La 71 de ani de la plecarea în exil şi la 37 de ani de la deces, rămăşiţele pământeşti ale Elenei, mama Regelui Mihai, vor fi reînhumate la Curtea de Argeş. Se întoarce astfel în ţara în care a devenit regină, fără să domnească niciodată.
Pentru prinţesa Elena a Greciei, intrarea în familia regală a României prin căsătoria cu principele moştenitor Carol nu a fost aducătoare de noroc. Ţara a fost, pentru ea, şirul unor nesfârşite dureri, estompate de o singură mare bucurie: fiul ei, Mihai. Şi-a făcut însă datoria faţă de ţara adoptivă, pe care a iubit-o, dar care acum ştie prea puţine despre ea. Regina Mamă Elena, o femeie de o discreţie aproape ieşită din comun, este astăzi unul dintre cele mai puţin cunoscute personaje din istoria familiei regale.

REGELE MIHAI A MURIT. Regele Mihai I al României a murit marți, la ora 13, ora României, la reședința privată din Elveția. REGELE MIHAI A MURIT. La căpătâiului Regelui a stat,...
Ştirile de ultimă oră, disponibile online. Mediafax.ro iti ofera ştiri interne si externe în timp real, ştiri politice, ştiri economice, mondene, sociale si din sport
Regina-mamă Elena s-a născut la 20 aprilie 1896, la Atena, fiind al treilea copil al regelui Constantin al Greciei și al reginei Sofia. Frecventează cursurile școlilor din Seaford și din Easterbourne, din Marea Britanie.
Una dintre cele mai mari dorinte ale Regelui Mihai a fost ca trupul mamei sale, Regina Elena, sa fie adus si inmormantat in Romania alaturi de mormantul