Azot, Velesko
Gouzous, Fous de Gouzous, mi aim azot | Facebook
Fertilizarea roșiilor este o practică fundamentală pentru obținerea unei culturi de tomate de calitate. Fertilizarea este un proces care furnizează substanțe nutritive esențiale solului în care cresc roșiile, ajutând astfel planta să crească și să producă fructe de calitate. Fertilizarea roșiilor se poate face cu îngrășăminte organice sau sintetice, în funcție de preferința grădinarului. Fertilizarea trebuie făcută cu...
Explore Alessandro Buffa's 1237 photos on Flickr!
Illustration about Illustration of an atom with electrons in orbits. Illustration of sphere, formula, orbit - 15090020
Nawłoć rośnie dosłownie wszędzie. Dlatego wykorzystaj ją w ogrodzie do zrobienia znakomitej gnojówki bogatej w azot oraz oprysku, który ochroni rośliny przed chorobami grzybowymi.
Page 5 Read Capítulo Final from the story Instituto Winchester (Jikook) by berelive (Berelive) with 1,004 reads. vampiros, bts, romance. — Otra vez en la azot...
Następnym razem, kiedy skończysz poranną kawę, zastanów się dwa razy, zanim wyrzucisz zużyte fusy z kawy do kosza. Fusy z kawy mają wiele zastosowań w ogrodzie. Wzbogacają glebę w azot, potas i inne minerały, poprawiają jakość gleby i wzrost roślin.
Stulisz lekarski (Sisymbrium officinale) należy do rodziny gorczycowatych-krzyżowych. To popularna na terenie Polski roślina, występująca także w Europie i Azji oraz w Afryce północnej. Porasta ona nieużytki i ugory preferując gleby bogate w azot. Stulisz lekarski jest jednoroczna rośliną siewną trującą. Nasiona ...
Dna moczanowa (inaczej podagra lub artretyzm) spowodowana jest nadprodukcją kwasu moczowego i jego soli w organizmie. Kwas moczowy jest przeźroczystą i bezzapachową substancją. W organizmie powstaje on na skutek reakcji chemicznych ze związków zawierających azot. Jest substancją jedną z niewielu, która nie rozpuszcza się wodzie. Natomiast kwas moczowy rozpuszcza się w solach alkalicznych. I…
”Hrănirea” roșiilor este extrem de importantă având în vedere că acest pas duce la o dezvoltare armonioasă a plantelor şi implicit la un rog bogat. În cazul hrănirii trebuie ştiut că, în general, plantele au nevoie de cel puțin trei elemente de bază: azot – fosfor – potasiu. Pe lângă aceste elemente, mai sunt, fireşte si […]
Gunoiul de la păsările de curte, precum cel de la găini sau de la rațe, este un îngrășământ extrem de fertil, mai ales pentru grădina de legume, dar și pentru pomii fructiferi. Foarte bogat în azot, fosfor și potasiu, găinațul încorporat în sol poate crește aciditatea acestuia, așa că este nevoie de administrare corespunzătoare în cadrul […]
Deseori, îngrășămintele aplicate nu sunt asimilate în măsura așteptată de către plante. Pe lângă condițiile de mediu care pot influența gradul de asimilare a îngrășămintelor (detalii despre influența secetei asupra asimilării îngrășămintelor pe acest link), o importanță mare o are și conținutul fiecărui element în sol. Nemijlocit, un conținut mai mare sau mai mic al unui element poate influența negativ disponibilitatea altuia pentru plante. În acest articol discutăm mai multe la acest subiect. Metodă sigură de determinare a conținutului fiecărui element în sol este analiza solului. Un indiciu important este și planta, pe frunzele sau alte părți ale căreia pot apărea diverse simptome. Toate oligoelementele sunt strâns legate între ele. Dacă nu va fi unul - nici celelalte nu vor avea efect. De exemplu, dacă nu există suficient molibden sau cobalt sau nu este respectat raportul dintre calciu și magneziu, atunci azotul nu va fi absorbit de plante, indiferent de cantitățile acestuia în sol. Primul element important - sulful Totul începe cu sulful - în cazul problemelor de asimilare a elementelor, sulful este primul element care poate influența negativ disponibilitatea celorlalte. Majoritatea cantității de sulf din sol este stocat în materia organică și nu poate fi folosită de plante până când nu este convertită în sulfat (SO₄²) cu ajutorul bacteriilor din sol. În cazul unei carențe de sulf, cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru plante, este să aplicați sulf primăvara - suficiente sunt 10 - 20 kg la 1 ha (sulful în cantități mari poate provoca acidificarea solului). Această doză mică aciditatea solului nu o va schimba, dar procesul de disponibilitate al altor oligoelemente îl va îmbunătăți. Anionul de sulf este mobil în sol, la fel cum azotul nitric, astfel poate fi ușor levigat în straturile inferioare. Este recomandată aplicarea sulfului împreună cu îngrășămintele cu azot. Cantitățile îngrășămintelor cu sulf nu trebuie să depășească 1/5 din norma recomandată de azot. Borul influențează asimilarea siliciului, calciului Borul este următorul. De obicei, primăvara nu este suficient bor pentru toate plantele. Din cauza faptului că este insuficiență de bor, alte elemente nu sunt asimilate. Se asimilează după ce intră borul în lucru cu siliciul, apoi cu calciul. Borul este responsabil pentru structura plantei. Borul din soluția solului devine inaccesibil în condiții de secetă îndelungată. Pentru o administrarea argumentată a borului, este necesară mai întâi de toate analiza solului și a țesutului vegetativ. Carența apare atunci când nivelul borului în frunze este sub 20 ppm. Influența insuficienței de calciu Dacă solul are un conținut scăzut de calciu, micorizele nu se vor dezvolta. Asta înseamnă că va fi slab sistemul radicular și planta însăși. Dacă, dimpotrivă, calciul în sol este în supraabundență, atunci va atrage toate microelementele spre sine ca un magnet și nu va permite celorlalte să aibă eficacitate. Dar dacă există o cantitate mare de calciu în plantă, atunci, ca un camion mare, va repartiza hrana în fiecare celulă. Dacă calciul este în lipsă, atunci azot va fi, de asemenea, insuficient. Azotul este vital pentru plantă pentru formarea de aminoacizi, ADN si diviziunea celulară. Calciul cu azotul ar trebui să funcționeze întotdeauna în pereche. Ca un bun exemplu în acest sens este îngrășământul nitratul de calciu. Magneziul Următorul element este magneziul. Este foarte eficient aplicat împreună cu zincul și potasiul pe frunze (îngrășăminte foliare), 100 g la 100 litri de apă. Fosforul este strâns legat de carbon și zinc. Carbonul atrage energia pentru a forma zaharurile necesare creșterii plantelor, iar potasiul le va răspândi deja în întreaga plantă. Lanțul bor, siliciu, calciu, azot, magneziu, fosfor, carbon, potasiu deblochează întregul sistem de asimilare a micronutrienților. Și dacă, de exemplu, vedeți, că plantei îi lipsește siliciul, fiți siguri: toate elementele care sunt în lanț cu el sunt blocate și nu permit dezvoltarea plantei: După Nicolai Bîkov - consultant agricultura organică, Ucraina Drept un alt exemplu ce explică unele dintre interacțiunile dintre elementele-nutrienți ai plantelor poate servi Schema lui Mulder: Conform schemei lui Mulder, nivelurile ridicate ale unui anumit nutrient în sol pot interfera cu disponibilitatea și absorbția de către plantă a altor nutrienți. Se spune că acei nutrienți care interferează unul cu altul sunt antagonişti. De exemplu, nivelurile ridicate de azot pot reduce disponibilitatea borului, potasiului și cuprului; nivelurile ridicate de fosfor pot influența absorbția de fier, potasiu, calciu, cupru și zinc; nivelurile ridicate de potasiu pot reduce disponibilitatea magneziului. Astfel, cu excepția cazului în care se asigură o aprovizionare echilibrată adecvată a tuturor nutrienților – prin utilizarea datelor analizei solului – aplicarea unor niveluri din ce în ce mai mari de azot, fosfor și potasiu din îngrășămintele compuse poate induce deficiențe ale altor nutrienți esențiali. Influențează aciditatea solului la absorbția oligoelementelor? Desigur. Sistemul radicular al plantelor funcționează cel mai bine la un pH de 6,5. La o astfel de aciditate, toate oligoelementele din sol sunt cel mai accesibile. Orice abatere într-o direcție sau alta perturbă ritmul obișnuit al alimentației plantei. Aciditatea solului este cel mai important factor care afectează creșterea și dezvoltarea plantelor, vă convingeți urmărind scala de clasificare a acidității solului (de la 0 la 14) distinge între: acid (0 < pH < 5) ușor acid (5 < pH < 6), neutru (6 < pH <7) soluri ușor alcaline (7 < pH < 8) alcaline (8 < pH < 14). Detalii despre pH-ul solului – importanță, cum poate fi reglat. Pentru numărul predominant de culturi este optim un pH de sol neutru. Atât un pH foarte scăzut (pH < 4,0) cât și foarte ridicat (pH > 9,0) are un efect toxic asupra sistemului radicular al plantei și chiar o pot omorî. De exemplu, la pH 4,0 - 5,5, manganul, fierul și aluminiul devin forme uşor accesibile şi îşi sporesc propria concentrare spre nivel toxic. Un exces al acestor elemente perturbă proteinele și carbohidrații, metabolismul, formarea organelor de reproducere și adesea duce la moartea culturii. Azotul și fosforul în astfel de condiții devin pentru culturi inaccesibile. Aciditatea prea mare inhibă absorbția sulfului, calciului, magneziului și molibdenului. Și, ca urmare a unei astfel de înfometări are loc moartea plantelor pe care nu ați putut-o preîntâmpina, deoarece nu păreau să existe riscuri. Aciditatea prea mare a solului inhibă dezvoltarea bacteriilor radiculare, care practic face imposibil ca leguminoasele să absoarbă nivelul necesar de azot culturilor. Pe soluri alcaline (pH 7,5 - 8,5), disponibilitatea de mangan și cupru, zinc și bor, fier și multe alte oligoelemente este grav afectată. Mulți ani de experiență în agricultură confirmă, că plantele cel mai ușor asimilează nutrienții găsiți în sol cu o valoare a pH-ului în interval de 6,5 - 7 unități. Acest lucru este deosebit de important pentru plantele tinere. Tocmai la această aciditate s-au introdus majoritatea îngrășămintelor, care sunt absorbite în totalitate. La pH-ul de 5,5 pierdem, de fapt, un sfert din azotul introdus, o treime din potasiu și jumătate din fosfor. Drept concluzie, putem spune că vital în nutriția plantelor este echilibrul elementelor, iar îngrășămintele aplicate în exces pot, mai degrabă, produce daune decât să influențeze pozitiv recolta. Astfel, este important să realizăm analiza solului pentru a determina carențele, iar unele elemente necesare plantelor pot fi administrate foliar. Acest material este realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 2020-2022”, implementat de A. O. „Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED). AED mulțumește Agrobiznes pentru produsul elaborat.
Review Renal Anatomy & PhysiologyThe kidneys filter the blood to remove wastes and balance fluid, electrolytes, minerals, and acids and bases in the body. The kidneys are also responsible for production of renin and erythropoietin, and activation of Vitamin D. Impairment of these functions can lead to systemic problems, even death. Key Terms: Azotemia is increased blood urea nitrogen (BUN), creatinine, and other nitrogenous waste products in the blood (azot = nitrogen, emia = blood). Azotemia occurs in both acute kidney injury and chronic kidney disease, which are characterized by reduced renal filtering.Uremia: Azotemia can lead to uremia, which is a clinical syndrome characterized by a cluster of signs/symptoms in various body systems, including the cardiac and nervous systems. Uremia can occur in acute kidney injury but is more common in chronic disease.Acute kidney injury (AKI) is characterized by a rapid decrease in renal function over days or weeks; it is associated with azotemia and, sometimes, uremia. Acute kidney injury was formerly called acute kidney failure; this new terminology includes, but is not limited to, kidney failure. Chronic kidney disease (CKD) is characterized by a gradual, progressive loss of renal function and declining GFR (less than 60 ml/min/1.73 mt2 lasting for 3+ months). We can break the progression of CKD into 5 stages with decreasing renal functioning, increasing accumulation of toxins, and worsening uremia. CKD was previously called "chronic kidney failure"; new terminology includes, but is not limited, to kidney failure. End-stage renal disease (ESRD) is the terminal stage of kidney disease; GFR is less than 5% of normal. Renal failure is the result of excess retention of nitrogenous waste products and electrolyte disturbances that produce a variety of signs and symptoms. MAD HUNGER signs and symptoms of Renal Failure: - Metabolic acidosis - Dyslipidemia - Hyperkalemia - Uremia - Na+ and H2O retention (with resulting heart failure...
Îngrășămintele chimice sau altele pe care le puteți achiziționa de la magazinele de profil își demonstrează eficiența. Cu toate acestea, costul sau impactul acestora le fac mai puțin utilizate în grădini, pe suprafețe mici. Remediile populare pentru hrănirea răsadurilor de legume vă vor permite să obțineți plante sănătoase ce vor oferi o recoltă bună în viitor. Multe dintre ingredientele pentru metodele descrise le aveți acasă sau le puteți cumpăra fără probleme de la magazin sau farmacie. Pe lângă faptul că au impact minim, acestea nu sunt atât de puternice, așa că chiar dacă nu ați preparat corect soluția, probabilitatea de a dăuna plantelor este foarte mică. Desigur, în orice caz, nu ar trebui să udați răsadurile cu aceste îngrășăminte prea des, doar folosindu-le rațional, răsadurile de roșii, ardei, castraveți, vinete sau varză vă vor bucura. Prima hrănire a răsadurilor cu îngrășăminte Este recomandat să se efectueze prima hrănire a răsadurilor la 10-14 zile după repicare. Dacă răsadurile cresc în recipiente separate, atunci ghidați-vă după dimensiunea lor: ar trebui să aibă cel puțin 2-3 frunze adevărate. Înainte de plantarea răsadurilor în sol, pot fi efectuate mai multe hrăniri, dar intervalul dintre fiecare ar trebui să fie de cel puțin 7 zile. Cel mai bine, este să alternați diferite tipuri de îngrășăminte. Deci, iată cu ce puteți hrăni răsadurile. Îngrășământ produs din coji de ouă Coaja de ou conține mult calciu, care asigură diviziunea celulară și, în consecință, creșterea activă a răsadurilor. În calitate de îngrășământ, se folosește o infuzie de coajă de ouă. Luați cojile a 3-4 ouă de găină, turnați 3 litri de apă caldă și lăsați la infuzat într-un loc întunecat. Pentru a preveni răspândirea mirosului, acoperiți recipientul cu un capac etanș. După 3 zile, când infuzia devine tulbure și cu miros specific, se diluează în proporție de 1:3 și se udă răsadurile. Cojile de ouă pot fi, de asemenea, folosite fiind tocate mărunt cojile și împrăștiindu-le pe solul din recipientele cu răsaduri. FOTO: sunstonefarmandlearn Amoniacul - fertilizant și insecticid eficient Este indicat ca răsadurile sa se fertilizeze cu amoniac, ce conține 82% azot și este ușor absorbit de plante. Azotul va întări tulpinile răsadurilor, va spori creșterea frunzelor. Pentru a pregăti soluția, dizolvați 1 linguriță de amoniac în 10 litri de apă, amestecați bine și turnați cu grijă răsadurilor la rădăcină. Pe lângă efectul de sporire a creșterii, coropișnițelor și sârmarilor nu le place amoniacul, așa că poate fi folosit pentru a proteja plantele chiar și după transplantarea lor în pământ. Dizolvați 3-4 linguri în 10 litri de apă și turnați 0,5 litri în fiecare cuib pregătit pentru plantare. Hrănirea răsadurilor cu zaț de cafea Zațul de cafea saturează solul cu azot. Deși nu există atât de mult în el ca, de exemplu, în amoniac (doar aproximativ 2%), plantelor le va plăcea. Datorită zațului, plantele vor putea absorbi rapid alți nutrienți din sol. Înainte de a hrăni plantele, clătiți zațul de cafea cu apă curată, uscați-l și apoi încorporați-l în sol. Astfel veți îmbunătăți compoziția solului, vor fi atrase râme și microorganisme benefice. Hrănirea răsadurilor după plantare în sol Prima fertilizare poate fi efectuată la 10 zile după plantarea răsadurilor în câmp. Următoarea este realizată la 14-20 de zile după prima. A treia hrănire se face de obicei în momentul înfloririi. Hrănirea răsadurilor cu îngrășământ pe bază de drojdie Hrănirea foliară cu soluție de drojdie a răsadurilor este foarte populară, deoarece drojdia contribuie la creșterea masei verzi, accelerează creșterea plantelor, le sporește imunitatea și rezistența. După aplicarea hrănirii foliare, sistemul radicular primește un impuls puternic pentru dezvoltare. Drojdia aduce beneficii și solului. Se toarnă 100 g de drojdie în 10 litri de apă, se adaugă două linguri de zahăr și se lasă peste noapte. Diluați produsul finit într-un raport de 1:5 și udați plantele la rădăcină. Înainte de înflorire, fertilizarea cu drojdie poate fi repetată. Hrănirea răsadurilor cu îngrășăminte din cenușă Cenușa de lemn este o sursă valoroasă de potasiu și fosfor, de care plantele au atât de mult nevoie în această etapă. O astfel de fertilizare poate fi aplicată atât sub formă uscată (o linguriță de cenușă per plantă, doza maximă fiind de două linguri), cât și sub formă de infuzie. Se dizolvă o jumătate de pahar de cenușă în 10 litri de apă fierbinte, se lasă să se infuzeze o zi. Apoi strecurați și udați plantele. Hrănirea răsadurilor cu îngrășăminte din coajă de banană Cojile de banană sunt bogate în potasiu și sunt folosite cu succes în zonele suburbane. Pentru a pregăti un îngrășământ nutritiv, puneți coaja a 2-3 banane (o puteți mărunți în prealabil) cu 3 litri de apă caldă. Se infuzează coaja timp de 3 zile, apoi se strecoară și se udă plantele la rădăcină. Hrănirea răsadurilor cu îngrășăminte din coajă de ceapă Cojile de ceapă sunt un îngrășământ de neprețuit pentru răsaduri și sunt la fel de accesibile ca și cojile de banană sau cojile de ouă. Este deosebit de util să udați plantele firave cu infuzie de ceapă, coaja conține o mulțime de antioxidanți care întăresc plantele. Fitoncidele aduc, de asemenea, beneficii nu mai mici. Unele boli produse de ciuperci și bacterii patogene tot ar putea fi astfel prevenite. Și în ceea ce privește cantitatea de nutrienți, coaja de ceapă nu este inferioară altor remedii populare, conține și vitaminele A, C, grupa B, potasiu, fosfor, fier și altele. Pentru a pregăti infuzia, veți avea nevoie de 2 pahare umplute cu coajă de ceapă. Turnați 2 litri de apă clocotită și lăsați timp de aproximativ 2 zile. Apoi, infuzia se strecoară și se diluează într-un raport de 1:3. Dacă planta arată rău, o puteți hrăni cu infuzie de ceapă deja în a 3-a zi după plantare. V-ar putea plăcea și 4 lucrări inutile în grădină în perioada de primăvară. În concluzie, ce trebuie să știți: 1. Hrănirea răsadurilor în recipiente diferă de hrănirea plantelor transplantate în sol, când plantele sunt mai întâi udate și apoi fertilizate. În cazul răsadurilor în containere, acest lucru poate duce la aceea, ca solul să fie prea umed și se va dezvolta putregaiul. Prin urmare, cel mai bine este să separați udarea și hrănirea foliară. De exemplu, udați seara plantele și hrăniți-le dimineața. 2. Răsadurile crescute în sol trebuie hrănite cel mai bine dimineața într-o zi înnorată sau posomorâtă. 3. Nu folosiți soluții concentrate de îngrășăminte, asigurați-vă că le diluați astfel încât plantele să nu se ardă. 4. Hrănirea prea frecventă slăbește plantele și reduce randamentul. Regula principală este că este mai bine să subalimentați decât să supraalimentați. 5. Fiți atenți la aspectul plantelor. Dacă frunzele și tulpinile sunt puternice, sănătoase, nu vă grăbiți să le hrăniți din nou. Dar dacă sunt firave sau ofilite, atunci este timpul să le hrăniți. De asemenea, următoarele semne semnalează probleme cu plantele: frunzele inferioare se decolorează - lipsă de azot;frunzele se îngălbenesc, vârfurile se usucă - lipsă de potasiu;lăstari subțiri, frunze violete sau albăstrui - lipsă de fosfor. 6. Nu păstrați cantitățile rămase după fertilizare. De fiecare dată se utilizează o soluție proaspătă. Citiți și despre Creșterea răsadului – 19 greșeli cel mai frecvent făcute.
Ardeiul este o cultură cu cerințe mari la întreținere, pentru asigurarea recoltelor bune. Ofilirea, încetinerea sau încetarea creșterii sunt probleme des întâlnite în cultura ardeiului. În acest articol vom discuta despre posibilele cauze ale acestor probleme și metode de a ameliora situația. De ce ardeii cresc prost Motivele eșecurilor în cultivarea ardeiului sunt multe, printre cele principale se numără: semințe necalitative (planta va fi slabă pe întreaga perioadă de vegetație); repicarea incorectă sau transplantarea. Transplantarea prea adâncă în sol sau la transplantare au fost deteriorate rădăcinile; probleme ale solului (fertilitate slabă sau structură necorespunzătoare, sol rece în seră/solar); încălcarea sistematică a regimului de temperatură, expunerea la temperaturi scăzute sau căldură extremă, fluctuații de temperatură în timpul zilei și pe timp de noapte; aer uscat în seră, ventilație slabă sau prezența curenților de aer; irigații necorespunzătoare și folosirea apei reci sau de proastă calitate; ore scurte de zi, iluminare slabă; fertilizarea ineficientă, adică supraalimentarea sau, dimpotrivă, introducerea unei cantități insuficiente de elemente nutritive; ignorarea copilitului sau retezării vârfurilor la unele soiuri de ardei ce necesită aceste operațiuni. Află aici De ce se răsucesc frunzele la roșii și ardei. Cauze și prevenire. Dezvoltarea slabă a plantelor de ardei este posibilă dacă se ignoră tehnicile corecte de cultivare. Dacă cel puțin o etapă în îngrijire este încălcată, planta încetează să crească. Principalele cauze ale încetinirii creșterii plantelor de ardei sunt: 1. Plantarea incorectă a răsadurilor Nerespectarea termenului de plantare a răsadului poate fi unul dintre motivul creșterii. Dacă răsadurile au fost plantate într-un loc permanent prea devreme, cultura nu va înflori și, ca urmare, nu va lega fructe. În cel mai bun caz, veți obține o recoltă târzie. Răsadul de ardei se plantează când în sol se atinge temperatura de cel puțin 14°C (de obicei, în câmp deschis în perioada 1-25 mai). Citiți mai multe despre Când plantăm răsadurile în câmp. Perioada optimă pentru fiecare specie. 2. Îngrășăminte selectate incorect Absența fructelor este adesea rezultatul hrănirii necorespunzătoare. Ardeii sunt sensibili la substanțele chimice. În primul rând, nu e benefică o cantitate excesivă de azot, iar deficitul de îngrășăminte cu potasiu și fosfor, dimpotrivă, contribuie la dezvoltarea slabă a plantei și încetinirea creșterii plantei. Aveți în vedere, efectuând tratamentele, că e periculoasă suprasaturația cu fertilizanți sintetici, sunt mai binevenite îngrășămintele organice. Important! Nu folosiți niciodată gunoi de grajd proaspăt pentru fertilizare. El este capabil să ardă rădăcinile plantelor de ardei, dar și să ducă la infestarea cu buruieni, dăunători, cum ar fi coropâșnița. Detalii despre Coropâșnița – cum prevenim răspândirea. Combatere. Îngrășămintele care conțin fosfor și potasiu pot fi aplicate aproape pe toată perioada de viață a culturii: aceste substanțe au un efect pozitiv asupra dezvoltării rădăcinii și accelerează creșterea fructelor. Detalii despre Putregaiul apical la ardei – cauze și tratament. 3. Solul nepotrivit Motivul dezvoltării lente sau încetării complete a creșterii plantei poate fi solul compact și sărac. Gradul de productivitate și rata de creștere a răsadurilor depinde de locul în care sunt transplantate. Nefavorabil este terenul cu un conținut scăzut de cernoziom sau prea nisipos. Ardeiul va crește bine pe terenuri plane cu expoziție sudică, bine nivelate, soluri luto-nisipoase, fertile, permeabile, bine afânate. 4. Încălcarea condițiilor de creștere recomandate Lumina insuficientă (creșterea la umbră) și temperatura necorespunzătoare (timpul prea rece sau căldură de peste +30°C) sunt inacceptabile pentru răsadurile de ardei. Important în cultivarea acestei culturi este să nu ignorați caracteristicile soiurilor. Folosiți soiuri adaptate condițiilor din zona Dvs. La căldură extremă, deschideți ușile serei/solarului. Asigurați o temperatură suficientă (+23...+25°С). Protejați plantele de lumina directă a soarelui și de curenții de aer. Respectați regula principală de udare – nu udați prea mult, dar nici nu lăsați să se usuce prea mult solul. Umiditatea optimă a solului trebuie să constituie 70–75% din capacitatea de câmp pentru apă – pentru faza de până la fructificare, şi 80–85% – în perioada fructificării plantelor la umiditatea aerului de 75–80%. Normele de irigare prin aspersiune 300–400 m3/ha, pe vegetaţie efectuându-se 11–13 udări. La irigarea prin picurare normele de irigare vor varia între 20–50 m3/ha şi vor fi aplicate în perioadele respective conform normelor. Detalii despre Irigarea ardeiului prin picurare. Sfaturi pentru recolte bune. 5. Atacul de boli și dăunători Umiditatea prea mare a aerului poate provoca afectarea fructelor de putregaiul cenușiu sau alb, precum și alternarioza. Agentul patogen pătrunde în plantă prin țesuturile deteriorate. Cultivarea ardeiului timp de câțiva ani în același loc duce la acumularea patogenilor în sol: fitoftoroza, fuzarioza și manei. Aflați mai multe și despre Mana de sol la roșii: 5 reguli pentru a proteja cultura. Bolile enumerate reduc vitalitatea ardeiului, frunzele și tulpinile se ofilesc, creșterea este inhibată. După ceva timp, planta poate muri. În plus, bolile epuizează solul. Insectele dăunătoare reprezintă nu mai puțin pericol pentru plante – acestea adesea pot fi afectate de afide, musculița albă, buha semănăturilor, tripși, gândaci de Colorado sau coropâșnițe. Analizați bine plantele pentru a depista semne sau simptome posibile de atac. Utilizați produse omologate pentru combaterea patogenilor. În Moldova, contra musculiței albe de seră sunt omologate produsele ce conțin lambda-cihalotrin (Cordoba - 0,15-0,2 l/ha). În România contra afidelor și musculiței albe sunt omologate produsele pe bază de flupiradifuron (Sanium System - 4,5 l/ha, Sivanto Prime - 0,56 l/ha pentru plante cu înălțime de 1m în maxim 750 l apă/ha, oxamil (Vydate - 10 l/ha), deltametrin (Poleci - 30-50 ml/hl apă (0,03-0,05 %)) și altele. Contra tripșilor produse pe bază de abamectin (Vertimec Pro - 1,2 l/ha), deltametrin (Poleci). Prevenirea stopării creșterii și altor probleme la cultura ardeiului Măsurile preventive vor ajuta la evitarea problemelor ce pot apărea în perioada de creștere și se răsfrâg negativ asupra productivității ardeilor: Alegeți solurile potrivite pentru cultivarea ardeiului. Respectați asolamentul. Ardeiul se cultivă cu succes după varză, leguminoase, bostănoase. Alternați fertilizarea cu substanțe organice și minerale. Creșteți treptat cantitatea de îngrășământ aplicată. Nu fertilizați excesiv cu azot, deoarece acest lucru va duce la creșterea masei verzi în detrimentul fructificării. Efectuați fertilizările pe solul umed, cu două zile înainte de fertilizare, udați solul. Apa pentru irigare trebuie să fie de temperatura camerei. Este recomandat a efectua udările dimineața. Pe suprafețe mici turnați apă la rădăcină, încercând să nu atingeți lăstarii și frunzele. Afânați nu prea adânc solul din jurul fiecărei plante, dacă nu este mulcit. Îndepărtați fructele sau părțile plantei cu deteriorări mecanice, cu simptome de atac ale unei boli pentru a preveni infectarea în masă.
Byłam tu nie po raz pierwszy - zdarzyło mi się kręcić po Puszczy Knyszyńskiej, dosłownie tuż po drugiej stronie wiejskich płotów. Jednak wcześniej nie przyszło mi wpaść na pomysł odwiedzenia samej wsi; nie spodziewałam się aż takich widoków. Tu podziękowania dla Piotrka, który namówił mnie na plener w tej wsi :) O Zasadach nie wiem wiele - dowiedziałam się o nich tyle, ile sama zobaczyłam. Ma to swój urok - w mojej głowie pozostaną tajemnicze i nieodkryte, zupełnie jak na samym początku. Wieś ta w przeciwieństwie do opisanych wcześniej Solnik i Soc nie posiada typowej zabudowy ulicowej. Obstawiam, że Zasady powstały jako osada leśna, rozrastająca się spontanicznie bez narzuconego z góry rygoru. Jednak zastanawia mnie widoczny w systemach informacji przestrzennej układ działek, wąskich i długich jak w przypadku wsi ulicowych. Zasady są bardzo małą miejscowością. Brukowana, kręta ulica sprzyja przyjaznym w odbiorze perspektywom i spacerowym widokom. Proste drogi ulicówek przyzwyczaiły mnie do widoków podanych jak na tacy - kadrów obejmujących wieś od początku do samego jej końca. Tutaj sprawa wygląda zupełnie inaczej, droga jest tak wąska i kręta, że przez chwilę ma się wrażenie, że prowadzi wyłącznie wgłąb prywatnej posesji. Zakręty kryją za sobą następne widoki, sprawiając, ze spacer staje się atrakcyjniejszy - i tak jakby dłuższy :) Droga przypomina też skansenowe uliczki, otoczone płotami zrekonstruowanych zagród. A przecież to prawdziwa wieś! Podróżując po Podlasiu widzę kilkadziesiąt, a może i nawet kilkaset wsi w przeciągu roku. Jednak Zasady mogę uznać za jedną z miejscowości najlepiej zachowanych krajobrazowo. Myślę, że w tej kategorii znajdują się ex-aequo obok wsi objętych szlakiem Krainy Otwartych Okiennic. Pragnę jednak zwrócić uwagę, że Zasady nie zostały objęte żadnym programem ochrony; ich doskonały stan zachowania jet raczej powiązany z ich położeniem. Z lekka niedostępnym, oddalonym od miejskiej aglomeracji. Z marnym (w świetle współczesnego postrzegania) dojazdem do Białegostoku, słabym powiązaniem ze szkołami i publiczną komunikacją. Jadąc do Zasad miejcie na uwadze podróż drogą gruntową, prowadzącą przez Puszczę Knyszyńską, troszkę wyboistą i mocno kurzącą auta. Osobiście postrzegam to jako olbrzymi plus, bowiem wiele moich ukochanych miejscowości skończyło jako sypialnie Białegostoku, wypełnione szeregówkami, współczesnymi osiedlami psującymi historyczny charakter miejscowości. To co większość osób postrzega jako minusy, staram się przekuć w plusy - wieś odznacza się doskonale zachowanym krajobrazem kulturowym, niezakłóconym przez współczesne trendy projektowania. Tutaj nie króluje pasteloza ani dworkoza. Wystarczy zerknąć na wsie położone tuż przed Zasadami - nie ma już tak wielu starych, wysokich drzew, sadów, więcej jest domów zmodernizowanych, a jeszcze więcej domów współczesnych, pasujących do klimatu wsi jak przysłowiowa pięść do nosa. Każdy mieszkaniec docenia tą specyficzną atmosferę i kontynuuje zamierające tradycje dziadków. Jestem pełna zachwytu, że taka wieś uchowała się tak blisko miasta wojewódzkiego. Ta sielskość Zasad jest w pełni szczera, naturalna. Każdy działa tu pozornie dla siebie, a w głębi duszy chyba dla innych, dla wszystkich. Zasady położone są w samym sercu Puszczy Knyszyńskiej. Naleciałości architektury rosyjskiej są tu już słabiej widoczne. A Solniki i Zasady dzieli zaledwie 30km! Domy w Zasadach (podobnie jak architektura większej części regionu) posiadają mniej liczne zdobienia i uboższą kolorystykę. W oko wpadł mi koronkowy wzór wycinanki, jednakowy w kilku domostwach. Gdzieś tutaj mieszkał lokalny producent tych zdobień, którego finezyjny szablon wyjątkowo przypadł mieszkańcom do gustu. Ktoś ozdobił nią ganek i wąski okapnik, ktoś inny boki przeszklonej werandy. Krzyż i kielich były dość popularnymi motywami pojawiającymi się na ścianach domów podlaskich. Domy takie jak ten widywałam wieloktrotnie. Najbardziej urzekł mnie przeszklony ganek (weranda). Podoba mi się w nim wszystko, od wycinanki, przez kolor farby po różnobarwne szybki. Ciekawe, czy ta zwykła przeźroczysta wstawka służyła wyglądaniu na zewnątrz :) Dzięki uprzejmości właścicielki ( bardzo Panią pozdrawiam, Pani Alicjo! ) udało się nam wejść do jednego z ogrodów. Zdecydowanie najefektowniejszego w całej miejscowości :) Bardzo mnie to ucieszyło, w swoich zasobach nie mam ani jednego porządnego wiejskiego ogrodu sfotografowanego właśnie w czerwcu. A wtedy przecież dzieje się tak wiele! Ogród Pani Alicji to prawdziwa kolekcja kosaćców bródkowych, inaczej zwanych niemieckimi. Nie mam wszystkich odmian na zdjęciach, zrobienie zdjęć dla każdej z osobna zajęłoby mi wieki. Jednolite, dwubarwne, trójbarwne, z plamkami, z cętkami. Nazwę gatunkową zawdzięczają bródce czyli pasmu aksamitnych włosków na trzech zewnętrznych płatkach. Kosaćce, zarówno niemieckie jak i syberyjskie, są rośliną historyczną, sadzoną od pokoleń w wiejskich ogrodach. Dodam tutaj swoją uwagę: liście k. bródkowych, w przeciwieństwie do liści k. syberyjskiego zasychają po kwitnieniu. Ten niezbyt estetyczny moment warto mieć na uwadze planując rabatę. Kosaćce można obsadzać wokół innymi bylinami, osiągającymi pełną wysokość w lipcu - tak by latem przysłonić zasychające szable irysów. Właścicielka na rabacie posadziła inne, później kwitnące rośliny, które teraz - w sierpniu - z pewnością ukryły irysowy mankament. W tym ogrodzie nie zabrakło innych perełek czerwcowej, tradycyjnej rabaty. Poniżej: przedstawiciele rzędu jaskrowców, obejmującego min. rodzinę jaskrowatych i makowatych. Przedstawicielem pierwszej z nich jest orlik pospolity, w bladoróżowej, pełnokwiatowej odmianie. Rodzinę makowatych reprezentuje serduszka okazała, cudowna, delikatna bylina. Uwielbiam ją ponad wszystko, nie tylko za kwiaty przypominające wisiorki, ale też za sposób w jaki wybarwia się w drugiej połowie lata. Wtedy jej liście stają się jajecznożółte. I jak słusznie zauważyła moja mama - wspaniale prezentują się podświetlone przez zachodzące słońce. Nie zabrakło też łubinu trwałego, szalenie ozdobnej byliny o niesamowitym patencie na rozmnażanie się. Podobnie jak większość przedstawicieli rzędu bobowców rozrzuca swoje nasiona wykorzystując zmyślny patent. Dojrzałe strączki przybierają niemal czarną barwę; nagrzane słońcem gwałtownie pękają, strzelając nasionami najdalej jak się da. Łubin występuje w naturze. Nie jest jednak naszą rodzimą rośliną, a zdziczałą i nieźle zadomowioną we florze Polski. Co ciekawe łubin zaprzyjaźnił się z bakteriami zdolnymi wiązać azot z powietrza. Łubiny, nie tylko trwałe, stosowane są do do użyźniania gleby ubogiej w wyżej wspomniany pierwiastek. Orientalna księżniczka, czyli piwonia (peonia) chińska. Wspaniała, długowieczna bylina o aromatycznych kwiatach. Występuje w wielu odmianach, jednak wsie zdobią te najstarsze, pełnokwiatowe odmiany, zwykle w barwach od bieli, poprzez róż aż po głębokie bordo. Poniżej współczesny gatunek - powojnik, czyli częściowo drewniejące, wieloletnie pnącze. Mimo niedługiego stażu bardzo dobrze wpisuje się w charakter wiejskiego ogrodu. Poniżej, po lewej, kolejne pnącza. Winobluszcz trójklapowy ( o skórzastych liściach) i winobluszcz pięciolistkowy (o palczastych liściach) Tutaj - wschodząca gwiazda - ostróżka ogrodowa. Kolejna wspaniała roślina, tym razem o strzelistych kwiatostanach. Wolę stare odmiany ostróżek. Ich kwiaty są drobniejsze i lżejsze. Współczesne, pełnokwiatowe odmiany bardzo łatwo łamią się pod ciężarem mokrych od deszczu kwiatostanów. Ten efekt przejścia współcześnie nazywa się otwarciem widokowym. Tutaj powstał mniej lub bardziej spontanicznie, i robi świetne wrażenie. I czwarty gatunek pnącza - bluszcz pospolity. Czyli ten zimozielony, rodzimy gatunek, który z łatwością wspina się po szorstkich powierzchniach. W ogrodzie Pani Alicji nie zabrakło warzywniaka - całkiem dużego, otoczonego ozdobnymi roślinami. Jest też sad ze starymi jabłoniami. W Zasadach jest bardzo dużo starych sadów. Doskonale, gdyż sady coraz częściej wycina się, a w ich miejscu zwykle zakłada... trawniki. Nie bardzo rozumiem dlaczego. Pod topór idą sady z dużych, zdrowych drzew, nasadzenia złożone ze sprawdzonych odmian dużo bardziej odpornych na patogeny niż te współcześnie dostępne w handlu. Ogród Pani Alicji zajmuje dwie naprzeciwległe części działki. Tym razem bohaterami zdjęć są bodziszki wspaniałe i kosaćce syberyjskie. A gdzieś tam w tle - śnieżnobiałe goździki pierzaste (postrzępione). Niestety nie zwiedziłam wszystkich zakamarków ogrodu, musiałabym poświęcić na to cały dzień. Mam nadzieję, że wrócę tu pod sam koniec lata i dokładnie pospisuję wszystkie rośliny. Tak jak wcześniej wspomniałam - niemal każdemu gospodarstwu towarzyszy sad. Mogę sobie tylko wyobrazić, jak pięknie wygląda wieś w czasie kwitnienia jabłoni, których jest tutaj najwięcej. Muszę odwiedzić Zasady późną wiosną :) Gospodarstwo z następnych kilku zdjęć należy do rodziny znajomej (pozdrawiam Cię Moniko serdecznie!), o czym dowiedziałam się dopiero teraz, w sierpniu. Tradycyjnie zdobiony dom z dużymi oknami najlepsze wrażenie robi od środka. W domku zachował się święty kąt, ławy z kołkowych łóżek, tremo, stary babciny biały kredens, wszystko na tle tapet w orientalne wzory. Wrzucam jedno zdjęcie z wnętrza, zrobione w połowie sierpnia. Resztę pozostawiam Waszej wyobraźni :) Uwilebiam kolor starej stali. Nie wiem z jakiego powodu, być może przypomina mi lekko zadymione niebo. W swoim ogrodzie planuję coś z właśnie takiej nierdzewki w wersji nowoczesnej. A że szewc w dziurawych butach chodzi, ogrodu i starego domu brak, to mam czas na zastanowienie :P Na koniec kilka zbliżeń na detale - bogato zdobiony szczyt jednego z budynków i ozdobnie wycięta deska, chroniąca koniec belki podwalinowej. Zasady to nie tylko piękne budownictwo, tradycyjna roślinność i urocza, wąska brukowana droga. To również krajobraz otaczający wieś. Od południa Zasady są wtulone w Puszczę Knyszyńską. Od północy sąsiadują z rzeką Supraśl oraz łączącą się z nią Sokołdą. To chyba jedna z najpiękniej położonych miejscowości na terenie Parku Krajobrazowego Puszczy Knyszyńskiej. Wystarczy przejść się przez brzozowy lasek. Polecam przyjechać tu o wschodzie lub tuż przed zachodem słońca. Przy dobrej pogodzie czeka Was prawdziwy spektakl z udziałem złotego światła, a przy odrobinie szczęścia - również mgły. Jak zawsze zachęcam Was do odkrywania piękna Puszczy Knyszyńskiej. Chociaż mieszkam w tych stronach od urodzenia, zawsze coś musi mnie zaskoczyć. I zawsze jest coś do odkrycia. Jeśli chcecie zgłębić temat ogrodnictwa wiejskiego tych terenów zachęcam do odwiedzenia siedziby Parku Krajobrazowego Puszczy Knyszyńskiej im. prof. Witolda Sławińskiego w Supraślu, gdzie czeka na Was mała książeczka mojego autorstwa. Z pewnością wpadną Wam w oko też inne publikacje wydane pod skrzydłami Parku. Wewnątrz broszury - mnóstwo zdjęć i treści wcześniej nie publikowanych; od historii ogrodnictwa, przez wierzenia ludowe po prezentację najciekawszych gatunków roślin tradycyjnie uprawianych. Na okładce - okno nieistniejącego już ogrodu Pani Romualdy w Lackiej Budzie. Tu usłyszałam pierwszą historię i tu zaczęłam swoją drogę. PS Takim analogowym cudakiem fotografował Piotrek. Ja ze swoją cyfrową lustrzanką mogę się schować :) Dzięki za wspólną wyprawę!
Pe parcursul vegetației, culturile de ceapă și usturoi pot fi afectate de diferite boli ce pot produce pagube importante, în cazul unui management defectuos al acestora. În acest articol, discutăm despre principalele boli pe care le putem întâlni la ceapă, usturoi și alte bulboase, măsuri ce reduc riscul dezvoltării acestora și metode de menținere sub control. Mana Peronospora destructor Mana atacă ceapa, usturoiul, prazul, ceapa de tuns și hașme în toate fazele de dezvoltare. Boala se manifestă pe frunze, pe tijele florale, pe pedunculii florilor, pe bulbi. Pe frunzele mature, la început în jumătatea superioară, apoi pe tot limbul apar pete de decolorări, de obicei oval-alungite, de 1-4 cm lungime. În condiții de vreme umedă în câteva zile pe acele pete se formează fructificațiile ciupercii - un puf de culoare cenușiu-violaceu, țesuturile atacate necrozează. Dacă nu sunt întreprinse măsuri rapid, frunzele se vestejesc, se usucă, cad, formarea bulbilor e compromisă. Pe tije florale apar pete mai mari, țesuturile se îngălbenesc, tijele se pot îndoia sau rupe în dreptul porțiunii atacate. Detalii despre De ce se îngălbenesc sau se usucă frunzele la ceapă. Cauze și tratament. FOTO: klubgaia.com; anakagronomy.com Putregaiul cenușiu al coletului și bulbilor de ceapă Botrytis sp. Putregaiul cenușiu poate fi întâlnit în special la ceapă, usturoi, dar și alte specii ale genului Allium. Puteți observa atacul atât pe plante tinere, cât și bulbi, acesta manifestându-se prin: Pete mici (1-3mm), albe, rotunde sau ovale, ușor cufundate înțesuturi, dispuse spre vârf. Formarea unui puf cenușiu pe acestea, uscarea frunzelor. Ulterior, atacul apare pe colet: se înmoaie, putrezește, ducând adesea la uscarea prematură a părții aeriene a plantelor. Bulbii pot prezenta simptome de infecție încă din câmp, înmuindu-se vârful. Pe folie bulbului apar pete gălbui, ce apoi formează mucegai brun-cenușiu. Pe zonele atacate apar scleroți negri. Umiditatea ridicată, vremea noroasă și caldă favorizează dezvoltarea bolii. FOTO: ukrup.com.ua Putregaiul cenușiu se poate transmite prin: scleroții din sol, sporii rămași pe resturile vegetale, semințele infestate. Rugina cepei, usturoiului, prazului Puccinia porri Primele simptome apar primăvara: pete mici, circulare, alb-gălbui (în care se găsesc picnidii și ecidii portocalii-pulverulente). Vara se formează pustule de 1-5 mm, brun-roșiatice sau portocalii, între nervurile frunzei. Spre toamnă, apar pustule lucioase de culoare cenușie sau maro-închis (spori de rezistență - teleutospori). În general, rugina mai întâi se formează pe frunzele mature, apoi pe cele tinere. Frunzele atacate se zbârcesc, se usucă de la vârf spre bază, bulbii și planta per general se dezvoltă slab. FOTO: studfile.net Putregaiul alb al bulbilor Sclerotium cepivorum Putregaiul alb poate fi întâlnit în culturile de ceapă, usturoi, praz. Mai susceptibile la atac sunt plantele bătrâne. La usturoi boala se manifestă din momentul formării bulbilor, până la recoltare prin: îngălbenirea frunzelor bazale, apoi uscarea acestora. La bază tecile sunt acoperite cu crustă (scleroți negri) de care poate adera sol împânzit de miceliu alb-vătos. La depozitare, bulbii în exterior arată bine, însă în interios sunt distruși, mumifiați, acoperiți de o masă de scleroți negri, fiind și foarte ușori. FOTO: revistas.ucr.ac.cr FOTO: agric.wa.gov.au Mai multe despre Îngălbenirea frunzelor la usturoi – 7 cauze și tratament. La ceapă și praz simptomele mai întâi apar pe primăvara și constau în îngălbenirea părții superioare a frunzelor bazale. Atacurile puternice determină ofilirea şi pieirea rapidă a plantelor. Putregaiul alb apare de obicei sub formă de vetre circulare. Plantele atacate se smulg uşor, rădăcinile sunt putrezite. Pe rădăcini şi pe solzii bulbilor, se formează în primele faze miceliu alb-vătos, apoi corpuşoare mici de 0,5 mm, negricioase (scleroţiile ciupercii). Boala se manifestă, ulterior, din nou, de la începutul formării bulbilor până la recoltare. Pe bulbi apare miceliu albicios şi numeroşi scleroţi negri sau crustă. În condiţii de umiditate ridicată, ţesuturile se înmoaie şi putrezesc, la uscăciune - se mumifică. FOTO: agric.wa.gov.au Solurile reci și umede favorizează dezvoltarea bolii. Pătarea purpurie Alternaria porri Pătarea purpurie este o boală produsă de ciuperca Alternaria porri, fiind frecvent întâlnită în culturile de ceapă și praz. Simptomele ce v-ar putea ajuta să identificați această boală sunt: pe frunzele mature, mai ales spre extremități, apar pete mici, albicioase, alungite paralel nervurilor, înconjurate de o zonă galbenă. Adesea, sunt de culoare purpurie în partea centrală, ușor cufundate în țesut. Peste circa 2-3 săptămâni după apariție, petele se acoperă cu puf catifelat, brun-negricios (fructificațiile ciupercii). Umiditatea ridicată favorizează dezvoltarea bolii, astfel că pe frunze apar mai multe pete, într-un final frunzele pierzând turgescența, uscându-se. Odată cu evoluția bolii, pete apar și pe tulpinile florifere, părțile florale, semințele nu se mai dezvoltă. Ciuperca iernează în resturile de plante. Pătarea purpurie, simptome de atac la ceapă: FOTO: forestryimages.org Pierderile cresc pe măsură ce plantele depășesc perioada de maturare, fiind mai mari către sfârșitul verii sau la începutul toamnei. Fuzarioza cepei Fusarium oxysporum f. sp. cepae Fuzarioza atacă speciile din genul Allium, provocând putregai uscat, infectând partea bazală și rădăcina cepei, de obicei, plantele cu răni produse în urma lucrărilor. Umiditatea sporită și temperaturile de 25-28 grade Celsius favorizează dezvoltarea bolii. De obicei, bulbii sunt atacați înainte de maturitate și pot rămâne mici. După contaminare, la suprafața bulbilor apar pete albe, ce devin de culoarea plumbului, se înnegresc, se măresc, cuprinzând și distrugând sistemul radicular. La presare țesuturile sunt moi, iar pe solzii interni în condiții de umiditate se formează miceliu de culoare albicioasă. În condiții de uscăciune țesuturile se zbârcesc, distrug, solzii externi crapă, cad. Vârfurile frunzelor se vestejesc, îngălbenesc. Plantele se smulg ușor din sol, deoarece o parte din rădăcini sunt putrezite. FOTO: ipmimages.org; mtvernon.wsu.edu FOTO: forestryimages.org Fuzarioza cepei se răspândește prin bulbii infectați, echipamente, apa de irigare. Reguli generale de prevenire a bolilor la ceapă și usturoi În mare parte, bacteriile și ciupercile ce produc boli la culturi au condiții favorabile de dezvoltare din cauza omiterii unor lucrări ce ar permite menținerea sub control a acestora. Astfel, este recomandată: Plantarea materialului de plantat/semincer calilativ, evitarea utilizării materialului din plantații infectate sau a celui cu răni. Utilizarea bulbilor sortați. Curățarea uneltelor, echipamentelor și utilajelor, în special după activitatea în câmpurile cu simptome de boli. Respectarea rotației culturilor: ceapa, usturoiul și alte culturi cum ar fi prazul pot fi din nou plantate pe același teren după o pauză de 4 ani. Evitarea fertilizării excesive cu îngrășăminte cu azot. Asigurarea cantității de fosfor necesară culturii, dar și îngrășămintelor cu calciu. Cultivarea îngrășămintelor verzi, cum ar fi muștar, pentru prevenirea formării scleroților. Evitarea cultivării bulboaselor pe terenuri umede, neaeriste. Combaterea insectelor dăunătoare. Recoltarea la timp și uscarea bulbilor înainte de depozitare. Înainte de plantare, verificaţi baza bulbilor pentru a depista orice simptom de putregai. Înlăturați resturile de plante după fiecare cultură - acestea pot fi surse de infecție, iar pe cele cu simptome de boli - ardeți-le. Tratamente la ceapă și usturoi Pentru combaterea diferitor boli la ceapă sunt omologate o serie de produse cu diferite substanțe active ce trebuie alternate pentru a evita dezvoltarea rezistențelor. O metodă organică ce vă permite îmbunătățirea esențială a sănătății plantelor și prevenirea bolilor sau chiar combaterea acestora este realizarea tratamentelor în culturi o dată la 7-10 zile cu produse ce conțin Trichoderma vie. Detalii despre Trichoderma – cum o utilizăm pentru a combate natural bolile și crește imunitatea plantelor. În general, pentru prevenirea unor boli cum ar fi mana la ceapă și usturoi, pot fi realizate tratamente cu produse ce conțin cupru: Cuprofix Ultra (expiră omologare 31.01.2024, 1,4-1,8 kg/ha), Zeamă Bordeleză 0,75%, Alcupral 50 PU 0,5% (expiră omologare 1.01.2024). Produse ce conțin azoxistrobin sunt utilizate pentru controlul Sclerotium cepivorum (Putregaiul alb), Puccinia allii (Rugina), Cladosporium allii-porri (Alternarioza), Peronospora destructor (Mana), Alternaria porri (Alternarioza): Promesa (0,75-1,0 L/ha, expiră 31.12.2025), Ortiva Top (azoxistrobin+difenoconazol) 1,0 l/ha, Chamane 1,0 l/ha, expiră omologare 31.12.2024), Allistar 250 SC (0,75-1,0 L/ha, expiră omologare 31.12.2025), Amistar (0,75-1,0 L, expiră omologare 31.12.2025), . Produse ce conțin oxatiapiproplin (Zorvec Enicade (3.03.2028- expiră omologare, 0,2 L/ha), metiram (Polyram DF 0,2%, expiră 31.01.2025), COS-OGA (Fytosol 4,0 L/ha, expiră omologare 3.06.2023), captan (Captan 80 WDG, 0,15%, expiră omologare 31.07.2024), fluazinam (Banjo 500 SC, 0,04%(0,4 l/ha), expiră omologare 29.02.2024), fosetil de aluminiu (Aliette 80 WG, 2,0 kg/ha, expiră omologare 30.04.2024), sunt omologate pentru controlul manei la ceapă. Produse ce conțin ciprodinil+fludioxonil sunt omologate pentru controlul putregaiurilor la ceapă și usturoi (Sclerotinia, Botrytis): Switch (31.10.2024 expiră omologare, 1 kg/ha, Botrefin (1,0 Kg/ha, expiră omologare 31.10.2023). Pentru ceapa de tuns mai este omologat și isofetamid în controlul putregaiurilor (Kenja - recomandat preventiv 1,0 L/ha, expiră omologare 15.09.2027). Schemă de tratament ceapă: În următoarele fenofaze de creștere ale cepei, în funcție de starea culturii și condițiile vremii, pot fi realizate tratamente preventive sau de control cu unul dintre produsele indicate mai sus pentru: Important! Aceasta este o schemă orientativă, indicată este monitorizarea permanentă a situației în câmp. Citește și despre Dăunători la ceapă și usturoi: cum îi recunoaștem, combatere.
