Sandy Forster specializes in women's empowerment as a life coach. Her passion is helping women to achieve their goals through personal life coaching.

Do you have a truck driver in your life? Someone who day in and day out makes the climb up into the cab of their big rig to ensure the economy keeps running. Their job is hard. They work long hours on the road away from family and friends, so why not show them how […]

law of attraction

Affirm Afirm Bags

¡Hola! Te doy la bienvenida a esta práctica para empezar el día con energía, felicidad y propósito a través de una serie de afirmaciones positivas. Las afirm...

Neste vídeo nós apresentamos 2 técnicas para usar o poder da mente e a Lei da Atração para fazer uma pessoa se declarar. A primeira técnica consiste em afirm...

Salutare, cititorule! Octombrie și-a luat tălpășița la fel de repede precum a venit - cu griurile sale interminabile, ploile reci, dar și pofta mea de lectură, pe care am satisfăcut-o cu ce am în casă, pardon, în biblioteca mea.  Cartea pe care am terminat-o la începutul lunii a fost Imago de Liudmila Ulițkaia. Imago este o frescă a societății rusești din perioada 1960-1990, povestea începând în clipa în care trei băieți, colegi de clasă, devin prieteni dintr-un motiv lipsit de însemnătate, iar prietenia lor durează ani și ani, supraviețuind timpurilor. Firul narativ, inițial, se axează pe adolescența și maturizarea acestor băieți, dând impresia că se va axa și pe maturizarea lor și pe viața de adult. Dar, în schimb, după ce autoarea trece de perioada examenelor de bacalaureat, firul narativ se despică în o multitudine de alte fire, care urmăresc alte nșpe povești. Acest lucru nu m-ar deranja în mod normal, însă în cartea aceasta rețeta în sine e executată într-un mod ce nu mă încântă, personal. De exemplu, acțiunea urmărește un personaj, mama acestuia moare, povestea continuă, iar peste alte cinci capitole (fiecare fiind dedicat unui alt personaj), suntem întorși în timp, când mama personajului nostru e încă la școală, narațiunea urmărind toată viața ei până în clipa în care moare, iar eu, cititorul, știu deja în ce condiții moare și nu pot empatiza cu acest personaj. Liudmila Ulițkaia descrie foarte frumos vremurile tulburi din acea perioadă, lupta omului pentru libertatea cugetului, tot felul de scheme și combinații pe care le puneau la cale nu doar cei care nu voiau să facă parte din „turmă”, ci și „păstorii” acestor turme. Dar, așa cum fiecare capitol începea cu povestea unui personaj și uneori lăsa cititorul cu ochii în soare, în ceea ce privește anumite aspecte din viața acestui personaj, nu am reușit să mă atașez de niciunul. Istoria celor trei prieteni de școală, urmărită și ea fragmentat, mă făcea să uit unde s-a oprit narațiunea acum n capitole, fiind reluată după ce am citit despre niște personaje prea puțin importante. Strict pentru mine, a fost o carte mediocră. Cu o poveste închegată în jurul unor evenimente reale, bine descrise și reprezentate, dar cu mult prea multe personaje terțiare. Mi-a lăsat impresia că fiecare început de capitol era, de fapt, începutul unui nou roman din cadrul aceluiași univers. Du-te cu el de Agnes Ledig a fost o lectură de genul happy read - cu suficiente momente de cumpănă, dar și cu suficiente evenimente fericite. Folk and Fairytales of Azeroth e un volum foarte frumos realizat - teme, povești subiecte și prezentare. Mi-a plăcut să citesc tot felul de întâmplări din folclorul popoarelor de pe Azeroth - multe dintre ele foarte triste, dar minunate în același timp. Volumul oferă mai multe detalii despre tot felul de personaje din WoW, dar și despre credințele și tradițiile popoarelor ce împânzesc planeta însuflețită, fiind o lectură plăcută pentru cititorii pasionați de joc și pentru cei care vor să facă cunoștință cu lumea fantastică de pe Azeroth. Iubito, te-am jucat la Poker! de Delia Mitroi ste o carte cu o premisă interesantă - un joc de Poker unde miza principală este o noapte cu frumoasa Clara Pavel, ex fotomodel, în prezent mamă devotată, soție iubitoare și o femeie cu principii. Cel care își pune soața la bătaie este Gabriel Pavel, un împătimit al jocurilor de noroc, iar cel ce stă cu el la masa de Poker estă însuși Tony Salamandra, capul familiei mafioate din București.  Cea de-a treia persoană ce stă la masă este Soarta, care, zâmbind, oferă celor doi jucători cărți fatidice. Gabriel pierde și e nevoit să respecte înțelegerea, fără a ști ce urmează să se întâmple. De la o masă de joc, mâna pe care o are fiecare jucător pecetluiește nu doar soarta proprie, ci și altor oameni din anturajul celor doi, declanșând o serie de evenimente ce nu întârzie să schimbe mersul vieții pentru foarte multă lume. Iubito, te-am jucat la Poker! este o carte despre destine, despre ambiții, frivolități, lupte între clanuri de interlopi, dar și despre relațiile interumane, iubiri interzise, goana după doi iepuri, dar și după acceptare, recunoaștere și fericire. Cele zece mii de uși ale lui January de Alix E. Harrow a fost un fantasy cu o premisă interesantă, dar care m-a dezamăgit pe parcurs. Am avut inclusiv momente când voiam să abandonez lectura. Am vorbit mai multe în recenzia de pe canal. Pe urmele flăcării de Hafsah Faizal a fost o adevărată aventură - de foarte mult timp nu am mai citit un fantasy care să mă captiveze atât de mult. Ce-i drept, prima treime din carte a fost foarte lentă, dar după ce am trecut de un anumit capitol nu m-am mai putut opri din citit. Pasărea liră de Cecelia Ahern relatează povestea Laurei, o tânără orfană găsită într-o cabană abandonată din munți. Cei care o găsesc sunt Bo, Solomon și Rachel, o echipă de filmare ce fac un documentar. Laura este deosebită - imită tot felul de sunete și chiar voci, iar acest dar al ei o transformă în Pasărea Liră, titlul pe care fata îl obține odată ce iese în lume și se înscrie la un concurs de talente. Povestea țesută de Cecelia Ahern este frumoasă pe alocuri, pe alocuri infantilă, cert este că m-a ținut în priză în anumite momente, iar în altele m-a făcut să-mi dau ochii peste cap. Mi-a plăcut stilul autoarei, modul în care descrie organizarea unui show, lumea din spatele cortinei, ideea de cum tot ceea ce e frumos poate fi transformat într-o afacere. Mi-a plăcut mult de Bo, un personaj cu foarte multe defecte, dar cu picioarele pe pământ și realist. Nu mi-a plăcut de Laura - e genul de personaj-ciută, care se schimbă pe parcursul romanului, dar schimbarea nu înseamnă creștere, ci modificare a viziunii despre anumite aspecte din viață. Mi-a dat impresia că nu a învățat nimic pe parcursul drumului său și chiar și-a pierdut din farmecul de odinioară.  Un alt personaj foarte antipatic mie este Solomon - un bărbat în toată firea, care se îndrăgostește instant de Laura și cumva uită (a se citi - ignoră) relația pe care o are deja cu o altă femeie, iar atitudinea sa față de această „dilemă” este una de toată jena. Per total, Pasărea Liră este o lectură ușoară, dinamică, dar pe care nu aș recomanda-o cititorilor ce caută într-un roman o reprezentare de relații sănătoase - amoroase sau nu - în lumea show bizului. Femei îndrăgostite de D. H. Lawrence e un volum pe care l-am ales pentru că e un clasic și îmi era dor de stilul din romanele clasice. Totuși, mi-a reamintit de ce mă feresc de acest autor. Motivul principal de ce nu îmi place Lawrence este modul în care își construiește personajele. La capitolul descrieri, dialoguri, construcția lumii, stil de a scrie, e foarte plăcut, antrenat. Personajele pe care le creează și pe care încearcă să le pună într-o lumină bună, în schimb... În Femei îndrăgostite, urmărim două surori, Ursula și Gudrun, într-o Anglie Edwardiană în plină floare. Pe cât de apropiate sunt cele două, pe atât de diferite. Ursula e descrisă ca fiind o femeie rece, dar se adeverește că nu e deloc așa. Gudrun e schițată ca o femeie sensibilă, dar se adeverește a fi un monstru. Ambele sunt întruchipările vanității și a egoismului, sunt pline de sine și, dacă cerul ar avea o limită, nasurile lor ar trece de aceasta. Romanul explorează teme precum eul feminin, libertatea individuală în cadrul cuplului, diferența între iubire, respect și dependență. Urmărim în paralel cum cele două femei se îndrăgostesc, cum decurg relațiile lor, ce așteptări au de la bărbații de lângă ele. Totul bine până acum, o premisă interesantă pentru perioada în care apare romanul (1920), mai mult ca sigur povestea a creat un scandal (poate nu la fel de răsunător ca Amantul doamnei Chatterley). Dar, un mare dar, a fost, pentru mine, monologul fiecăreia dintre protagoniste atunci când ajungeau în impas cu relația amoroasă. Dacă Ursula se trezește și ajunge să gândească liber și clar, trecând peste emotivitate și prejudecăți, luând deciziile corecte pentru ea, Gudrun se minte pe ea însăși, dar și pe cei din jur. E exagerat de infantilă într-o lume în care afirmă că ea ține hățurile, iar atitudinea ei față de bărbatul despre care zice că-l iubește este de-a dreptul oribilă. Cred că e una dintre primele femei din literatură despre care pot să afirm că e cu adevărat toxică în relația de cuplu și care nu are pic de respect pentru partener sau pentru oamenii din jur. Mi-a plăcut să urmăresc acțiunea, dialogurile interminabile despre sensul vieții sau tot felul de subiecte, care se întind pe câteva pagini, au fost savuroase, exact din rețeta unei cărți clasice. Mi-a plăcut de Ursula, într-un final, pentru că a avut o evoluție în spre bine, din punctul meu de vedere. M-a enervat Gudrun, iar finalul a fost oarecum previzibil, și, dacă aș avea puterea asta, aș negocia cu autorul să-i ofere lui Gudrun un alt fel de sfârșit de poveste. Apreciez mult modul în care Lawrence m-a făcut să fierb de fiecare dată când în peisaj apărea Gudrun, dar nu cred că voi mai citi ceva semnat de autor. Descătușarea stelelor de Hafsah Faizal este al doilea volum din serie și a încheiat armonios povestea. Mi-a plăcut mai puțin decât primul, din cauza modului în care s-a dezvoltat relația dintre Zafira și Nasir - de prea multe ori ambii au ezitat și s-au retras în propria persoană, când ar fi trebuit să spună lucrurilor pe nume. La fel, nu mi-a plăcut faptul că Altair apare ca o copie ștearsă a sa. Необыкновенные истории из жизни города Колоколамска (traducere liberă - Povești neobișnuite din viața orașului Kolokolamsk) de Ilf și Petrov - un volum de povestiri scurte, cu personaje aiurite, specifice acestor doi autori. M-am bucurat să regăsesc stilul inconfundabil și umorul autorilor. Păcat că volumul nu e tradus în română. Acestea au fost cărțile lunii octombrie. Ați citit ceva din lecturile mele? Vă tentează vreun titlu?

Din ce in ce mai multi parasesc partiile amenajate cu ratrak-ul, cautand noi aventuri. Adeptii freeride-ului si al schiului de tura sunt iubitorii zapezii neatinse si a zonelor greu accesibile. Este un sentiment minunat a schi pe vaile aflate departe de multime si aglomeratie, dar sunt oare acesti schiorii constienti de pericolele care pandesc in afara partiilor amenajate? La primul curs despre avalanse putem invata multe lucruri noi! Schiul alpin si snowboarding-ul sunt lucruri superbe, care nu trebuie demonstrate celor care citesc aceasta pagina. Admirand peisajul de pe telescaun sau a sta la soare cu ochii inchisi, coborarea pe partia proaspat batuta cu ratrak-ul: este incontestabil un sport minunat. Insa din ce in ce mai multi nu sunt satisfacuti de schiatul pe partii. La inceput aluneca doar 1-2 m pe zapada neatinsa pe langa partii, apoi 10, 20, 100 m, dupa care urmeaza coborarea sub telescaun, padurea, suprafetele cu zapada neatinsa dintre partii. Exista persoane pentru care schiatul pe partii devine plicticos, devenind astfel adepti al freeride-ului. Anul trecut s-a intamplat pentru prima data sa ma bucur de schiatul inafara partiei, pe zapada neatinsa. Am observat ca si altii coboara pe acolo si m-am gandit sa incerc si eu, ce as putea pati, eventual niste cazaturi in zapada unde nici nu ma pot lovi. Nici nu m-am gandit ca un pericol mare ma paste peste tot, acolo unde s-a adunat o cantitate mare de zapada: avalansa. In Romania nu crestem fiind constienti de lumea inalta a muntilor, de fenomene si conditiile meteo ce domnesc pe acolo. Aceste cateva zile, pe langa faptul ca ofera multa distractie, sunt si foarte utile, oferindu-ne informatii vitale in anumite cazuri. La inceputul lunii decembrie am participat la un astfel de curs de 3 zile, unde am luat cunostinta despre schiul de tura si avalanse. Pana acum, ori de cate ori ii priveam pe cei care se chinuiau sa urce partia ma intrebam daca sunt normali. Dupa 3 zile de tura de schi afirm hotarat: sunt Normali! Schiul de tura e un sport superb, aveti nevoie de schiuri de tura speciali, legaturi speciale in care daca dorim putem sa fixam calcaiul la coborare, si sa-l ridicam la urcare, niste bocanci de schi comozi, si piele de foca pe talpa schiurilor. Bineinteles ca aceasta nu este piele adevarata, ci un material sintetic care permite alunecarea in sus a schiurilor, dar alunecarea inapoi nu, astfel putem avansa in sus. Pe langa acestea mai este nevoie de bete si haine specifice de schi: geaca, caciula, manusi, etc. Urcatul este obositor intr-adevar, dar este compensat de faptul ca nu exista bariere: nu esti legat de teleschiuri, poti urca peste tot: printre brazi, pe vai parasite, coaste abrupte. In dupa-amiaza primei zile, ne-am luat schiurile si ne-am gandit ca deja putem urca, moment in care indrumatorul nostru ne-a inmanat cateva lucruri ciudate, spunand ca fara acestea nu facem nici un pas. Nu prea intelegeam de ce as avea nevoie de lopata pe munte, la ce foloseste obiectul galben, care l-am legat de mine, si pentru ce imi trebuie sonda cand nici nu am baut nimic. Incet a iesit la iveala rostul acestora. Aici mentionez, ca acest articol nu prezinta stiintific lumea avalanselor, pentru acest subiect vom incepe un sir de articole. Imi prezint doar primele impresii si experiente acumulate la un curs despre avalanse. Atat inaintea turei de schi, cat si in timp urcarii si odihnei, insotitorul ne impuia capul. Cea mai buna strategie in legatura cu avalansa: ocolirea acestora. Hmm, cine s-ar fi gandit? Bine, dar cum? Bineinteles, trebuie urmarite avertizarile de avalansa, prognozele (ex. pe site-ul www.lawinen.at). Nu strica sa stim ce vreme ne asteapta. Fireste, daca nu este cod rosu de avalanse, inca nu inseamna ca nu te poti trezi cu cateva sute de m³ de zapada in gat, pe un teren rau ales. Indiferent ca urcam sau coboram, locul in care vrem sa schiem trebuie ales foarte atent. Nici nu stiu daca informatii legate de acest lucru se pot gasi in carti sau pe internet. In orice caz, indrumatorul ne-a oferit multe informatii utile despre cum putem stabili din ce directie sufla vantul, unde a dus zapada, unde este acumulata o cantitate mare de zapada, unde pandeste pericolul. Am aflat multe despre pericolele datorate reliefului, despre efectele vantului, iar apoi am trecut la informatiile legate de zapada. Sa fiu sincer, mie mi s-a parut ca aceasta este o ramura aparte a stiintei. Am scos lopata din rucsac si am sapat un asa-numit profil de zapada. Acesta trebuie inchipuit astfel: am sapat o groapa adanca in zapada, daca e posibil pana la pamant, lasand un lateral taiat drept, obtinand astfel o sectiune de zapada: acesta fiind profilul de zapada. Se poate constata deja la prima vedere ca zapada este constituita din straturi de culoare si compozitie diferite. Depinzand de cand a nins, starea vremii in timpul ninsorii, dupa aceea cu cat s-a incalzit vremea cand urmatorul strat s-a depus, multi factori influenteaza felul cum se leaga straturile intre ele, cat de stabila e zapada sub straturi. Aceasta reprezinta cheia stabilirii pericolului de avalansa. Deoarece in timpul avalansei este vorba despre alunecarea straturilor de zapada, prin analiza profilului de zapada putem constata cat de usor poate aluneca unul dintre straturi. Profilul trebuie analizat nu doar cu privirea ci si cu mana, pentru a simti calitatea anumitor straturi. Seara, am ascultat diverse teorii privind avalansele, ilustrate cu fotografii. Am aflat, ca daca te prinde avalansa si te ingroapa, nu ai nicio sansa sa te misti, in cel mai bun caz iti poti misca degetele mainilor. Este ca si cum ai fi turnat in beton, pana si cel mai puternic om, inconjurat de tone de zapada, nu poate reusi altceva decat sa-si rupa musculatura prin fortare. Singurul lucru pe care il putem face cand simtim ca nu exista scapare, este sa incercam sa tinem mana in apropierea gurii, ca atunci cand s-a oprit avalansa, sa putem sapa o mica gaura in jurul gurii pentru a putea respira o vreme. Tot ce putem sa facem in continuare este sa ne stabilizam respiratia si sa asteptam sa fim salvati. Dar cum suntem gasiti? Aici intra in scena micul obiect galben (sau de alta culoare): emitatorul, care nu doar emite ci si receptioneaza. Toti cei care privesc cu seriozitate schiul de tura si freeride-ul in occident, poarta emitator. Cei economi considera ca nu merita investitia, poate tocmai de aceea mor, de exemplu, mai multi romani in avalanse decat austrieci. Ideea este, ca in avalansa singura sansa de a scapa cu viata este emitatorul. Daca te-a ingropat avalansa, si in cel mai fericit caz traiesti cateva zeci de minute, dupa care te sufoci. Singura ta sansa reala este daca te gasesc companionii tai. A doua zi, in bataia stralucitoare a soarelui, ne-am pus schiurile si echipamentul ciudat si am pornit sa exersam cum trebuie sa ne salvam camarazii. Nu numai de aceea trebuie sa ai la tine emitator ca sa fii gasit, ci si pentru a-ti putea cauta colegul disparut. Indrumatorul nostru a ascuns un emitator, ingropandu-l adanc in zapada, sarcina noastra fiind gasirea lui, simuland astfel cum e sa cauti pe cineva ingropat de avalansa. Primul pas a fost reglarea emitatorului de la emitere la receptie, care arata daca pe o raza de 50 m se afla cineva. Aparatul arata cate semnale preia, la ce distanta si in ce directie se afla cel disparut. Cu putina experienta, te poti apropia destul de repede, iar daca aparatul indica doar 1 m pana la cel disparut, se poate scoate sonda mult-amintita. Aceasta este o teava rigida, compusa din mai multe parti, cu ajutorul careia cautam persoana disparuta, prin infigerea repetata a tevii in zapada. Poate ca pare o metoda relativ drastica, dar daca ne-am intreba camaradul care se sufoca sub zapada daca e problema sa il lovim de cateva ori cu o teava, probabil nu ar ezita sa raspunda. Merita cateva vanatai sau rani usoare pentru a-l gasi repede. Daca reusim sa-l localizam cu sonda, putem incepe sa sapam. Ritmul este foarte important, fiecare secunda poate insemna viata. In unele cazuri, indepartarea mai multor metri cubi de zapada nu este usor, de aceea trebuie lucrat cu intensitate maxima si in schimburi. O regula importanta este sa nu incepem sapatul exact deasupra persoanei, deoarece daca batatorim zapada am putea fi chiar noi cei care sa comprimam putinele bule de aer din zapada, care i-au permis sa respire, acesta sufocandu-se in careva minute. Mai exista un obiect care ne-ar mari sansele de supravietuire: sacul de aer. Montat pe rucsac, acesta seamana foarte bine cu airbag-ul de la masina, putand, la fel, salva vieti. Daca simtim ca ne ia avalansa si nu mai avem scapare, tragem de un maner, care umfla un balon cu aer comprimat pe spatele nostru. De ce este util acesta? Pentru ca greutatea noastra specifica va fi mai mica, si astfel avem sanse mai mari sa ramanem la suprafata zapezii. Daca avem noroc, avalansa nu ne ingroapa atat de tare, iar cand se termina, ne scuturam doar putin si putem merge mai departe. Daca nu suntem atat de norocosi, este posibil ca o parte din sac sa ramana afara din zapada, astfel suntem mai usor de gasit. Nu ne-am petrecut timpul doar cu exercitii de salvare, ci am inaintat printre arbusti superbi cu schiurile noastre, iar apoi am urcat pe o coasta. Aici am simtit cu adevarat cum este sa urci pe munte fara telescaun. Dar privelistea minunata a compensat efortul, iar coborarea prin locuri neumblate a fost de asemenea placuta. Mai este mult de povestit despre avalanse, felurile de avalanse, modul lor de formare, salvarea celor prinsi, mijloace tehnice, dar acest articol prezinta doar o particica din aceasta lume. Daca doresti sa afli mai multe despre aceasta tema, citeste urmatoarele articole pe aceasta tema, sau inscrie-te la un curs de cunoastere a avalanselor, vei avea parte de o experienta inedita! In cazul in care aveti nevoie de orice informatie suplimentara va stam la dispozitie de luni, pana vineri la date de contact de mai jos:  Luati legatura cu noi prin: -  Tel./WhatsApp:  0040 744 626 897 -  Facebook Messenger:   www.facebook.com/portal.skimania -  E-mail:   [email protected] -  Website:  www.skimania.ro