Especificações: Material: MDF Espessura do Material: 6mm Espaço Interior: Largura: 9,5cm Altura: 28cm Comprimento: 16cm

Bradet.cruce pe portal - Biserica de lemn din Brădet - Wikipedia

cruce. cruce de mână. Deţinător la momentul clasării: Muzeul Național al Țăranului Român - BUCUREȘTI. Domeniul: Etnografie. Obiect de cult care se află pe pristol (masa de altar) și cu care preotul binecuvântează pe toți credincioșii la liturghie și la toate slujbele bisericești. Conform ritului creștin crucea ar fi trebuit să reprezinte, în partea centrală, „Răstignirea lui Iisus Hristos”. Pe una din fețe apare crucea cu sulița și buretele, cinci medalioane cu inscripții iar pe cealaltă o floare înconjurată de medalioane cu inscripții. Cromatica: gălbui – culoarea naturală a lemnului patinat.

Salutare și bine v-am regăsit la un început de vară cum nu am mai avut! Dacă în luna aprilie m-am putut „lăuda” cu un număr destul de mare de cărți citite, mai nu a fost o lună la fel de prolifică cantitativ. Cu toate acestea, cărțile pe care le-am citit au fost destul de voluminoase și m-am delectat lecturându-le. Voi începe cu volumul unui autor care-mi place mult - Gaston Leroux, Misterul camerei galbene. Una dintre primele cărți unde premisa este că acțiunea se petrece într-o cameră ermetic închisă, volumul relatează povestea unei crime. Victima, o tânără, este închisă în propria cameră și strigă după ajutor. Abia după ce familia reușește să spargă ușa și să o ajute, este chemată poliția ca să constate că ușa era încuiată pe interior și că nu există nicio modalitate ca cineva să fi ieșit din acea cameră. Rouletabille, detectivul, crede că lucrurile sunt ceva mai complicate de atât.  Gaston Leroux este unul dintre autorii mei preferați la capitolul roman polițist clasic. Are și personaje credibile și simpatice, și crime bine gândite, și motive cât se poate serioase. Știe să contureze natura umană și să transforme cele mai atroce evenimente în câteva ore în care sunt absorbită în totalitate în poveste.  Papillon de Henri Charriere este un pseudo-jurnal-biografie a autorului, unde acesta „își descrie” 12 ani pe care i-a petrecut pe Insula Diavolului, unde a fost exilat de către guvernul Franței în 1931. Bărbatul a fost învinuit de omor și a primit închisoare pe viață, însă o dată ce a ajuns pe insulă, a și pus în aplicare un plan de evadare.  Povestea în sine este foarte interesantă, însă există numeroase dovezi că autorul a preluat foarte multe evenimente și întâmplări din viața altor deținuți. Uciderea comandorului de Haruki Murakami este o altă carte pe care am citit-o în mai. Mi s-a făcut dor de scriitura lui Murakami și tot mă uitam după cartea asta de când a apărut. Relatează povestea unui portretist ce tocmai s-a despărțit de soția sa - o despărțire pe care el nu și-a dorit-o  - și se mută la țară, în casa unui renumit pictor. Aici, descoperă un tablou în pod și după ce face cunoștință cu scena imortalizată, o serie de evenimente ciudate încep să se întâmple. Murakami este, ca de obicei, la înălțime, deși o bună parte din motive sau scene am văzut și în alte cărți semnate de autor, dar într-o altă formă. Haruki Murakami poate îmbrăca în alte haine același tip de eveniment sau același tip de personaj, fără a deveni obositor sau plictisitor. Am mai citit ceva semnat de Wilkie Collins - o povestire scurtă, A Terribly Strange Bed. Este vorba despre un om care câștigă la ruletă și este invitat de noii săi prieteni să doarmă la ei, iar patul în care-l culcă se adeverește a fi unul straniu. Fiind o povestire scurtă, nu se întâmplă nimic ce să-ți taie respirația, dar am regăsit minunatul stil al scriitorului în a crea scene de groază în cele mai obișnuite împrejurări. 35 de kile de speranță de Anna Gavalda este o cărțulie pentru copii, dar din punctul meu de vedere, dă foarte multe teme de gândire și pentru cei mari. În carte, un băiat este desconsiderat de copiii din jur pentru inteligența sa: deși nu suferă clar de o boală cognitivă, băiatul nu reușește să învețe la școală, astfel rămânând repetent în mai multe rânduri, spre disperarea familiei. Cartea arată perspectiva unui copil care urăște școala, deși în alte aspecte ale vieții sale se descurcă de minune. O lectură rapidă, dar care mi-a dat de gândit. Ultima carte pe care am terminat-o a fost Visul de Emile Zola, prima mea întâlnire cu autorul. Romanul relatează povestea unei fete orfane, care este găsită și adoptată de o familie care se ocupă cu brodatul veșmintelor bisericești. Orașul fiind mic, fata, inițial foarte atașată de credință, se îndrăgostește de un tânăr chipeș, care se adeverește a fi fiul monseniorului. Sentimentul este reciproc, însă situația socială a celor doi le stă în calea fericirii.  Visul a fost un roman de dragoste ușurel, nepretențios, exact cum mă așteptam să fie. Elementele atât de specifice romanului clasic - descrierea meticuloasă a orașului, a clădirilor și a oamenilor, elementele religioase atât de importante în viața personajelor, cât și zbuciumul sufletesc descris pe câteva pagini - s-au regăsit din plin în cartea scriitorului francez.  Acestea au fost cărțile lunii mai. Voi ce ați mai citit?