Am aflat de locul acesta, pentru prima dată, de la prietena noastră, Claudia. Am fost încă de atunci uimiți, și i-am spus doar atât: ”wow, avem așa ceva ...
Mai multe case din containere maritime, cu un preț de pornire de 11.900 de euro, au fost prezentate în cadrul ediției 2017 a Târgului Național Imobiliar.
Iubitorii de libertate pot alege acum să locuiască în tiny houses - case mobile, mici și ecologice, pe care le pot muta oriunde.
Roșiile Românești au fost și rămân cele mai gustoase legume de care îmi aduc aminte. Când eram copil, iubeam salata simplă făcută de părinții sau de bunicii mei. Astăzi, cu greu mai găsești acest gust autentic în magazine. Alternativa de sezon, ar fi să cultivăm roșiile în regim propriu, dar ce ne facem dacă spațiul de care dispunem este limitat? În acest articol voi scrie o scurtă, dar adevărată poveste despre cum am încercat să cultiv roșii gustoase, la mine în balcon. Singura problemă remarcată, de care nu am ținut cont, este spațiul limitat de dezvoltare a rădăcinilor. Totuși, am descoperit un soi de roșii cu creștere determinată, potrivit pentru terasă/balcon. Cultivarea rosiilor in ghivece, la bloc: Practic, metoda aceasta inedită de cultivare a roșiilor poate fi făcută chiar și la bloc, într-un mic balcon. Cel mai important lucru de care trebuie să țineți cont dacă alegeți metoda cultivării la bloc, este orientarea balconului. Încă ceva, dacă nu aveți balconul închis, în primele două luni de viață a răsadurilor va trebui să le țineți în casă, pe pervazul uni geam orientat spre soare. Recipientele folosite pot fi orice găsiți, practic, dar ar fi indicat să cumpărați din magazin recipiente negre. Aceste recipiente sunt special create pentru creșterea răsadurilor iar materialul negru nu va lăsa lumina să treacă către rădăcină. Rădăcina fără lumină se dezvoltă mai bine (am aflat și eu după ce răsadurile crescute în paharele de plastic albe, nu s-au dezvoltat normal). După ce se dezvoltă al doilea rând de frunze, răsadurile pot fi repicate în recipiente mai mari ca să poată continua în voie dezvoltarea lor. Dacă aveți spațiu suficient și vreți să produceți răsaduri doar pentru uzul personal, atunci puteți pune semințele de răsaduri direct în ghiveciul de mărime potrivită. Orientarea balconului. Soarele și roșiile sunt prieteni foarte buni :-) De aceea, balconul în care vor crește plantele trebuie să fie obligatoriu orientat spre est sau sud-est. Orice altă orientare va limita nivelul de raze ultra-violete primite de plante, iar acestea vor suferi. Rezultatele nu vor fi deloc satisfăcătoare. Așadar, comparând această metodă de cultivare a roșiilor, cu cea din grădină, putem spune că acesta ar fi marele dezavantaj. Dacă aveți balconul orientat spre nord, uitați de varianta creșterii roșiilor în balcon. Plantele nu se vor putea dezvolta, iar producția va fi egală cu zero. Cultivarea rosiilor in ghivece, la casa: Aici aveți mai multă libertate. Indiferent de orientarea casei sau a terasei, cu siguranță veți găsi locul în care roșiile din ghiveci vor primi suficientă lumină naturală. În primele două luni, până la coacerea integrală a fructelor, plantele au un aspect verde frumos care în combinație cu nuanța fructelor semi-coapte aduc un plus de aspect pe terasă sau în grădină. Avantajul cultivării roșiilor în ghivece este faptul că pot fi mutate oriunde, oricând. De exemplu, le puteți muta câteva zile chiar în locul unde serviți masa. Astfel, culegeți roșiile necesare pentru o salată direct de la sursă, având cele mai proaspete roșii posibile. Ce soi de rosii pot cultiva in ghiveci? Puteți încerca cultivarea roșiilor în ghivece, indiferent de soi, dar cele mai potrivite plante sunt cele cu creștere determinată. Există pe piață soiuri de semințe, mai apoi răsaduri, (așa zise hibrid) special create pentru a fi crescute în ghiveci. Imaginea de mai jos este făcută în 2016, cu un soi de răsad special creat pentru a fi cultivat în ghiveci sau acolo unde spațiul este limitat. Acestea au creșterea determinată atât la înălțime, care rar depășește 60 cm, cât și pe lățime. Fructele, în general, au diametrul cuprins între 30 și 40 cm, dar uneori (destul de rar) pot ajunge chiar la 50 cm. Imaginea de mai jos este făcută cu un telefon simplu, înainte de pregătirea unei salate cu prima recoltă. Prima recoltă, dacă îmi aduc bine aminte, am avut-o la începutul lunii Iulie. Mai există și soiul de roșii tip prunișoare, care cresc în ciorchine ce pot fi cultivate în ghiveci, dar aceste plante au creșterea nedeterminată și pot depăși cu ușurință înălțimea de 2 m, ceea ce complică destul de mult situația. Singurul inconvenient este că după o perioadă, plantele se fac foarte urâte și se vede că rădăcina lor duce lipsă de spațiu și pământ. Pământul folosit de mine a fost unul cumpărat din magazin, special creat pentru creșterea legumelor în sistem ecologic, adică 100% natural. Pe tot parcursul creșterii am folosit îngrășăminte naturale lichide, pe care le adăugam o singură dată pe săptămână, în apa cu care le udam. Exista ghivece speciale pentru cultivarea rosiilor? Practic, ele pot crește și într-o găleată de plastic :-) Cel mai potrivite recipente ar fi cele din ceramică sau lut. Cu cât mai mare, cu atât mai bine. Eu am greșit prima dată și le-am pus în ghivece de plastic, mult prea mici. Dar știți vorba aceea, numai cine nu muncește, nu greșește. Asta aveam și am crezut că nu voi avea probleme cu ele :-) Se știe că roșiile au rădăcini care se extind foarte mult, iar limitarea spațiului de creștere duce automat la rezultate nepotrivite. Din păcate nu am făcut fotografii și cu rezultatele negative, așa că nu vă pot arăta decât rezultatele pozitive. Așa arătau răsadurile undeva la începutul lunii Mai: Un aspect foarte important este ca ghiveciul în care repicați răsadul de roșii pentru a ajunge la maturitate să nu fie unul transparent, sau să nu lase lumina să treacă către rădăcini. Pe repede înainte, așa arătau roșiile crescute în ghiveci din acest soi de semințe: Un lucru pe care doresc să-l menționez este că nu am folosit niciun fel de substante chimice impotriva manei sau altor daunatori. Doar apă și fertilizator lichid. Nu a plouat niciodata peste plante, fapt care (cred) a ajutat la mentinerea frumuseții frunzelor până la un anumit nivel. Dimensiunea, forma și culoarea ghiveciului este alegerea Dvs. Rasadul de roșii - pregatirea: Indiferent care variantă vi se potrivește, fie că locuiți la casă, fie că locuiți la bloc, primul pas este pregătirea răsadurilor. Aici aveți două variante: Cumpărați semințele potrivite și produceți răsadurile la interior. Cumpărați răsadurile gata pregătite pentru a fi repicate direct în giveci. 1. Producerea rasadurilor de rosii in regim propriu! Dacă alegeți prima variantă nu este chiar așa de greu, dar va trebui să țineți cont de câteva aspecte importante: feriți-le de animalele de companie țineți răsadurile la lumină udațile regulat, dar nu exagerat asigurați aer și spațiu suficient Există kit-uri de creștere a răsadurilor în magazinele specializate, sau puteți cumpăra separat semințe și separat recipientele în care le veți sădi. De asemenea, puteti folosi si un plantator pentru a va usura munca: Dacă aveți și grădină, mai bine, puneți mai multe răsaduri și astfel veți fi 100% siguri de soiul pe care îl veți produce. Nu voi intra în detalii, dar poate pe viitor voi scrie un articol detaliat despre creșterea răsadurilor. Pentru cei care nu au timp să facă totul cap-coadă, urmează varianta cea mai rapidă de cultivare a răsadurilor de roșii. 2. De unde cumparam rasaduri gata crescute? Am văzut din ce în ce mai multe locuri de unde pot fi procurate răsadurile de roșii. Începând din Aprilie-Mai ele apar pe tarabe în piață dar, dacă vreți ceva diversificat la magazinele specializate puteți încerca soiuri diverse de tomate. Unele sunt chiar ciudate, colorate în galben, sub formă de pară sau alte forme interesante. Pentru cele clasice, sau chiar 100% românești, aveți la dispoziție Banca de Resurse Genetice vegetale Suceava, de unde puteți cere gratuit mostre de semințe de roșii precum și alte tipuri de legume.
Turun sisäsaaristoon rakennettiin moderni saunarakennus. Sopiva paikka saunalle löytyi veden läheisyydestä, rantapuuston ja rinteen välistä. Lue lisää.
Finde Bau- und Einrichtungsprojekte von Experten für Ideen & Inspiration. Holidayspace von ecospace españa | homify
Mork-Ulnes Architects studies traditional techniques and environmental conditions to give shape to a mountain house that seems hiding in nature.
Imgur: The magic of the Internet
The Best Tudor Home Builders in the US - Home Builder Digest has done the research to save you time, money, and grief so review our findings before hiring for your construction project.
🤗 Magic. Neașteptat. Unic. Și foarte puțin cunoscut. Așa ar putea fi descris în câteva cuvinte acest loc special din România. 😍 Sunt șapte străduțe, unele la șosea, altele neasfaltate, cu aproape...
À Montsapey, dans l’authentique massif de la Lauzière, le relais du lac Noir propose de faire une ou plusieurs nuits dans un « mazot ». Un mazot, en Savoie, c’est un petit chalet simple destiné à l’origine à stocker le foin… Ces petits mazots de Maurienne ont été réhabilités et transformés pour devenir habitables et confortables. Lotie […]
Бруківка австрійська. Максимально схожа на старовинну кладку. В каталозі зібрані найпопулярніші кольори для ландшафтного дизайну. Гарантія – 25 років. Приємна ціна. Доставка в межах Заходу України. Замовляйте!
Just think--all of that wonderful scroll and lattice work was done before the age of power tools. I think this is one of the most beautiful homes in Moorefield.
This is a modern tiny cabin on a potato farm in Essex, England. For a seaside escape in the county of Essex, England, guests will love this pet-friendly Lushna petite rental, which can be found on
Your design choices reveal which iconic era you were meant to live in.
Completed in 2008 in Saint-Martin, Switzerland. Images by Tonatiuh Ambrosetti. The chalet, is located in the Swiss Alps, in the Herens district, at an altitude of 1850 m. It was used as a shelter for livestock before its...