Cum construiesti si amenajezi o cusca pentru cresterea iepurilor de casa / Custi mari pentru iepuri sursa: https://www.renovat.ro

Pentru mai multe informatii viziteaza site-ul: http://www.virtualecon.ro/cusca-iepuri.htmlMini proiect, contine toate planurile si informatiile necesare pent...

Fenickí moreplavci vraj divoké králiky objavili pred 3 000 rokmi v Španielsku, Rimania ich domestikovali, ale naši záhradkári ich „objavili“ len nedávno, najmä keď odišli do penzie a do svojej záhradky začali prichádzať denne.

С давних времен фермерство считалось весьма прибыльным занятием, особенно если рассматривать такое направление, как разведение кроликов. Эти милые существа характеризуются неприхотливым характером и х...

Melissa Helene is a fine art scratchboard wildlife artist specializing in photo-realistic, hyper-detailed, black and white wildlife portraits and custom scratchboard pet portraits. Located in Plover, Wisconsin USA, Melissa travels the country showing her work in art festivals throughout the year.

Фотоальбом Разное группы Поделки для дачи своими руками

ÎN OROLOGIU E FOARTE TÂRZIU Bunica a fost cândva în California acolo oamenii cresc altfel de iepuri ce minunat e la noi în Balcani...

Read 18.7k reviews from the world’s largest community for readers. Într-o zonă liniştită din Anglia rurală, unde-şi au sălaşul mai multe familii de iepuri,…

Dacă îți plac la nebunie eclerele dar nu prea ai timp să le prepari în voie, nu este nicio problemă! Îți vom prezenta un truc prin care vei împușca doi iepuri dintr-un foc! Iată cum să obții aceste bunătăți, fără a mai aprinde cuptorul. Rețetă de eclere fără coacere Eclerul este o prăjitură de origine […]

Salutare, cititorule! Octombrie și-a luat tălpășița la fel de repede precum a venit - cu griurile sale interminabile, ploile reci, dar și pofta mea de lectură, pe care am satisfăcut-o cu ce am în casă, pardon, în biblioteca mea.  Cartea pe care am terminat-o la începutul lunii a fost Imago de Liudmila Ulițkaia. Imago este o frescă a societății rusești din perioada 1960-1990, povestea începând în clipa în care trei băieți, colegi de clasă, devin prieteni dintr-un motiv lipsit de însemnătate, iar prietenia lor durează ani și ani, supraviețuind timpurilor. Firul narativ, inițial, se axează pe adolescența și maturizarea acestor băieți, dând impresia că se va axa și pe maturizarea lor și pe viața de adult. Dar, în schimb, după ce autoarea trece de perioada examenelor de bacalaureat, firul narativ se despică în o multitudine de alte fire, care urmăresc alte nșpe povești. Acest lucru nu m-ar deranja în mod normal, însă în cartea aceasta rețeta în sine e executată într-un mod ce nu mă încântă, personal. De exemplu, acțiunea urmărește un personaj, mama acestuia moare, povestea continuă, iar peste alte cinci capitole (fiecare fiind dedicat unui alt personaj), suntem întorși în timp, când mama personajului nostru e încă la școală, narațiunea urmărind toată viața ei până în clipa în care moare, iar eu, cititorul, știu deja în ce condiții moare și nu pot empatiza cu acest personaj. Liudmila Ulițkaia descrie foarte frumos vremurile tulburi din acea perioadă, lupta omului pentru libertatea cugetului, tot felul de scheme și combinații pe care le puneau la cale nu doar cei care nu voiau să facă parte din „turmă”, ci și „păstorii” acestor turme. Dar, așa cum fiecare capitol începea cu povestea unui personaj și uneori lăsa cititorul cu ochii în soare, în ceea ce privește anumite aspecte din viața acestui personaj, nu am reușit să mă atașez de niciunul. Istoria celor trei prieteni de școală, urmărită și ea fragmentat, mă făcea să uit unde s-a oprit narațiunea acum n capitole, fiind reluată după ce am citit despre niște personaje prea puțin importante. Strict pentru mine, a fost o carte mediocră. Cu o poveste închegată în jurul unor evenimente reale, bine descrise și reprezentate, dar cu mult prea multe personaje terțiare. Mi-a lăsat impresia că fiecare început de capitol era, de fapt, începutul unui nou roman din cadrul aceluiași univers. Du-te cu el de Agnes Ledig a fost o lectură de genul happy read - cu suficiente momente de cumpănă, dar și cu suficiente evenimente fericite. Folk and Fairytales of Azeroth e un volum foarte frumos realizat - teme, povești subiecte și prezentare. Mi-a plăcut să citesc tot felul de întâmplări din folclorul popoarelor de pe Azeroth - multe dintre ele foarte triste, dar minunate în același timp. Volumul oferă mai multe detalii despre tot felul de personaje din WoW, dar și despre credințele și tradițiile popoarelor ce împânzesc planeta însuflețită, fiind o lectură plăcută pentru cititorii pasionați de joc și pentru cei care vor să facă cunoștință cu lumea fantastică de pe Azeroth. Iubito, te-am jucat la Poker! de Delia Mitroi ste o carte cu o premisă interesantă - un joc de Poker unde miza principală este o noapte cu frumoasa Clara Pavel, ex fotomodel, în prezent mamă devotată, soție iubitoare și o femeie cu principii. Cel care își pune soața la bătaie este Gabriel Pavel, un împătimit al jocurilor de noroc, iar cel ce stă cu el la masa de Poker estă însuși Tony Salamandra, capul familiei mafioate din București.  Cea de-a treia persoană ce stă la masă este Soarta, care, zâmbind, oferă celor doi jucători cărți fatidice. Gabriel pierde și e nevoit să respecte înțelegerea, fără a ști ce urmează să se întâmple. De la o masă de joc, mâna pe care o are fiecare jucător pecetluiește nu doar soarta proprie, ci și altor oameni din anturajul celor doi, declanșând o serie de evenimente ce nu întârzie să schimbe mersul vieții pentru foarte multă lume. Iubito, te-am jucat la Poker! este o carte despre destine, despre ambiții, frivolități, lupte între clanuri de interlopi, dar și despre relațiile interumane, iubiri interzise, goana după doi iepuri, dar și după acceptare, recunoaștere și fericire. Cele zece mii de uși ale lui January de Alix E. Harrow a fost un fantasy cu o premisă interesantă, dar care m-a dezamăgit pe parcurs. Am avut inclusiv momente când voiam să abandonez lectura. Am vorbit mai multe în recenzia de pe canal. Pe urmele flăcării de Hafsah Faizal a fost o adevărată aventură - de foarte mult timp nu am mai citit un fantasy care să mă captiveze atât de mult. Ce-i drept, prima treime din carte a fost foarte lentă, dar după ce am trecut de un anumit capitol nu m-am mai putut opri din citit. Pasărea liră de Cecelia Ahern relatează povestea Laurei, o tânără orfană găsită într-o cabană abandonată din munți. Cei care o găsesc sunt Bo, Solomon și Rachel, o echipă de filmare ce fac un documentar. Laura este deosebită - imită tot felul de sunete și chiar voci, iar acest dar al ei o transformă în Pasărea Liră, titlul pe care fata îl obține odată ce iese în lume și se înscrie la un concurs de talente. Povestea țesută de Cecelia Ahern este frumoasă pe alocuri, pe alocuri infantilă, cert este că m-a ținut în priză în anumite momente, iar în altele m-a făcut să-mi dau ochii peste cap. Mi-a plăcut stilul autoarei, modul în care descrie organizarea unui show, lumea din spatele cortinei, ideea de cum tot ceea ce e frumos poate fi transformat într-o afacere. Mi-a plăcut mult de Bo, un personaj cu foarte multe defecte, dar cu picioarele pe pământ și realist. Nu mi-a plăcut de Laura - e genul de personaj-ciută, care se schimbă pe parcursul romanului, dar schimbarea nu înseamnă creștere, ci modificare a viziunii despre anumite aspecte din viață. Mi-a dat impresia că nu a învățat nimic pe parcursul drumului său și chiar și-a pierdut din farmecul de odinioară.  Un alt personaj foarte antipatic mie este Solomon - un bărbat în toată firea, care se îndrăgostește instant de Laura și cumva uită (a se citi - ignoră) relația pe care o are deja cu o altă femeie, iar atitudinea sa față de această „dilemă” este una de toată jena. Per total, Pasărea Liră este o lectură ușoară, dinamică, dar pe care nu aș recomanda-o cititorilor ce caută într-un roman o reprezentare de relații sănătoase - amoroase sau nu - în lumea show bizului. Femei îndrăgostite de D. H. Lawrence e un volum pe care l-am ales pentru că e un clasic și îmi era dor de stilul din romanele clasice. Totuși, mi-a reamintit de ce mă feresc de acest autor. Motivul principal de ce nu îmi place Lawrence este modul în care își construiește personajele. La capitolul descrieri, dialoguri, construcția lumii, stil de a scrie, e foarte plăcut, antrenat. Personajele pe care le creează și pe care încearcă să le pună într-o lumină bună, în schimb... În Femei îndrăgostite, urmărim două surori, Ursula și Gudrun, într-o Anglie Edwardiană în plină floare. Pe cât de apropiate sunt cele două, pe atât de diferite. Ursula e descrisă ca fiind o femeie rece, dar se adeverește că nu e deloc așa. Gudrun e schițată ca o femeie sensibilă, dar se adeverește a fi un monstru. Ambele sunt întruchipările vanității și a egoismului, sunt pline de sine și, dacă cerul ar avea o limită, nasurile lor ar trece de aceasta. Romanul explorează teme precum eul feminin, libertatea individuală în cadrul cuplului, diferența între iubire, respect și dependență. Urmărim în paralel cum cele două femei se îndrăgostesc, cum decurg relațiile lor, ce așteptări au de la bărbații de lângă ele. Totul bine până acum, o premisă interesantă pentru perioada în care apare romanul (1920), mai mult ca sigur povestea a creat un scandal (poate nu la fel de răsunător ca Amantul doamnei Chatterley). Dar, un mare dar, a fost, pentru mine, monologul fiecăreia dintre protagoniste atunci când ajungeau în impas cu relația amoroasă. Dacă Ursula se trezește și ajunge să gândească liber și clar, trecând peste emotivitate și prejudecăți, luând deciziile corecte pentru ea, Gudrun se minte pe ea însăși, dar și pe cei din jur. E exagerat de infantilă într-o lume în care afirmă că ea ține hățurile, iar atitudinea ei față de bărbatul despre care zice că-l iubește este de-a dreptul oribilă. Cred că e una dintre primele femei din literatură despre care pot să afirm că e cu adevărat toxică în relația de cuplu și care nu are pic de respect pentru partener sau pentru oamenii din jur. Mi-a plăcut să urmăresc acțiunea, dialogurile interminabile despre sensul vieții sau tot felul de subiecte, care se întind pe câteva pagini, au fost savuroase, exact din rețeta unei cărți clasice. Mi-a plăcut de Ursula, într-un final, pentru că a avut o evoluție în spre bine, din punctul meu de vedere. M-a enervat Gudrun, iar finalul a fost oarecum previzibil, și, dacă aș avea puterea asta, aș negocia cu autorul să-i ofere lui Gudrun un alt fel de sfârșit de poveste. Apreciez mult modul în care Lawrence m-a făcut să fierb de fiecare dată când în peisaj apărea Gudrun, dar nu cred că voi mai citi ceva semnat de autor. Descătușarea stelelor de Hafsah Faizal este al doilea volum din serie și a încheiat armonios povestea. Mi-a plăcut mai puțin decât primul, din cauza modului în care s-a dezvoltat relația dintre Zafira și Nasir - de prea multe ori ambii au ezitat și s-au retras în propria persoană, când ar fi trebuit să spună lucrurilor pe nume. La fel, nu mi-a plăcut faptul că Altair apare ca o copie ștearsă a sa. Необыкновенные истории из жизни города Колоколамска (traducere liberă - Povești neobișnuite din viața orașului Kolokolamsk) de Ilf și Petrov - un volum de povestiri scurte, cu personaje aiurite, specifice acestor doi autori. M-am bucurat să regăsesc stilul inconfundabil și umorul autorilor. Păcat că volumul nu e tradus în română. Acestea au fost cărțile lunii octombrie. Ați citit ceva din lecturile mele? Vă tentează vreun titlu?