la Storia Books și s-a adeverit a fi o lectură captivantă. Începutul mi s-a părut cam încurcat, însă odată ce am avansat în acțiune, am început să pun la locul său piesele care lipseau. Acest roman este despre prietenie și căutarea de sine, iar elementele de mister sunt bine plasate și conturează atmosfera. Caraval de Stephanie Garber este un volum pe care îl aveam pe telefon și am început să-l citesc într-o seară, înainte de somn. Dar mi-am luat țeapă, pentru că m-a captivat și am stat trează să-l citesc cât de mult am putut. E o carte despre două surori care locuiesc pe o insulă cu un tată despotic. Scarlett, cea mai mare, de mică îi scria lui Caraval, un magician care conduce un car(n)aval, să vină pe insula lor pentru o reprezentație, însă scrisorile ei au rămas fără răspuns până în clipa în care Scarlett urmează să se căsătorească cu un conte pe care nu-l cunoaște, iar Caraval îi trimite trei bilete pentru a participa la un joc pe care acesta-l organizează o dată pe an. Lucrurile nu merg așa cum vrea Scarlett și ea se trezește că premiul acestui an este Tella, sora ei, de care este despărțită odată ce fetele ajung pe insulă. Singură sau cu ajutorul lui Julian, un marinar cam nesuferit, tânăra trebuie să găsească toate indiciile și să ajungă prima la sora sa. Mi-a plăcut cartea pentru că are o acțiune antrenantă, iar limbajul folosit e plin de figuri de stil, magia este prezentă peste tot, iar universul în care au loc evenimentele este unul spectaculos. Abia aștept să citesc continuarea, Legendary și apoi Finale, ultimul volum, care urmează să apară în mai. Orele astrale ale omenirii de Stefan Zweig - am început sigură de faptul că îmi va plăcea acest volum. Sinceră să fiu, m-am plictisit după primele câteva povestiri, așa că l-am abandonat. Imortaliștii de Chloe Benjamin - am terminat de citit cartea asta sâmbătă și vai, cât de multe lucruri interesante reies din acțiune. Este vorba despre patru frați, care în copilărie merg la o prezicătoare care le spune, fiecăruia în parte, data morții, iar romanul urmărește efectul acestor preziceri asupra vieții celor patru. E un roman destul de complex și voi vorbi mai mult despre el într-o recenzie ce urmează să apară pe canal. Hanul lui Manuc de Simona Antonescu - eram atât de încântată atunci când am auzit de ea și mai ales, când am cumpărat-o (asta se întâmpla la Bookfestul din Iași din octombrie, când a avut loc FILIT-ul). Dar... am început să o citesc acum multe luni și tot nu am reușit să avansez în acțiune. Limbajul e atât de greoi, plin de cuvinte arhaice încât, chiar dacă decorul cărții și personajele sunt plăcute și colorate, nu pot urmări firul narativ din cauza modului în care e scrisă. Poate nu e timpul potrivit pentru această lectură, dar mi-am propus să nu mă mai chinui cu romane care nu-mi trezesc interesul, așa că l-am abandonat. Acestea au fost lecturile lunii martie, mult mai multe decât mă așteptam. Ce cărți interesante ați citit în ultima perioadă?

A mai trecut o lună, s-a terminat toamna, a venit perioada în care suntem în căutarea cadourilor, a magiei sărbătorilor de iarnă și a planurilor pentru anul nou care bate la ușă. Decembrie urmează să fie o lună aglomerată, dar până atunci, aș vrea să vă spun ce am reușit să citesc în noiembrie și care sunt impresiile mele. Voi începe în ordinea în care am citit cărțile, dar pot să mă laud că am reușit să termin câteva care erau de ceva timp pe noptiera mea. O zi mai lungă decât veacul de Cinghiz Aitmatov - o poveste care mi-a plăcut mai puțin decât alte cărți semnate de acest autor. Explorează două lumi, cea a nomazilor și a tradițiilor lor și a unei societăți imaginare, care-și duce existența undeva în viitorul îndepărtat. Ciudată combinație și care nu m-a impresionat. Kitchen de Banana Yoshimoto - o carte ce nu s-a tradus la noi, dar pe care voiam să o citesc de foarte mult timp. Un pic ciudățică, înfățișând un grup de oameni ce formează o familie nu chiar obișnuită. Ceva i-a lipsit acestei cărți, pentru că a fost o lectură ușoară, dar nu și memorabilă. Prin intermediul volumului Carrie l-am descoperit pe Stephen King. Atunci când aud despre un scriitor foarte lăudat, mi-e oarecum frică să încep să-l citesc, din dorința de a nu rămâne dezamăgită. De aceea, am ales să citesc una dintre cele mai apreciate cărți ale scriitorului, să văd dacă e pe placul meu. Și pentru că a fost noiembrie, o lună în care genurile horror și thriller au mers ca pe roate, Carrie s-a adeverit a fi o alegere inspirată. Impresiile mele le aflați din filmulețul de mai sus :) Toate numele de Jose Saramago a fost genul acela de carte statică, unde nu se întâmplă nimic, dar se dă impresia că, de fapt, se decide soarta lumii. Poate nu a fost timpul potrivit pentru ea, dar m-a plictisit enorm viața unui bărbat care lucrează într-o arhivă a numelor și decide să cerceteze trecutul unei femei misterioase. Nici stilul lui Jose Saramago nu m-a imporesionat atât de mult încât să vreau să-l recitesc cât de curând. Puterea de Naomi Alderman e un alt volum pe care-l aveam în bibliotecă și l-am citit în cadrul #CitescCeAm. A stat mult timp neatins și am zis că i-a venit timpul. Este o distopie care prezintă o lume unde femeile dețin Puterea și societatea este modelată după regulile femeilor. Pe lângă faptul că e comparată mereu cu Povestea slujitoarei și eu nu sunt deloc fana volumului semnat de Atwood, Puterea a fost o carte mult prea fragmentată, cu mult prea multe povești băgate în aceeași oală cu personaje variate, dar a căror esență nu a fost destul dezvoltată. Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr a fost una dintre cele mai bune cărți citite în noiembrie. Explorează viața a două personaje - o fetiță oarbă din Franța și un băiat orfan din Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Anthony Doerr are un stil de a scrie plin de metafore și figuri de stil, am văzut că volumul de față e deseori comparat cu Hoțul de cărți, pentru că au teme comune și anumite fire narative care seamănă. Cu toate acestea, mie mi-a plăcut mai mult Toată lumina pe care nu o putem vedea; personajele mi-au fost mai aproape decât acelea din volumul lui Zusak. Abia anul acesta m-am apucat de thrillere și s-a nimerit să dau peste un volum nepretențios, cu un mister bine dezvoltat, cu o protagonistă ce are multe neajunsuri, dar anume acestea te fac să o placi. Cu siguranță voi mai citi cărți semnate de Guillaume Musso, poate chiar în viitorul apropiat. Dacă vreți un thriller mai vesel, Central Park e un volum potrivit. Manuscript Screening Boy and Manuscript Submitting Girl de Mizuki Nomura - o poveste adolescentină despre o fată care vrea să scrie light novels și un băiat care în timpul liber se ocupă cu recenzarea manuscriselor. Un volum fără pretenții, cu un fir narativ previzibil, destul de multe clișee, dar care e tocmai potrivit când sunteți în căutarea unei lecturi relaxante. Micuțele doamne de Louisa May Alcott cred că a fost cea mai lungită lectură a anului. Am început volumul în august, dar abia spre sfârșitul lui noiembrie am reușit să-l termin. Pe de o parte, povestea era când plictisitoare, când interesantă. Pe de altă parte, stilul în care este scrisă solicita mai multă atenție decât aveam chef să-i ofer. Drept urmare, nu pot să spun că a fost cea mai bună carte despre maturizarea fetelor pe care am citit-o, dar cred că de vină este și vârsta: am citit-o prea târziu. Am încheiat luna, în schimb, cu o altă carte despre maturizarea și formarea femeilor tinere - Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert. E un volum care mi-a plăcut mult datorită personajelor inedite, a poveștii alerte, a protagonistei care, ajunsă la onorabila vârstă de 90 de ani, povestește fără filtru despre cum și-a petrecut ea tinerețea în New Yorkul anilor 40. Cu siguranță nu este o lectură pentru copii sau citori ofensați de scene picante, dar dacă aceste aspecte nu vă deranjează, eu zic să faceți rost de volum. Acestea sunt cărțile citite în ultima lună de toamnă din acest an. Ale voastre care au fost?

Salutare! Mi-am propus să mai citesc și din cărțile fizice pe care le aveam în bibliotecă, așa că în luna martie m-am axat mai mult pe aceste titluri. Despre dragoste și umbră este a treia carte semnată de Isabel Allende pe care o citesc. Stilul ei este unul plăcut mie, pentru că, deși cărțile semnate de Allende nu merg citite într-o zi, lentoarea din poveste, dar și amalgamul de emoții pe care le trezește autoarea, sunt binevenite. Logodnicii iernii de Christelle Dabos m-a impresionat prin felul în care autoarea abordează genul YA. Protagoniștii sunt bine gândiți și, deși nu i-am iubit din prima, am ajuns să fiu foarte implicată în tot ceea ce li se întâmplă. Abia aștept să citesc continuarea. Petale senzuale. Muugri de Eros, antologie semnată de autorii editurii Petale Scrise, este un volum mai mult decât potrivit dacă vreți să vă dedați unor povestiri pline de patimă, flăcări, dorințe și așteptări îndeplinite. Nu s-a lăsat și fără abandonate. Aveam The Princess Bride de William Goldman pe listă de foarte mult timp, dar când am ajuns la carte, am rămas profund dezamăgită. Este scrisă într-un stil care te face să te întrebi dacă autorul are pic de respect pentru cititorii săi, multă ironie la adresa genului fantasy, ya și romance, dar și nu de puține ori comentarii care nu-și au deloc rostul. Povestea în sine este plată, lipsită de personaje pentru care să ții pumnii și să speri că vor reuși în viață. Cu alte cuvinte, și printre clasici există cărți slabe. Apă proaspătă pentru flori de Valerie Perrin a fost un roman mai puțin obișnuit pentru mine - subiectul dezbătut e unul mai mult cinematografic, tragi-comic. Cu toate acestea, am apreciat felul în care protagonista s-a deplasat prin viață și cum a făcut din trecut un scut și nu o armă. Povestea fără sfârșit de Michael Ende e genul de clasic pe care trebuie să-l citești la vremea sa. Deși per total mi-a plăcut, au fost prea multe momente când mă plictiseam și mi-a lipsit mult punctul culminant - care efectiv nu a existat. Romanul este mai mult despre călătorie decât despre destinație. Instant Karma de Marissa Meyer e un YA simpatic, ce a început cu o notă discordantă pentru mine - mi-a fost antipatică protagonista, dar pe parcurs aceasta a crescut și s-a maturizat, devenind cea mai bună versiune a sa. Secera de Neal Shusterman o aveam pe listă de ani buni, probabil de când a apărut, dar am rămas dezamăgită. Ideea sună bine - o societate utopică, unde nu există presiune socială, sărăcie sau moarte, unde un grup ales de oameni trebuie să fie Seceri - cei ce decid cine și când moare. Dar am citit câteva capitole și acțiunea nu m-a prins. Nu am putut forma vreo legătură cu personajele și nici nu am putut aștepta până când apare prima piatră subacvatică în lumea aceasta perfectă. O altă lectură abandonată din această lună a fost The Queen`s Poisoner de Jeff Wheeler - din nou, o serie pe care o aveam pe listă de ceva timp. Dar nu am fost deloc cucerită nici de stilul scriiturii, nici de personaje, așa că am decis să nu forțez nota. O altă carte abandonată și din fericire ultima pe martie a fost Iubiri paralele de Cella Serghi - m-a plictisit din primele pagini și felul în care se sărea de la o idee la alta nu m-a încântat. The Girl Who Fell Beneath the Sea de Axie Oh a fost o lectură pe care am început-o fără așteptări și am rămas cucerită de poveste, dând gata romanul în două zile. Mi-a plăcut mult de tot inserția elementelor mitologice, protagonista și scriitura cinematografică. Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu urmărește soarta personajelor din Fiul dușmanului, la aproape douăzeci de ani după evenimentele în care au fost implicați Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea. Am scris mai multe despre volum aici. Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro este volumul de debut al autorului, portretizând viața unei femei japoneze, care emigrează în Anglia în perioada postbelică. Deși aparent viața ei e lipsită de evenimente marcante, pe parcursul romanului cititorul află că, oricât de banală ar fi existența unui om, mereu există o perioadă plină de incertitudine și de evenimente ce-i marchează viața pentru totdeauna. Aceasta a fost luna martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Salutare și bine v-am regăsit la un început de vară cum nu am mai avut! Dacă în luna aprilie m-am putut „lăuda” cu un număr destul de mare de cărți citite, mai nu a fost o lună la fel de prolifică cantitativ. Cu toate acestea, cărțile pe care le-am citit au fost destul de voluminoase și m-am delectat lecturându-le. Voi începe cu volumul unui autor care-mi place mult - Gaston Leroux, Misterul camerei galbene. Una dintre primele cărți unde premisa este că acțiunea se petrece într-o cameră ermetic închisă, volumul relatează povestea unei crime. Victima, o tânără, este închisă în propria cameră și strigă după ajutor. Abia după ce familia reușește să spargă ușa și să o ajute, este chemată poliția ca să constate că ușa era încuiată pe interior și că nu există nicio modalitate ca cineva să fi ieșit din acea cameră. Rouletabille, detectivul, crede că lucrurile sunt ceva mai complicate de atât. Gaston Leroux este unul dintre autorii mei preferați la capitolul roman polițist clasic. Are și personaje credibile și simpatice, și crime bine gândite, și motive cât se poate serioase. Știe să contureze natura umană și să transforme cele mai atroce evenimente în câteva ore în care sunt absorbită în totalitate în poveste. Papillon de Henri Charriere este un pseudo-jurnal-biografie a autorului, unde acesta „își descrie” 12 ani pe care i-a petrecut pe Insula Diavolului, unde a fost exilat de către guvernul Franței în 1931. Bărbatul a fost învinuit de omor și a primit închisoare pe viață, însă o dată ce a ajuns pe insulă, a și pus în aplicare un plan de evadare. Povestea în sine este foarte interesantă, însă există numeroase dovezi că autorul a preluat foarte multe evenimente și întâmplări din viața altor deținuți. Uciderea comandorului de Haruki Murakami este o altă carte pe care am citit-o în mai. Mi s-a făcut dor de scriitura lui Murakami și tot mă uitam după cartea asta de când a apărut. Relatează povestea unui portretist ce tocmai s-a despărțit de soția sa - o despărțire pe care el nu și-a dorit-o - și se mută la țară, în casa unui renumit pictor. Aici, descoperă un tablou în pod și după ce face cunoștință cu scena imortalizată, o serie de evenimente ciudate încep să se întâmple. Murakami este, ca de obicei, la înălțime, deși o bună parte din motive sau scene am văzut și în alte cărți semnate de autor, dar într-o altă formă. Haruki Murakami poate îmbrăca în alte haine același tip de eveniment sau același tip de personaj, fără a deveni obositor sau plictisitor. Am mai citit ceva semnat de Wilkie Collins - o povestire scurtă, A Terribly Strange Bed. Este vorba despre un om care câștigă la ruletă și este invitat de noii săi prieteni să doarmă la ei, iar patul în care-l culcă se adeverește a fi unul straniu. Fiind o povestire scurtă, nu se întâmplă nimic ce să-ți taie respirația, dar am regăsit minunatul stil al scriitorului în a crea scene de groază în cele mai obișnuite împrejurări. 35 de kile de speranță de Anna Gavalda este o cărțulie pentru copii, dar din punctul meu de vedere, dă foarte multe teme de gândire și pentru cei mari. În carte, un băiat este desconsiderat de copiii din jur pentru inteligența sa: deși nu suferă clar de o boală cognitivă, băiatul nu reușește să învețe la școală, astfel rămânând repetent în mai multe rânduri, spre disperarea familiei. Cartea arată perspectiva unui copil care urăște școala, deși în alte aspecte ale vieții sale se descurcă de minune. O lectură rapidă, dar care mi-a dat de gândit. Ultima carte pe care am terminat-o a fost Visul de Emile Zola, prima mea întâlnire cu autorul. Romanul relatează povestea unei fete orfane, care este găsită și adoptată de o familie care se ocupă cu brodatul veșmintelor bisericești. Orașul fiind mic, fata, inițial foarte atașată de credință, se îndrăgostește de un tânăr chipeș, care se adeverește a fi fiul monseniorului. Sentimentul este reciproc, însă situația socială a celor doi le stă în calea fericirii. Visul a fost un roman de dragoste ușurel, nepretențios, exact cum mă așteptam să fie. Elementele atât de specifice romanului clasic - descrierea meticuloasă a orașului, a clădirilor și a oamenilor, elementele religioase atât de importante în viața personajelor, cât și zbuciumul sufletesc descris pe câteva pagini - s-au regăsit din plin în cartea scriitorului francez. Acestea au fost cărțile lunii mai. Voi ce ați mai citit?

Salutare în noul an! 2024 să vă aducă numai lecturi bune! Ultima lună din an a fost săracă în lecturi - oboseala își spune cuvântul, dar și o lipsă aproape totală de chef de citit. Am reușit să lecturez patru cărți plus încă 24 de cărțulii dintr-un calendar advent doar pentru că mi-am propus să-i citesc copilului meu zilnic. Altfel, probabil că aș fi rămas cu o singură lectură pe decembrie. Nu a fost o lună prolifică din acest punct de vedere, dar cred că e nevoie și de pauze acolo unde simți că nu e timpul. Frumoasa din pădurea adormită este un volum ilustrat de Charlotte Gastault, după un balet de M. Petipa și P. I. Ceaikovski. E o poveste clasică, minunat ilustrată - o carte pe care o recomand cititorilor care vor să răsfoiască un volum foarte plăcut din punct de vedere estetic. Kepler 62. Cartea a treia: Călătoria de de Timo Parvela, Pasi Pitkanen și Bjorn Sortland cred că e volumul ce mi-a plăcut cel mai mult din serie - momentan. Deși prima carte nu m-a convins și eram setată pe a nu continua seria, mă bucur că i-am mai dat o șansă - cărțile zici că devin din ce în ce mai bune pe măsură ce avansează acțiunea. Abia aștept să citesc continuarea. Cimitirul de pe fundul râului de Farrah Hale e singura carte din această lună pe care am citit-o în afara „orelor” mele de lectură cu Bebuț - și mi-a plăcut foarte mult. Am scris o recenzie pe blog dedicată acestei lecturi. Jup De-a v-ați ascunselea de Alec Blenche, ilustrată de Ionuț Robert Olaru este o carte simpatică rău (cui nu-i plac pisicile?), prima carte primită de Crăciun de Bebuț, cu siguranță nu și ultima. I-au plăcut ilustrațiile, povestea e antrenantă, posibil să cumpăr și alte cărți din serie. Sunt foarte curioasă de seria cu Erus semnată de autor. Nu s-a lăsat fără cărți abandonate - Wrapped with a Beau de Lillie Vale avea o premisă drăguță - un orășel mic, o tipă ce ține mult la o casă care a fost cândva vedeta unui film despre Crăciun, un tip din metropolă care vine să distrugă această clădire idilică... ce am realizat pe parcursul celor câteva capitole citite este că mie nu-mi plac poveștile astea crăciunistice, tip filme de pe Diva sau Hallmark - îmi place să citesc romance, dar parcă nu în ambianță crăciunistică, așa că am abandonat lectura. Așa a arătat ultima lună din an pentru mine. Voi ce ați mai citit? PS: singurul meu plan pe 2024 este să citesc. Să avem parte de lecturi cât mai frumoase!

Începu să bage de seamă lucruri peste care înainte trecea cu vederea:strălucirea frunzelor noi ale bătrânului stejar; felul în care rândunelele se înălțau spre soare, mai sigure de ele acum, și se scăldau în lumina lui, cu piepturile sclipind argintii, împletind și țesând raze. Nu i se părea drept ca el să vadă acele lucruri, și ea, la fel ca celelalte femei, nu. Își închipui că ea l-ar pofti să intre în casă și s-ar întinde amândoi pe pat.[...] Că i-ar povesti în șoaptă la ureche toate câte le văzuse în preumblările lui. Cum uneori frumusețea vieții și a lumii îl lovea asemenea unei fierbințeli, dar cum era amestecată cu ură și denaturată de ea.

Salutare și bine v-am (re)găsit în ultima lună a acestei veri neobișnuite! În iulie am citit mai mult decât mă așteptam să o fac, dat fiind faptul că am avut câteva proiecte personale și profesionale la care am lucrat (urmează să anunț ceva tare, tare drag mie, dar o fac când am și eu toate detaliile, așa că stați aproape!) Să revenim totuși la lecturile lunii iulie. A fost o lună fierbinte, atât ca temperatură, cât și ca gen literar. Când simt că intru într-un reading slump, cărțile romance sunt acelea care mă scot la mal. Nu m-am dat în vânt după romance în liceu sau facultate, dar uite că gusturile se schimbă. Prima carte din acest gen pe care am citit-o în iulie a fost Faked de Karla Sorensen, o poveste de dragoste simplă, amplasată în cotidianul de astăzi. Totul începe când Claire, protagonista, cedează insistențelor surorii sale gemene de a se preface că este aceasta pentru a merge la un eveniment. Claire este îndrăgostită de ceva timp de cel mai bun prieten al surorii sale, Finn, iar familia lui urmează să participe la un eveniment unde vor să atragă un sponsor. Încântată de faptul că va fi +1 a lui Finn și poate se decide să-i mărturisească sentimentele, Claire se trezește la ușă cu Bauer - fratele vitreg a lui Finn, un rebel, oaia neagră a familiei și un neînțeles. Cei doi ajung să meargă împreună la întâlnirea programată, fără a ști ce-i așteaptă. Faked e un roman liniștit, unde relația dintre cei doi se construiește treptat, totul se întâmplă lent, fără prea mult dramatism. Sunt și câteva momente tensionate, dar per total, Faked e un romance relaxant, unde protagoniștii sunt oameni realiști, iar modul în care apare atracția între ei este unul la fel de natural. Am citit și un volum de poezie, Cutii de Cătălina Bălan, despre care nu am ajuns încă să scriu pe blog. Nu sunt o mare fană a poeziei moderne, a versului alb unde aparent nimic nu are sens. Cu toate că acest volum este fix un vers alb continuu, ceva m-a atins. Poate melancolia unui oraș pe care l-am lăsat în trecut, poate solidaritatea pentru eul liric, nu știu. Cert este că mi-a plăcut să urmăresc gândurile împrăștiate oarecum haotic pe hârtie. Jocul îngerilor de Karen Kinsbury este un volum pe care l-am citit foarte, foarte greu. E genul de carte care parcă are un fir narativ interesant, dar totdată, are niște elemente care pur și simplu te scot din atmosferă în totalitate și durează ceva până te încumeți să reiei lectura. Am scris mai multe despre acțiune, personaje și impresiile mele în acest articol. Bound by Honor de Cora Reilly este primul volum din seria Born in Blood Mafia Chronicles, urmărind construcția relației între Luca, cel mai mare șef de trib (:D) și Aria, mafia princess care e practic forțată să se căsătorească cu Luca pentru a uni două familii. Acțiunea e foarte previzibilă, dar Cora Reilly scrie într-un fel captivant, astfel încât nu-ți dai seama cum trece timpul. Bound by Hatred este al treilea volum din aceeași serie, focusându-se pe relația între Matteo, fratele lui Luca și Gianna, sora Ariei. Mi-a plăcut mai mult dinamica între acești doi protagoniști, nu a lipsit drama și scânteile ce nu prea au fost conturate în relația din primul volum. Din nou, scriitura autoarei e una ușoară, nepretențioasă. Bound by Vengeance se numără printre ultimele cărți din serie și acțiunea are loc în același univers, dar separat de familia principală. Cara este fiica unui trădător, iar drept pedeapsă, capul mafiei decide să o dea unuia dintre cei mai cruzi soldați ai săi - Growl, despre care circulă tot felul de zvonuri, unul mai înfricoșător decât altul. Doar cititorul este acela care vede ce se întâmplă, de fapt, în universul acestui personaj. Deși povestea în sine e cam slăbuță, aspectul care m-a deranjat cel mai mult a fost lipsa unei corecturi ca lumea a acestui volum. Foarte multe chichițe care sar în ochi, personaje cărora li se încurcă numele, acțiuni care se bat cap în cap. Triphopuri de Dan Negară este un alt volum de poezie pe care l-am citit luna aceasta - ambele cărți mi-au fost trimise de către prietenii de la Editura Paralela 45, le mulțumesc și pe această cale. Revenind, Triphopuri mi-a plăcut mai puțin decât Cutii. Dacă aș fi la ora de română și ar trebui să folosesc anumite cuvinte pentru a descrie ce poezii, din punctul meu de vedere, scrie Dan Negară, aș spune ermetice. E foarte greu să-ți dai seama ce a vrut să spună poetul, eul liric își schimbă timbrul de la un vers la altul, toate poeziile sunt un imens vers alb, cuprinzând tot felul de idei greu de descifrat. Au fost câteva aspecte sau gânduri care mi-au plăcut, dar mi-a fost dificil să urmăresc cursul evenimentelor și a trăirilor eului liric. Și, o noutate pentru acest an, am și o carte pe care am abandonat-o. Este vorba despre Nero, seria Made Men, de Sarah Brianne. Din nou, o carte despre mafia, accentul punându-se pe relația între o tânără săracă și fiul capului mafiei. Acțiunea are loc în mediul academic, cei doi protagoniști fiind liceeni, iar premisa mi s-a părut una interesantă, dar am rămas foarte dezamăgită. După câteva capitole, când a început să se contureze povestea și să se definitiveze vocea narativă, mi-am dat seama că nu asta îmi doresc de la o carte. Felul în care e scrisă are un puternic aer de cărți de pe Wattpad - o platformă unde găsești multe lecturi interesante, de altfel, dar exact acest volum are aerul acelor cărți de pe Wattpad: eroină săracă/din mediu defavorizat/dar foarte drăguță și deșteaptă și independentă și băiatul rău/puternic cu o influență ieșită din comun/atletic/care cumva vrea inițial să o prostească pe eroină, dar apoi se îndrăgostește de ea. Și nu neapărat torentul acesta de clișee a fost aspectul care m-a îndemnat să abandonez cartea, ci scriitura - foarte cringe, cu siguranță nu genul meu. Și pentru că am rămas dezamăgită de Nero, m-am întors la Cora Reilly, dar am vrut o poveste care nu are continuare, aa că am ales un stand alone, Sweet Temptation. Giulia este dată, la 18 ani, lui Cassio, un bărbat cu mult mai în vârstă decât ea, pentru a-i fi soție, dar înainte de toate, pentru a fi mamă pentru cei doi copii mici ai lui. Dar Giulia are alte planuri - are de gând să iasă din anonimat și să-l facă să o vadă pe ea - nu ca adolescentă, nu ca bonă, ci ca femeie. Scriitura, din nou, lasă de dorit - mă mir cum de o autoare atât de populară în ceea ce privește genul nu își ia un editor și/sau corector mai atent - dar povestea în sine, cu câteva excepții, e destul de drăguță. Am citit un volum pe care îl aveam pe listă de ceva timp - Oameni normali de Sally Rooney. E un roman despre viața a doi adolescenți, mai târziu tineri adulți și evoluția relației lor, cu inversarea rolurilor inițiale. Povestea e credibilă și dinamica între cei doi e una demnă de a fi urmărită. Deșertul tătarilor de Dino Buzzati face parte din categoria cărților serioase pe care le-am citit în iulie. A fost o surpriză pentru mine subiectul și desfășurarea acțiunii, dat fiind faptul că habar nu aveam despre ce e cartea când am început să o citesc. Mi-a amintit, ca stil, de volumele lui Camus și mi-a plăcut să mă reîntorc, prin intermediul acestei cărți, în perioada în care citeam romane existențialiste. Ultima carte pe care am citit-o în iulie a fost Toamnă la Pekin de Boris Vian, una dintre cele mai bizare lecturi din ultima perioadă. Acțiunea se desfășoară într-un deșert, unde mai multe personaje ciudate sunt implicate într-un proiect absurd - construcția unei căi ferate care nu are trenuri. Acestea au fost cărțile lunii iulie. Voi ce ați mai citit?

Salutare! Ultima lună a acestei veri a fost infernal de caldă și nu știu dacă ăsta a fost motivul principal, dar nu prea am avut spor la citit - deși pot să spun cu mâna pe inimă că am lecturat o poveste ce m-a făcut să lăcrimez și clar e candidată la cea mai bună carte fantasy pe anul ăsta în topul meu personal. Strange Pilgrims de G.G. Marquez este o lectură începută în iulie, pe care am parcurs-o în pas de melc. Este o serie de povestiri, unele interesante, altele plictisitoare. Mi se făcuse poftă de scriitura lui Marquez, dar nu voiam să mă înham la un roman. Am regăsit stilul de scriere care m-a bucurat în anii de liceu și-mi pare bine că am parcurs încă un volum semnat de autor. Rivali divini de Rebecca Ross e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Eu nu obișnuiesc să plâng la cărți, dar povestea din aceasta m-a emoționat, m-a făcut să simt durerea personajelor, iar construcția romanului m-a făcut să-mi doresc să pot citi cartea asta din nou pentru prima dată. Abia aștept să apară continuarea. Dacă vreți un romance realist și plin de emoție, cu elemente de fantasy, cu acțiunea amplasată într-o lume unde există un conflict armat, vă foarte recomand să alegeți romanul semnat de Rebecca Ross. Din păcate nu s-a lăsat fără abandonate. Deși premisa la Red Sister de Mark Lawrence mi-a atras atenția, stilul de scriere și tragerea pisicii de coadă cu acțiunea nu m-au cucerit. E și parte dintr-o serie și, deși înțeleg că autorul trebuie să creeze universul în care are loc povestea, m-a plictisit teribil procesul. Sweet Home de Tillie Cole - un romance pe care l-am ales ca să fac o pauză de la cărți cu subiecte solide. Ei bine, eu una citesc romance pentru a mă relaxa, nu caut o dezvoltare substanțială a personajelor sau evenimente care să schimbe lumea. Dar chiar și așa, m-am plictisit foarte repede lecturând cartea asta - personajele sunt improbabile și se atașează reciproc din pod, iar conversațiile erau mai infantile decât am putut eu duce. DNF. Deviant Hearts de Jagger Cole e un alt romance pe care l-am abandonat. Știam în ce mă bag - mafia romance, el dur și puternic și are ochi doar pentru ea, ea frumoasă deșteaptă și devreme acasă, aceleași clișee. Doar că de data asta limbajul a fost exagerat de pueril, relația celor doi începe din nimic și mi-am pierdut repede interesul pentru povestea lor. Petale cu aromă de vanilie este o antologie de historical romance la care am contribuit și eu cu o povestire, Primul dans, surprinzând (ficțional) aducerea misterioasei plante pe continentul european. Antologia cuprinde povestiri vesele sau triste, pline de umor și voluptate, dorință, dor și nu în ultimul rând, iubire, în toate formele pe care le poate îmbrăca aceasta. Acestea au fost puținele mele lecturi terminate pe august - sunt și astfel de luni mai puțin prolifice din acest punct de vedere. Voi ce ați mai citit?

Eu cred că fiecare om trebuie să aibă un secret al lui, ca să fie cu adevărat frumos. Și mai cred că fiecare carte trebuie să aibă o viață secretă a ei ca să fie cu adevărat bună. Seretele astea nu-i bine săfie dezvăluite decât oamenilor încăpători pe dinăuntru. Când îți pierzi un secret sau îl află cine nu trebuie e ca și cum te-ai împuțina, ca și cum ai scădea în înălțime în loc să crești. Mi-am dat seama mai târziu că și la unii oameni e la fel: în exterior par șterși, adaptați la mediu, dar când își etalează interiorul, și asta se întâmplă de obicei când se-ndrăgostesc, sunt cu totul alții, frumos desenați și colorați, devin deodată plini de miez și de ochi. Mai târziu am aflat că dragostea e oarbă. Eu cred exact contrariul, că dragostea are ochii cei mai buni. Nu știu dacă ai remarcat și tu: uneori amintirile se înroșesc și ard, alteori se înnegresc și se urâțesc și numai unele îți înfloresc înaintea ochilor ca pomii în primăvară.

Salutare! Februarie a fost o lună cu lecturi frumoase și cu lecturi abandonate, dar per total, a fost o lună nu tocmai rea, deși a început lent din punct de vedere al satisfacției mele privind cărțile pe care le-am citit. Moștenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț e prima carte, după două abandonate, pe care am terminat-o în februarie. Mi-a plăcut - am vorbit mai multe despre ea în acest articol. If We Were Villains de M.L. Rio - o carte cu o premisă foarte interesantă, dar după câteva capitole nu am mai suportat nici personajele nesuferite, nici obsesia (nesănătoasă) a autoarei de a-și face personajele să vorbească efectiv prin intermediul unor pasaje întregi din Shakespeare. Chiar dacă sunt actori, oamenii reali nu citează dintr-un autor atunci când vorbesc cu un interlocutor despre chestii foarte serioase. Final Offer de Lauren Asher e una dintre dezamăgirile acestui an. Mi-au plăcut mult primele două volume din serie, dar pe acesta l-am abandonat când aproape am ajuns la 80%. Protagonista o adevărată viperă - toxică, deloc corectă cu cei din jur, mereu pusă pe a-l face pe protagonist să se simtă prost și deloc dornică să-l ajute acolo unde ea ar fi trebuit să fie persoana de încredere. Cred că e una dintre cele mai oribile protagoniste din câte am văzut eu în romanceurile citite și nici protagonistul sau povestea în sine nu m-au putut motiva să termin cartea. Nu aveam așteptări când am început Moștenitorul furat de Holly Black - este prima carte din duologia spin off după Făpturile văzduhului și de obicei, autorii „mulg” o serie care a mers foarte bine și de foarte puține ori scriu o carte care să se ridice la nivelul aceleia care i-a consolidat. Totuși, m-a surprins plăcut povestea lui Oak și a prințesei Suren, deși clar au fost niște aspecte ce nu mi-au plăcut și direcția în care se îndreaptă acțiunea în al doilea volum nu e tocmai pe placul meu. Spice Road de Maiya Ibrahim este una dintre cele mai bune cărți fantasy citite luna asta: cu elemente din folclorul arab, o călătorie inițiatică plină de mistere, intrigi și cuvinte nespuse, dar și cu un sistem magic interesant, volumul de față a fost o lectură rapidă, alertă și plină de răsturnări de situație. Singurul minus ar fi că e abia primul volum din trilogie și nu se știe când va fi publicat al doilea volum :( Agathele de Kathleen Glasgow și Liz Lawson a fost un YA drăguț, un roman polițist unde adolescenții sunt cei care văd situația mai bine decât adulții și m-am distrat lecturându-l. Among the Beasts & Briars de Ashley Poston e un basm întunecat, dar totodată potrivit și pentru publicul tânăr, pentru că deși dezvoltă teme mai dificile, nu are scene care să perturbe prea mult un cititor aflat la început de drum cu genul fantasy. Lectura este cursivă și te atrage prin simplitatea limbajului, acest roman fiind o carte potrivită pentru o seară liniștită „la gura sobei”. Exes & O`s de Amy Lea - cum ai traduce cringe în română? Pentru că acesta este cuvântul perfect pentru a descrie protagonista. Are 30 de ani dar privește bărbații ca pe niște clișee din cărțile romantice, este extraordinar de limitată cognitiv, aproape patologic și acționează ca o școlăriță. Oricât de simpatică a fost ideea acestei cărți, nu am putut trece peste prostia protagonistei - cine întreg la cap face liste, la 30 de ani, cu numele foștilor iubiți și încearcă să-i recucerească? Abandonată fără pic de regret. Highly Suspicious and Unfairly Cute de Talia Hibbert a fost un romance cu adolescenți și a venit la momentul potrivit (după ce am răsfoit mai multe titluri și toate nu mi s-au potrivit). Cartea a fost o surpriză plăcută: protagonişti care se comportă corespunzător vârstei (sunt adolescenți în ultimul an de liceu), personalități interesante şi dialoguri amuzante. Mi-a plăcut cum a fost reprezentat OCD-ul şi ce impact are acesta în viața unei persoane, dar şi felul în care protagoniştii încearcă să înțeleagă ce vor în viață şi învață să-şi accepte sentimentele. Un romance simpatic, cu şi despre adolescenți, alegerea carierei şi acceptarea sentimentelor. Mysteries of Thorn Manor de Margaret Rogerson este o nuvelă despre ce se întâmplă cu personajele după evenimentele din Vraja spinilor. Dacă aș fi citit cărțile una după cealaltă, poate că nuvela asta mi-ar fi plăcut mai mult, dar având în vedere că au trecut trei ani între cele două, nu îmi mai aminteam mare lucru din Vraja spinilor și unele aspecte nu au fost reamintite cititorului. Povestea în sine este una drăguță, iar atmosfera o combinație între Howl`s Moving Castle și Harry Potter. Tethered de Elayna R. Gallea este un fantasy unde accentul se pune pe relația între un vampir și un om - un mariaj stabilit din interes politic, dar care aduce cu sine o mulțime de întrebări și situații riscante. Mi-a plăcut evoluția personajelor și a relației dintre protagoniști, însă aș fi vrut să văd mai mult worldbuildong și să primesc răspunsuri la o mulțime de situații incerte care apar pe parcursul romanului. Vaporul alb de Cinghiz Aitmatov este ultima carte pentru luna februarie și m-a impresionat prin sensibilitatea scriiturii și povestea reală, despre viața grea în munți, departe de oameni, văzută prin ochii unui copil care se află în căutarea miracolului în fiecare lucru mic din jurul său. Acestea au fost lecturile ultimei luni din această iarnă. Ce ați citit fain?

Salutare! Mi-am propus să mai citesc și din cărțile fizice pe care le aveam în bibliotecă, așa că în luna martie m-am axat mai mult pe aceste titluri. Despre dragoste și umbră este a treia carte semnată de Isabel Allende pe care o citesc. Stilul ei este unul plăcut mie, pentru că, deși cărțile semnate de Allende nu merg citite într-o zi, lentoarea din poveste, dar și amalgamul de emoții pe care le trezește autoarea, sunt binevenite. Logodnicii iernii de Christelle Dabos m-a impresionat prin felul în care autoarea abordează genul YA. Protagoniștii sunt bine gândiți și, deși nu i-am iubit din prima, am ajuns să fiu foarte implicată în tot ceea ce li se întâmplă. Abia aștept să citesc continuarea. Petale senzuale. Muugri de Eros, antologie semnată de autorii editurii Petale Scrise, este un volum mai mult decât potrivit dacă vreți să vă dedați unor povestiri pline de patimă, flăcări, dorințe și așteptări îndeplinite. Nu s-a lăsat și fără abandonate. Aveam The Princess Bride de William Goldman pe listă de foarte mult timp, dar când am ajuns la carte, am rămas profund dezamăgită. Este scrisă într-un stil care te face să te întrebi dacă autorul are pic de respect pentru cititorii săi, multă ironie la adresa genului fantasy, ya și romance, dar și nu de puține ori comentarii care nu-și au deloc rostul. Povestea în sine este plată, lipsită de personaje pentru care să ții pumnii și să speri că vor reuși în viață. Cu alte cuvinte, și printre clasici există cărți slabe. Apă proaspătă pentru flori de Valerie Perrin a fost un roman mai puțin obișnuit pentru mine - subiectul dezbătut e unul mai mult cinematografic, tragi-comic. Cu toate acestea, am apreciat felul în care protagonista s-a deplasat prin viață și cum a făcut din trecut un scut și nu o armă. Povestea fără sfârșit de Michael Ende e genul de clasic pe care trebuie să-l citești la vremea sa. Deși per total mi-a plăcut, au fost prea multe momente când mă plictiseam și mi-a lipsit mult punctul culminant - care efectiv nu a existat. Romanul este mai mult despre călătorie decât despre destinație. Instant Karma de Marissa Meyer e un YA simpatic, ce a început cu o notă discordantă pentru mine - mi-a fost antipatică protagonista, dar pe parcurs aceasta a crescut și s-a maturizat, devenind cea mai bună versiune a sa. Secera de Neal Shusterman o aveam pe listă de ani buni, probabil de când a apărut, dar am rămas dezamăgită. Ideea sună bine - o societate utopică, unde nu există presiune socială, sărăcie sau moarte, unde un grup ales de oameni trebuie să fie Seceri - cei ce decid cine și când moare. Dar am citit câteva capitole și acțiunea nu m-a prins. Nu am putut forma vreo legătură cu personajele și nici nu am putut aștepta până când apare prima piatră subacvatică în lumea aceasta perfectă. O altă lectură abandonată din această lună a fost The Queen`s Poisoner de Jeff Wheeler - din nou, o serie pe care o aveam pe listă de ceva timp. Dar nu am fost deloc cucerită nici de stilul scriiturii, nici de personaje, așa că am decis să nu forțez nota. O altă carte abandonată și din fericire ultima pe martie a fost Iubiri paralele de Cella Serghi - m-a plictisit din primele pagini și felul în care se sărea de la o idee la alta nu m-a încântat. The Girl Who Fell Beneath the Sea de Axie Oh a fost o lectură pe care am început-o fără așteptări și am rămas cucerită de poveste, dând gata romanul în două zile. Mi-a plăcut mult de tot inserția elementelor mitologice, protagonista și scriitura cinematografică. Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu urmărește soarta personajelor din Fiul dușmanului, la aproape douăzeci de ani după evenimentele în care au fost implicați Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea. Am scris mai multe despre volum aici. Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro este volumul de debut al autorului, portretizând viața unei femei japoneze, care emigrează în Anglia în perioada postbelică. Deși aparent viața ei e lipsită de evenimente marcante, pe parcursul romanului cititorul află că, oricât de banală ar fi existența unui om, mereu există o perioadă plină de incertitudine și de evenimente ce-i marchează viața pentru totdeauna. Aceasta a fost luna martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Un sfârșit de primăvară mult-așteptat! Mi-e fost dor de vară și abia aștept să mă bucur de zilele lungi și pline de soare, pentru a citi cele mai fascinante povești și cele mai neverosimile narațiuni. Înainte de asta, să sumarizăm lecturile din ultima lună a primăverii. Prima carte pe care am citit-o în mai a fost The Contract de Melanie Moreland, primul volum din seria omonimă. Povestea urmărește dorința lui Richard, un om de afaceri fără scrupule, de a se răzbuna pe fostul lui șef, devenind asociat la o firmă rivală. Totuși, pentru a ajunge unde ăși propune, Richard trebuie brusc să devină un alt om - un familist, pentru care principala grijă în viață este familia și femeia iubită. Cum Richard este departe de acest tipar, decide să încheie un contract cu secretara sa, Katharine, o femeie mică și slabă, o creatură pe care nu o poate suporta. Dacă motivele lui Richard sunt cât se poate de clare, Katharine ascunde niște secrete pe care le descoperim pe parcurs. Mi-a plăcut cartea, dinamica între cele două personaje, lejeritate și ritmul în care cei doi se atașează unul de celălalt. Este o lectură ușoară și mi-a plăcut și faptul că povestea are un final oarecum închis, perfectă pentru cititorii cărora nu le plac neapărat seriile. Hands Down a Marianei Zapata ne face să ne întâlnim cu un personaj secundar din The Wall of Winnipeg and Me și lucrul acesta m-a surprins în mod plăcut, pentru că nu mă așteptam să-l reîntâlnesc pe Zac în altă carte. În copilărie, Bianca a avut mulți prieteni, printre aceștia numărându-se Zac, o vedetă în lumea fotbalului. Când tânăra a realizat că-l place, cu zece ani în urmă, a încercat să treacă peste asta, pentru că, totuși, Zac era cel mai bun prieten a verișorului ei și al ei. Ceva s-a întâmplat și Bianca și Zac au pierdut contactul pentru zece ani, Bianca întrebându-se dacă a fost vina ei. Deși stau în același oraș, tânăra ezită să-l contacteze, însă un eveniment din familie o face să vină la el acasă. Zac este mirat să o vadă și, deși Bianca și-a promis că va trece peste tot pentru a păstra aparențele, supărările din trecut ies la iveală. Hands Down este o carte destul de lentă, unde urmărim de foarte aproape frământările Biancăi și reconstrucția relației cu Zac, cel mai bun prieten din copilărie. Mi-a plăcut povestea, dar aș fi preferat să văd mai multe lucruri din perspectiva lui Zac și mai puțină nesiguranță din partea Biancăi. The Secret: A Billionaire and Nanny Romance de Lulu Moore a fost una din acele lecturi ușoare, nepretențioase, unde știi că totul va fi bine și unde știi din titlu care va fi direcția firului narativ. Totuși, mi-a plăcut mult atât de protagonist, Murphy - un bărbat de succes (ignorați faptul că are în jur de 30 de ani și că a clădit - de la zero - un imperiu financiar), cât și de Kit, o dădacă mult prea atrăgătoare. Dinamica între cei doi a fost una simpatică, presurată cu glumițe, ocheade prost ascunse și o dezvoltare destul de armonioasă a relației. Cu siguranță voi citi și celelalte cărți din serie (stand-alones, din câte se pare) atunci când voi simți că vreau o lectură optimistă și reconfortantă. Eponine Thenardier este o fată care ajunge să devină membră a Ghildei Hoților, fiind cunoscută de cei din jur drept Pisica Neagră. Aderarea ei la ghildă nu a fost o decizie proprie, iar Nina speră să o poată scăpa pe sora ei, Azelma, care a fost luată de tigru - temutul lord al ghildei trupului. Timpul trece și Nina ajunge să o aibă în grija sa pe Cosette - Ettie, o fetiță pe care Tigrul și-o dorește foarte mult. Din acest punct, Nina trebuie să lupte atât pentru a-și găsi și salva sora demult pierdută, cât și pentru a o proteja pe micuța Ettie. Lucrurile nu sunt tocmai simple, pentru că la Curtea Miracolelor cel mai mult contează Legea, iar Nina are de gând să o încalce. Luna de la Kiev e o poezie simplă, cu un puternic impact emoțional. Am crescut cu poveștile pe care le-a scris Gianni Rodari, e unul dintre autorii mei preferați din copilărie și vă recomand cu cea mai mare căldură să-i citiți poveștile copiilor voștri - sunt uimitoare, pline de lumină și speranță. Poveștile bufniței. Pisoiul care se temea de orice de Eric-Emmanuel Schmitt este o povestioară superbă, despre curaj, prietenie și dorința de a proteja aproapele. Ilustrațiile m-au încântat prin drăgălășenia lor. În Heartless de Marissa Meyer, Regatul Cupelor este condus de un rege naiv și de-a dreptul nătâng, care trăiește pentru distracții și refuză să ia atitudine atunci când în regatul său să întâmplă lucruri nu tocmai vesele. La unul dintre baluri, Cath află cu stupoare că regele vrea să o facă regina sa și la același bal, tânăra întâlnește un băiat pe care l-a visat de mai multe ori. Acesta se adeverește a fi Jest, noul Jocker al curții și, pornind de la acest bal, viața lui Cath se schimbă pentru totdeauna. Tare mi-a plăcut cartea, pentru că a avut de toate - o lume fantastică în care vrei să te pierzi, personaje inedite, o poveste de dragoste bine țesută, o dezvoltare fascinantă a protagonistei. Felul în care Cath parcurge drumul de la o fată naivă la o regină nemiloasă a fost interesant de urmărit și autoarea a surprins foarte bine acele momente de cotitură în viața lui Cath care au adus-o pe tron. Kulti de Mariana Zapata este, probabil, cea mai populară carte scrisă de autoare până acum. Urmărește relația ce se construiește între Sal, care joacă fotbal la nivel profesionist și visează să joace în cea mai tare echipă și Kulti, un fost prodigy în fotbal. Retras de curând, Kulti se oferă să antreneze o echipă de fete, cea din care face parte Sal. Deși l-a idolatrizat nespus când era mică, după ce Kulti are o interacțiune nu tocmai amicală cu fratele ei, Sal decide să lase totul în trecut și să se focuseze pe cariera sa, lucru nu tocmai ușor când unul dintre idolii tăi din copilărie îți devine antrenor. Să fiu sinceră, Kulti a fost o lectură captivantă, dar nu mi-a plăcut la fel de mult ca alte cărți semnate de Mariana Zapata. Ceva i-a lipsit și tind să cred că de vină a fost personalitatea lui Sal - nu a fost o eroină tocmai pe gustul meu, iar Kulti a început să se desfășoare abia în ultima treime din carte și poate că asta nu a ridicat lectura la înălțimile la care au ajuns alte cărți semnate de autoare. Vrem să știm ca să creștem mari! de Carine Simonet este o cărțulie ce explică, pe înțelesul copiilor, lucruri precum ce este pierderea, de unde vine frica, de ce nu toate familiile sunt la fel, unde începe și unde se termină dorința noastră de a ne potrivi. Autoarea este psiholog ce lucrează cu copiii, iar cartea cuprinde o serie de mini-explicații la întrebările venite de la pacienții ei. E o lectură simpatică, pentru că explică destul de succint și pe înțelesul copiilor sursa emoțiilor și a trăirilor interioare, construcția societății, de ce se întâmplă unele lucruri și până unde se extinde dragostea părintească. Cred că ar fi o carte foarte interesantă pentru micul cititor. Marissa Meyer țese în Aurit un basm întunecat, plin de mistere, întuneric, vise spulberate și speranțe deșarte. Într-o lume în care zeii nu interacționează prea des cu oamenii, nopțile cu lună îi aparțin Regelui Elf, care răspândește teroarea și groaza peste tot pe unde calcă. Pentru această creatură a întunericului, Serilda este o jucărie care poate să-i satisfacă un interes ascuns, iar fata trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru a rămâne în viață. La mijlocul acestui joc este prins tatăl Serildei, copiii de care are fata grijă, satul ei întreg și nu numai. Aurit de Marissa Meyer e un roman plin de folclor, mitologie și magie, surprinzând cele mai întunecate și bizare tradiții, vrăji și creaturi, care încearcă să intre în lumea muritorilor și să aibă un impact asupra oamenilor. The Hook Up de Kristen Callihan încheie genul romance pentru luna mai. Povestea este una relativ clasică pentru acest gen literar: un el și o ea, oameni ce fac parte din lumi diferite, dar cumva se întâlnesc. Drew Baylor este vedeta fotbalului de la universitate, tipul popular, mereu adorat de fani și de fane. Anna Johnes este o tânără care preferă să trăiască în umbră și să își protejeze inima. Totuși, cei doi se cunosc la un curs și ambii simt o atracție instantă unul pentru celălalt. Per total, a fost o lectură ușoară, cu suficiente drame inutile, dar și cu câteva drame pe care nu prea le-am întâlnit în categoria college/sports romance. Cu siguranță voi lua în considerare volumele următoare din serie (care se axează pe alte cupluri) când mi se mai face dor de romance. Fata de pe Titanic. Întoarcerea acasă de Hazel Gaynor este o carte unde acțiunea se desfășoară pe două planuri ce alternează între ele. Povestea este spusă din mai multe perspective, iar cititorul are ocazia, astfel, să descopere epoci și pături sociale diferite, prin intermediul personajelor. Grace, aflată în impas din cauza unui deces în familie, care-i dă peste cap viața simplă și liniștită, abandonează studiile și rămâne izolată alături de mama ei. Totuși, confesiunea neașteptată a lui Maggie, jurnalul ei, dar și povestea despre niște scrisori din Irlanda o fac pe Grace să-și revizuiască viața și să scoată la suprafață o poveste ce a stat neatinsă timp de zeci de ani. Sărutul pictat de Elizabeth Hickey face parte din acea categorie de cărți ce îți dă de înțeles că nu pretinde a fi o capodoperă, dar care te prinde în totalitate în mrejile sale. Autoarea prezintă relația lui Gustav Klimt cu Emelie Floge, văzută prin ochii acestei femei ce a fost considerată a fi partenera de viață a pictorului, deși la suprafață cei doi nu și-au manifestat niciodată sentimentele unul față de celălalt. Înainte de toate, Sărutul pictat este o carte despre artă, despre frumos, despre creația lui Gustav Klimt și despre elementele care i-au influențat stilul. Prin spiritul de observație a lui Emilie și a stilului epistolar, cititorul află despre cum s-au creat celebrele picturi semnate de Klimt, care au fost oamenii ce i-au marcat viața, cum relația lui cu Emilie a devenit un element vital în existența pictorului. Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate în această lună. Eram foarte entuziasmată să citesc Încotro ne îndreptăm de Pavel Nedelcu, însă ori nu am citit cartea în perioada respectivă, ori pur și simplu nu mi se potrivește. Urmărește viața lui Franz, un agent de pază, care este chemat la șeful său care-i atribuie o sarcină, însă Franz este prea distras pentru a percuta la timp ce se vrea de la el. Ziua agentului de pază devine labirintică, acțiunea începe să sară de la una la alta, urmărind un gând, abandonând altul, apoi revenind la subiectul inițial. Cu siguranță este un tip de narativă interesant pentru cei care nu să lasă distrași de schimbarea mult prea rapidă a subiectului. O altă dezamăgire - și abandonare - a fost Orașul care ne unește de N. K. Jemisin. Premisa cărții mi-a plăcut foarte mult - oameni care se transformă în orașe, distopie, New York - însă după nici douăzeci de pagini m-am plictisit de moarte. Nu a ajutat nici faptul că la fiecare jumătate de paragraf se menționează aspectul rasial al societății și acest lucru l-am văzut ca pe ceva forțat. Cred că voi rămâne la ficțiunea autoarei pe partea de medieval fantasy - încă vreau să citesc seria Al Cincilea Anotimp și să o continui pe cea care începe cu Cele o sută de mii de regate. Mirii nemuririi de Radu Aldulescu este o carte pe care am abandonat-o pentru că povestea nu se îndrepta nicăieri. Stilul de scriere mi-a plăcut, dar nu a fost suficient cât să mă facă să vreau să continui romanul. Iisus din întuneric de Radu Găvan este o altă carte pe care am abandonat-o pentru că, deși mi-a plăcut proza în sine, începutul este foarte lent și nu m-a captivat deloc narațiunea. Pur și simplu nu m-am putut conecta la poveste. Acestea au fost cărțile lunii mai. Voi ce ați mai citit?

Salutare! Februarie a fost o lună cu lecturi frumoase și cu lecturi abandonate, dar per total, a fost o lună nu tocmai rea, deși a început lent din punct de vedere al satisfacției mele privind cărțile pe care le-am citit. Moștenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț e prima carte, după două abandonate, pe care am terminat-o în februarie. Mi-a plăcut - am vorbit mai multe despre ea în acest articol. If We Were Villains de M.L. Rio - o carte cu o premisă foarte interesantă, dar după câteva capitole nu am mai suportat nici personajele nesuferite, nici obsesia (nesănătoasă) a autoarei de a-și face personajele să vorbească efectiv prin intermediul unor pasaje întregi din Shakespeare. Chiar dacă sunt actori, oamenii reali nu citează dintr-un autor atunci când vorbesc cu un interlocutor despre chestii foarte serioase. Final Offer de Lauren Asher e una dintre dezamăgirile acestui an. Mi-au plăcut mult primele două volume din serie, dar pe acesta l-am abandonat când aproape am ajuns la 80%. Protagonista o adevărată viperă - toxică, deloc corectă cu cei din jur, mereu pusă pe a-l face pe protagonist să se simtă prost și deloc dornică să-l ajute acolo unde ea ar fi trebuit să fie persoana de încredere. Cred că e una dintre cele mai oribile protagoniste din câte am văzut eu în romanceurile citite și nici protagonistul sau povestea în sine nu m-au putut motiva să termin cartea. Nu aveam așteptări când am început Moștenitorul furat de Holly Black - este prima carte din duologia spin off după Făpturile văzduhului și de obicei, autorii „mulg” o serie care a mers foarte bine și de foarte puține ori scriu o carte care să se ridice la nivelul aceleia care i-a consolidat. Totuși, m-a surprins plăcut povestea lui Oak și a prințesei Suren, deși clar au fost niște aspecte ce nu mi-au plăcut și direcția în care se îndreaptă acțiunea în al doilea volum nu e tocmai pe placul meu. Spice Road de Maiya Ibrahim este una dintre cele mai bune cărți fantasy citite luna asta: cu elemente din folclorul arab, o călătorie inițiatică plină de mistere, intrigi și cuvinte nespuse, dar și cu un sistem magic interesant, volumul de față a fost o lectură rapidă, alertă și plină de răsturnări de situație. Singurul minus ar fi că e abia primul volum din trilogie și nu se știe când va fi publicat al doilea volum :( Agathele de Kathleen Glasgow și Liz Lawson a fost un YA drăguț, un roman polițist unde adolescenții sunt cei care văd situația mai bine decât adulții și m-am distrat lecturându-l. Among the Beasts & Briars de Ashley Poston e un basm întunecat, dar totodată potrivit și pentru publicul tânăr, pentru că deși dezvoltă teme mai dificile, nu are scene care să perturbe prea mult un cititor aflat la început de drum cu genul fantasy. Lectura este cursivă și te atrage prin simplitatea limbajului, acest roman fiind o carte potrivită pentru o seară liniștită „la gura sobei”. Exes & O`s de Amy Lea - cum ai traduce cringe în română? Pentru că acesta este cuvântul perfect pentru a descrie protagonista. Are 30 de ani dar privește bărbații ca pe niște clișee din cărțile romantice, este extraordinar de limitată cognitiv, aproape patologic și acționează ca o școlăriță. Oricât de simpatică a fost ideea acestei cărți, nu am putut trece peste prostia protagonistei - cine întreg la cap face liste, la 30 de ani, cu numele foștilor iubiți și încearcă să-i recucerească? Abandonată fără pic de regret. Highly Suspicious and Unfairly Cute de Talia Hibbert a fost un romance cu adolescenți și a venit la momentul potrivit (după ce am răsfoit mai multe titluri și toate nu mi s-au potrivit). Cartea a fost o surpriză plăcută: protagonişti care se comportă corespunzător vârstei (sunt adolescenți în ultimul an de liceu), personalități interesante şi dialoguri amuzante. Mi-a plăcut cum a fost reprezentat OCD-ul şi ce impact are acesta în viața unei persoane, dar şi felul în care protagoniştii încearcă să înțeleagă ce vor în viață şi învață să-şi accepte sentimentele. Un romance simpatic, cu şi despre adolescenți, alegerea carierei şi acceptarea sentimentelor. Mysteries of Thorn Manor de Margaret Rogerson este o nuvelă despre ce se întâmplă cu personajele după evenimentele din Vraja spinilor. Dacă aș fi citit cărțile una după cealaltă, poate că nuvela asta mi-ar fi plăcut mai mult, dar având în vedere că au trecut trei ani între cele două, nu îmi mai aminteam mare lucru din Vraja spinilor și unele aspecte nu au fost reamintite cititorului. Povestea în sine este una drăguță, iar atmosfera o combinație între Howl`s Moving Castle și Harry Potter. Tethered de Elayna R. Gallea este un fantasy unde accentul se pune pe relația între un vampir și un om - un mariaj stabilit din interes politic, dar care aduce cu sine o mulțime de întrebări și situații riscante. Mi-a plăcut evoluția personajelor și a relației dintre protagoniști, însă aș fi vrut să văd mai mult worldbuildong și să primesc răspunsuri la o mulțime de situații incerte care apar pe parcursul romanului. Vaporul alb de Cinghiz Aitmatov este ultima carte pentru luna februarie și m-a impresionat prin sensibilitatea scriiturii și povestea reală, despre viața grea în munți, departe de oameni, văzută prin ochii unui copil care se află în căutarea miracolului în fiecare lucru mic din jurul său. Acestea au fost lecturile ultimei luni din această iarnă. Ce ați citit fain?

Salutare! Ultima lună a acestei veri a fost infernal de caldă și nu știu dacă ăsta a fost motivul principal, dar nu prea am avut spor la citit - deși pot să spun cu mâna pe inimă că am lecturat o poveste ce m-a făcut să lăcrimez și clar e candidată la cea mai bună carte fantasy pe anul ăsta în topul meu personal. Strange Pilgrims de G.G. Marquez este o lectură începută în iulie, pe care am parcurs-o în pas de melc. Este o serie de povestiri, unele interesante, altele plictisitoare. Mi se făcuse poftă de scriitura lui Marquez, dar nu voiam să mă înham la un roman. Am regăsit stilul de scriere care m-a bucurat în anii de liceu și-mi pare bine că am parcurs încă un volum semnat de autor. Rivali divini de Rebecca Ross e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Eu nu obișnuiesc să plâng la cărți, dar povestea din aceasta m-a emoționat, m-a făcut să simt durerea personajelor, iar construcția romanului m-a făcut să-mi doresc să pot citi cartea asta din nou pentru prima dată. Abia aștept să apară continuarea. Dacă vreți un romance realist și plin de emoție, cu elemente de fantasy, cu acțiunea amplasată într-o lume unde există un conflict armat, vă foarte recomand să alegeți romanul semnat de Rebecca Ross. Din păcate nu s-a lăsat fără abandonate. Deși premisa la Red Sister de Mark Lawrence mi-a atras atenția, stilul de scriere și tragerea pisicii de coadă cu acțiunea nu m-au cucerit. E și parte dintr-o serie și, deși înțeleg că autorul trebuie să creeze universul în care are loc povestea, m-a plictisit teribil procesul. Sweet Home de Tillie Cole - un romance pe care l-am ales ca să fac o pauză de la cărți cu subiecte solide. Ei bine, eu una citesc romance pentru a mă relaxa, nu caut o dezvoltare substanțială a personajelor sau evenimente care să schimbe lumea. Dar chiar și așa, m-am plictisit foarte repede lecturând cartea asta - personajele sunt improbabile și se atașează reciproc din pod, iar conversațiile erau mai infantile decât am putut eu duce. DNF. Deviant Hearts de Jagger Cole e un alt romance pe care l-am abandonat. Știam în ce mă bag - mafia romance, el dur și puternic și are ochi doar pentru ea, ea frumoasă deșteaptă și devreme acasă, aceleași clișee. Doar că de data asta limbajul a fost exagerat de pueril, relația celor doi începe din nimic și mi-am pierdut repede interesul pentru povestea lor. Petale cu aromă de vanilie este o antologie de historical romance la care am contribuit și eu cu o povestire, Primul dans, surprinzând (ficțional) aducerea misterioasei plante pe continentul european. Antologia cuprinde povestiri vesele sau triste, pline de umor și voluptate, dorință, dor și nu în ultimul rând, iubire, în toate formele pe care le poate îmbrăca aceasta. Acestea au fost puținele mele lecturi terminate pe august - sunt și astfel de luni mai puțin prolifice din acest punct de vedere. Voi ce ați mai citit?

Salutare în noul an și la cât mai multe lecturi faine! Ianuarie a început binișor - m-am axat mai mult pe a termina cărțile începute anul trecut (în decembrie), dornică să mă lămuresc dacă am făcut o pauză de la citit pentru că intram în reading slump sau pentru că titlurile respective nu mă atrăgeau. Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluției noastre de Michael Bright, cu ilustrații de Hannah Bailey și în traducerea lui Matei-Măceșaru-Szorenyi este un volum absolut superb despre istoria omului - evoluția acestuia, locurile unde s-au găsit urme ale oamenilor primitivi și a predecesorilor acestora, cât și paragrafe informative despre antropologie. Mi-a plăcut enorm acest volum, i l-am citit lui Bebuț și dacă momentan e absorbit doar de imagini, sunt sigură că în următorii ani va aprecia și informațiile relatate. The Echo of Old Books de Barbara Davis e o ficțiune istorică ce a început destul de lent, dar cam după 1/3 povestea și-a luat avânt. Ashlyn este o tânără ce se ocupă cu restaurarea cărților vechi și în posesia ei ajung două volume nesemnate, care abordează aceeași poveste, dar din două puncte diferite, iar cei doi autori necunoscuți se învinuiesc reciproc de anumite lucruri. Dornică să afle cine sunt autorii și cât de veridică este povestea, Ashlyn începe să sape în trecut. Foarte frumoasă, lirică, emoționantă și tristă narațiunea, atât cea dintre paginile volumelor misterioase, cât și cea a lui Ashlyn. Scriitura este accesibilă și înflorată pe alocuri, mi-a făcut plăcere să lecturez povestea așternută de autoare. După volumul precedent am vrut să citesc ceva lejer, un romance, alegând Reign de Cassandra Robbins, dar experiența a fost un fiasco și am abandonat lectura. Povestea urmărește o protagonistă ce-și prinde iubitul cu cea mai bună prietenă în pat (în casa ei). Fiind solista unei trupe rock, protagonista decide să îmbrățișeze o carieră solo, iar pentru asta are nevoie de un mentor, și astfel intră în scenă protagonistul - un geniu al muzicii, masculul alfa, cuceritorul tuturor inimilor și a altor părți din corpul femeilor. De obicei nu mă deranjează exagerările astea, dar m-am oprit din lectură în clipa în care protagonistul intră peste protagonistă și o forțează să întrețină relații intime pentru a o „învăța minte să-l respecte” și ”inspira să creeze muzică de calitate”, evident ei brusc îi place să fie abuzată și i se pare normal ce se întâmplă. În mod normal nu citesc dark romance, dar volumul nu era prezentat drept fiind asta, așa că mi-am luat țeapă strict din descriere. Cum nu sunt adepta unor astfel de personaje și nu-mi place să citesc despre relații toxice, am abandonat cartea. Aveam Amintiri din casa morților de F. M. Dostoievski pe TBR din 2013 (de altfel, e cea mai veche carte de pe TBR pe Goodreads) și mă bucur că am ajuns să o citesc, fie și datorită unui maraton de lectură, unde una dintre cerințe era să citești cartea pe care o ai de cel mai mult timp în lista de TBR. Romanul este un pic diferit față de la ce mă așteptam să citesc - este un jurnal al unui fost deținut din Siberia, viața în temniță și dificultatea traiului atât cauzată de clima deloc prietenoasă, cât și de contingentul de oameni alături de care protagonistul își petrece zece ani - ucigași cu sânge rece, hoți, tâlhari, escroci, criminali. Volumul este puternic autobiografic, iar vocea narativă încearcă să transmită cât mai veridic și detașat trăirile din inima Siberiei, să ofere portrete cât mai detaliate a oamenilor alături de care se află protagonistul, să transmită, sub forma unui reportaj complex, atmosfera vieții de deținut. Este un volum pe care să-l savurezi în doze mici pe timp de iarnă, cu un ceai cald alături. Secretul din pădure de Kate Alice Marshall - absolut fascinantă şi dinamică povestea asta! Nu sunt mare cititoare de thrillere, aproape că nu am ghicit cine e the bad guy, am presupus care e adevărata identitate a unui personaj, dar per total a fost plină de răsturnări de situații şi protagonista a avut o evoluție credibilă. Clar mai citesc și alte cărți scrise de autoare, o recomand. Două furnici și un elefant de Augustin Cupșa, ilustrată de Andreea Dobreci, urmărește șase călătorii în care se aventurează cele trei personaje. Protagoniștii mi s-au părut plictisitori, pe alocuri vocea narativă încerca să fie amuzantă, dar parcă forțat. Ultima carte terminată în ianuarie este Ruthless Vows de Rebecca Ross, volum ce încheie duologia Scrisori fermecate. Mi-a plăcut nespus de mult - primul volum, Rivali divini, a fost una dintre cele mai bune cărți citite în 2023 și abia așteptam să ajung la deznodământul poveștii. Voi vorbi mai multe într-o recenzie pe canal, dar până atunci tot ce pot spune este că am urmărit cu sufletul la gură evenimentele și foarte multe lucruri au fost realiste și exemplar executate. Acestea au fost cărțile din ianuarie. Voi ce ați mai citit?

Salutare! Mi-am propus să mai citesc și din cărțile fizice pe care le aveam în bibliotecă, așa că în luna martie m-am axat mai mult pe aceste titluri. Despre dragoste și umbră este a treia carte semnată de Isabel Allende pe care o citesc. Stilul ei este unul plăcut mie, pentru că, deși cărțile semnate de Allende nu merg citite într-o zi, lentoarea din poveste, dar și amalgamul de emoții pe care le trezește autoarea, sunt binevenite. Logodnicii iernii de Christelle Dabos m-a impresionat prin felul în care autoarea abordează genul YA. Protagoniștii sunt bine gândiți și, deși nu i-am iubit din prima, am ajuns să fiu foarte implicată în tot ceea ce li se întâmplă. Abia aștept să citesc continuarea. Petale senzuale. Muugri de Eros, antologie semnată de autorii editurii Petale Scrise, este un volum mai mult decât potrivit dacă vreți să vă dedați unor povestiri pline de patimă, flăcări, dorințe și așteptări îndeplinite. Nu s-a lăsat și fără abandonate. Aveam The Princess Bride de William Goldman pe listă de foarte mult timp, dar când am ajuns la carte, am rămas profund dezamăgită. Este scrisă într-un stil care te face să te întrebi dacă autorul are pic de respect pentru cititorii săi, multă ironie la adresa genului fantasy, ya și romance, dar și nu de puține ori comentarii care nu-și au deloc rostul. Povestea în sine este plată, lipsită de personaje pentru care să ții pumnii și să speri că vor reuși în viață. Cu alte cuvinte, și printre clasici există cărți slabe. Apă proaspătă pentru flori de Valerie Perrin a fost un roman mai puțin obișnuit pentru mine - subiectul dezbătut e unul mai mult cinematografic, tragi-comic. Cu toate acestea, am apreciat felul în care protagonista s-a deplasat prin viață și cum a făcut din trecut un scut și nu o armă. Povestea fără sfârșit de Michael Ende e genul de clasic pe care trebuie să-l citești la vremea sa. Deși per total mi-a plăcut, au fost prea multe momente când mă plictiseam și mi-a lipsit mult punctul culminant - care efectiv nu a existat. Romanul este mai mult despre călătorie decât despre destinație. Instant Karma de Marissa Meyer e un YA simpatic, ce a început cu o notă discordantă pentru mine - mi-a fost antipatică protagonista, dar pe parcurs aceasta a crescut și s-a maturizat, devenind cea mai bună versiune a sa. Secera de Neal Shusterman o aveam pe listă de ani buni, probabil de când a apărut, dar am rămas dezamăgită. Ideea sună bine - o societate utopică, unde nu există presiune socială, sărăcie sau moarte, unde un grup ales de oameni trebuie să fie Seceri - cei ce decid cine și când moare. Dar am citit câteva capitole și acțiunea nu m-a prins. Nu am putut forma vreo legătură cu personajele și nici nu am putut aștepta până când apare prima piatră subacvatică în lumea aceasta perfectă. O altă lectură abandonată din această lună a fost The Queen`s Poisoner de Jeff Wheeler - din nou, o serie pe care o aveam pe listă de ceva timp. Dar nu am fost deloc cucerită nici de stilul scriiturii, nici de personaje, așa că am decis să nu forțez nota. O altă carte abandonată și din fericire ultima pe martie a fost Iubiri paralele de Cella Serghi - m-a plictisit din primele pagini și felul în care se sărea de la o idee la alta nu m-a încântat. The Girl Who Fell Beneath the Sea de Axie Oh a fost o lectură pe care am început-o fără așteptări și am rămas cucerită de poveste, dând gata romanul în două zile. Mi-a plăcut mult de tot inserția elementelor mitologice, protagonista și scriitura cinematografică. Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu urmărește soarta personajelor din Fiul dușmanului, la aproape douăzeci de ani după evenimentele în care au fost implicați Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea. Am scris mai multe despre volum aici. Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro este volumul de debut al autorului, portretizând viața unei femei japoneze, care emigrează în Anglia în perioada postbelică. Deși aparent viața ei e lipsită de evenimente marcante, pe parcursul romanului cititorul află că, oricât de banală ar fi existența unui om, mereu există o perioadă plină de incertitudine și de evenimente ce-i marchează viața pentru totdeauna. Aceasta a fost luna martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Salutare! Uite că și aprilie și-a luat zborul, iar împreună cu acesta, și lecturile pe care le-am ales pentru a doua lună a primăverii. În aprilie am avut multe cărți abandonate, dar și suficiente citite, care m-au încântat. Voi începe cu prima carte terminată în aprilie - o adevărată bijuterie, căreia i-am acordat cinci stele și care a plecat direct la favorite. Caterina de Corinne Rakoczy este o ficțiune istorică despre un blestem ce urmărește două familii pe parcursul a mai multor generații - un roman foarte bine scris, captivant, cu un limbaj autentic perioadelor în care are loc acțiunea. Fable de Adrienne Young este un fantasy despre supraviețuire, peripeții pe mare, dragostea - sau lipsa acesteia - din partea familiei. Este un roman ce te ține în priză, deși pe partea de dezvoltare a personajelor autoarea nu pare să se fi concentrat prea mult. Sper că în al doilea volum - Fable e o duologie - să se pună accentul pe acest aspect. Pactul de Elle Kennedy este primul volum din seria Off Campus, urmărind relația a doi tineri care sunt la facultate. El este un hocheist cu un viitor ce promite faimă, ea este o tânără tăcută, ce încearcă să treacă peste o traumă din adolescență și să trăiască cu adevărat. Cumva, drumurile lor se intersectează. Greșeala de Elle Kennedy este cel de-al doilea volum din seria Off Campus și, de data aceasta, se axează pe alte personaje. El face parte din echipa de hochei a facultății și, deși este un jucător bun, din motive personale decide să termine cu hocheiul odată ce termină facultatea. Ea este o boboacă ce îl întâlnește pe el din greșeală, iar toată relația lor pleacă din acest punct. The Score (care urmează să se traducă la editura Epica anul acesta <3) de Elle Kennedy este cel de-al treilea volum din serie. De data aceasta, protagoniștii sunt o tânără ce visează să joace pe marile scene și un jucător de hochei, despre care se știe că e putred de bogat și imposibil de afemeiat. Toate cele trei volume mi-au plăcut, dar preferatul meu rămâne a fi The Score. Elle Kennedy scrie într-un mod plăcut, e ușor să intri în atmosferă și să empatizezi cu personajele. Cărțile ei nu sunt pretențioase, ci exact cât să te relaxeze și să-ți dea emoții pozitive atunci când citești cum fiecare personaj încearcă să-și rezolve problemele. Odessa: Geniu și moarte într-un oraș al visurilor de Charles King a fost o lectură pe care am lungit-o foarte mult, dar a meritat. Este o non-ficțiune despre orașul Odessa, cum s-a format, ce evenimente istorice i-au marcat teritoriul, ce fel de oameni au trăit aici. Mi-a plăcut foarte mult volumul până la un punct, unde autorul nu a mai fost imparțial - în ceea ce privește anumite evenimente, ținând clar partea unui grup și denigrând altul. Per total, e un ghid interesant de răsfoit dacă vă pasionează istoria acelui colț de lume. Viața invizibilă a lui Addie LaRue de V. E. Schwab este un volum pe care am vrut să-l citesc din clipa în care a apărut pe lume. Tratează un pact faustian și urmările acestuia asupra femeii care l-a încheiat cu diavolul - Addie LaRue, care e nevoită să trăiască într-o lume care nu o ține minte. Dacă ar fi să aleg un volum despre care pot să spun clar că e ciudat, atunci acesta este Frăția corbilor de Maggie Stiefvater. Nu știu cum aș putea descrie cartea în sine - plină de mistere și de întrebări pe care autoarea și le pune prin intermediul personajelor și a deciziilor acestora. Blue este o adolescentă care, deși nu are puteri supranaturale, cum are mama ei, poate potența puterile altora. De când este mică, este urmărită de profeția că, dacă va săruta un băiat, acesta va muri. După un ritual bizar, unde Blue întrevedea moartea unui băiat, îl întâlnește pe acesta în realitate, iar el o implică în căutările sale - tânărul caută o forță supranaturală, care se ascunde undeva aproape. Frăția corbilor e un volum bizar, plin de imagini puternice și foarte atmosferic. Este primul volum dintr-o tetralogie și mi-a plăcut mult. Acum citesc al doilea volum și nu îmi place în mod deosebit - povestea pare să fie lungită și încetinită totodată, voi spune mai multe când termin cartea. Ultima carte terminată în aprilie este Soroc de viață și soroc de moarte de E. M. Remarque - cel mai bun scriitor la capitolul ficțiune despre război. Nimeni nu scrie așa cum o face Erich Maria Remarque despre tranșee, viața de soldat, ororile războiului și meschinăria ființei umane. Aprilie a fost și luna în care am abandonat șase volume - asta este o premieră pentru mine. Nu mi-am propus acest lucru, dar s-a întâmplat. A Deal with the Elf King de Elise Kova - am început cartea foarte entuziasmată, am așteptat cam 3/4 să se întâmple ceva, apoi am lăsat-o la o parte. Volumul urmărește soarta unei femei care este dusă în lumea elfilor pentru a fi regina ce ajută natura să se regenereze. Desigur, fiind regină, există și un rege în toată ecuația asta, dar regele are propriile motive... Când am revenit asupra cărții, mi-am pierdut orice interes și nu am mai terminat-o. The Second We Met de Maya Hughes este al doilea volum dintr-o serie și a trecut muuult timp de când nu am avansat mult prea mult într-o carte ce nu merita. Este un romance cu protagoniști care sunt studenți și vecini. Ea, abia reușește să facă față cheltuielilor zilnice, muncește foarte mult, face voluntariat pentru a câștiga o bursă și e o persoană cu adevărat lipsită de trăsături pozitive. El este vecinul de peste stradă, chipeș și bogat, dar de gașcă și un tip romantic. Ce nu mi-a plăcut la cartea asta a fost protagonista - o persoană ipocrită, falsă, plină de aere și „moravuri”, dar el cumva o place și vrea să fie cu ea. Am abandonat cartea după ce am trecut de jumătate, iar protagonista devenea din ce în ce mai antipatică. Ultimul volum din seria Off Campus de Elle Kennedy, The Goal, a fost abandonat de la bun început din două motive - nu mă interesa personajul principal (care apare încă din prima carte din serie, dar e personaj secundar), iar protagonista nu a fost pe placul meu. Nu m-au convins primele cinci capitole, așa că am decis să nu mai continui. O altă carte abandonată este Minciuna de Care Santos, primul volum dintr-o duologie. Poate nu sunt la vîrsta potrivită pentru a citi așa ceva. Protagonista este o adolescentă activitatea căreia pe tot ce înseamnă pc/telefon/internet este controlată de mama ei, pentru a o feri de relele lumii on-line. Fata afirmă că e atentă și nu are ce să pățească, pentru că e vigilentă și nu se lasă dusă de nas de toți dubioșii, dar efectiv în primele 20 de pagini își împărtășește pozele și datele personale - nume, școala la care merge - cu un necunoscut de pe un forum. Probabil că romanul este scris pentru un public-țintă, pentru a le arăta că „așa nu”, dar nici mama-caracatiță, care-și controlează copilul, nici adolescenta, care nu pare să gândească deloc, nu m-au convins să dau o șansă poveștii. Dragostea pe strada mea de Roxana Brănișteanu - am abandonat cartea pentru că nu mi-a plăcut de protagonistă, ca persoană, drept urmare nu m-a interesat deloc povestea ei. Fiica tămăduitorului de oase de Amy Tan m-a plictisit teribil de la primul capitol, așa că nu am mai insistat. Acestea sunt lecturile și abandonatele mele pentru aprilie. Voi ce ați mai citit?

Salutare și bine v-am regăsit în ultima lună a acestei toamne! Sper că schimbarea orei nu v-a afectat prea mult și că vă bucurați de lecturi interesante. În octombrie am citit destul de variat și per total, sunt mulțumită de ce cărți au ajuns să-mi bucure atenția. Voi începe în ordine cronologică, prima carte terminată în octombrie fiind La paradisul femeilor de Emile Zola. Un roman clasic pe care mă bucur că l-am descoperit mai bine mai târziu decât niciodată. Relatează povestea unei tinere din provincie care vine la Paris să-și caute un rost în viață, ajungând să fie vânzătoare în scandalosul magazin La paradisul femeilor. Impresiile mele despre carte le găsiți mai sus. Seduce Me at Sunrise de Lisa Kleypas urmărește povestea amoroasă a uneia dintre surorile Hathaways. De data aceasta, este vorba despre sora fragilă, pe care toți o consideră mult prea slabă și o femeie ce nu are cum să își trăiască viața așa cum pot ceilalți. Ei bine, fata demonstrează altceva... Tempt Me at Twilight este cartea surorii mijlocii din familia Hathaway, care-și dorește un mariaj liniștit, alături de un om potolit, care nu iese în evidență. Dar soarta îi pregătește alt fel de uniune. Din nou, Lisa Kleypas atrage cititorul prin intermediul unor personaje plăcute, ușor clișeice, dar pe care le urmărești cu interes. Married By Morning este povestea de dragoste a singurului bărbat din familia Hathaway și e una dintre cărțile ce mi-a plăcut mai mult decât restul, datorită felului în care personajul principal este construit pe parcursul celorlalte romane, ca să-l descoperi în totalitate în acest volum. Nici aleasa inimii lui nu este mai puțin atrăgătoare, ca personaj, nu neapărat ca aspect fizic. Love in the Afternoon este volumul ce încheie povestea celor din clanul Hathaway, axându-se pe relația amoroasă a mezinei. Acest roman e ceva mai serios, aducând în discuție PTSD-ul și modul în care acesta (ar fi fost) este perceput în societatea victoriană. Regele Ugu de Adam Stower este o carte pentru copii tare simpatică, tratând subiecte precum prietenia și aventura, foarte frumos exemplificate. Personajele sunt drăguțe, atmosfera una de poveste și te transpune în totalitate în acea stare de spirit pe care o aveai când erai mic și te aventurai în cine știe ce peripeție alături de prietenii tăi. Tot în octombrie am terminat de citit o non ficțiune, Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste semnată de Dr. Sue Johnson. Mai multe detalii legate de această lectură găsiți în articolul dedicat volumului. Cititorul de Bernhard Schlink este un volum ce face parte din categoria cărților pe care, oarecum, regret că nu le-am descoperit mai devreme. În același timp, mă gândesc că poate la o altă vârstă aș fi văzut diferit atât povestea, cât și motivațiile personajelor. Vechiul oraș imperial de Yasunari Kawabata a fost un roman scurt, dar cald, unde accentul a fost pus mai mult pe oraș în sine: tradiții, modul în care curge timpul peste acest loc, istoria într-o permanentă mișcare, impactul evenimentelor din secolul trecut asupra populației locale. Pasageri. Antologia de proză scurtă a Școlii de vară Gheorghe Crăciun este un volum pe care l-am primit de la prietenii de la editura Paralela 45. Unele dintre povestiri mi-au plăcut, pe altele nu am reușit să le descifrez, dar mi-a plăcut aerul de exercițiu care planează asupra fiecărui fragment lecturat. Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk a fost o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură. Foarte atmosferică, plină de mister, perfectă pentru serile reci de toamnă. Și, ca să închei acest bilanț întârziat pe o notă optimistă, am abandonat un roman în octombrie. Regatul sufletelor de Rena Barron este un volum pe care l-am câștigat la un concurs semnat de Cărți cu Colți (organizează des concursuri tare faine pe contul ei de Instagram, vă recomand să o urmăriți) și m-am bucurat, pentru că aveam cartea pusă pe lista de To-Read pe Goodreads. Vreo 70 de pagini lecturate și am luat decizia să nu mă mai torturez. Povestea nu m-a prins deloc, deși premisa era promițătoare. Mult prea multe lucruri se întâmplau și nu se întâmplau - povestea nu se mișca dintr-un punct mort, dar tot ce înseamnă construcția lumii, felurile de magie, clanurile, viața de la palat, toate mi-au făcut impresia că au fost prezentate cititorului mult prea devreme, mult prea repede, acaparând tot acel spațiu destinat dezvoltării protagonistei. Nu regret că am abandonat o lectură ce nu mă încânta, regret faptul că am avut alte așteptări. Acestea fiind spuse, cum a fost luna voastră în materie de lecturi? Ce cărți au rămas cu voi, zile întregi după ce le-ați terminat, ce cărți ați abandonat, ce lecturi ați mai descoperit?

agape fh, busola catre nova scotia, clepsidra cormoranului

Am ajuns și în ultima lună a toamnei, despre care pot să afirm deja că este un succes în ceea ce privește cărțile pe care le-am citit (până acum). Dar așa cum m-am obișnuit, voi posta bilanțul literar la începutul lui decembrie, iar în articolul de azi vreau să vorbesc despre Goodreads Choice Awards, la care „particip” în fiecare an. Dacă nu știți ce este acest Goodreads, vă spun: e o bază de date cu cărți, iar cu ajutorul acestui site, dacă îți faci cont, poți contoriza ce cărți ai citit, câte, la ce pagină te-ai oprit, poți afla părerea altora despre o carte sau să ți-o expui pe a ta, poți participa la discuții pe diferite grupuri și poți descoperi cărți noi sau care ți se potrivesc la un moment dat. Ei bine, cei de la Goodreads organizează anual premiile publicului, iar cărțile câștigătoare sunt alese de majoritatea utilizatorilor de pe această platformă ce au ales volumul respectiv drept fiind cel mai bun în categoria din care face parte. Și pentru că Goodreads Choice Awards este, practic, un concurs bazat strict pe preferințele publicului, cărțile câștigătoare nu sunt neapărat mereu cele mai bune din categoria în care au intrat în competiție. Uneori, este vorba despre autor, alteori, despre copertă sau părerea unui influencer despre un voum oarecare. Deși sunt mai multe categorii, eu am ales câte un volum din categoriile care m-au interesat și mi-am propus să-l citesc până la finele lui februarie. O parte dintre cărțile pe care le-am ales le-am citit deja, o parte - le am pe listă, dar încă nu am ajuns la ele. O parte nu s-au tradus încă la noi sau sunt în curs de apariție, așa că dacă voi avea ocazia să pun mâna pe un exemplar fizic, așa voi face. Voi începe cu un volum ce concurează în două categorii - Best Fiction & Best Debut Novel. Este vorba despre Pe pământ suntem strălucitori o clipă de Ocean Vuong, iar cartea urmează să apară la noi la Storia Books. Vreau neapărat să citesc volumul în formă fizică, așa că mai aștept până apare. L-am văzut lăudat de foarte mulți cititori pe care-i urmăresc și a căror părere contează pentru mine, așa că am încredere că va fi pe placul meu, mai ales că premisa sună foarte bine - scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească, conținând subiecte ce privesc identitatea națională, istoria familiei, sensibilitatea individului, masculinitatea. La categoria Best Mistery & Thriller, am ales să citesc romanul semnat de Riley Sager, Lock Every Door. L-am văzut menționat de câteva ori pe Booktube și mi-a stârnit interesul. Nu sunt mare cititoare de thrillere, dar cred că vremea de afară mi-a deschis pofta pentru acestea (am citit recent un volum și mi-a plăcut atmosfera creată). Una dintre cărțile care mi-au captat atenția anul acesta este Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, pe care o am în format audio pe telefon. Am văzut că a ajuns în ultima rundă la categoria Best Historical Fiction și astfel titlul a mai avansat în lista mea de de-citit-în-viitorul-apropiat. La capitolul Best Fantasy am ales fără să clipesc volumul lui Katherine Arden, The Winter of the Witch, ultimul din trilogia Winternight. Este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta și sper din tot sufletul să se traducă și la noi cât mai curând (primul volum a apărut la Young Art, Ursul și privighetoarea). Nu am mai citit romane de dragoste de foarte mult timp, dar mi-am propus să încerc și literatura contemporană, să văd ce are de oferit la acest capitol. La categoria Best Romance, am ales romanul lui L. J. Shen, The Kiss Thief, cred că va merge de minune în preajma sărbătorilor. Vom trăi și vom vedea :) Nici la capitolul Science Fiction nu stau extraordinar, în ceea ce privește numărul de cărți din acest gen citite anul acesta, dar am tot urmărit un volum - Exhalation de Ted Chiang, care s-a nimerit să concureze la categoria Best Science Fiction. Încă un motiv să fac rost de carte și să o citesc. Fiind vorba de o colecție de povestiri, cred că ar merge repede lectura. Categoria Best Horror mi-a atras atenția datorită a două titluri: The Invited de Jennifer McMahon și The Institute de Stephen King. De King tocmai am terminat de citit Carrie, așa că știu deja că-mi va place - cel puțin, ca stil de scriere. De cartea lui Jennifer McMahon nu știu nimic, dar simt că va fi o carte pe placul meu. Dacă acest lucru se va adeveri sau nu, vă anunț :) N-am mai citit poezie de ceva timp, așa că am ales volumul The Truth About Magic de Atticus Poetry, volum ce concurează la categoria Best Poetry, bineînțeles. Nu știu când îl voi citi, trebuie să fac rost de el mai întâi, dar cu siguranță e un mood read, așa că nu mă grăbesc. Deși Doi pot ține un secret de Karen M. McManus e apărut de ceva timp la noi, la Herg Benet, nu am apucat să fac rost de carte. Mi-a plăcut un alt volum semnat de autoare, Unul dintre noi minte, despre care v-am vorbit și pe Booktube, așa că îl voi citi și pe acesta. Doi pot ține un secret se află printre finaliști la categoria Best Young Adult Fiction, e timpul să-l citesc. Cel mai greu mi-a fost să aleg un volum pe care să-l citesc la categoria Best Young Adult Fantasy & Science Fiction, pentru că am destule cărți finaliste pe care vreau să le lecturez sau pe care le-am citit deja, dar m-am oprit la Sorcery of Thorns de Margaret Rogerson. Relativ recent am citit o altă carte semnată de autoare, An Enchantment of Ravens, o carte drăguță, cu un subiect calm și ușor de urmărit. Și cum, mai nou, există trendul ca romanele fantasy, destinate adolescențior, trebuie să fie musai cel puțin trei la număr, apariția unei cărți despre care poți spune că e de sine-stătătoare, cu o poveste ce începe și se termină în același volum, e salvarea acelora care iubiesc acest gen literar, dar nu au timp de „cărămizi” Și pentru că în continuare rămân adepta poveștilor și a cărților ce mă fac să mă întorc în trecut, în copilărie, am ales să citesc și o carte pentru copii, The Strangers de Margaret Peterson Haddix, finalistă la categoria Best Middle Grade & Children`s. Dacă se va ridica la așteptările mele (deloc colosale), vom vedea. Așa arată o listă relativ mică a cărților pe care vreau să le citesc iarna asta și la final, să mă pronunț în legătură cu a) dacă mi-au plăcut aceste cărți, b) dacă au ieșit câștigătoare altele decât cele alese de mine, ce părere am și c) dacă volumele din lista mea meritau să fie în marea finală. Până atunci, să-mi spuneți ce cărți ați citit din cele propuse de către Goodreads drept fiind cele mai bune din acest an și dacă ați votat la Goodreads Choice Awards 2019, ce cărți credeți că vor ieși câștigătoare?

Salutare, cititorule! Noiembrie, această lună plină de ploi și de gri, acoperită de ceață și născătoare de brumă, a fost una interesantă, din punct de vedere al lecturilor. Proiectul Barnabus de frații Fan a fost un volum destinat cititorilor mici, dar pe care l-am apreciat mult. Se citește într-o zi, ilustrațiile sunt pur și simplu fermecătoare, iar povestea - acceptarea sinelui și dorința de a trăi, împăcat și „defect” într-o lume „normală” - mi-a ajuns la suflet. The Takeover de T. L. Swan este al doilea volum dintr-o serie, dar poate fi citită individual. E un romance drăguț, care urmărește o văduvă cu trei copii, care încearcă să țină pe linia de plutire afacerea pe care a început-o soțul defunct. Totuși, lucrurile nu merg foarte bine și o companie mai mare îi propune să le vândă afacerea. Cel care îi face propunerea este un bărbat irezistibil - chipeș, dar crud, un adevărat rechin în afaceri, un om care nu acceptă un refuz. Fiind un romance, e evident ce se întâmplă mai departe, mi-a plăcut să urmăresc povestea, dialogurile au fost amuzante, iar ideea de văduvă cu copii (adolescenți) și relația acestei femei cu un bărbat nou, după soțul ei, e mai rar întâlnită în acest gen de literatură. M-am distrat citind cartea și mi-a plăcut de felul în care autoarea ancorează personajele sale în realitatea de zi cu zi. The Poetry of Pablo Neruda este un volum ce cuprinde toată opera poetului. Mi-au plăcut poeziile dedicate iubirii, singurătății, dar, poate pentru că nu cunosc contextul, cele patriotice nu m-au impresionat. Am decis să abandonez voumul după 10% pentru că simțeam că nu am nici răbdare, nici tragere de inimă să continui. Lui David, un pasionat de artă, i se propune să scrie un articol despre marele pictor Henry Breasley. Henry, un bărbat aflat în etate, cu un trecut scandalos, se mută în Franța și trăiește departe de societatea engleză, iar atunci când ajunge la reședința pictorului, David descoperă că bătrânul nu este singur. Alături de el, în castel se află și două studente la arte, Diane și Anne, iar relația lor cu Henry este una cât se poate de bizară. Prins într-o lume aparte, apreciind mult de tot arta lui Henry, dar disprețuind bărbatul din fața sa, David se trezește vrăjit de atmosfera castelului, dar și de tânăra Diane. Turnul de abanos este o nuvelă scrisă într-un stil foarte frumos, liric, autorul punând accent pe mici detalii ce întregesc atât portretele personajelor, cât și mediul în care are loc acțiunea. Dialogurile sunt minunat construite, exteriorizând viziunile cele mai intime ale personajelor, conturându-le pe acestea în cel mai fermecător mod. David, deși încearcă să fie cât de profesionist posibil, se lasă tras de Henry în discuții mult prea personale, cei doi bărbați discutănd amănunțit curentele artistice ale vremii, viziunea lui Henry despre arta actuală, despre pictorii noi și cei deja consacrați, iar David încearcă să cumuleze toate aceste dialoguri într-un articol care să fie cât mai obiectiv. Personajele feminine sunt tipice lui Fowles - misterioase, la început, iar atunci când protagonistul ajunge să le cunoască și chiar să le îndrăgească, acestea scot la iveală și mai multe mistere. Anne și Diane sunt cât se poate de diferite una de cealaltă, însă se completează și relația lor este la fel de interesant de urmărit precum relația lui David cu Henry. Turnul de abanos este o nuvelă despre artă, societate și nemurire, văzute prin ochii unor oameni care au de-a face cu toate cele trei concepte. Mi-a plăcut mult să regăsesc scriitura lui Fowles și vă recomand nuvela dacă vă pasionează subiectul artei și a picturii în literatură. Zaraza de Andrei Ruse este un volum ce urmărește viața lui Cristian Vasile din copilăria tristă și săracă a aceestuia, până la faima ascensiunii, anii zbuciumați ai tinereții și schimbarea regimului odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial. Autorul reușește să onfere voci originale personajelor sale, că e vorba de Cristian Vasile, Ionel Fernic sau Ion Pribeagu. Ionel Fernic și Ion Pribeagu sunt un duo cu un limbaj foarte ludic, mi-a plăcut mult să le urmăresc ciondănelile și momentele de criză existențială sau de inspirație aproape divină. Dacă trăiesc de Terri Blackstock încheie trilogia Dacă fug, care mi-a plăcut mult - un thriller plin de suspans, de momente de cumpănă, de situații triste, o serie cu personaje admirabile, care au fost dezvoltate foarte pe gustul meu. The Casanova de T. L. Swan - un volum ce se axează pe pe povestea lui Elliot, un bărbat pasionat de artă, care cumpără în neștire tablourile unei pictorițe misterioase, pe care nu reușește să o găsească. În schimb, într-o zi o observă pe Kate, angajata pe care nu o suportă, într-o ipostază care-l intrigă. Fiind un volum romance, e clar încotro se îndreaptă lucrurile și au avut loc câteva răsturnări de situație, dar s-a pus accentul și pe câteva dileme de ordin etic. Chiar dacă The Takeover mi-a plăcut mai mult, recomand și acest volum dacă vreți să citiți un romance drăguț. Clovnul de Iulian Ciocan este o carte ușor de parcurs, despre viața din Chișinăul de azi și lupta omului de rând pentru prosperitate. Volumul II din Faust de Goethe era de câțiva ani buni pe lista mea de lectură și în sfârșit am ajuns la el. Mi-a plăcut mult construcția versului, povestea, personajele și reprezentarea firii umane într-o lumină nu tocmai agreabilă, dar absolut savuroasă. E genul de carte ce te face să te întorci la clasici, pentru că farmecul textelor vechi este unul inconfundabil și nu poate fi imitat. Cât de aproape sunt ploile reci e genul de carte pentru care e dificil să faci o recenzie. Pe de o parte, e plin de evenimente banale - viața unei bătrâne care stă în pat toată ziua și-și amintește despre tinerețile sale, o dimineață la muncă a unei vânzătoare de la un chioșc sătesc, o zi de vară petrecută la țară de către un adolescent de la oraș. Pe de altă parte, romanul lui Bogdan Coșa respiră melancolie, tristețe, dor și neputință la fiecare pas. Un roman-frescă a vieții românești de la sat, dar și a generației care pleacă de la sat la oraș, în căutarea unei vieți mai bune. E o carte tare depresivă, dar cu o curgere a narațiunii care te vrăjește și te face să rămâi ancorat în realitatea dintr-un sat din munți, uitat de civilizație și de speranță. În 1968, o crimă odioasă are loc în munții în care s-au ascuns, cândva, cei mai aprigi partizani. Nu există nicio pistă, iar din Brașov este delegat sublocotenentul Ovidiu Dumbravă pentru a se ocupa de caz. Tânărul, plin de avânt și dând dovadă de o perspicacitate mult apreciată de către Securitate, decide să studieze dosarele demult clasate, căutând în cazul Andrei Rogozanu - partizanul pe care autoritățile nu au reușit niciodată să-l prindă - o posibilă pistă în dubla omucidere. Fiul dușmanului de Cătălin Dumitrescu este un roman alert și care te ademenește în acțiunea sa și l-am citit aproape într-o suflare. Mister, politică, personaje bine ancorate într-o realitate pe care am cunoscut-o doar prin intermediul povestirilor și a literaturii, o poveste care implică foarte multe destine și destăinuie nenumărate secrete... ce să spun, mi-a plăcut foarte mult acest roman. A avut toate ingredientele care să mă captiveze, să mă facă curioasă, să mă țină implicată emoțional în acțiune. Cred că ultima dată când am fost atât de încântată de un roman românesc polițist a fost pe vremea când am citit La miezul nopții va cădea o stea de Theodor Constantin - o carte de care-mi pare foarte rău că nu este mult mai cunoscută publicului autohton. Casa de sare și amărăciuni este un roman sumbru, plin de mistere, de momente de cumpănă, relatând povestea unei fete pe care nu o ascultă nimeni atunci când aceasta observă că lucruri necurate se întâmplă în jur. Annaleigh, deși nu este o protagonistă tocmai sigură pe ea și cu spirit de inițiativă, e construită într-un mod realist, mi-au plăcut momentele ei de indecizii și felul în care încearcă să-și protejeze surorile. Erin A. Craig reușește să creeze o poveste întunecată, cu o multitudine de mistere ce pândesc următoarea victimă, mituri și legende despre zeitățile din lumea lui Annaleigh, momente de tensiune foarte bine dozate. Mi-a plăcut să citesc cartea și să încerc să descopăr ce s-a întâmplat, de fapt, cu surorile lui Annaleigh, dar și ce forțe se implică în viața surorilor, care sunt motivele acestora. Moștenirea de Adrienne Young urmărește aventurile lui Fable și introduce cititorul în secretele lumii pe care în primul volum o vedem de la bordul navei Marigold. În Moștenirea, Fable se trezește pe un teren deloc cunoscut - Bastian, orașul în care domnește puterea și faima, prinsă în jocul lui Holland, dornică să scape, dar atrasă de secretele ce i se dezvăluie, secretele despre părinții ei, dar și despre oamenii pe care-i iubește. Autoarea creează o acțiune alertă, cu multe întorsături de situație, iar cititorul are ocazia să afle mai multe despre viața de pe mare și despre cea de pe uscat, despre rolul pietrelor prețioase, despre comerț și despre influența anumitor oameni asupra regulilor lumii. Prea mulți zei pentru un deșert, roman semnat de Doina Roman, a stat aproape un an în biblioteca mea. Atunci când am ajuns la el - și voiam foarte mult să-l lecturez, pentru că am auzit numai lucruri bune despre acesta - m-a dezamăgit. Stilul narațiunii nu s-a pliat deloc pe gusturile mele și nu am reușit să fiu atentă la poveste. Păcat. Am abandonat lectura. A Short History of Nearly Everything de Bill Bryson - tradusă la noi ca Despre toate, pe scurt - a fost una dintre cele mai bune cărți de non-ficțiune citite anul ăsta. E o carte perfectă pentru cei care vor să afle despre lumea din jur, începând cu descoperirea metalelor prețioase, dezbaterile privind originea omului sau conflictele care au apărut între tot felul de oameni de știință de-a lungul anilor, până la construcția unei celule și ideile pe care le promovau învățații din alte secole. Volumul este scris într-o formă accesibilă publicului general și recunosc că am fost foarte încântată să urmăresc firul narativ țesut cu atâta măiestrie de către autor. Cartea nu este deloc greoaie, deși dezbate subiecte nu tocmai simple, aș recomanda-o oricui. Greierele și furnica, Corbul și vulpea, Cocoșul și vulpoiul, Iepurele și broasca-țestoasă, Lupul prefăcut păstor - repovestite de Alexandre Jardin și ilustrate de Fred Multier sunt niște cărțulii tare simpatice. Autorul repovestește fabulele lui La Fontaine într-un mod atractiv pentru copii, iar ilustrațiile și surprizele de la fiecare pagină (mini joculețe pentru copii, gen găsește trei diferențe sau ce animal lipsește) fac din aceste cărți un cadou perfect pentru micul cititor. Un alt volum abandonat luna aceasta a fost The Legacy de Elle Kennedy - o serie de povestiri despre ce se întâmplă în viața personajelor din seria Off Campus la câțiva ani după încheierea acțiunii. Mi-aș fi dorit să regăsesc aceleași personaje pline de idei, de frici, de cuvinte usturătoare sau jucăușe, dar, în schimb, m-am împiedicat de niște personaje care doar purtau numele, nu și trăsăturile de caracter pe care le-am întâlnit în seria Off Campus. Cam pe la un 25% din lectură, după momente de cumpănă, am decis să nu mai încerc să găsesc în poveștile pline de dramatism (deseori exaagerat) personajele pe care le-am îndrăgit atât de mult. Nu a fost pentru mine această „reuniune” a protagoniștilor din Off Campus. Foxcraft. Magul de Inbali Iserles este un volum alert, unde Isla e forțată să se maturizeze și unde aflăm despre neamul lupilor - cum e organizată haita lor, ce zei venerează, cum privesc ei energiile universului și cum se supun acestora. Inbali Iserles face o treabă minunată reintroducând cititorul în acțiune. Deși a trecut destul timp de când am citit cel de-al doilea volum, mi-a fost ușor să mă întorc în lumea din Foxcraft și să reîntâlnesc personajele deja îndrăgite. Vă recomand cu cea mai mare căldură întreaga serie - începe cu Foxcraft. Vulpile malefice, continuă cu Foxcraft. Bătrânii și se termină cu acest volum. Am încheiat luna cu Casa din Marea Azurie de TJ Klune, o carte superbă, de cinci stele, despre cum viziunea omului se poate schimba odată ce acesta iese din bula sa. Voi vorbi mai multe în recenzia ce urmează să apară pe canalul meu de YouTube. Am avut o ultimă lună de toamnă productivă, cu suficiente lecturi frumoase, câteva abandonate și cu multe planuri și idei pentru decembrie. Ce lectură v-a plăcut cel mai mult în noiembrie?

Salutare! Februarie a fost o lună cu lecturi frumoase și cu lecturi abandonate, dar per total, a fost o lună nu tocmai rea, deși a început lent din punct de vedere al satisfacției mele privind cărțile pe care le-am citit. Moștenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț e prima carte, după două abandonate, pe care am terminat-o în februarie. Mi-a plăcut - am vorbit mai multe despre ea în acest articol. If We Were Villains de M.L. Rio - o carte cu o premisă foarte interesantă, dar după câteva capitole nu am mai suportat nici personajele nesuferite, nici obsesia (nesănătoasă) a autoarei de a-și face personajele să vorbească efectiv prin intermediul unor pasaje întregi din Shakespeare. Chiar dacă sunt actori, oamenii reali nu citează dintr-un autor atunci când vorbesc cu un interlocutor despre chestii foarte serioase. Final Offer de Lauren Asher e una dintre dezamăgirile acestui an. Mi-au plăcut mult primele două volume din serie, dar pe acesta l-am abandonat când aproape am ajuns la 80%. Protagonista o adevărată viperă - toxică, deloc corectă cu cei din jur, mereu pusă pe a-l face pe protagonist să se simtă prost și deloc dornică să-l ajute acolo unde ea ar fi trebuit să fie persoana de încredere. Cred că e una dintre cele mai oribile protagoniste din câte am văzut eu în romanceurile citite și nici protagonistul sau povestea în sine nu m-au putut motiva să termin cartea. Nu aveam așteptări când am început Moștenitorul furat de Holly Black - este prima carte din duologia spin off după Făpturile văzduhului și de obicei, autorii „mulg” o serie care a mers foarte bine și de foarte puține ori scriu o carte care să se ridice la nivelul aceleia care i-a consolidat. Totuși, m-a surprins plăcut povestea lui Oak și a prințesei Suren, deși clar au fost niște aspecte ce nu mi-au plăcut și direcția în care se îndreaptă acțiunea în al doilea volum nu e tocmai pe placul meu. Spice Road de Maiya Ibrahim este una dintre cele mai bune cărți fantasy citite luna asta: cu elemente din folclorul arab, o călătorie inițiatică plină de mistere, intrigi și cuvinte nespuse, dar și cu un sistem magic interesant, volumul de față a fost o lectură rapidă, alertă și plină de răsturnări de situație. Singurul minus ar fi că e abia primul volum din trilogie și nu se știe când va fi publicat al doilea volum :( Agathele de Kathleen Glasgow și Liz Lawson a fost un YA drăguț, un roman polițist unde adolescenții sunt cei care văd situația mai bine decât adulții și m-am distrat lecturându-l. Among the Beasts & Briars de Ashley Poston e un basm întunecat, dar totodată potrivit și pentru publicul tânăr, pentru că deși dezvoltă teme mai dificile, nu are scene care să perturbe prea mult un cititor aflat la început de drum cu genul fantasy. Lectura este cursivă și te atrage prin simplitatea limbajului, acest roman fiind o carte potrivită pentru o seară liniștită „la gura sobei”. Exes & O`s de Amy Lea - cum ai traduce cringe în română? Pentru că acesta este cuvântul perfect pentru a descrie protagonista. Are 30 de ani dar privește bărbații ca pe niște clișee din cărțile romantice, este extraordinar de limitată cognitiv, aproape patologic și acționează ca o școlăriță. Oricât de simpatică a fost ideea acestei cărți, nu am putut trece peste prostia protagonistei - cine întreg la cap face liste, la 30 de ani, cu numele foștilor iubiți și încearcă să-i recucerească? Abandonată fără pic de regret. Highly Suspicious and Unfairly Cute de Talia Hibbert a fost un romance cu adolescenți și a venit la momentul potrivit (după ce am răsfoit mai multe titluri și toate nu mi s-au potrivit). Cartea a fost o surpriză plăcută: protagonişti care se comportă corespunzător vârstei (sunt adolescenți în ultimul an de liceu), personalități interesante şi dialoguri amuzante. Mi-a plăcut cum a fost reprezentat OCD-ul şi ce impact are acesta în viața unei persoane, dar şi felul în care protagoniştii încearcă să înțeleagă ce vor în viață şi învață să-şi accepte sentimentele. Un romance simpatic, cu şi despre adolescenți, alegerea carierei şi acceptarea sentimentelor. Mysteries of Thorn Manor de Margaret Rogerson este o nuvelă despre ce se întâmplă cu personajele după evenimentele din Vraja spinilor. Dacă aș fi citit cărțile una după cealaltă, poate că nuvela asta mi-ar fi plăcut mai mult, dar având în vedere că au trecut trei ani între cele două, nu îmi mai aminteam mare lucru din Vraja spinilor și unele aspecte nu au fost reamintite cititorului. Povestea în sine este una drăguță, iar atmosfera o combinație între Howl`s Moving Castle și Harry Potter. Tethered de Elayna R. Gallea este un fantasy unde accentul se pune pe relația între un vampir și un om - un mariaj stabilit din interes politic, dar care aduce cu sine o mulțime de întrebări și situații riscante. Mi-a plăcut evoluția personajelor și a relației dintre protagoniști, însă aș fi vrut să văd mai mult worldbuildong și să primesc răspunsuri la o mulțime de situații incerte care apar pe parcursul romanului. Vaporul alb de Cinghiz Aitmatov este ultima carte pentru luna februarie și m-a impresionat prin sensibilitatea scriiturii și povestea reală, despre viața grea în munți, departe de oameni, văzută prin ochii unui copil care se află în căutarea miracolului în fiecare lucru mic din jurul său. Acestea au fost lecturile ultimei luni din această iarnă. Ce ați citit fain?

L-am cunoscut în acea minunată perioadă a vieții când ai impresia că lumea îți aparține. Că nimic rău nu ți se poate întâmpla. Când ești tânăr și plin de vise. Nu i-am recunoscut chipul decât atunci când a fost mult prea târziu. Era o dimineață de vară tânără, care promitea căldură, dar ceva mai târziu. Răcoarea răsăritului nu se risipise încă, iar frunzele, proaspăt trezite din somnul cel lung, foșneau în jurul capului meu. Am mers pe poteca pe care am străbătut-o de atâtea ori, fără nicio grijă, fără nicio taină. Picioarele îmi erau sprintene, rochia - vaporoasă, chipul, numai zâmbet. Urma să ajung în locul în care știam că voi găsi cea mai frumoasă floare pe care voi avea ocazia să o culeg vreodată. Era prima mea vânătoare. Am trecut de toate poienițele care mă cheamau să le calc pragul - unele înconjurate de plopi înalți, altele - pline de mușuroaie de cârtițe. Am trecut și pe lângă poienița în care cercuri mai mari și mai mici de ciuperci desenau o figură complicată pe iarba moale. Nu voiam să călătoresc în alte lumi în acea zi; voiam să culeg Floarea. Și m-am apropiat de cascadă, apa care unea cerul și pământul, apa ce ascundea în spatele său poarta spre comoara pe care o căutam. Am pășit în apa rece și limpede, simțind cum mii de ace îmi furnică pielea. Dacă acest lucru trebuia să mă oprească, nu m-a oprit. Am mers și am mers, până când apa mi-a ajuns până la brâu, până la umeri, până când nu am mai simțit fundul și am plutit spre apa învolburată de la baza cascadei. Și, când am ajuns acolo și am trecut de perdeaua rece și dureroasă, am văzut poteca printre stânci. Se afunda în piatră, fără pic de lumină, fără pic de speranță ascunsă dincolo de pasajul îngust. Dar am mers și am mers, simțind răcoarea hainelor mele ude, răcoarea stâncii, răcoarea ce începea să mi se cuibărească în suflet. Și am mers, simțind cum pereții încep să mă strângă, să mă atingă mult prea aproape, din ambele părți. Încă un pas, doi, trei. Pasajul, care până atunci m-a strâns și a încercat să mă transforme în una dintre pietrele sale, m-a lăsat în pace. A simțit siguranța mea, îndârjirea, mi-am spus atunci. Dar cât de mult greșeam! Lumina din față tot creștea și creștea, iar un ciripit slab se auzea din ce în ce mai tare. Am ajuns la capătul destinației atunci când am ieșit din pasaj, inspirând adânc aerul unei dimineți de vară. Și atunci, în mijlocul poienii în care m-am trezit, l-am văzut. Era atât de frumos, încât mi-am pierdut cuvintele. Stătea aplecat peste floare, pe care nici nu am văzut-o la început. Cu părul lui lung, argintiu, care-i cădea peste tot - pe mantie, peste haine, peste picioare - arăta ca un prinț venit din alte lumi. Dar era, cum urma să aflu, un tiran, unul pe care l-am demascat mult prea târziu. Cred că mă aștepta. Și-a ridicat privirea spre mine și o pereche de ochi de oțel mi-au străpuns inima. M-au transformat într-un animal docil, care a pășit spre el, chiar dacă fiecare părticică din mine striga să mă opresc. Nu m-am oprit. Nu m-am oprit când mi-a luat mâna într-a sa - o mână mare, rece, care m-a tras spre el. Nu m-am oprit când și-a aplecat capul spre mine, privindu-mă atent în ochi, căutând acolo ceva ce nu cred ca a găsit. Nu m-am oprit când un zâmbet rău-prevestitor i-a înflorit pe chip. Nu m-am oprit când a rupt floarea, care s-a înnegrit pe loc în mâna lui și a luat foc, transformându-se într-o săgeată. Nu m-am oprit când m-a sărutat, rece și apăsat, de parcă îi aparțineam de când s-a creat lumea. Durerea, cea care mi-a străbătut corpul, plecând din inima mea, a fost puternică și a rămas pentru totdeauna cu mine. Poate tot durerea a fost cea care m-a trezit, pentru că am putut, în sfârșit, să scap de strânsoarea mâinii lui, dar era deja prea târziu. - Frumoasă Rheea, acum vei fi de-a pururi a mea, a șoptit el, cu o voce pe care nu ar fi trebuit să o numesc melodioasă, dar ăsta e adevărul. S-a întors și una dintre șuvițele din părul lui imposibil de lung s-a întins spre fulgerul ce atârna din pieptul meu. L-a tras cu forță, făcându-mă să cad la pământ. Apoi, a dispărut. Iar eu m-am transformat în Floare - una care poate gândi, una care simte, una care încă mai speră. Dar nu mai poate face nimic pentru a schimba ceva.

Bine v-am regăsit în acest an! Sper că ați citit cărți ce v-au plăcut și vă doresc ca 2021 să vă aducă lucruri bune, lecturi frumoase, realizarea planurilor. Ianuarie, pentru mine, a fost o lună mai prolifică decât mă așteptam. Am reușit - cumva - să citesc mai multe cărți decât aș fi crezut că voi lectura. Mi-am propus în 2021 să citesc ce am deja în bibliotecă, așa că am apelat la sfântul random org - să-mi randomizeze titlurile pe care să le citesc. Totuși, nu am renunțat la a citi ce titlu îmi atrage atenția când sunt într-o anumită stare de spirit. Mi-am început anul cu o carte tare simpatică, Cazul marchizului dispărut de Nancy Springer. Romanul urmărește aventurile Enolei Holmes, sora mai mică a vestitului Sherlock Holmes, care, nefiind luată în serios de cei din jur, decide să-și ia soarta în propriile mâini. Mi-a plăcut mult lectura și cu siguranță voi citi toată seria. Am terminat de citit și Alcibiade de Platon, un volum în care urmărim dialogul lui Alcibiade cu Platon. Un dialog filozofic, despre realitatea vremii, natura umană, visele și aspirațiile celor implicați. Nu este o lectură rapidă, dar oferă o viziune despre literatura antică. A Curse so Dark and Lonely de Brigid Kemmerer este primul volum din trilogia Cursebreakers și este un YA Fantasy care repovestește Frumoasa și Bestia. O tânără din prezent este răpită și dusă într-o lume paralelă, medievală, pentru a servi un rege închis într-un palat fermecat. Volumul urmează să se traducă la noi anul acesta. Întâlnirea mea cu Stanislaw Lem a avut loc prin intermediul romanului Solaris și mi s-a făcut dor de stilul său de scriere. Catarul de Stanislaw Lem este un volum ce urmărește un bărbat decis să cerceteze o situație în care par să fie implicate niște forțe paranormale. Am lecturat și un volum semnat de un autor român contemporan - mi-am propus să citesc mai multe cărți semnate de autorii noștri contemporani. Toți câinii aleargă după fluturi de Bianca Dragomir este o confesiune, o poveste plină de trăiri pe care le legi între ele, puțin câte puțin. Mi-a plăcut tare mult, vă recomand să citiți volumul. Am citit un volum care, aparent, a apărut doar în rusă, Ничья на карусели de Haruki Murakami. Cuprinde o serie de povestiri semnate de autor și mi-a plăcut să revin la stilul său de scriere. Nu eram în dispoziția necesară pentru un roman, dar povestirile lui Murakami au un farmec aparte și au fost suficiente pentru mine, pentru moment. Chiar inainte de fericire de Agnes Ledig a fost o lectură ușoară, antrenantă. Volumul urmărește viața unei tinere care a rămas însărcinată la 17 ani, iar la 20 este mamă singură, care abia reușește să supraviețuiască. Un bărbat proaspăt divorțat o întâlnește și decide să-i ofere toată prietenia sa. Astfel, protagonista, împreună cu noua sa cunoștință și cu fiul ei pleacă într-o vacanță, iar aceasta urmează să-i schimbe soarta. Chiar înainte de fericire e un roman pe alocuri inflantil, pe alocuri nerealist, dar este și acel gen de carte care te binedispune, iar trăsăturile care în alte cărți ar stica complet povestea aici nu au același efect. Sinuciderea fecioarelor de Jeffrey Eugenides urmărește viața a cinci surori dintr-o familie care trăiește după niște reguli stricte, în America provincială. Romanul nu oferă neapărat răspunsuri la întrebările cum? când?, ci la întrebarea principală - de ce? Shadows Rising de Madeleine Roux a fost o altă carte ce explorează universul WoW. Urmărește ascensiunea reginei Zandalarului, Talanji, dar și planurile malefice pe care le uneltește Sylvanas Windrunner. Mi-a plăcut tare mult să mă reîntâlnesc cu unele personaje și să descopăr personaje noi Ninge la Iasnaia Poliana de Șerban Tomșa a fost un alt volum semnat de un autor român contemporan pe care l-am lecturat luna trecută. Volumul cuprinde o serie de povestiri, fiecare amplasată undeva la marginea realului cu irealul, urmărind vieți mărunte, vieți mărețe, oameni simpli și oameni mai puțin obișnuiți. Este un volum în care să te pierzi într-o seară; nepretențios, dar care emană căldură. Și, desigur, nu se putea fără cărți abandonate. Una dintre ele este Timekeeper de Tara Sim - urmărește aventurile unui ceasornicar ce are niște secrete mari ascunse în propriul suflet. Ce se întâmplă mai departe, nu cunosc, pentru că nu am putut trece de primele 3 capitole. Stilul în care e scrisă cartea e atât de tărăgănat și deloc pe gustul meu, așa că am decis că nu e cazul să mă chinui. Din păcate, în lista abandonatelor se numără și Poveste despre două orașe de Charles Dickens. Am început cartea anul trecut, am încercat să trag de ea, dar degeaba. Începe cu regăsirea unui tată de către o fiică deloc fericită, apoi acțiunea sare la un proces unde tatăl și fiica participă ca martori. Nu am citit mai departe. E posibil ca gusturile mele literare să se fi schimbat, dar nu mai găsesc în stilul acestei cărți autorul pe care l-am îndrăgit în copilărie și în adolescență. Un alt volum abandonat este Gândește-te că nu mai sunt de Adam Haslett. Știam despre ce este cartea din descrierea de pe coperta 4 - depresia și formele ei - , dar nu am reușit să lecturez mai mult de 3 capitole. Foarte plictisitor stilul, cu siguranță nu e un volum pe care l-am ales în momentul potrivit. Ultima abandonată - și cu părere de rău - este Coșarul. Povestea unei fete și a monstrului ei de Jonathan Auxier. Primele 50-70 de pagini au fost foarte interesante - Londra dickensiană, unde copiii sunt supuși la munci grele și nimeni nu le ia apărarea, iar protagonista ajunge să se împrietenească cu o creatură departe de a fi umană. Dar, după un moment în narațiune, totul a început să stagneze, mă forțam să continui să citesc un capitol, două, apoi iarăși renunțam. Într-un final, am decis că această poveste nu este pentru mine și am abandonat lectura. Acestea au fost cărțile lui Ianuarie 2021. Voi ce ați mai citit?

Salutare și bine v-am găsit sau regăsit la bilanțul literar pentru februarie! A fost o lună bună, cu volume care mi-au plăcut, cu romane abandonate, dar per total, sunt mulțumită de lecturile din ultima lună de iarnă. Am continuat seria Witcher de Andrzej Sapkowski, iar volumul patru, Vremea disprețului, a fost foarte pe placul meu. Alert, continuă povestea din romanul precedent și oferă ocazia cititorului să descopere mai în detaliu politica lumii și felul în care existența lui Ciri reprezintă un pericol pentru unii și o victorie pentru alții. Mi-a plăcut în special ultima parte, unde acțiunea e cât se poate de intensă. Abia aștept să continui seria. O femeie ce abia a născut este rugată, un pic prea insistent, de către soțul ei, un doctor, să se liniștească și să nu întreprindă nimic în această perioadă de convalescență. Cuplul se mută într-o casă izolată, iar dormitorul în care este trimisă femeia are un tapet galben, hidos și scorojit, pe care ea este nevoită să-l privească încontinuu, pentru că soțul ei îi spune că nu trebuie să facă nimic, să nu se obosească. Femeia, care nu are acces la prieteni, nu poate să iasă la o plimbare și nici nu poate fi lângă copilul ei, este lăsată cu zilele, în singurătate, în acel dormitor, iar tapetul galben începe să o fascineze și chiar să o bântuie. Povestirea semnată de Charlotte Perkings Gilman, The Yellow Wallpaper, este scurtă, dar e plină de trăire. Deși e scrisă acum două secole, temele abordate sunt la fel de relevante - singurătatea, depresia post-partum, izolarea, lipsa de înțelegere din partea familiei, patronajul partenerului, care consideră că știe ce e mai bine pentru jumătatea sa. Tapetul galben se termină destul de abstract, dar povestea rămâne cu tine câteva zile bune, datorită modului în care vezi cum se schimbă femeia prin intermediul jurnalului său. Volumul Dragă Theo este, practic, colecția de scrisori trimise de către Vincent van Gogh fratelui său, Theo, iar prin acestea, cititorul are ocazia să descopere omul din spatele operelor. Vincent este un artist și un om cu o viziune aparte, așa că uneori l-am văzut ca pe un bărbat infantil, care nu știe pe ce lume trăiește, mereu cerând bani fratelui său, fără a da dovadă de vreo remușcare, deși își cere scuze necontenit. Alteori, Vincent este foarte cinic și cu picioarele pe pământ, realizând că succesul e departe și că are de muncit nespus de mult. Dragă Theo m-a făcut să apreciez felul în care Theo, perspectiva căruia nu o cunoaștem, dă dovadă de o iubire nemărginită și de o încredere aproape oarbă în fratele său. Dacă nu ar fi fost Theo, care l-a susținut - și deseori întreținut - financiar pe Vincent, e foarte posibil ca lumea să nu fi cunoscut opera pictorului. Ce mi-a plăcut foarte mult în acest volum a fost felul în care Vincent vorbește despre culorile din jurul lui, atunci când își descrie viața sau proiectele începute și faptul că e complet conștient că are de muncit foarte mult pentru a obține rezultatul dorit. Vincent muncește încontinuu și nu are perioade în care se oprește din pictat din propria inițiativă, susține alți pictori din puținul său (cum ar fi Paul Gauguin, de exemplu) și este mereu în căutarea binelui într-o lume care-l respinge încontinuu. Mi-a plăcut povestea din Electric Idol - Afrodita, geloasă pe Psyche, îl trimite pe propriul fiu, Eros, să o omoare pe tânără. Dar Eros nu poate face asta, pentru că Psyche este singura care l-a ajutat într-o situație în care oricine altcineva ar fi trecut pe lângă, așa că decide să o salveze prin a se căsători cu ea. Ideea de căsătorie falsă îmi place mult în cărțile romance, iar Katee Robert a făcut o treabă minunată în acest volum. Totul se întâmplă un pic prea repede, dar este o carte scurtă și un romance contra timp, așa că e de înțeles. Apariția Persefonei și a lui Hades, protagoniștii din volumul anterior, mi-a plăcut, mi-a fost dor de cei doi. Scenele intime în acest volum sunt mult mai potolite decât în Neon Gods și s-au potrivit de minune personalităților celor doi protagoniști. Prima carte abandonată pe februarie este Fluturele alb de Nicu Nicolaescu, ce urmărește povestea a doi frați ce cresc într-o casă izolată în taigaua rusească. Mama e demult moartă, iar tatăl este un bețiv notoriu și o vreme nu-i lasă pe copii să meargă la școală, iar cei doi trebuie să se descurce cum pot. Motivul pentru care am abandonat cartea, înainte să ajung măcar la 20%, a fost exact acest paragraf - naratorul fiind un copil de 11 ani, aceste gânduri mi s-au părut total nelalocul lor în poveste și m-au scos complet din atmosferă. Scriitura nu e tocmai pe placul meu, iar lipsa de veridicitate e unul dintre acele puncte ce mă face să abandonez o carte ce ar trebui să fie realistă. Soni de Andrei Ruse are o premisă interesantă - o tânără ce află din senin că are cancer în stadiul terminal. Decisă să nu mai piardă timpul, Soni începe să trăiască cu adevărat. Nu am putut trece de un anumit pasaj, pentru că era atât de ridicol, încât mi-a tăiat orice poftă de a mai citi. Nu-mi plac cărțile unde sunt introduse scene sau elemente șocante doar de dragul de a șoca. Atâta timp cât nu aduc nimic atmosferei sau dezvoltării personajului, pentru mine sunt doar niște unelte de manipulare și nu rezonez cu așa ceva. Am zis că nu mai citesc până la sfârșit cărți care nu-mi plac, dar cartea asta efectiv m-a păcălit. În Vis febril de Samanta Schweblin, o mamă cu o fiică ajung într-un sat și cunosc o femeie care afirmă că fiul ei nu mai este fiul ei, iar de aici încep să se întâmple tot felul de lucruri bizare. Scriitura este foarte frumoasă, titlul nu e doar sugestiv, titlul spune povestea, pentru că tot ce se întâmplă e un vis febril, dar ce nu mi-a plăcut a fost direcția în care s-a îndreptat, pentru că finalul a fost cât se poate de ermetic și departe de a dezvălui misterul. E genul de carte pe care o termini de citit și te întrebi „ce naiba a fost asta?”. Ivanhoe de Sir Walter Scott a avut un potențial uriaș pentru mine - cavaleri, perioada medievală, o iubire arzătoare... dar nu a fost să fie. Au fost porțiuni în poveste unde se întâmpla ceva și eram complet atentă la evenimente, dar aceste porțiuni au fost mai mult intercalate într-un decor monoton, cu descrieri la care simțeam că-mi zboară gândul în altă parte. Crângul de alun de Melissa Albert e genul de carte unde totul se întâmplă foarte repede, uneori te simți copleșit de multitudinea de evenimente și de felul în care autoarea descrie mirosurile, vocile sau copacii, totuși, stilul este unul care te vrăjește și te face să pășești alături de personaje spre pierirea - sau salvarea - acestora. Mi-a plăcut mult de Finch, cum a fost construit, iar până la jumătatea cărții mi-a displăcut destul de mult Alice, dar autoarea a făcut o treabă superbă cu ce se întâmplă după un anumit moment, toate misterele sunt gândite și natural țesute în poveste. Finalul este unul relativ închis - adică poate fi sută la sută închis pentru cineva care nu știe că volumul acesta are o continuare :) O femeie îşi face un plan de Maye Musk a fost o lectură uşoară, nepretențioasă. Autoarea îşi descrie viața (interesantă, de altfel) cu o notă de optimism şi cu acea viziune asupra vieții pe care o capeți o dată cu anii (autoarea avea 71 de ani când a publicat cartea). Totuşi, nu e o carte motivațională menită să facă femeia de rând să-şi schimbe radical viața şi nu toate informațiile oferite s-ar preta pentru majoritatea populației. Fried Green Tomatoes at the Whistle Stop Cafe de Fannie Flagg a fost o surpriză pentru mine, pentru că nu știam la ce să mă aștept când am început-o și când am terminat-o am rămas cu o amintire plăcută. Nu pot găsi ceva de ce să mă iau în romanul lui Fannie Flagg - are o poveste amuzantă și alertă, are personaje simpatice și bine conturate, alternarea dintre cele două - sau chiar trei - timpuri a fost impecabilă. Tare mi-aș dori să fie tradusă și în română - e o poveste minunată despre familie, prietenie, camaraderie, încredere în sine și în cei din jur, acceptare, toleranță și iubire pentru aproape. Metamorfoze sau măgarul de aur de Apuleius este un volum pe care-l avea mama mea în bibliotecă și de fiecare dată mă întrebam despre ce este, însă am ajuns să-l citesc abia la maturitate. Relatează povestea lui Lucius, un călător dintr-o familie nobilă, care nu și-a putut înfrâna curiozitatea. Din cauza acesteia, Lucius ajunge să fie transformat în măgar și trece prin tot felul de peripeții, însă niciodată nu se învață minte, iar curiozitatea sa mereu îl bagă în bucluc. Măgarul de aur este o tragi-comedie, arătându-ne că oamenii nu s-au schimbat deloc pe parcursul mileniilor. Accentul se pune atât de construcția societății, luptele dintre puteri, cât și pe felul în care zeitățile intervin în viața muritorilor, în toate aceste evenimente fiind implicat un măgar mult prea băgăcios, dar cu un excelent spirit de observație. Jocurile moștenirii de Jennifer Lynn Barnes este un roman plin de suspans și de secrete, iar autoarea le țese foarte bine și abia aștept să citesc continuarea. M-a lovit un ușor reading slump și din acestea ies de obicei cu ajutorul cărților romance sau a poveștilor pentru copii. Am ales Dear Ava de Ilsa Madden-Mills pentru că am mai citit cărți scrise de ea și mi-au plăcut. Volumul de față relatează povestea Avei, o fată ce a fost asaltată într-o vară de cineva din liceu și nu-și poate aminti detaliile acelei nopți. Întoarsă după o pauză la școală, Ava e decisă să descopere cine a fost cel care a violat-o și să-l pedepsească. Fiecare băiat din liceu este un suspect pentru ea și o neliniștește o scrisoare anonimă, în care cineva îi spune că o iubește. Între căutarea violatorului și a admiratorului anonim, Ava trebuie să treacă de ultimul an de liceu. Ilsa Madden-Mills scrie atractiv și mi-a plăcut cum a abordat subiectul și felul în care a construit protagoniștii. Ava e o fată ce a trecut prin multe, cu o familie disfuncțională și cu o traumă în spate, însă decide să-și trăiască viața fără frică și am admirat curajul ei. I Dare You, I Hate You și I Promise You sunt trei volume din tetralogia Waylon University, semnată de Ilsa Madden-Mills desre viața unor tineri la facultate. Cele trei volume urmăresc personaje diferite, însă care se cunosc între ele. Principalul punct comun este legenda că prima persoană pe care o vei săruta la focul de tabără organizat de universitate când ești boboc te va urmări toată viața. În I Dare You, Delaney este o studentă ce și-a promis că nu va mai avea de-a face cu sportivii, mai ales jucătorii de fotbal american, după ce a pățit cu iubitul ei Alex, care a înșelat-o. Totuși, Maverick Mornoe, unul dintre cei mai apreciați băieți din echipa de fotbal pune ochii pe ea, amintindu-i de sărutul lor din primul an de facultate. În I Hate You, Charisma are un set de reguli: nu iese cu băieții populari și nu îi sărută. După ce Blaze, unul dintre cei mai cunoscuși fustangii din facultate, o respinge în public, Charisma se dezice de tot ce înseamnă relații. Totuși, Blaze are motivele sale și cu greu reușește să se țină departe de Char... Acest volum mi-a plăcut mai puțin decât primul, pentru că personajul lui Blaze nu e tocmai pe gustul meu. Totuși, relația ce se construiește între el și Charisma mi-a plăcut, pentru că cei doi chiar vorbesc între ei și își rezolvă problemele față-n față. I Promise You a fost volumul meu preferat din serie. Dillon este căpitan de echipă și nu o poate scoate din minte pe fata pe care a sărutat-o în primul an de facultate. Dar aceasta s-a întors pe călcâie și a fugit, iar el a căutat-o în zadar. Serena trece printr-o perioadă grea, când trebuie să reușească să se descurce cu facultatea, cu jobul ei, cu întreținerea familiei și cu uitarea omului care a dezamăgit-o cumplit. Dillon și Serena se întâlnesc într-un moment crucial în viața lor și, deși Dillon ajunge să o recunoască, Serena nu spune nimic. I Promise You este un volum ceva mai matur, și ca tematică, și ca personaje. Mi-a plăcut de felul în care Serena și Dillon își rezolvă problemele personale și cum se comportă matur unul cu celălalt, inclusiv atunci când se tachinează sau încearcă să se respingă reciproc. Personajele secundare din acest volum sunt și ele bine construite, iar felul în care se încheie povestea este unul cât se poate de realist și de optimist. Alys și fiara de Peternelle van Arsdale este o carte despre care m-am gândit mult ce să scriu. Urmărește viața lui Alys, care a întâlnit Mâncătoarele de Suflete atunci când acestea i-au distrus satul natal. I-au omorât pe adulți, iar pe copii i-au lăsat în pace, aceștia fiind găsiți de niște călători și duși în Defaid, un alt sat. În Defaid domnesc reguli stricte - Marele Preot este cel ce propăvăduiește despre Bunul Păstor, iar cuvântul lui este lege. Pentru a se apăra de Mâncătoarele de Suflete, oamenii din Defaid construiesc un Gard, obligând copiii veniți din satul distrus, inclusiv pe Alys, să vegheze noaptea și să apere satul. Alys, deși s-a întâlnit cu acele creaturi, a mai întâlnit una - Fiara, cea mai temută dintre toate. Romanul semnat de Peternelle van Arsdale este unul care pare să bată pasul pe loc. Mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă povestea, însă narațiunea în sine e fadă, lipsită de evenimente. Deși permanent se întâmplă ceva, Alys e o fire observatoare, care nu face absolut nimic, doar se uită și tace. Niciodată nu ia inițiativa și niciodată nu spune, măcar în gând, care îi sunt adevăratele intenții sau păreri. Foarte bine construită a fost societatea Defaidului, dar și tot ce ține de ceilalți oameni din împrejurimi, puterea fricii și a cuvântului, însă finalul a fost foarte dezamăgitor. Nu mi-a plăcut de Alys și aș fi preferat să văd mai mult din perspectiva Fiarei sau a Mâncătoarelor de Suflete. Curiozități grecești: Povești stranii și fapte surprinzătoare din leagănul civilizației occidentale de J.C. McKeown a fost un volum informativ și amuzant despre tot ce ține de Grecia antică. Cei de la Editura All fac o treabă minunată cu această serie (am citit Curiozități bizantine acum ceva timp), oferind cititorilor niște volume interesante, captivante, cu texte scurte, care oferă tot felul de informații și curiozități de genul „știați că?”. Mă gândesc să caut și celelalte volume din colecție. Loveboat, Taipei de Abigail Hing Wen e un volum ce mi-a plăcut tare mult. Ever Wong este fiica unor imigranți chinezi și simte că se sufocă. Ea își dorește să danseze, însă părinții au decis demult că fata va urma facultatea de medicină, Ever blestemându-și zilele. În ultima vară de înainte de facultate, părinții o trimit în Taipei, într-o tabără pentru copiii imigranților chinezi, pentru ca aceștia să facă cunoștință cu cultura chineză și să învețe instoria acesteia. Ajunsă într-un loc nou, Ever descoperă că Loveboat, cum ii zic tinerii taberei, este de fapt un loc mult mai lejer decât se aștepta și, dorindu-și să se bucure de libertate înainte de a-și dedica viața carierei, Ever ăși întocmește o listă cu lucrurile pe care părinții ei îi interzic, fiind ferm decisă să le încalce pe toate. Relațiile amoroase sunt acea porțiune din carte care nu mi-a plăcut. Pe lângă faptul că apare un pătrat amoros, se întâmplă unele lucruri care nu sunt deloc corecte, ba chiar imorale, însă sunt privite de către personaje drept ceva normal și chiar dezirabil. Mi-a plăcut mult de Ever în ceea ce privește căutarea sinelui și a pasiunii sale pentru dans, dorința de a-și face prieteni și felul în care îi tratează pe cei din jur, însă la capitolul relații romantice, Ever face niște lucruri deloc corecte față de partener. Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce cărți faine ați mai citit?

Salutare! Februarie a fost luna în care am continuat lecturile începute în ianuarie, dornică să termin mai întâi lecturile din prima lună din an. Prima carte finisată în februarie a fost Cel mai îndepărtat țărm de Ursula K. Le Guin, al treilea volum din seria Terramare și care mi-a plăcut cel mai mult. Urmărește atât povestea lui Ged, personajul care este liantul celor trei volume, cât și a prințului Arren, care parcurge cu brio călătoria eroului. Acțiunea are loc în lumea din ce în ce mai vastă pe care o construiește autoarea și mi-a plăcut să o descopăr. Cartea mi-a făcut poftă să văd animația de la Studio Ghibli care se bazează pe universul din Terramare. Citesc non ficțiune foarte rar, dar aveam The Genius of Birds de Jennifer Ackerman pe listă de mult timp. Cartea e scrisă într-un mod accesibil, limbajul nu e pretențios, iar informațiile sunt prezentate cititorului într-o formă plăcută. Sunt citate numeroase studii legate de inteligența păsărilor, și nu doar a papagalilor sau ciorilor, am aflat foarte multe lucruri interesante despre păsările ce împânzesc orașele, cum ar fi vrăbiile, sau păsările ce locuiesc în inima junglei. Recomand volumul dacă vă pasionează păsările și vreți să aflați mai multe despre abilitățile lor cognitive. Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate. The Witch and the Tsar de Olesya Salnikova Gilmore avea o premisă foarte interesantă - personajul din folclorul rusesc, Baba Yaga, pleacă din pădure pentru a merge la Moscova din 1500, pentru că un mare rău se abate asupra poporului. Din păcate, autoarea s-a rezumat la a-i oferi protagonistei doar numele de Baba Yaga, nu și trăsăturile specifice acestui personaj, astfel încât Yaga e doar o altă fetiță (are sute de ani dar arată de 30) naivă, care habar nu are pe ce lume trăiește și gafează în cele mai simple (chiar jenante) împrejurări. Voiam o carte unde este explorat folclorul rusesc, dar nu am găsit din acesta decât numele/denumirile. Dagon și alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft a ajuns în atenția mea într-un moment în care voiam să citesc ficțiune, dar nu aveam chef să mă apuc de un roman. Foarte fain scrise povestirile, fiecare având potențial de a se transforma într-un roman stufos. Mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ceea ce rar mi se întâmplă când citesc un volum de proză scurtă. Acum îmi este clar de ce autorul este considerat un etalon pentru literatura horror - fără să fie scârbos sau să folosească cuvinte pompoase, H.P. Lovecraft te face să vrei să fugi din calea personajelor pe care le aduce la viață. Numărul fiarei de Sergiu Someșan a fost o surpriză foarte plăcută - am citit povestirile scurte aproape într-o zi. Sunt originale, amuzante, fiecare având potențial de a deveni o carte separată - clar mai citesc alte volume semnate de autor - sunt curioasă acum de romanele semnate de Someșan. Venomous: How Earth`s Deadliest Creatures Mastered Biochemistry de Christie Wilcox a fost o non ficțiune informativă și interesantă pe partea de știință, biologie, studiul otrăvurilor, dar vocea narativă nu mi s-a părut amuzantă, cum se dorea. De altfel, autoarea povestește niște întâmplări din viața ei care mă fac să mă întreb dacă ea, ca persoană, are spirit de auto conservare. Au fost explicate niște concepte legate de biologie și chimie pe care eu le cunosc pentru că am studiat materiile astea la facultate, dar pentru cineva care nu are legătură cu domeniul, explicațiile mi s-au părut ușor ambigue și complicate de dragul de a fi complicate. Mi-a plăcut tare mult Echo North și am vrut să citesc și companion novel pentru aceasta, Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer. Au fost aspecte ce mi-au plăcut și momente care m-au scos din atmosferă, au fost și unele detalii care s-au repetat în ambele cărți, iar protagonista din acest volum nu are tocmai genul de personalitate care să-mi placă, însă autoarea creionează lumea în care are loc acțiunea foarte fain. Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce ați mai citit?

Câteodată nu știa de ce mai deschidea ochii dacă de fiecare dată când o făcea realitatea îi zdrobea toate speranțele. O încurcase rău de tot de data asta. Se detesta. După ce Londra este zguduită de evenimentele din Pene, morminte și flori, familia Brown se trezește în fața dezastrului. Nimic nu e bine, frații sunt nevoiți să se ascundă și mai mult ca înainte, iar între supraviețuitori se înalță ziduri pe care niciunul dintre frați nu vrea să-i distrugă. În cel de-al doilea roman din serie, acțiunea se axează pe calea pe care o alege fiecare - Fleur, sfâșiată între dragostea pentru familia și cea pentru Ben; Fred, care trece printr-o transformare la care nu se aștepta, întâlnind în calea sa creaturi care-i arată încotro se îndreaptă destinul său; Seth, bărbatul care se luptă atât pentru statutul său, cât și cu proprii săi demoni. Pene, cenușă și Elfi este un volum plin de suspans și de povești intercalate, expandând universul creat de autoare, arătându-ne cât de vastă e lumea și cât de strânse sunt, de fapt, legăturile între Lumină și Întuneric, Viață și Moarte, Clipă și Atemporalitate. Mi-a plăcut foarte mult să-l urmăresc pe Fred și relația care se construiește la acesta cu o anumită tânără misterioasă. Povestea lui a fost preferata mea, urmată imediat după de povestea lui Seth, un personaj pe care-l întâlnim și-n primul volum, dar pe care-l cunoaștem de-a binelea abia aici. Lumea creată de M. K. Lynn e foarte veridică, îți dă impresia că magia chiar există foarte aproape, însă nu o poți atinge, pentru că ești doar un simplu Om :) Acțiunea e mult mai alertă în acest volum, poveștile mai alambicate, iar personalitățile protagoniștilor devin din ce în ce mai vizibile, evoluția lor este palpabilă, iar lupta în care sunt prinși cu toții îi obligă să aleagă o parte - o decizie niciodată simplă. Toate nefericirile ce se prăbușeau peste ea îi întinseră nervii la maxim. Îi era frică să facă un pas greșit: să spună ce o deranja, să fie sinceră, să își lase emoțiile afară din cușca în care le ferecase pentru totdeauna. Oare cât de mult putea să scoată din sufletul ei ca să nu fie prinsă? Aștept cu nerăbdare următorul volum și vă recomand să citiți seria dacă vă plac volumele fantasy cu Îngeri, Demoni, Gardieni, Vampiri sau Elfi.

Salutare în noul an și la cât mai multe lecturi faine! Ianuarie a început binișor - m-am axat mai mult pe a termina cărțile începute anul trecut (în decembrie), dornică să mă lămuresc dacă am făcut o pauză de la citit pentru că intram în reading slump sau pentru că titlurile respective nu mă atrăgeau. Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluției noastre de Michael Bright, cu ilustrații de Hannah Bailey și în traducerea lui Matei-Măceșaru-Szorenyi este un volum absolut superb despre istoria omului - evoluția acestuia, locurile unde s-au găsit urme ale oamenilor primitivi și a predecesorilor acestora, cât și paragrafe informative despre antropologie. Mi-a plăcut enorm acest volum, i l-am citit lui Bebuț și dacă momentan e absorbit doar de imagini, sunt sigură că în următorii ani va aprecia și informațiile relatate. The Echo of Old Books de Barbara Davis e o ficțiune istorică ce a început destul de lent, dar cam după 1/3 povestea și-a luat avânt. Ashlyn este o tânără ce se ocupă cu restaurarea cărților vechi și în posesia ei ajung două volume nesemnate, care abordează aceeași poveste, dar din două puncte diferite, iar cei doi autori necunoscuți se învinuiesc reciproc de anumite lucruri. Dornică să afle cine sunt autorii și cât de veridică este povestea, Ashlyn începe să sape în trecut. Foarte frumoasă, lirică, emoționantă și tristă narațiunea, atât cea dintre paginile volumelor misterioase, cât și cea a lui Ashlyn. Scriitura este accesibilă și înflorată pe alocuri, mi-a făcut plăcere să lecturez povestea așternută de autoare. După volumul precedent am vrut să citesc ceva lejer, un romance, alegând Reign de Cassandra Robbins, dar experiența a fost un fiasco și am abandonat lectura. Povestea urmărește o protagonistă ce-și prinde iubitul cu cea mai bună prietenă în pat (în casa ei). Fiind solista unei trupe rock, protagonista decide să îmbrățișeze o carieră solo, iar pentru asta are nevoie de un mentor, și astfel intră în scenă protagonistul - un geniu al muzicii, masculul alfa, cuceritorul tuturor inimilor și a altor părți din corpul femeilor. De obicei nu mă deranjează exagerările astea, dar m-am oprit din lectură în clipa în care protagonistul intră peste protagonistă și o forțează să întrețină relații intime pentru a o „învăța minte să-l respecte” și ”inspira să creeze muzică de calitate”, evident ei brusc îi place să fie abuzată și i se pare normal ce se întâmplă. În mod normal nu citesc dark romance, dar volumul nu era prezentat drept fiind asta, așa că mi-am luat țeapă strict din descriere. Cum nu sunt adepta unor astfel de personaje și nu-mi place să citesc despre relații toxice, am abandonat cartea. Aveam Amintiri din casa morților de F. M. Dostoievski pe TBR din 2013 (de altfel, e cea mai veche carte de pe TBR pe Goodreads) și mă bucur că am ajuns să o citesc, fie și datorită unui maraton de lectură, unde una dintre cerințe era să citești cartea pe care o ai de cel mai mult timp în lista de TBR. Romanul este un pic diferit față de la ce mă așteptam să citesc - este un jurnal al unui fost deținut din Siberia, viața în temniță și dificultatea traiului atât cauzată de clima deloc prietenoasă, cât și de contingentul de oameni alături de care protagonistul își petrece zece ani - ucigași cu sânge rece, hoți, tâlhari, escroci, criminali. Volumul este puternic autobiografic, iar vocea narativă încearcă să transmită cât mai veridic și detașat trăirile din inima Siberiei, să ofere portrete cât mai detaliate a oamenilor alături de care se află protagonistul, să transmită, sub forma unui reportaj complex, atmosfera vieții de deținut. Este un volum pe care să-l savurezi în doze mici pe timp de iarnă, cu un ceai cald alături. Secretul din pădure de Kate Alice Marshall - absolut fascinantă şi dinamică povestea asta! Nu sunt mare cititoare de thrillere, aproape că nu am ghicit cine e the bad guy, am presupus care e adevărata identitate a unui personaj, dar per total a fost plină de răsturnări de situații şi protagonista a avut o evoluție credibilă. Clar mai citesc și alte cărți scrise de autoare, o recomand. Două furnici și un elefant de Augustin Cupșa, ilustrată de Andreea Dobreci, urmărește șase călătorii în care se aventurează cele trei personaje. Protagoniștii mi s-au părut plictisitori, pe alocuri vocea narativă încerca să fie amuzantă, dar parcă forțat. Ultima carte terminată în ianuarie este Ruthless Vows de Rebecca Ross, volum ce încheie duologia Scrisori fermecate. Mi-a plăcut nespus de mult - primul volum, Rivali divini, a fost una dintre cele mai bune cărți citite în 2023 și abia așteptam să ajung la deznodământul poveștii. Voi vorbi mai multe într-o recenzie pe canal, dar până atunci tot ce pot spune este că am urmărit cu sufletul la gură evenimentele și foarte multe lucruri au fost realiste și exemplar executate. Acestea au fost cărțile din ianuarie. Voi ce ați mai citit?