Dino Buzzati - Deșertul tătarilor (0713-1972 BPT)

Explore a fusion of my experiences, life stories, achievements, and real and imaginary visions through these creations. Each image captures a piece of my world, where reality and imagination collide.

Afară plouă, iar în camera copiilor domnește plictiseala. Din fericire, Anton și Timbo, elefantul vorbitor, găsesc sub pat o hartă a comorilor. Timbo recunoaște îndată locul: comoara este ascunsă în Africa.Anton, Timbo și vecina lor, Luiza, pornesc degrabă într-o nouă aventură elefantastică. Călătoresc în containerul mobil plutitor și urcă muntele, traversează marea, străbat deșertul și jungla.Oare vor reuși să ajungă la comoară?

Termenul de Arabia, care desemna inițial pustiul nord-arab, s-a extins treptat în antichitatea clasică asupra întregii peninsule cuprinse între Marea Roșie și Golful Persic. Numai 1/4 din suprafața aridă a peninsulei oferă, în ținuturile de coastă și în jurul oazelor, condiții de viață. În decursul antichității, s-au dezvoltat aici trei zone de civilizație. În mileniile 3-2 î.e.n., ținuturile de coastă răsăritene, situate la jumătate de drum între Mesopotamia și India, au o evoluție mai rapidă. În mileniul I î.e.n., SV peninsulei (actualul teritoriu al R.A. Yemen, R.D.P. Yemen și SV Arabiei Saudite) cunoaște o remarcabilă înflorire economică și culturală, iar în sec. 3 î.e.n - 1  e.n. se afirmă regiunea de NV (actualul teritoriu al Iordaniei și NV Arabiei Saudite), unde ia ființă Regatul Nabateilor. Harta Arabiei la 3500  B.C. milen. 3 - 2 î.e.n. Populațiile de pe coasta estică a Peninsulei Arabia înregistrează, grație rolului de intermediar în comerțul dintre Mesopotamia și Valea Indusului (NV Indiei), o timpurie dezvoltare economică și culturală. Izvoarele sumeriene menționează doi parteneri comerciali în această zănă geografică - ”țările” Dilmun (având centrul poate în Insula Bahrain) și Magan (pe teritoriul actual al Emiratelor Arabe Unite și al Omanului). Ținuturi ale coastei septentrionale se află în sec. 24-23 î.e.n. sub controlul politic al imperiului Akadian. milen. 2 î.e.n. (a doua jumătate). Domesticirea cămilei în Arabia (de unde se răspândește spre Asia Centrală și Africa de N) deschide noi perspective comerțului caravanelor în regiunile deșertice ale Orientului. Arabii, triburi semitice de nomazi care se răspândesc în milen. 2 î.e.n. în întreaga Peninsulă, asimilează treptat elementele etnice mai vechi, dar nu reușesc până în vremea lui Muhammad să realizeze unitatea politică și culturală a întregii Arabii. 1500 B.C. milen. 1 î.e.n. Triburile din SV, vorbind dialecte ale limbii sud-arabice, având ca principală îndeletnicire creșterea animalelor (ovine, caprine, cămile, cai), încep să practice o agricultură bazată pe sistemul irigațiilor și se implică tot mai activ în fluxul comercial dintre Africa de Est, Egipt, Iran și India, exportând smirna și tămâia atât de căutate în lumea mediteraneană. Nivelul de dezvoltare economică și culturală atins îi determină pe autorii greci și romani să dea numele regiunii de Arabia Felix. Patru formațiuni statale mai importante iau ființă în această regiune: în zona septentrională, triburile miaiților creează Regatul Main, cu centrul la Qarnaw, mai la sud sabaiții - cele mai puternice triburi din zonă - pun bazele Regatului Saba; la răsărit de acesta, qatabaniții fondează Regatul Qataban (cu reședința la Timna), iar spre răsărit ia ființă Regatul Hadramaut (capitala Shabwa). Civilizația atestă influențe ale lumii iraniene, iudaice, elenistice și apoi romane. Regatul Saba, cel mai vechi și puternic, va unifica sub autoritatea sa colțul SV al Arabiei. Arabia la 750 B.C. Arabia la 500 B.C. sec. 9 î.e.n. Textele asiriene și ebraice menționează existența triburilor arabe în deșertul siriano-mesopotamian și NV Arabiei. 853. În bătălia de la Qarqar (Siria) suveranul asirian Șalmanasar III enumeră printre dușmani și 1000 de călăreți pe cămile din țara Arabă. sec. 8 î.e.n. Constituirea Regatului Saba ca stat teocratic (marele preot deține totodată și puterea politică supremă), cu centrul la Sirwah, apoi la Marib. Prezumtiva vizită a unei regine din Saba la curtea regelui Solomon pare să fie un reflex în plan legendar al intenselor legături comerciale întreținute cu Regatul Israel. În a doua jumătate a sec. 5, Karib il Watar II (c.420) poartă numai titlul de malik (rege), ceea ce denotă renunțarea la caracterul teocratic al monarhiei. Inscripții asiriene din vremea lui Tiglatpalasar III, Sargon II și Sennacherib înregistrează daruri și tribut trimise de Regatul Saba, Asiriei. Saba își extinde treptat autoritatea asupra statelor vecine, Qataban, Hadramaut și Main; din sec. 5 î.e.n. sunt întemeiate colonii în Cornul Africii (pe teritoriul Etiopiei). După aprige lupte cu tribul homeriților (sau himiariților), sabaiții ocupă citadela Du Raida de lângă orașul Zafar, suveranii Sabei adoptând la sfârșitul sec. 1 e.n. titulatura de regi ai Sabei și Du Raidain. În jurul anului 335 e.n. Regatul Saba este cucerit de etiopieni (statul Aksum); își redobândește după câteva decenii neatârnarea, devenind în sec. 5 câmp de înfruntare religioasă între creștinism și iudaism, triumful celui din urmă declanșând în 525 o nouă invazie etiopiană. După izgonirea ocupanților (575) Saba devine o provincie a imperiului Sasanid, îmbrățișează în 628 noua religie predicată de Muhammad, fiind integrat apoi lumii islamice. 556 - 539 î.e.n. Nabonid, suveranul Regatului Noului Babilon, își extinde autoritatea până în ținuturile Medinei, stabilindu-și timp de 10 ani reședința în oaza Taima din N Arabiei. 522 - 486 î.e.n. Inscripțiile din timpul domniei suveranului ahemenid Darius I, teritoriul supus dintre Mesopotamia și Egipt figurează cu numele Arabaya. sec. 4 - 3 î.e.n. Stabilirea durabilă a triburilor arabe ale nabateilor (originare din Transiordania) în NV Peninsulei Arabia, unde controlează comerțul caravanier dintre Egipt, Mediterana Orientală și Mesopotamia. Regatul Nabateilor, constituit în sec. 2 î.e.n., cu centrul în vechea cetate edomită Petra (astăzi în Iordania), puternic influențat de civilizația elenistică, folosește limba și scrierea aramaică, dar păstrează un panteon pur arab. Listele dinastice consemnează numele a 12 suverani, începând cu Arethas I (Haritat I) și sfârșind cu Rabilos II Soter (71-106 e.n.); apogeul politic al statului este atins în timpul domniei lui Arethas III 937-62 î.e.n.), după care regatul devine clientelar Romei. c. 132 î.e.n. Reprezentanții familiei de origine arabă Abgar preiau puterea în orașui Edessa (fosta Antiohia pe Calirhoe fondat în 303/302 de Seleucos Nicator), emancipând micul Regat Osroene din NV Mesopotamiei de sub autoritatea Regatului Seleucid. Dinastia Abgar va conduce până în 216 e.n. destinul zbuciumat al acestui stat tampon dintre Imperiul Roman și Regatul Parților. 25 - 24 î.e.n. Din ordinul împăratului Augustus, prefectul Egiptului L. Aelius Gallus întreprinde o expediție împotriva Arabiei Felix. Deși forțele romane pătrund până în regiunea orașului Marib (pe teritoriul R.A. Yemen), campania se încheie cu un eșec. 105 e.n. Din dispoziția împăratului Traian, guvernatorul Siriei A. Cornelius Palma ocupă și transformă cea mai mare parte a Regatului Nabateilor în provincie romană. Sediul administrației provinciale și al legiunii care apăra noua posesiune este stabilit în orașul Bostra. În Golful Aqaba este staționată o flotă romană care controlează navigația din Marea Roșie și implicit comerțul cu India. Elemente etnice și de civilizație arabă se răspândesc în imperiu. În 244 e.n., M. Iulius Philippus (Filip Arabul), fiul unui șeic din Trachonitis, ocupă însuși tronul imperial. sec. 3 e.n. Palmyra, cetatea arabă din deșertul sirian, cunoaște în cursul acestui secol o strălucită dar efemeră afirmare. Situată într-o oază la egală distanță între litoral și Eufrat, pe unul dintre cele mai importante drumuri comerciale care leagă Mediterana de Mesopotamia, inclusă la începutul sec. 1 e.n. în Imperiul Roman, Palmyra se dezvoltă rapid după acordarea de către Hadrian a statutului de oraș liber (129 e.n.). În condițiile slăbirii autorității romane în primele decenii ale ”Anarhiei militare”, Septimius Hairanes transformă orașul în centrul unui principat tampon, între imperiile sasanid și roman (c.250). Succesorul său Septimius Odenathus primește în urma victoriilor sale, din partea împăratului Gallienus, titlul de ”dux Romanorum” și ”corrector totius Orientis”. După dispariția sa, ambițioasa-i soție - Zenobia - se emancipează de sub autoritatea romană vizând crearea unui vast imperiu palmirean în Asia Mică, Siria, Palestina și Egipt (270), dar este înfrântă de împăratul Aurelian, iar Palmyra distrusă din temelii (273). sec. 4 - 7. Două seminții arabe continuă să joace un rol politic până la afirmarea islamului în partea septentrională a Peninsulei Arabia: în NE hamizii, cu centrul la Hira, vasali imperiului Sasanid, iar în NV gasanizii, sub autoritate romano-bizantină. Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală. Max's concept. © Copyright 2018 MAX'S CONCEPT