Nepot mai îndepărtat al lui Vlad Țepeș (a treia generație), Petru Vodă a domnit în Moldova, cu puține întreruperi, timp de șaptesprezece ani (1574-1577; 1578-1579; 1582- 1591). Nu i s-a spus nici cel mare, nici cel bun, nici cel rău, nici cel cumplit, nici cel bătrân, nici cel frumos, nici cel viteaz etc. Cum însă în acele vremuri porecla era oarecum obligatorie, poporul îl știa de Șchiopul. Din pricina unui picior nițel mai scurt. În cronici este apreciat ca un domnitor “supus boierimii”, fără prea multe ambiții. A rămas în istorie datorită unui fapt ieșit cumva din comun. Din dragoste supremă pentru tinerețe și frumos, a cedat, fără să clipească, tronul Moldovei pentru o femeie. Nu a fost vorba însă, cum s-ar crede, de o domniță de neam ales. Inima lui Vodă Petru Șchiopul a fost furată de o tânără și frumoasă țărăncuță, simplă țiitoare la curtea domnească.